@Sabin
Primele locuri unde se desfasurau ritualurile crstine au fost catacombele (descoperite si pe teritoriul nostru), sapate in stanca, la marginea orasului, abia pe la mij.sec III- inc. sec. IV au inceput sa fie construite biserici. E cam greu sa se fi pastrat dovezi, singura biserica descoperita la noi e in Mehedinti, o constructie paleocrestina din sec. IV.
Cineva remarca ceva foarte straniu: in Romania medievala lipsesc cu desavarsire localitatile denumite dupa nume de sfinti. In timp ce in Grecia, Bulgaria, Serbia (tari ortodoxe) sau in Franta, Spania (tari catolice) abunda. Eu as spune ca e un exemplu foarte bun a lipsei atat a unei biserici centralizate cat si al unei culturi scrise specifice. "Vietile sfintilor" erau carti foarte gustate in epoca medievala dar pe noi pur si simplu ne-au ocolit.
Ca sa nu mai pomenesc de influentele pagane din cadrul bisericii ortodoxe, reminiscente ale aceleiasi perioade de anarhie religioasa.
@SabinPrimele locuri unde se desfasurau ritualurile crstine au fost catacombele (descoperite si pe teritoriul nostru), sapate in stanca, la marginea orasului, abia pe la mij.sec III- inc. sec. IV au inceput sa fie construite biserici. E cam greu sa se fi pastrat dovezi, singura biserica descoperita la noi e in Mehedinti, o constructie paleocrestina din sec. IV.
Pai credeam ca acest aspect e una din ipotezele indiscutabile de la care pornim. De domeniul evidentului este si faptului nu au incetat sa fie ortodocsi de la inchegarea lor ca popor si pana astazi.
Depinde ce fel de ortodocsi. M-as simti mai bine daca i-as numi pe romanii anului 700 crestini si nu ortodocsi.
Alexandru, cand vorbesti despre crestinismul vechi de 2 000 de ani vorbesti despre ortodoxie. Arianismul, catolicismul (nume nelegitim purtat), si celelalte erezii protestante rupte de crestinism sunt desprinse de ortodoxie, sinonima cu pierdea harului Duhului Sfant. Schisma de la 1054 nu este o bifurcare a Bisericii Lui Hristos. Catolicismul s-a rupt de la Biserica Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Filioque, infaiblitatea papala, imaculata conceptie, primatul papal, botezul prin stropire, impartasirea cu azima sunt argumente ale starii de erezie in care se afla catolicismul din punctul de vedere al ortodoxiei.
subscriu la cele spuse de Sabin. Termenul de ortodox (orthos- corect/adevarat+ doxa-inchinare/lauda) a fost folosit pentru a arata diferenta dintre invatatura corecta a bisericii crestine timpurii instituita de apostolii lui Hristos si invataturile noi, eretice sau eterodoxe introduse mai tarziu. Ortodoxismul a pastrat o puritate a dogmei iar sistemul sau dogmatic accentueaza pe intensitatea trairii credinciosului. Aceasta este fidela comuniunii mentale si rituale a primei crestinatati.
De fapt, ambele sunt erezii... sau mai curand evolutii ale unei religii initiale. Sper ca nu ai iluzia ca slujba bisericeasca ortodoxa ar avea vreo legatura cu ceremoniile timpurii ale crestinatatii.
Ca sa dam un singur exemplu: icoanele. Spuneti-mi si mie ce rol au in crestinismul timpuriu...
ei si tu, ce rol puteau avea? un mic ajutor vizual (simbolic) pentru a putea intra intr-o stare de comuniune interioara cu Dumnezeu, doar erau obisnuiti sa se inchine la idoli.
Nu exista iconografie crestina inainte de anul 300 cu exceptia unor schite superficiale. La fel cum nu exista sarbatori ale sfintilor sau obsesia pentru definirea unor detalii gen filioque. Primii parinti se ocupau in special de polemica sau de analiza simbolica si lingvistica a Noului si Vechiului Testament.
Mi se pare de prost gust sa consideri Ortodoxia ca identica cu crestinismul timpuriu. In secolul IV a inceput sa se defineasca, mai ales in raport cu miscari gen arianism sau nestorianism. Din cauza lor a trebuit sa-si creeze o doctrina clara (si mai ales extrem de stufoasa), la care s-au adaugat pe rand constructii pagane sau seculare, adaptate nevoilor. Nu e nimic rusinos, toate religiile evolueaza, mai devreme sau mai tarziu: evreii s-au adaptat Caderii Ierusalimului (de 2 ori), budistii au acceptat sculptura greceasca, catolicii vor trebui sa aleaga si ei in perioada urmatoare daca se vor alinia noilor regiuni in care convertirile sunt la ordinea zilei (Africa, Asia si America de Sud) sau vor ramane obsedati de o Europa laica, fara prea mare legatura cu figura papalitatii...
