Steaua gata de start!? Vacanță scurtă, lot subțire

de | ianuarie 8, 2016

Jucătorii campioanei au terminat astăzi vacanța și Reghecampf a chemat la reunire 22 de jucători. 16 dintre ei au făcut vizita medicală în această dimineaţă.

Steliștii au efectuat vizita medicală la Centrul Național de medicină sportivă, iar apoi au intrat în programul normal de antrenamente, urmând ca duminică să plece în Antalya, pentru un cantonament de 11 zile.

Au lipsit cei cinci fotbaliști care sunt pe lista de transferuri și nu vor merge în cantonament cu lotul campioanei. Tade, Tahar, Alcenat, Breeveld și Guilherme nu vor face deplasarea și trebuie să-şi caute echipe dacă vor să joace în a doua parte a acestui sezon, altfel se vor antrena separat de prima echipă a Stelei. Nu fac parte din planurile de viitor ale antrenorului campioanei. Tîrnovan și Aldea vor fi cel mai probabil împrumutați și nici ei nu au fost la vizita medicală.

Mijlocaşul Jugurtha Hamroun a declarat, la vizita medicală, că Steaua va arăta o nouă faţă în acest an, fiind convins că va continua seria bună a rezultatelor începută odată cu venirea lui Laurenţiu Reghecampf.

„Vacanţa mi-am petrecut-o cu familia în Algeria şi la Paris. Aici este foarte frig în comparaţie cu Paris şi Algeria, unde erau peste 20 de grade, sunt îngheţat. Dar sunt pregătit total pentru un nou început, este o perioadă foarte importantă pentru toată lumea. Nu îmi e teamă de antrenamentele grele, e o perioadă importantă în care trebuie să muncim mult. Cred că vom fi o nouă echipă de acum încolo. E un nou început pentru noi. Am arătat o nouă faţă a Stelei în ultimele trei meciuri şi va fi şi mai bine de acum încolo”, a declarat Hamroun.

Referitor la plecarea lui Guilherme, Tade, Tahar, Breeveld şi Alcenat de la Steaua, mijlocaşul algerian a afirmat: „E decizia conducerii, nu pot comenta foarte multe, nu ştiu ce s-a întâmplat. Bănuiesc că vor fi aduşi jucători noi. Deocamdată nu am văzut pe nimeni nou, vom vedea. Dacă cei din conducere vor decide că e un bun transfer şi îl vor aduce pe Budescu vom vedea.”

Doar 16 jucători au mers la vizita medicală, întrucât Pintilii și Bourceanu au făcut deja testele, la fel ca și cei trei fotbaliști care vin de la Ceahlăul, Ștefănescu, Popadiuc și Chitoșcă. Portarul Florin Niță va efectua vizita medicală la Chiajna, iar Fernando Varela, care s-a operat înainte de Crăciun, va veni direct în Antalya, urmând un program special de recuperare. Houssine Kharja se va alătura și el lotului direct în cantonament.

Au efectuat azi vizita medicală:

  • Portari: Cojocaru, Poiană
  • Fundași: Papp, Carp, Toșca, Râpă
  • Mijlocași: Stanciu, Filip, Enceanu, Mihalcea, Muniru, Ad. Popa, Hamroun, Chipciu
  • Atacanți: Tudorie, Onțel

Lotul Stelei pentru perioada de pregătire:

  • Portari: Niță, Cojocaru, Poiană
  • Fundași: Papp, Carp, Toșca, Râpă
  • Mijlocași: Stanciu, Filip, Enceanu, Mihalcea, Muniru, Ad. Popa, Hamroun, Chipciu, Pintilii, Bourceanu, Ștefănescu, Popadiuc, Chitoșcă
  • Atacanți: Tudorie, Onțel

PROGRAM CANTONAMENT STEAUA

10-21 ianuarie – cantonament la ”Gloria Sports Arena”, Belek (Turcia)

Programul amicalelor

  • 19 ianuarie: Young Boys Berna (Elveția)

24 ianuarie – 7 februarie – cantonament la ”Regnum Carya Golf & Spa Resort”, Kadriye

