Revin cu citate referitoare la suferintele indurate in inchisorile comuniste, si la ortodoxia adevarata. Ca si in alte cazuri, aceste texte se incadreaza foarte bine si la topicul Miscarii Legionare.
Am parcurs zilele acestea, ca intr-un itinerar si pelerinaj duhovnicesc, cartea recent aparută si intitulată sugestiv: Marturisitorii " Minuni. Marturii. Repere editată fiind in colectia Marturie Ortodox㝠de catre Ciprian Voicila si publicată la Editura Lucman din Bucuresti, in anul 2010, cu binecuvantarea Parintelui duhovnicesc Iustinian Chira " Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului. Am citit, cu multă luare aminte, materialele semnate de catre Parintii: Iustin Parvu, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Liviu Branzas Constantin Sarbu, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Iustinian Chira, Mihai Valica precum si cele semnate de catre Parintele Gheorghe Metallinos,George Enache, Nicolae Purcarea, Gheorghe Andreica, Sorin Lavric si Danion Vasile.
După cum citim, observam si constatam, volumul de față este tiparit intru pomenirea sfintilor din inchisorile comuniste. Rostul sau este de a atrage atentia crestinilor romani despre valoarea jertfei inaintasilor lor.Textele sunt dense, bogate si variate, de la conferinte, prelegeri si predici pană la scrisori, poezii si rugaciuni de la si catre noii marturisitori. De subliniat si de retinut faptul si adevarul că nu toti cei care au trecut prin inchisori sunt sfinti, dar toti cei care au murit pentru Iisus Hristos in inchisorile comuniste pot fi canonizati. De asemenea, pot fi canonizati si cei care, după ani de grele patimiri in inchisoare, au murit in libertate, traindu-și insă această libertate in nevoință si rugaciune.
În Biserica Ortodoxa Biserica cea adevarata canonizarea oficială a unui sfant este precedată de asa-numita canonizare populara de cinstire evlavioasă din partea poporului. Cinstire pe care Sfantul Sinod o pecetluieste prin slujba canonizarii. Adică Trebuie să vă spun mai intai că nu Biserica ii face pe sfinti. Nu noi, Sinodul Bisericii, ii facem pe sfinti. Ci pe sfinti ii face Dumnezeu si poporul. Dumnezeu " pentru că le recunoaste sfintenia lor si poporul " pentru că pastrează in memoria sa faptele lor. ( ) Dar va veni si vremea sutelor si miilor de preoti si credinciosi care au fost inchisi si batuti pentru credinta lor crestinească in inchisorile comuniste " ne marturiseste, la inceputul acestui volum, Preasfintitul Parinte Sebastian Pascanu " Episcopul Slatinei si Romanatilor.
Cu alte cuvinte, mare parte din textele adunate aici " sub forma minunilor savarsite, a marturiilor enuntate si a reperelor afirmate si confirmate " nu fac altceva decat să marturisească faptul ca deja, poporul iși cinsteste noii mucenici. Și asteaptă canonizarea lor. Asteaptă intrarea lor in Sinaxare, ca marturisitori, martiri si mucenici ce sunt, ca savarsitori de minuni " in aceste vremuri contemporane, tulburi si ticaloase, ca repere pentru prezent, viitor, posteritate si eternitate
Dintre toate relatarile despre inchisori si vremurile de prigoană traite de acesti oameni in secolul trecut, din toată investigatia psihologică a atator autori, toti inzestrati cu duhul marturisitor, cartea aceasta este una dintre cele mai duhovnicesti, una dintre cele mai patrunzatoare, cea mai in masură să inteleagă impreună cu toti sfintii ce este lățimea si lungimea, adancimea si inaltimea, să cunoască iubirea lui Iisus Hristos cea mai presus de cunoastere si să se umple de toată plinatatea lui Dumnezeu (cf.3, 18"19). Asa incat, afirmatiile Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa Calciu de pilda facute in alte imprejurari, se potrivesc foarte bine si aici, caci, dacă ai indoieli asupra mantuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrășmasului vazut si nevazut prin puterea credintei si a rugaciunii, dacă te indoiesti de iubirea lui Iisus Hristos si de eficienta pocaintei acest volum, acest document duhovnicesc, te va convinge, deoarece protagonistul lucrarii acesteia si toti eroii inchisorilor comuniste si politice in general, au cautat in primul rand, să-și pună in ordine propriile vieti, să inteleagă si să traiască experienta comunitară din Biserica primara să-și slefuiască incet dar sigur, caracterul pentru iubire, jertfa bunatate si trairea dragostei comunitare si asta pentru că toti acesti mucenici contemporani ai veacului al XX " lea locuind in aceeasi celulă (ori la propriu, ori la figurat), au incercat să facă din spatiul ei o Biserică a lui Iisus Hristos, dincolo de toate ispitele, piedicile si poticnelile inerente convietuirii multora la un loc, intr-un spatiu impropriu, mizer si insalubru! Și pană la urma lucrarea cu pricina dezvaluie cititorilor treptele descoperite de Duhul lui Dumnezeu acestor tineri nestiutori (la inceput), dar dorind arzator după Dumnezeu: mai intai, ei constată că omul este mereu atacat de duhurile rele, dar că omul are puterea să le primească ori să le respingă dintru inceput sau mai tarziu, fiindcă aceste duhuri rele il razboiesc pe om, dar cineva care are darul trezviei si al privegherii, poate cunoaste stadiile atacurilor si poate lupta impotriva lor, chiar dacă lupta este complexă si de durata insă nu imposibila Dacă cineva nu este determinat să oprească gandul rau de la inceput, acesta patrunde in mintea lui si-i argumentează că nu este chiar atat de rau. Dacă omul acceptă si acest stadiu, gandul devine poftă si-i hraneste mintea, imaginatia si simturile. Pană aici fiind razboiul nevazut " iată Școala Filocaliei si a Spiritualității Rasaritene autentice, pe care acesti cultivatori ai Duhului si staruitori intr-ale Rugaciunii si Ascezei au invățat-o acolo unde te asteptai probabil cel mai putin, adică in temnitele cruciadei rosii!
Altfel spus, deprinderea persoanei in lupta duhovniceasca parcurgand toate treptele ascezei crestine, in cadrul razboiului nevazut si vazut in care au fost angrenati acesti slujitori ai lui Iisus Hristos si iubitori ai aproapelui, duce la o asemenea analiză ce nu putea fi facută de catre acesti tineri decat numai prin prezenta Duhului Sfant, Care i-a asistat pe toată durata vietii lor in inchisoare.
Drept pentru care cititorul care se va apleca asupra acestei carti nu o va sfarsi fară a fi macar cutremurat, dacă nu intors spre credință, caci viata acestor oameni deosebiti este un model moral si o scară de suire spre cele inalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptății, spre Rasaritul cel de Sus, Care este Domnul nostru Iisus Hristos. Oare nu este cutremurator ceea ce spune un teolog si un slujitor al altarului, care si-a asumat suferinta si moartea ca pe o curățire si o inviere (caci finalitatea vietii umane nu este moartea, ci invierea)? Și nu vreau ca cititorul de bună credință să treacă fară atentie peste unele cuvinte ramase de la Parintii Iustin Parvu si Gheorghe Calciu Dumitreasa, ce se arată a fi adevarate file de Filocalie si Patristică " si asta pentru că amandoi vorbesc frumos si cu insufletire, oprindu-se cu precadere la tema lor preferată: aceea a apararii credintei stramosesti, curata nealterată si autentică (potrivit Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii), si a sentimentelor curat nationale si patriotice, de cea mai bună calitate " pe care si-a asumat-o in viata sa duhovnicească la modul plenar, din convingere si din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, in pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-au traversat din cauza sistemului si a regimului ticalosit, antihristic!
În mod cu totul deosebit la detinutii cu afinități legionare este subliniată această viziune a suferintei pentru propriile faradelegi, dar si pentru ale neamului. Ei sunt niste sacrificati pe altarul neamului romanesc care, prin jertfa lor, s-a curățit si s-a fortificat. Ei nu doar că nu regretă sacrificiul, ci il consideră un privilegiu si din această viziune incarcată de eroism si sacralitate vine forta lor de tarie morală si adesea chiar fizica Plecand de la experienta unui pedagog sovietic, A.S. Makarenko, Securitatea va pune in practică la penitenciarul Pitesti, destinat studentilor " reeducarea. Un fenomen cu totul aparte ale carui atrocități inimaginabile au mers cu mult dincolo de limita suportabilului si de aceea in cazul lui criterii obisnuite de evaluare morală a actelor si sentimentelor se cer cu obligativitate contextualizate. Reusind să gasescă intre studentii arestati un grup de indivizi dispusi să incerce un astfel de experiment si alegand Pitestiul ca prim loc de desfășurare. Securitatea viza in fond crearea unui om robot, cu sufletul ucis, care după batai si torturi inimaginabile si-a negat si terfelit tot ce avea mai sfant, devenind astfel un supus docil, ascultand fară obiectii ordinele trasate. Invariabil, toti cei care au trecut prin acest experiment si au dat marturie despre el, afirmă că Pitestiul a fost iadul pe pamant. Fiecare metodă aplicata de la bataile de o cruzime infioratoare, pană la scenele blasfemiatoare sau statul in pozitie, ori demascarile interne (spovedanii rasturnate in care detinutul povestea o serie de scabrozități referitoare la sine si la membrii propriei familii, evident neadevarate) viza nu carnea si sangele ci sufletul: de sufletul tau am nevoie, banditule, le spunea Țurcanu celor intrati in moara reeducarii, el fiind dirijorul vazut al acestui scenariu diabolic. Ceea ce li s-a parut cel mai greu, si faptul care a produs caderile cele mai spectaculoase a fost atunci cand trebuia să-l bati pe cel mai bun prieten ca să demonstrezi că te-ai transformat, ca după expresia lui Țurcanu ai scos putregaiul din tine. Cazuri de pervertire tragică a interiorității ca in cazul lui Pop Cornel, Aligo Popescu, demonstrează monstruozitatea acestui experiment, ei nu au mai reusit să iși revină ca oameni.
Pe de altă parte mult mai numeroase sunt exemplele in care, odată bataile incetate, după chinuri interioare greu de descris, multi au reusit nu numai să se recupereze, dar să iasă mai buni decat inainte, cu o tarie morală de neinfrant si cu o sensibilitate spirituală unica Toti marturisitorii spun că singura lor salvare atat in timpul cat si după perioada de reeducare a fost credinta in Dumnezeu. Asa cum concluzionează si alti analisti ai fenomenului, dacă experimentul Pitesti poate avea un sens, atunci cu siguranță acesta este unul mistic.
Am rezistat pentru că am crezut in Dumnezeu, nelimitat, nelimitat. (Marturie a lui Gheorghe Stanică pe site-ul:http://www.experimentulpitesti.org/public/video-clipuri/)
Miscare elitista Rugul Aprins s-a nascut la Manastirea Antim si l-a avut ca animator al ei pe poetul Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), devenit ulterior ieroschimonahul Daniil. Într-o vreme a rasturnarii valorilor, a afimarii ca punct de reper a materialității, intelectualitatea bucuresteană si nu numai, simtea nevoia unei regasiri a propriului sine, a propriului suflet si cum ar fi putut altfel decat prin rugaciune si meditatie. Sub obladuirea unui calugar isihast rus, Ivan Culighin sedintele Rugului Aprins se desfășoară realizand un nucleu de practicanti ai rugaciunii isihaste care se vor trezi, intr-o singură noapte, după gratiile Securității. Acuzati că au vrut să dea foc la comunism cu Rugul lor Aprins, membrii lotului Alexandru Teodorescu si altii vor primi, in urma unui proces mascaradă precedat de anchete dure pedepse care variau intre 25 de ani muncă silnică (Parintele Ieroschimonah Daniil " Sandu Tudor) si 5 ani, poetul Vasile Voiculescu care la acea dată avea 74 de ani si caruia detentia ii va fi fatala
mai aproape de Dumnezeu am fost cand ăștia mă bateau pană ce cadeam in comă si atunci Dumnezeu mă readucea la viață si eu Îl simteam cel mai aproape, in inima (interviu Arhim. Adrian Fageteanu, 23.08.2008, Manastirea Putna, jud. Suceava, arhiva personală a autorului).
Eu cred că trebuie retinut si subliniat faptul că interesul cartii nu stă atat in faptele relatate, cat in deschiderea duhovnicească (de care am pomenit si mai sus): caci anecdotica se completeaza se intregeste si se transcende prin adevarate pagini de Filocalie contemporana relevand cu prisosință că in temnitele comuniste, in jurul unora ca: Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Daniil Sandu Tudor, Mircea Vulcanescu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Ioan Gh. Savin, Dumitru Staniloae, Arsenie Papacioc, Iustin Parvu, Ioan Negrutiu, Nicolae Steinhardt, Mina Dobzeu, Sofian Boghiu, Constantin Voicescu, Constantin Sarbu, Liviu Branzas Ioan Iovan, Dimitrie Bejan, Bartolomeu Valeriu Anania ori Gheorghe Calciu Dumitreasa, s-a constituit, mutatis mutandis, o miscare spirituală corespunzatoare celei promovate, dincoace de gratii, de gruparea Rugului Aprins de la Antim (cumplit lovită la randul ei de teroarea ateismului oficial al epocii staliniste, artizanii acesteia fiind aceleasi persoane, trecute de aici acolo ).