De fapt, ambele sunt erezii... sau mai curand evolutii ale unei religii initiale. Sper ca nu ai iluzia ca slujba bisericeasca ortodoxa ar avea vreo legatura cu ceremoniile timpurii ale crestinatatii.
Ca sa dam un singur exemplu: icoanele. Spuneti-mi si mie ce rol au in crestinismul timpuriu...
Care religie initiala? Mozaismul?
Este adevarat ca este dificil sa discuti in profuzime simbolistica ortodoxiei, fara sa ai notiunea de taina, miracol.
Sfintele icoane formeaza un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de catre teologi, si s-au scris volume intregi. Inaintasii si Sfintii Parinti au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc si dogmatic in acelasi timp, si ne-au invatat sa ne inchinam la icoane ca la insisi sfintii care sunt inchipuiti pe ele. Caci cinstea data icoanelor se urca la chipul cel dintai spune Sfantul Vasile Cel Mare (330 i.Hr. - 379 d.Hr.).
Sa ne gandim mai intai la atatea generatii de calugari cuviosi, care s-au nevoit in Manastirea neamt, si care au fost indemnati, supravegheati si mangaiati de duhul celei mai curate evlavii prin aceasta minunata icoana. Sa ne gandim ca mii de monahi, din care unii au devenit mari sfinti, s-au rugat ziua si noaptea la acesta sfanta icoana si i-au inchinat atatea imnuri, acatiste, paraclise si cantari de lauda. I s-a cerut ajutorul pentru voievozi, pentru poporul nostru dreptcredincios, pentru tara, pentru sanatosi si bolnavi, pentru buni si pentru mai putin buni, pentru toata lumea.
Sa ne gandim la toti voievozii din Tara Moldovei, care veneau negresit an de an sa-si plece fruntile la icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, cerandu-i acoperamantul si rugaciunile, atat in vreme de liniste cat, mai ales, in cele de restriste. Sa ne gandim la pelerinajele de mari proportii ale credinciosilor nostri de pe toate meleagurile care veneau, si vin in continuare, sa se roage, sa se intareasca in credinta datorita acestei sfinte icoane. Darul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ii ajuta pe toti: domnitorii dobandeau curaj si biruinta in lupte, calagarii obtineau ajutor impotriva patimilor si negraite mangaieri duhovnicesti, credinciosii primeau binecuvantare si tarie in necazurile vietii, bolnavii dobandeau sanatate, saracii rabdare in suferinta, batranii sfarsit bun si crestinesc. Fiecare primea, si primeste, dupa credinta si eforturile sale. Nimeni nu se intorcea sau nu se intoarce, acasa, suparat si dezamagit!...
Aceasta icoana a fost daruita Domnitorului Alexandru Cel Bun al Moldovei de catre Imparatul bizantin Manuel Paleologul, in anul 1401. Este adevarat ca lipsesc documentele din acea epoca care sa ateste acest fapt. Pentru ca intotdeauna lucrurile mari, inchinate spre slava lui Dumnezeu, se faceau fara documente. Totusi sunt destule insemnari mai tarzii, care demostreaza in mod convingator ca icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt este de origine bizantina, ca este adusa de catre Alexandu Cel Bun, ca este miraculoasa protectoare a calugarilor si a oamenilor de rand!...
Drd. Stelian Gombos
Dar, inainte de a intra in aceasta problema, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, fata de interdictia mozaica a chipului cioplit, o pretioasa precizare a deosebirii intre idol si simbol. Realitati pe care le abordeaza si le dezbate si Parintele Cios in aceasta lucrare. Aceasta diferentiere si deosebire a fost discutata pentru prima oara in istorie de catre Parintii Bisericii in timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi impacata in constiinta crestina, contradictia aparenta din Vechiul Testament intre interdictia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) si porunca de a se turna doi heruvimi in cortul sfant (Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un sarpe de arama ca semn a lui Hristos (Numeri 21, 8-9). Spre argumentare si confirmare vom arata, in cele ce urmeaza, un citat clasic a Sf. Teodor Studitul din Antioh I, care zice: O ce nebunie! Negatia (inchinari la idoli), opreste a se asemana Dumnezeu cu o faptura din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care e una cu construirea de idoli; afirmatia vrea sa ridice pe Israel pe o cale simbolica, prin anumite clipuri si forme la contemplarea si slujirea unicului Dumnezeu.
Oare nu este si chipul (paradigma) intregului cort o manifestare vazuta a slujirii in duh, desemnata prin vedenii simbolice marelui Moise, De Dumnezeul tuturor?. Acest text face o diferentiere clara intre idol si simbol. Idolul fixeaza spiritul inchinatorului la lumea creata, simbolul priveste la inaltarea mintii omenesti dincolo de el, la contemplare si inchinare spirituala a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci in functie de o alta realitate pe care o simbolizeaza. El este o scara care ajuta spiritul sa urce la realitatea simbolizata. Este vazut prin urmare, in functie de transcedenta. Idolul nu inalta spiritul la o trascendenta, ci il coboara in creatie, il reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Marturisitorul sustine ca Sensul idolilor si al inclinarii lor de catre cei rataciti, ramanand la ceea ce se vede si neputand indica mai mult... indreapla mintea omului la pieire si la materia nensufletita. De aceea Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni 8,4 afirma ca Nu este vreo putere in idoli, ci sunt pietre si demoni.... Tocmai pentru faptul ca idolii simbolizeaza forte imanente, exagerate demonic, s-au asociat mituri, care personifica aceste forte, iar cultul lor e legat de mituri animand si el acele patimi in oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. In schimb simbolul sacru este un semn delicat si sensibil al prezentei lui Dumnezeu, cum ar fi, de pilda: Sa faci doi heruvimi din aur... sa fie aripile intinse pe deasupra... Acolo Ma voi intalni cu tine, iata asadar, imagini aseazate pe Chivotul Legamantului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice. Prin simbolurile sale, Vechiul Testament marturiseste credinta sa in comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile si o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Hristos.
Icoana nu mai este nici idol, care identifica sau confunda natura ori diferitele ei forte cu Dumnezeu, nici simbol care atesta prezenta lui Dumnezeu dar Ii afirma distinctia de el, ci reprezentarea lui Dumnezeu insusi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana pastreaza distinctia intre creatura si Dumnezeu, dar vede intr-o fata umana creata pe ipostasul dumnezeiesc insusi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezente harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugravit la ceea este in original. Invatatura Bisericii despre icoana se bazeaza pe fundamentul ei hristologic, intruparea lui Hristos da sens icoanei, iar aparand icoana, ea a avut constiinta ca apara temeiurile credintei.
De la interzicerea picturii, a reprezentarii lui Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Impotriva lui Leon al III - care a dat un Edict in sensul acesta, Sfantul Ioan Damaschin arata sensul acestei interziceri: Daca pictezi imagini ale lui Hristos fara sa le pictezi si pe cele ale sfintilor, e limpede ca ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfintilor. El percepe legatura intima si insurmontabila ce exista intre venerarea icoanelor si cea a sfintilor. Refuzand venerarea sfintilor se sfarseste logic prin a se respinge venerarea moastelor si in general, a tot ceea ce este material. Pentru Ortodoxie, mantuirea este legata tocmai de materie, fiindca ea este realizata prin Unirea ipostatica dintre Dumnezeu si trupul omenesc. Sfantul Ioan Damaschin raspunde in acest sens: Nu ador materia, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit sa locuiasca in materie si Care, prin cele materiale, mi-a dus mantuirea...
Drd. Stelian Gombos
Elementele iconografiei crestine au prins viata inca de pe vremea catacombelor sub forma de imagini simbolice si alegorice. Primele imagini ale iconografiei crestine "ce au putut fi gasite, apar in jurul anului 200 pe mormintele martirilor, conform obiceiurilor funerare ale lumii de atunci. Sunt imagini din Vechiul Testament si tocmai prin aceasta se vadeste ca aceste imagini reprezinta ceva mai mult decat o simpla podoaba.
In prezent, este indeobste recunoscut, ca, cel putin din secolul al IV-lea, se poate constata si atesta in chip documentar si cinstirea sau cultul icoanelor. In secolul al VIII-lea, cand apare miscarea iconoclasta, care timp de aproape doua secole (725-843) a pus in discutie legitimitatea uzului si a cinstirii icoanelor, acestea constituiau deja o realitate evidenta in viata sacramentala si liturgica a Bisericii Ortodoxe. Consecinta pozitiva a iconoclasmului a fost insa elaborarea unei teologii a icoanelor la Sinodul al VII-lea ecumenic, intrunit la Niceea, in anul 787. Aceasta teologie niceeana a icoanelor avusese insa precursori de seama care deja fundamentasera scripturisitic si patristic cultul icoanelor. Pana la anul 843, cand ideologia iconoclasta a fost definitiv nimicita, teologii iconofili au sporit modul de intelegere al teologiei icoanelor stabilit la sinodul al VII-lea ecumenic. Asa dupa cum preciza si un ierarh ortodox, "...originalitatea (duminicii) Ortodoxiei este legata nu numai de amintirea celui de al VII-lea Sinod ecumenic, care proclama venerarea sfintelor icoane, ci si de adorarea continua a prototipului tuturor icoanelor...", despre care ne-au invatat teologii iconofili Parintii si teologii iconofili ne dau marturie graitoare despre acea "Traditie nescrisa", de care vorbea Sfantul Ioan Damaschinul, ale carei dispozitii ne impuneau venerarea Icoanelor si a crucii..
