Emeghara rateazã tot sezonul!
Ghinioanele se țin lanț de fundașul stânga al Stelei, Ifeanyi Emeghara. Din luna mai, de când a fost operat la meniscul extern al genunchiului drept, Eme a încercat zadarnic sã revinã pe gazon.
Problemele fundașului au început încã din luna ianuarie, când efectua un stagiu de pregãtire cu naționala Nigeriei pentru Cupa Africii pe Națiuni, iar de atunci, din cauza suprasolicitãrii repetate a organismului, problemele au reapãrut.
În aceste condiții, nigerianul a fost nevoit, ca o ultimã soluție, sã se reîntoarcã acum douã sãptãmâni la clinica de la Bologna. Conform unor surse autorizate, situația fotbalistului nu este deloc bunã. Mai precis, Emeghara a fost operat din nou, iar perioada de recuperare este de aproximativ șase luni, ceea ce este echivalent cu un sezon compromis total!
Contactat de ProSport, medicul specialist Maurillo Marcacci a confirmat acest lucru. "Da, este adevãrat cã Emeghara a suferit o nouã operație la același genunchi, iar acum a rãmas la noi la clinicã pentru recuperare. Eu sper ca în patru luni sã revinã pe teren, dar asta depinde numai de el". Președintele Stelei, Valeriu Argãsealã, are însã un alt punct de vedere. "Emeghara este la Bologna, dar nu putem spune cã a suferit o operație, fiind vorba doar de o artroscopie", a spus oficialul din Ghencea. Interesant este și faptul cã nigerianul a fost trecut pe lista jucãtorilor eligibili pentru Liga Campionilor, la cererea fostului antrenor Marius Lãcãtuș.
Ce este o artroscopie?
Reprezintã examenul interiorului unei cavitãți articulare cu ajutorul artroscopului. Artroscopul este format dintr-un endoscop cu fibrã opticã, instrument care se introduce direct în articulație printr-o micã incizie. Artroscopia oferã medicului posibilitatea de a inspecta suprafețele articulare și țesutul moale din jur: ligamentele și cartilajele. La acest examen se apeleazã când celelalte metode de diagnostic, precum radiografia articularã, testele sangvine, tomografia computerizatã (CT) sau rezonanța magneticã nuclearã (RMN) nu sunt concludente.
"Þepe" de la Timișoara
Ultimii trei fotbaliști veniți în Ghencea de la Timișoara au mari probleme medicale. Criticat de fanii bãnãțeni la vremea respectivã pentru cã s-a despãrțit prea ușor de Ovidiu Petre, Pleșan sau Emeghara, președintele formației de pe Bega i-a liniștit, spunându-le cã știe el motivele pentru care îi lasã sã plece la Steaua. Timpul i-a dat dreptate lui Iancu, toți trei foști timișoreni petrecând mai mult timp accidentați decât în tricoul Stelei.
"Da! Este adevãrat cã Emeghara a suferit o nouã operație. Sper cã în patru luni el va reveni pe teren, dar totul depinde numai de organismul lui", MauriLlo Marcacci doctorul care l-a operat
1,2 milioane de euro a plãtit Steaua grupãrii FC Timișoara pentru transferul nigerianului, în vara lui 2007
17 meciuri a apucat sã joace într‑un sezon și jumãtate Eme la Steaua, 12 în campionat și 5 în cupele europene
13 mii de euro a câștigat Emeghara pentru fiecare partidã pe care a jucat-o la Steaua
prosport.ro