După o marturisire plină de evenimente in care granita dintre imanent si transcendent este estompata detinuta afirmă: Deci, cu adevarat, suferinta este o cale de catharsis, o cale de purificare si este o masură plină de binecuvantare dacă ajungi să-i intelegi rostul.(interviu Aspazia Otel Petrescu, 22.08.2008, Roman, jud. Neamt arhiva personală a autorului). Marturiile orale sau scrise ale femeilor trecute prin temnitele comuniste, unele dintre ele cu tineretea ingropată acolo au această constantă a raportarii suferintei la jertfa hristica Sprijinul si echilibrul lor se află in lumea sacrului, cu cat stapanirea le impinge in suferință si mizerie, cu atat nadejdea lor in Pronia divină devine mai tare. În frigul ingrozitor de la Miercurea Ciuc, riscand izolari ce puteau fi fatale, ele recită Sfanta liturghie sau cantă colinde in noaptea de Craciun.
O serie intreagă de alte exemple marturisitoare de la personalități exemplare ca Mircea Vulcanescu, Nicolae Steinhardt, Teodor M. Popescu, Arhim. Mina Dobzeu, si pană la destine comune ca Gheorghe Stanciulescu, Iosif Vasile, Pavel Susai probează prin viata lor, in care detentia a insemnat un moment crucial ca parafrazandul pe Steinhardt, intr-un univers concentrationar ramane solutia mistică a credintei. Rostind in ultimele clipe ale vietii acel zguduitor Să nu ne razbunati!, profesorul Mircea Vulcanescu pe langă faptul că ne lasa de indeplinit o datorie grea, el marturisea despre modul in care intelesese el să privească pe cei care se facuseră uneltele crimei. Asumandu-și dreptul de a suferi pentru Adevar a stiut că pentru a construi ceva nu se poate să pui ca temelie razbunarea ci temelia trebuia să ramană jertfa lor, a celor ce in gropi comune si in cimitire fară cruci s-au ingropat spre a rodi. Adevarat, adevarat zic vouă că dacă grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar dacă va muri, aduce multă roada (Ioan 12: 24)
Alaturi de alte personalități ale stiintei si culturii romanesti care au populat temnitele țării, Mircea Vulcanescu, ca si Nicolae Margineanu, George Manu, Constantin Noica si nenumarati altii au facut din celula de inchisoare amfiteatru academic, transformand detentia care trebuia să secatuiască spiritul si să usuce mintea, intr-un fertil timp al imbogățirii culturale si spirituale. Această atmosferă a efervescentei culturale si religioase este viu redată in marturisirile lui Nicolae Steinhardt in 'Jurnalul fericirii', insusi titlul scrierii sale fiind ilustrativ pentru ceea ce a insemnat in viata lui Steinhardt inchisoarea. Botezul sau care a avut loc intr-o sordidă celulă din inchisoarea Jilava, relatat si de preotul oficiant, arhim. Mina Dobzeu este tulburator nu doar prin contrastul dintre profunzimea Tainei si decorul celulei, ci mai ales prin exaltarea si totodată firescul cu care este trait evenimentul.
La majoritatea marturisitorilor discursul le este structurat dihotomic: pe de-o parte, momentele de rugaciune in comun sau particulare, pomenirea acatistelor invățate sau a sfintelor slujbe; iar pe de altă parte, atrocitățile si suferinta pe care o vedeau in jurul lor si pe care o traiau ceas de ceas. Iar dacă la nivel rational marturisirile lor sunt cat se poate de explicite, la nivel spiritual si afectiv intelegerea devine anevoioasa caci altruismul, evlavia si sensibilitatea amestecate cu abjectia, delatiunea si teroarea sunt atit de ireconciliabile incat pare imposbil ca sufletul să le experieze deopotrivă ca intensitate si simultan să reusească să ramană credincios celor dintai, stiind totodată că aceasta este singura lui sansă.
Parintele Dimitrie Bejan, preotul militar trecut prin lagarele siberiene si apoi prin penitenciarele Romaniei comuniste a experiat nu numai puterea de rezistență pe care rugaciunea o dă celui intemnitat, dar a trait fericirea unei rugaciuni facute in suferință, cand ciomegele gardienilor curgeau pe trupul istovit fară insă ca acesta să le simta
Salvat de rugaciune si de dangatul clopotelor ce a patruns prin peretii celulei in care era zidit de viu, Nicolae Cojocaru, un ofiter roman ce cunoscuse rigorile Vorkutei siberiene, de data aceasta aflat in inchisoarea Gherla, simte că reinvie si capată puterea de a rezista alungand din cuget gandul ademenitor al sinuciderii la care il invitau zilnic tortionarii. Doamne, Dumnezeul meu, de acum incolo sunt in stare să rezist pană la marginile lumii. (Nicolae Cojocaru, Filmul unei existente, ( în regie proprie), Ed. Gh. Andreica, Bucuresti, 2003, p.358.) Masina comunista ridicand ura de clasă la rang de virtute, urmarea cu asiduitate inocularea acestui sentiment si la cei incarcerati; prin urmare, existenta, intensitatea si frecventa cu care rugaciunea pentru vrajmasi apare in paginile memorialistice devine literalmente miraculoasa
Arhiepiscopul si Mitropolitul de pie memorie Bartolomeu Valeriu Anania, aflat la Securitatea Uranus, experimentează si el acest act sublim al rugaciunii pentru vrajmasi, după ce fusese torturat atat de ingrozitor de Branzaru incat lesinase: M-am ridicat in maini, m-am intins pe pat, am inchis ochii, apoi am inceput să mă rog pentru cei ce mă torturaseră si mă intrebam dacă mă rog cu sinceritate sau numai pentru a-mi amagi o constiință ce-mi poruncea să fac asa si am fost fericit să vad in adancul meu că-i iertasem pe calai si că mă rugam sincer. Am adormit gandindu-mă că Branzaru va fi ajuns acasa bucuros de isprava iși mangaia nevasta sau poate iși saruta pe frunte baietelul sau fetita prin somn (Valeriu Anania, Memorii, Ed. Polirom, Iasi, 2008, pp. 271 " 272.)
Rugaciunea pentru sine, pentru ceilalti de aproape sau de departe, pentru vrajmasi, pentru neam, pentru intreaga lume a fost suportul rezistentei celor incarcerati indiferent de loc sau timp. Acolo s-au estompat diferentele confesionale, sociale, politice si suferinta a unit oamenii, desi sistemul iși dorea cu asiduitate să-i dezbine: Ionescu era adventist reformist, Iliescu si Gachi erau ortodocsi iar eu eram catolic. Ne rugam toti impreuna fară a face polemica Suferinta ne facea egali. Dusmanul comun era ateismul. (Ioan Ploscaru, Lanturi si teroare, Editia a-II-a, Revazută si adaugita Ed. Signata, Timisoara, sine anno, p.272).