Pentru crestinul ortodox, icoana ramane un mijloc de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi cei aflati in lumea materiala. "...Respingerea icoanei - declara un teolog ortodox - este proprie celor ce resping in general orice fel de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi prin vreo putere oarecare, afara doar de oarecare comunicare de putere prin cuvant... Numai unde cuvantul a fost asociat cu Tainele si cu cinstirea icoanelor s-a pastrat unitatea credintei, acestea fiind prin identitatea lor in toate timpurile, franele care au tinut cuvantul in matca traditiei pornite de la Apostoli".
Pentru teologii ortodocsi, icoanele sunt imagini pictate ale unei realitati care "evoca prototipul", sunt simboale ca anticipare a realitatii simbolizate, sunt "chipul frumusetii in calitate de asemanare cu Dumnezeu", sunt documente ale "constiintei religioase", "o limba sacra" a traditiei ortodoxe si o "arta spirituala, liturgica si teologica", si nu doar religioasa. Cinstirea sfintelor icoane, in conceptia teologiei ortodoxe, nu este deci o inchinare la chipuri cioplite, de la care fusese oprit poporul evreu, ci o veneratie adusa celor care mijlocesc penltru noi (Facere XVIII, 17-33 ; Iov XLII, 7-10), pentru ca "nu ne inchinam materiei, ci celui ce este infatisat in icoana, dupa cum nu ne inchinam materiei din care este facuta Evanghelia:, nici materiei Crucii, ci chipului Crucii". In timp ce idolul ramane imaginea unui lucru real sau ireal, conceput si cinstit ca divinitate, icoana crestina este asemanarea unui lucru cu existenta reala, care a existat sau exista, este imaginea adevarului, si nu produsul plasmuirii mintii omenesti.
Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, sensul ultim al cinstirii icoanelor este tot Dumnezeu. Leontie, episcopul Neapolei din Cipru (secolul al VII-lea) raspunde la invectivele iconoclastilor ca, atunci "cand vei vedea pe crestin, inchinandu-se Crucii, cunoaste ca aduce inchinaciunea lui Hristos cel rastignit, si nu lemnului. Pentru ca, daca ar cinsti firea lemnului, negresit ar trebui sa se inchine si padurilor si copacilor, dupa cum tu, Israile, te inchinai odinioara acestora, zicand arborelui si pietrei : tu esti Dumnezeul meu si tu m-ai nascut (Ier. II, 27). Dar noi nu spunem asa nici Crucii, nici chipurilor Sfintilor, caci nu sunt dumnezeii nostri, ci carti deschise spre aducerea aminte a lui Dumnezeu si spre cinstirea Lui, asezate in Biserici in vazul tuturor si venerate. Cel care cinsteste pe mucenic, cinsteste pe Dumnezeu, pentru care mucenicul a suferit mucenicia. Cel care se inchina apostolului lui Hristos, se inchina Celui care l-a trimis pe apostol. Cel care se prosterna in fata Maicii lui Dumnezeu este evident ca aduce cinstea Fiului ei, caci nu este alt Dumnezeu decat Unul singur, Cel cunoscut si adorat in Treime".
Pr. Dr. Nicolae V. Dura
Noi ne inchinam Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care ii reprezinta.
Pe Maica Domnului si pe Sfinti ii cinstim in ultima analiza pentru faptul ca in ei straluceste Hristos, pentru faptul ca in ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezinta pe cei ce sunt locasurile pnevmatizate ale lui Hristos, a carui umanitate e desavirsit pnevmatizata prin Duhul Sfint, unit prin fiinta cu ipostasul acestei umanitati.
Pr. Dumitru Staniloae
Alexandru, ortodocsii niciodata nu au dorit introducerea termenului de ortodoxie, dar a fost nevoie sa se faca diferenta intre crestinism si celelalte credinte dinspre din ea. Crestinism inseamna ortodoxie, e clar asa? Ca si alte doctrine sunt considerate oficial ca fiind crestine este alta discutie.
Crestinism e crestinism, ortodoxie e ortodoxie. Crestinii din anul 100 e.n. nu erau nici pe departe ortodocsi, asta ca sa iti arat ca religia initiala de care vorbeam era crestinismul primar, crestinismul apostolic, urmat de cel al polemistilor si apologetilor. Vreau sa vad citate ce apara "inchinarea la icoane" scrise inainte de anul 300.
Cat despre miscarea iconoclasta, poate a pierdut batalia dar macar a dovedit ca icoanele erau idoli pentru crestinii timpului. Nu ar fi sarit Teodor Studitul la bataie pentru niste imagini nevinovate, lipsite de insemnatate; nu s-ar fi omorat imparati pentru asta, nu si-ar fi orbit Irena fiul si nici Theodora nu si-ar fi tradat mostenirea sotului.