Programul amicalelor

  • 26 ianuarie: Ujpest FC (Ungaria)
  • 29 ianuarie: SK Sturm Graz (Austria)
  • 1 februarie: FC Metalist Harkiv (Ucraina)
  • 4 februarie: Steaua – Djurgardens IF (Suedia)
  • 6 februarie: Steaua – AS Trencin (Slovacia)

Sursa info: digisport.ro

Galerie Foto

xray

11 comentarii la „Steaua gata de start!? Vacanță scurtă, lot subțire

  1. alexandru-h

    Alta idiotenie becalista: scapi de Tade (pe care oricum il mai platesti) si il pastrezi pe Tudorie. Pastrezi o carca de mijlocasi fie tineri, fie lipsiti de valoare (asta in conditiile in care problemele lui Radoi deriva exact din zona de mijloc vulnerabila) dar ai doar minim de fundasi si atacanti. Scapi de vreo 5 jucatori fara sa aduci pe nimeni desi ar trebui sa fie invers (intai aduci jucatori si apoi te decizi cine e in plus). Ca in fiecare an, anunti triumfal 100 de transferuri inainte ca sa se implineasca, ajutat de saracii redactori de pe net, ce publica orice zvon, cat ar fi el de mic. Iar vorbesti de romanizarea lotului (spre bucuria rasistilor de prin Banat) dar iti dai seama tarzior ca jucatorii romani sunt prosti si scumpi – ceea ce te face ca in ultima saptamana de transferuri sa aduci inca vreo 5 straini, la gramada, fara nicio evaluare prealabila.

    Ah, si ca sa nu uit – te lauzi ca cel mai bun transfer al Stelei va fi Mihai Stoica, ce nu mai are voie sa ia exact deciziile pentru care il aduci la Steaua.

    Cum am spus acum vreo luna – aduci maxim 4 jucatori (fundas, 2 mijlocasi si atacant) si scapi de cei 4 jucatori cei mai slabi ce evolueaza pe respectivele posturi. E ceva atat de logic si simplu incat era evident ca nu va fi strategia lui Becali. Nu, el are nevoie de spectacole televizate, de conferinte succesive in care sa anunte transferuri gata facute si transferuri proaspat esuate.

    1. xray Autor articol

      Subscriu!

      O mare idioțenie să dai afară și apoi pleci prin târg cu trista goală și fără să știi ce găsești.
      A rămas în 5 fundași mari și lați pe 4 posturi: Papp, Carp, Toșca, Râpă și Varela. Incredibil!

    1. xray Autor articol

      N-am spus imposibil. :))

      Ca acum nu a prea fost. Nu-mi amintesc să fi avut doar 5 fundași cu toții. Poate pe vremea Stoichita-Panduru, în 2010, cand au adus la repezeala pe Stelios Parpas, Gora Tall …

      In vară, Mirel s-a lăsat fără fundași (Luchin, Tamas) și atacant (Tucudean) fără să aducă, nu i-a cerut Becali, ca acum.

  2. joga-bonito

    Sunt 6 fundasi acum, dintre care doi sunt polivalenti (Papp si Tosca). Probabil ar mai fi nevoie de un fundas central.

    Guilherme a jucat bine pe finalul stagiunii de iarna, dar probabil a ramas marcat de cioban si a cerut transferul repede. Din cauza asta cred ca refuza multi sa vina acum la Steaua.

    In contextul in care nu se mai fac transferuri sau se intarzie, ar merita sa-l pastram pe Tade. Poate accepta o reducere a salariului. Altcineva nu mai vad sa vina.

    1. xray Autor articol

      L-ai pus și pe Pârvulescu pe care presa îl dă ca readus de la Voluntari? Văd că și pe transfermarkt da end of loan, dar oficial nu zice nimeni nimic.

      Oricum, parcă vorbea „supremul” de echipă de „șampions lig”. În afară de Varela, care la vară poate pleacă, în rest nu prea îi văd eu fundași titulari de abordat play off și grupe de CL.