Conditiile din inchisorile comuniste impuneau un regim alimentar la limita subzistentei astfel că marea majoritate a detinutilor erau infometati, casectici, distrofici. A vorbi, intr-o astfel de situatie, de practicarea postului benevol, ca hotarare proprie, izvorată din Dorinta de perfectiune spirituală pare a fi utopica Și totusi, in penitenciarele comuniste s-a postit: Preotul Toma Marcu, din Buftea, desi grav bolnav de TBC si foarte slabit, facea post negru de două ori pe saptamană si oferea mancarea altor detinuti slabiti. Și Dumnezeu l-a scos din inchisoare. (Remus Radina, Testamentul din morga Ed. Tinerama, sine loco, sine anno, p. 56)
Episodul zguduitor desfășurat la Casimca Jilavei ramane emblematic pentru ceea ce a insemnat ajutor si milă crestină in temnitele comuniste. Protagonistii episodului sunt Costache Oprisan, macinat de un TBC necruțător, Gheorghe Calciu student medicinist, trecut prin Pitesti si Gherla, Iosiv V. Iosiv si el un fost pitestean, si Marcel Petrisor (Mircea Petre), viitorul scriitor si memorialist. Condamnati la moarte lentă intr-o celulă subpamanteană iși gasiseră echilibrul tocmai in cel mai bolnav, el le vorbea, atunci cand putea despre iubire, despre rugaciune si iertare. Observandu-i starea grava Calciu iși rupe cu dintii venele de la incheietura mainii si scurge sangele in gamela apoi il lasă să se decanteze incercand să-i dea lui Oprisan limfa să o bea, dar in ciuda efortului, Oprisan moare. Gestul desi pare zadarnic are in contextul dat o valoare recuperatorie, prin el Calciu chiar dacă nu l-a salvat pe Oprisan, s-a salvat pe sine, pe el cel care in moara dracilor(cum o numeste un memorialist) de la Pitesti facuse toate cate i se cerusera
Închisoarea de la Ramnicul Sarat, destinată la un moment dat fostilor membri PNȚ, a cunoscut cel mai dur regim de izolare, singura posibilitate de comunicare se reducea la bataile morse in teava caloriferului sau la tusitul morse, o practică ce nu este intalnită decat la acest penitenciar. În astfel de conditii totusi detinutii au reusit să se marturisească: Printre putinele intamplari ce mi-au schimbat ¹¹o clipă din sirul zilelor la felșș imi amintesc ca de Craciunul anului 1961 sau de Pastele anului 1962, in tot cazul, după revenirea mea a doua oară de la spital, parintele Balica ne-a mai adus o mangaiere sufleteasca Considerand că-i de datoria sa, ca slujitor al altarului, să acorde asistență spirituală unor oameni napastuiti, desi si el se gasea in tagma napastuitilor ne-a propus să ne spovedeasca pe cei ce dorim, cu ocazia unei asemenea sarbatori. Pentru a traduce in fapt acest lucru se proceda astfel: La un semnal al lui prin Morse incepea in celula sa rugaciunile respective, iar noi eram atenti si fiecare ne marturiseam in gand pacatele, multe, putine, cate erau. După aceea, fiecare din noi, care participasem la acest serviciu divin sui generis, ne semnalam numele, iar parintele Balica confirma receptia si ne dadea dezlegarea pacatelor in conformitate cu ritualul crestin ( ) Spoveditul, facut chiar in atare conditii, ne-a produs mare bucurie.(Ioan Diaconescu, Temnita " destinul generatiei noastre, Ed. Nemira, 1998, pp. 296-197)
Prezenta preotilor in spatiul concentrationar comunist a facut posibilă trairea unei vieti in Iisus Hristos deplină si poate de aceea sistemul a fost nu de putine ori mult mai dur cu ei: La Canal, brigada preotilor era brigadă disciplinara supusă unui regim exterminant. Pe langă munca epuizanta detinutilor preoti le erau administrate sistematic batai. Remus Radina marturiseste: Calaul Chirion (comandantul lagarului n.n.) constituise o brigadă disciplinară numai din preoti, condusă de tortionarul Vasile Matei. Preotii erau supusi la o muncă grea si la batai permanente. Cu toate acestea, ei aveau moralul foarte ridicat si, după cum mi-a spus un preot, ei credeau ca Sense, că ¹¹Rabdarea in suferință este mai mare decat invierea din morti sau decat orice altă minune.șș Pe mine mă spovedea la Craciun si la Pasti Parintele Liviu Munteanu, din brigada de preoti, care sfida primejdiile ce-l pandeau. (Remus Radina, Testamentul din morga pp. 39-40).
Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetății noului Ierusalim " cel bisericesc si ceresc ce nu are trebuință de soare, nici de luna ca să o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referință in domeniul istoriei si a spiritualității autentice, care ar trebui să se afle la indemana tuturor celor ce cred că Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui si asta datorită (și) slujitori ei fideli ce au aparat-o in vremuri in care altii au tradat-o si au pradat-o, facandu-se, in acest fel, vrednici de a ajunge din temnitele comuniste in sinaxarele acestei sfinte Biserici " ai carei fii nelasi si nefățarnici au fost, pană la sfarsitul vietii lor pamantesti!
(fragmente din Marturisitorii - Minuni. Marturii. Repere - cateva consideratii si reflectii, de Drd. Stelian Gombos)
e ca si cum as vedea un documentar de pe history channel, combinat cu travel channel,euphoria cuisine un pic de romantica si tvr cultural. De aceea au audienta!
In fiecare an Consiliile Judetene aloca fonduri pentru cultele religioase respectand principiul proportionalitatii.