Crestinismul are un continut intens, spiritualizat, care trebuia exprimat: daca un pagan se apropie de tine si-ti cere sa-ti areti credinta,du-l in biserica sa priveasca imaginile sfinte. (Sf. Ioan Damaschin)Evident ca fiecare om a parcurs un drum de la idol, la simbol si icoana, pe masura ce a inteles crestinismul.
Folosirea simbolurilor (cum e si icoana) nu e ceva strain crestinismului timpuriu, doar crestinismul s-a nascut intr-o societate politeista, in care pentru a putea supravietui, a fost necesara introducerea unui sistem complex de semne, multe preluate de la pagani.
Dar ce erau primii crestini daca nu ortodocsi? E evident ca nu puteau fi calvinisti sau lutherani. Crestinismul apostolic inseamna tot ortodoxie, tocmai pentru ca in primele secole nu se putea vorbi de schisme in interiorul crestinismului, tinand cont de faptul ca acesta inca avea problema cu tolerarea sau recunoasterea lui. Polemicile, ca sa le spunem asa, au avut rolul de a explica in ce constau interpretarile gresite si diferentierea acestora de Biserica Lui Hristos, adica ortodoxia. Nu sunt sigur ca stiu la ce te referi cand spui apologeti. Scrierile apologetice au rolul de apara credinta.
Teodor Studitul este cinstit de catre Biserica Ortodoxa, deci nu se poate spune ca el a ajuns la concluzia ca icoanele erau idoli pentru crestinii timpului. Poate a lamurit unele neclaritati legat de acest subiect, dar nu poti spune ca a incercat sa cristalizeze o idee incompatibila cu doctrina ortodoxa.
Dumnezeu Cel ce pe toate lestie mai inainte de facerea lor, prefigurand mai inainte de zidirea lumii misterul Iconomiei Sale in trup, a figurat pe cer crucea prin astre, iar pe pamant (s-a figurat) pe Sine insusi plasmuind pe Adam care este potrivit cuvantului fericitului Pavel tip al Celui ce avea să vină (Romani 5, 14). Caci se cadea ca (omul) din cer să fie figurat pe pamantsi cel de pe pamant in cer, intrucat contemplatia arată că cele ceresti vor fi amestecate cu cele pamantesti,și altfel nu era ingaduit a primi in cer o icoană de om, caci dacăși fară ea oamenii au fost dusi in ratacire ca să adore stelele, cu cat mai mult dacă ar fi vazut un chip omenesc. De aceea zice marele Moise: Să nu ridici ochii spre cersi vazand soarele, lunasi stelelesi toată podoaba cerului,și fiind dus in ratacire să te inchini lorsi să le adori (Deut. 4, 19). Astfel incat inainte de venirea lui Hristossi tipul crucii, era oprit a fi inchinat, deopotrivă cu celelalte figuri astrale; caci dacă atunci insusi prototipul ei era blestemat, cu atat mai mult era reprezentarea lui. Dar de cand Hristos a patimit din iubire de oameni in arhetipul ei, Crucea este cinstităși mantuitoare, chiar dacă e vazută pe cer, precumsi icoana Celui ce a patimit pe ea pretutindeni pe pamant unde era reprezentata pană ce nu a venit o mană iconomahă iudaizand. Asadar, (crucea) nu e cinstită in primul rand pentru că există pe cer o figură in cruce, ci pentru Lemnul cel de-viață-facator sfintit prin spanzurarea pe el a lui Hristos, precumsi icoana lui Hristos (nu e cinstită) pentru prefigurarea ei in Adam, ci pentru inomenirea Lui din Fecioara
Greseala iconoclastilor provine din faptul ca ei nu au putut intelege dogma de la Calcedon, dogma intruparii si a unirii ipostatice. Dogma de la Calcedon face o distinctie clara intre natura si persoana.
Cinstitorii sfintelor icoane facand insa distinctia corecta intre natura si persoana, afirma ca icoana reprezinta nu natura, ci persoana. Deci, iconodulii nu reprezinta dumnezeirea Sa, sau umanitatea Sa, ci persoana Sa, care uneste in ea cele doua naturi, divina si umana. Biserica Ortodoxa a afirmat intotdeauna Unirea ipostatica in persoana Mantuitorului Hristos, aratand ca cele doua naturi, divina si umana, sunt neamestecate, neschimbate, neimpartite si nedespartite. Cinstirea sfintelor icoane a avut intotdeauna in Biserica si un rol catehetic, pe langa cel de sustinere si impulsionare a spiritualitatii.
