29-08-11

Ipocrizia Stelei 2003

In ultima vreme, printre suporterii care viziteaza acest site s-a impamantenit o sintagma care face furori: „Steaua 2003”. Ea desemneaza, intr-un cuvant, echipa de fotbal sub domnia lui Becali – cel pe care cei mai multi dintre suporterii adevarati ai Stelei il considera vinovat de actuala stare a echipei (si asta indiferent daca sprijina sau nu protestele impotriva acestuia). Se trage astfel o linie intre „adevarata Steaua”, "Steaua noastra", cea de pe vremea cand un SRL oarecare nu il avea ca actionar majoritar pe primul cioban al tarii, si „Steaua de acum”, cea care a intinat „nobilele idealuri” ale stelismului si care nu mai are nici in clin, nici in maneca cu ce era odata. Ca orice simplificare, aceasta formula reductionista nu doar ca omoara nuantele (care sunt, in ultima instanta, cele care zugravesc adevarul pe de-a-ntregul), ci de foarte multe ori mistifica. Ea se bazeaza pe o serie de afirmatii transante care insa nu sunt dovedite sau care se intemeiaza pe un mod simplist de a vedea lumea, in „alb si negru”, in „ieri bun, azi rau”, „ieri intunericul, azi lumina”.

1. Mitul anului 2003. Acesta este primul fals. Pentru oricine are memorie, Gigi Becali nu a intrat in istoria acestei echipe in 2003, ci mai devreme. Cand a semnat el actele prin care a devenit proprietarul de iure al Stelei este irelevant, tot atat de irelevant precum faptul ca astazi acelasi Becali nu mai este proprietarul de drept al Stelei. In fond, mi-l aduc bine aminte pe acest bufon cum se bucura alaturi de echipa la castigarea titlului din 2001 (meciul cu Arges, 3-3, remember?). Si mi-l aduc aminte cum gorilele lui l-au ridicat pe Jean Pavel din peluza, inaintea meciului cu Dinamo Kiev, tot in…2001. Si cum peluza i-a adresat primul „Becali, muie Becali” la finalul unui Steaua-Brasov 0-0, care venea dupa acel Steaua-Saint Gallen 1-1. Si cum Zmarandescu si ai lui au eliberat vreo 2 sectoare, la acelasi meci. Era „Steaua 2001” si Becali era acolo. Si facea ce stia mai bine, cum se pricepea si el.

2. „Steaua noastra” era buna si frumoasa. Din nou, lumea uita ca Steaua de dinainte de Becali (deci dinainte de 2001, conform celor de mai sus) nu era deloc o mostra de succese. Dimpotriva, venea dupa 3 ani de esecuri perpetue si dupa 5 ani in care nu mai reusise performante notabile in cupele europene (adica de la ultima calificare in Champions League, din 1996 – nu mai discut rezultatele din grupe). PSG, