"Trei povestiri" de Umberto Eco.
Dragutul de Eco probabil a innebunit la batranete. Pe langa faptul ca-si imprumuta numele oricarui absolvent de semiotica ce se crede mare expert in istoria frumusetii, mai scrie si copilarii. Daca in "Baudolino" am inteles ca i-e dor de basmele copilariei si de farmecul locurilor natale, daca in "Misterioasa flacara a Reginei Loana" am inteles ca renunta la misticism pentru introspectie si-o farama de dadaism, "Trei povestiri" e o cartulie pentru copii batrani.
"Eu", zise EG, "sunt Exploratorul Galactic al Marelui Imparat de pe Pamant, si am venit sa va descopar!"
"Ia te uita ce intamplare", zise capetenia gnomilor, "si noi, care eram convinsi ca noi va descoperiseram pe dumneavoastra!"
sau
Generalul, cand intrau si ieseau din hotel, deschidea usa cea mare cu geamuri si facea o plecaciune neindemanatica, zicea: "Buna ziua, domnule". Iar ei, care il recunosteau, ii spuneau cu o fata mohorata: "Sa va fie rusine! In hotelul asta serviciile sunt foarte proaste!"
sau
Si, pentru a sarbatori evenimentul, ii oferira o sticluta cu apa proaspata adusa de pe Pamant. Martianul, fericit nevoie mare, isi strecura nasul in sticluta, aspira, iar apoi zise ca bautura aceea ii placea mult, cu toate ca facea sa i se invarta un picut capul. Insa acum pamantenii nu se mai mirau.
Pricepusera ca pe Pamant, ca si pe celelalte planete, fiecare are gusturile lui, insa e doar o chestiune de a ne intelege unii pe altii.