Dupa Sfantul Ioan, Damaschin, icoana este o taina a prezentei divine, ea o reprezinta. Pentru ochii sufletului ea face invizibilul, vizibil ; ea conduce si inalta privirea spre prototip, spre invizibila maiestate divina, care comunica prezenta sa sub forma de raze penetrante. Ceea ce Biblia ne-a spus prin cuvant, icoana ne arata in mod vizibil, facand acest lucru prezent". "Icoana face sa devina vizibil cerescul, eternul si dumnezeiescul. Ceea ce se contempla spiritual, ea il sugereaza prin formele trupului material si il face accesibil la vedere. Acesta este insusi sensul icoanei, intentia si ideea sa".
Opunandu-se reprezentarii chipului lui Hristos, monofizitii micsorau rolul firii omenesti. Dupa monofiziti, natura divina nu se poate reprezenta, iar reprezentarea celei umane inseamna negarea caracterului nedespartit al celor doua naturi. Lupta impotriva ereziei iconoclaste a fost condusa de personalitati care au imbinat in chip desavarsit evlavia cu teologia, astfel :
1. Inainte de Sinodul al 7-lea ecumenic, cinstirea sfintelor icoane a fost aparata de personalitati ca : Leontie al Neapolelui, Ioan al Tesalonicului, Gherman si Tarasie, patriarhi de Constantinopol.
2. Sfantul Ioan Damaschin, apara cultul sfintelor icoane, fiind stalpul Ortodoxiei la Sinodul VII ecumenic. Formulele lui au fost proclamate in sinod drept dogma. El a legat intr-un chip de nedespartit problema icoanelor de doctrina hristologica.
3. In perioada a treia a manifestarii iconoclasmului (815-843) Ortodoxia a fost aparata de Sfantul Teodor Studitul si de Sfantul Nichifor Marturisitorul, patriarh de Constantinopol. Ideea de baza preluata de toti aparatorii icoanelor, de la care porneste si Sfantul Ioan Damaschin este luata din opera Sfantului Vasile cel Mare care spune : "cinstirea icoanei trece la prototip". Sfantul Teodor arata ca Dumnezeu a luat fire omeneasca devenind om la fel ca noi, unind firea omeneasca cu cea dumnezeiasca. Datorita acestui fapt Mantuitorul Iisus Hristos Se zugraveste in icoana. "Nevazutul se vede si primeste descrierea naturala a trupului nostru, cel ce cu divinitatea proprie este de nedescris". Iconoclastii aduceau urmatoarele acuzatii impotriva icoanelor : a. Icoana este idol, b. Icoana nu poate cuprinde natura divina; c. Icoana nu poate cuprinde trupul Domnului pentru ca Acesta a avut un trup parut; d. Icoana nu poate cuprinde trupul Domnului, pentru ca Acesta a avut un trup comun. Sfantul Teodor Studitul a raspuns tuturor acestor acuzatii.
Sfantul Teodor Studitul vede in negarea sfintelor icoane, negarea intregii opere de mantuire a Mantuitorului Hristos, negarea adevarului patimilor Sale, a mortii si a invierii Sale. "Icoanele marturisesc adevarul aratarii Fiului lui Dumnezeu ca om". "Daca nu se poate zugravi, Hristos, nu a putut fi corporal si deci n-a putut primi nici moartea". Este deci cuprinsa in negarea icoanelor, negarea patimilor Mantuitorului Hristos pentru mantuirea noastra. Negand Mantuitorului Hristos putinta de a fi infatisat in icoana, se neaga toate insusirile Sale trupesti. Astfel, se cade in dochetism. Mantuitorul este activ in planul material prin trupul Sau omenesc si este vizibil prin fata Lui de persoana umana, insusirile omenesti, circumscrierea, au fost pastrate si dupa moarte si inviere : "Vedeti mainile Mele si picioarele Mele ca Eu sunt" (Luca 24, 39). Dupa inviere El a pastrat insusirile firii omenesti. Altfel, nu ar mai fi poruncit sa fie pipait, pentru a arata ca este om adevarat, din carne si oase". "Accentul pus in Ortodoxie pe icoana implica credinta in vesnica mentinere a trupului transfigurat, credinta ca intruparea si moartea lui Hristos pe cruce au avut ca scop, nu o impacare juridica a omului cu Dumnezeu, ci o vesnica indumnezeire a omului intreg, inclusiv a trupului".
Icoana nu se poate desparti de cel reprezentat de ea. Sfantul Teodor Studitul spune ca : "Hristos si icoana Lui exista impreuna". Prin imaginea persoanei noi ne ridicam cu gandul la persoana reprezentata si acesteia ii aducem inchinare. Sfantul Teodor Studitul arata ca nu ne inchinam icoanei in sine. Se vede deci clar ca niciodata iconodulii nu s-au inchinat icoanelor ca unor idoli.