      Unii nu ar vrea de teama. E presiunea mare si nici loc de intors pentru zile mai slabe sau acomodare îndelungată. Daca a dat 5 din cei care au dus greul turului (ca minute de joc), e clar ca asta le da de gandit. Mai ales pe cei de la echipe mai mici, cum e si CSU. Steaua, cu aia dati afara, i-a batut de 2 ori, și ultima data i-a călcat în picioare.

  3. naiyba

    La ce naiba il mai aduci pe Parvulescu nu stiu, asta daca stirea este adevarata bineintelese, s-o fi transformat in Jordi Alba la Voluntari si nu stiu eu. Tintele Stelei pt postul de fundas stanga:
    Momcilovic refuza Steaua pt a ramane la Pandurii – incredibil!
    Ivo Pinto – a ales Norwich City ceea ce mi se pare normal din moment ce „aia” joaca in Premier League.
    Vatajelu – fundas pe care l-ai avut in curte, este supraevaluat de unul care nu il are la inima pe el shit, de fapt mai nimeni nu il are la inima pe el shit in liga noastra de 2 lei 50.
    Junior Morais – supraevaluat de celalalt puscarias care nu-l inghite pe el shit.
    Probabil ca asa s-a ajuns la solutia de avarie – Parvulescu.

    Pacat de Budescu pt ca el este genul de jucator care ii lipseste Stelei, un jucator de executie si de ultima pasa. Cu el in spatele varfului si cu Kharja si Pintilii la mijloc chiar nu mai imi faceam griji pt castigarea campionatului chiar daca apararea sta doar in 6 fundasi, 7 daca il includem si pe Filip acolo pt ca parerea mea este ca Filip va fi folosit fundas stanga sau central la nevoie, iar un mijloc cu Kharja (Stanciu) – Pintilii (Muniru sau Bourceanu), cu Popa (Stanciu) – Budescu – Hamroun ( Stanciu) si Chipciu (Tudorie) in atac imi pare o formula indeajuns de buna pt a castiga campionatul.

    1. xray Autor articol

      Steaua are numai 6 imprumutati in acest sezon 2015-2016.

      Paul Parvulescu-FC Voluntari- 14 jocuri
      Robert Vilceanu-FC Voluntari – 13 jocuri
      Razvan Gradinaru- Concordia Chiajna – 7 jocuri
      Florentin Pham-Huy-ASU Academica Clinceni – 3 jocuri
      Gabriel Iancu-Kardemir Karabükspor – 6 jocuri
      Ionut Neagu-Kardemir Karabükspor – 5 jocuri

      Parvulescu se rata. In sezonul 2014-2015 a jucat 11 meciuri la Steaua si doar 1 meci la Viitorul.
      La Steaua a intrat in dizgratii dupa șocul emotional de la Ludogorets, dar Papp a comis-o de 10 ori mai grav la Partizan (si nu numai!).

      Cu exceptia lui Valceanu, ceilalti cred ca se vor pierde o data cu banii dati pe ei … Daca esti de la Steaua, e inadmisibil sa fii rezerva la Chiajna, ASU Academica Clinceni sau Kardemir Karabükspor(liga a 2-a). Inseamna ca nu ai valoare nici de „rezerva rezervei” la Steaua.

      Da, Filip e o solutie fundas lateral.

  4. joga-bonito

    Tampitul de Niculae de la Astra imi aduce aminte de Porumboiu in zilele lui bune. Va aduceti aminte cum i-a blocat pe Wesley, Adailton si Sanmartean sa ajunga la Steaua? Patronii astia isi distrug proprii jucatori fara sa-si dea seama.

    Budescu se vede pe fata lui la interviuri ca vrea sa scape de o echipa falimentara si fara istorie precum Astra si sa-si relanseze cariera la noi. Pare singurul care o sa reziste presiunii, fiind calit de disputele din trecut cu patronul colectionar de elefanti. Important e sa aiba un antrenor bun langa el. Sub comanda lui Radoi sau Galca ar fi dat chix.

    Daca nu se completeaza lotul in termen de o saptamana cu 2 fundasi si 2 atacanti si un play-maker, la toamna vom bifa a treia necalifare in CL la rand.

Lasă un răspuns