Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste
Regele Mihai in tinerețe
În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care ii includea pe comuniști. La 23 august 1944 Mihai a organizat o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat. În aceeași noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a incredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944.[9][10] Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un pretins armistițiu oferit de aceștia, a ordonat incetarea focului impotriva Aliaților și a declarat război Germaniei.[11] Acestea, insă, nu au impiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși ulterior in prizonierat in Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit in lagăre de muncă forțată[12]. Armistițiul cu Aliații a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, în termeni impuși aproape in intregime de Uniunea Sovietică[12], ca o consecință, intre altele, și a faptului că aceasta iși desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României[necesită citare]. În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept capitulare[13], o predare[12][14] necondiționată[15] in fața sovieticilor și a aliaților lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici in 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Lovitura de stat se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară. La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit in cel mai inalt grad (Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul sovietic Victoria cu diamante, pentru actul curajos al cotiturei hotărîte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, in clipa când incă nu se precizase clar infrângerea Germaniei, potrivit descrierii oficiale a decorației[16]. Liderul comunist albanez Enver Hodja[17] considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul sovietic Victoria datorită capitulării sale in fața sovieticilor, intr-o situație in care nu putea face altceva.
Unii susțin[18][19] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin in România și in Europa, in detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd[20] in absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei in cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia[21].
[modifică] Domnia sub regimul comunist
Ordinul Victoria
La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcționat ca simplu șef de stat fără autoritate.
Între august 1945 și ianuarie 1946, Mihai a incercat fără succes - prin ceea ce s-a numit mai târziu greva regal㝠- să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice și americane[22], regele Mihai a renunțat in cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, incetând să-i mai ceară demisia.
Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziției, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei interpretări, constituția il impiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justiție. Alte surse, precum memoriile mătușii regelui, principesa Ileana de Habsburg[23], citându-l pe fostul membru in biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naționale[24][25] și presupus amant al Ilenei[26], Emil Bodnăraș, afirmă că, dacă regele ar fi refuzat să semneze sentințele de condamnare la moarte a deținuților politici condamnați pentru crime de război, guvernul comunist i-ar fi susținut decizia: Păi, dacă regele decide să nu semneze sentința la moarte, vă promit că ii vom sprijini punctul de vedere. Principesa Ileana se indoia că regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituțional, precum o sentință la moarte, emisă de tribunale politice neconstituționale: Știți prea bine (...) că regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituțional. Dacă o va face, vi-l va pune in brațe și guvernul dumneavoastră va purta vina in fața intregii națiuni. Cu siguranță că nu vă doriți acest handicap Adițional in acest moment! Ultimul coleg de celulă al celei mai proeminente victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziției anticomuniste și președinte al PNȚ, partidul câștigător in alegerile generale din 1946, fraudate de comuniști, a mărturisit procurorilor comuniști că Maniu l-ar fi injurat pe Mihai din spatele gratiilor inchisorii politice in care a decedat, pentru că nu făcuse nimic in apărarea țărăniștilor, in ciuda multor servicii aduse de aceștia monarhiei.[27]