Rene Broscareanu
Dupa Sfantul Ioan, Damaschin, icoana este o taina a prezentei divine, ea o reprezinta. (...)Ceea ce Biblia ne-a spus prin cuvant, icoana ne arata in mod vizibil, facand acest lucru prezent".
Icoana intr-adevar a aparut ca un mijloc de comunicare si de educare in spirit crestin. N-are sprijin in scrierile crestine pana-n 300 e.n (inainte de Constantin cel Mare), ea fiind practic o diversificare a mijloacelor de comunicare existente inainte de 300. Se stie ca in arta paleocrestina, picturile figurative care decorau bisericile (cruce, peste, ancora, paun ,miel, porumbel, palmier) aveau un rol simbolic, care intareau credinta oamenilor , asemeni icoanelor. Cultul acestora s-a dezvoltat de la Constantin cel Mare si mai ales in perioada lui Justinian, cand a existat un amplu proces de crestinare a paganilor, obisnuiti sa se inchine la imagini vizuale. Din punctul asta de vedere poti sa spui ca "venerarea icoanelor" e o practica inspirata din religiile precrestine(pagane), insa substratul icoanelor e mult mai profund. Pentru a intelge substratul, fiecare pagan(necredincios) a parcurs drumul firesc idol-->simbol-->icoana (natura duala, divino-umana)-->Dumnezeu. Nu exclud faptul ca unii pagani crestinati au ramas la stadiul 1(idol), neputand depasi o intelegere superficiala a crestinismului.
bai, uite chestia asta m-a amuzat si m-a frapat in acelasi timp.
eu mi-as paria banii din salariul pe un an de zile ca tu, fara google, nu faci doua parale in orice discutie din orice domeniu.
si nu stiu de ce am vaga impresie ca nu sunt singurul care are aceeasi parere.
Tot eu sunt ala care a facut si prima oara invitatia pe topicul cu ML, hai sa o mai fac odata, de ce nu iesim odata mai multi la o bere si vorbim de ML de biserica lu peste de ce mai vreti voi. Ce ziceti? 
De maine pana duminica cealalta sunt liber non-stop!
Tot eu sunt ala care a facut si prima oara invitatia pe topicul cu ML, hai sa o mai fac odata, de ce nu iesim odata mai multi la o bere si vorbim de ML de biserica lu peste de ce mai vreti voi. Ce ziceti?
dute singur, ori cum tu esti ce-l m-ai tare dintre toti si ori-cum noi a-stia nu o sa face-m fata unei discuti-i cu tine
cand treci prin Cluj, te astept la o cafea 
Tot eu sunt ala care a facut si prima oara invitatia pe topicul cu ML, hai sa o mai fac odata, de ce nu iesim odata mai multi la o bere si vorbim de ML de biserica lu peste de ce mai vreti voi. Ce ziceti?
"Ingurgitez matematic blestemul stramosilor .
Ma imbolnavesc cu traditii .
Apoi le numesc « divine »" cam astia suntem
aliuta47
nu stiu de ce mi-ai trimis tocmai mie mesajele respective dar in orice caz, am vazut filul respectiv
daca vrei sa il vezi il gasesti pe youtube sau linkul il gasesti intr-un post dupa topicul miscarii legionare postat de greeneyes.
iti raspund aici pentru ca nu imi merge mesageria privata,
o zi buna
Mihai
mersi.
dute singur, ori cum tu esti ce-l m-ai tare dintre toti si ori-cum noi a-stia nu o sa face-m fata unei discuti-i cu tine
Esti penibil.
Ajuns la varsta de 97 de ani, parintele Petroniu Tanase, cel mai de seamă duhovnic roman de la Muntele Athos, s-a stins din viață marti seara, slujba de inmormantare fiind oficiată după randuielile monahale athonite, astazi, 24 februarie. Una dintre figurile emblematice ale Bisericii Ortodoxe Romane si cel mai important reprezentant al monahismului romanesc la Muntele Athos, parintele Petroniu implinise 33 de ani de la intrarea in schitul Prodromu si 22 de ani de cand slujea ca staret
S-a nascut in judetul Neamt in anul 1914. Din satul natal, Farcasa, adeseori s-a pornit in pelerinaj la sfintele manastiri nemtene, pentru ca, foarte curand, să se calugarească la Manastirea Neamt A intrat apoi la Manastirea Antim, din Bucuresti, timp in care a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxa A facut, deopotriva studii in matematică si filosofie. La Muntele Athos s-a retras in anul 1978, fiind duhovnic, bibliotecar si stareț al Schitului Prodromu.
Parintele Petroniu Tanase se retrasese din staretie la inceputul acestui an, in locul sau fiind ales, pe 6 februarie, parintele Atanasie Floroiu.
Slujba de inmormantare de astazi, la care erau asteptati să sosească si reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane, este oficiată de catre staretul de la Marea Lavra cea mai importantă manastire athonita
Tin minte ca am vazut un dvd cu monahii romani de la Athos, iar parintele Petroniu mi-a ramas in memorie ca un om deosebit, inteligent si mai ales modest. Dumnezeu sa-l ierte !
Incepe postul Pastelui. Cateva cuvinte despre aceasta perioada si semnificatiile ei:
Evanghelia ne arată că trebuie să postim nu in stare de tristete, ci de bucurie: Cand postiti, nu fiti tristi ca fățarnicii. Tu insa cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala ca să nu te arăți oamenilor că postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iți va rasplati tie.
Deci, nu postim pentru a fi vazuti sau laudati de oameni, ci postim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Astfel, postul este daruire de sine sau ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu ca recunostință pentru darul vietii si ca Dorință de sfintire a vietii (cf. Romani 12, 1). Postul are ca bază evlavia si iubirea față de Dumnezeu. Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decat darurile Lui materiale pe care le consumam. Ne incredințăm Lui, pentru că El este Izvorul vietii noastre. Viata omului in trup se mentine din darurile lui Dumnezeu create pentru om: aerul, apa, lumina si roadele pamantului, in timp ce viata sufletului se hraneste din iubirea milostivă si smerită a lui Dumnezeu, prin rugaciune si prin Sfintele Taine ale Bisericii.
Mantuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea este inceputul bun al perioadei de post. Ne iertam unii pe altii pentru ca si Dumnezeu să ne ierte pacatele sau greselile noastre. Iertam greselile altora, pentru a fi in pace si comuniune cu toti oamenii si pentru a ne asemana cu Dumnezeu Cel Milostiv si Iertator. Prin aceasta, Evanghelia ne invață că relatia omului cu Dumnezeu depinde de relatia lui cu semenii sai, că omul nu se poate apropia de Dumnezeu nesocotind pe aproapele sau. Întrucat fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu indreptat spre umanitate, există o legatură sfantă intre Dumnezeu si fiecare om.
Nimeni nu poate intra in post, ca luptă duhovnicească pentru curățirea de pacate si de luminare a sufletului, fară iertare, deoarece prin iertarea altora se cultivă smerenia omului dornic de-a trai in iubire milostiva
Postul este, asadar, o stare spirituală de jertfă sau ofrandă a celui care posteste, stare cultivată in mod liber si după puterea fiecaruia. Postul este si semnul Dorintei omului credincios de a se elibera de lacomia după bunuri materiale spre a se uni prin rugaciune mai intensă cu Dumnezeu Cel netrecator si nelimitat, Izvorul bucuriei vesnice.
Postim pentru că iubim pe Dumnezeu din ceruri, Daruitorul vietii vesnice, mai mult decat toate darurile materiale trecatoare, bucatele gustoase si bauturile rafinate. Astfel, postul adevarat produce o schimbare a modului de a fi al omului, o trecere de la lacomia de cele materiale la Dorinta de cele spirituale, pentru a cultiva mai intens rugaciunea sau comuniunea cu Dumnezeu Cel nematerial, nelimitat si netrecator. Postul adevarat are ca scop ridicarea omului deasupra bunurilor materiale sau pamantesti, pentru a se uni, prin rugaciune si impartășire euharistică mai deasa cu Dumnezeu Cel Milostiv, Izvorul vietii vesnice din Împarăția cerurilor.
În acest sens, Mantuitorul ne indeamnă: Nu vă adunati comori pe pamant, unde moliile si rugina le strică, adică unde lucrurile iși pierd valoarea, si unde furii le sapă si le fură, adică unde nimic nu este sigur sau stabil, ci totul este schimbator si imprevizibil.
În timpul Postului Sfintelor Pasti, Biserica intreagă practică postul randuit de Sfintii Parinti ai Bisericii, care au fost ei insisi mari postitori si intelepti pastori de suflete pe calea mantuirii. Iar această postire a tuturor ortodocsilor crestini, cler si popor, este totodată o cinstire a postului de 40 de zile pe care l-a implinit Mantuitorul Iisus Hristos in pustie, pentru a ne arata că nimeni nu se poate lupta cu duhurile rele si cu patimile intunecate fară a dobandi mai intai lumina harului divin prin rugaciune si post.
Din postul de 40 de zile al Mantuitorului Iisus Hristos invățăm să ne infranam si să luptam duhovniceste, pentru a birui pacatul ca mod de existență egoistă si arogantă. Domnul nostru Iisus Hristos a respins cele trei ispite venite de la diavolul, si anume lacomia după bunurile materiale, pofta de stapanire a lumii acesteia si iluzia slavei desarte, adică supraevaluarea de sine a omului.
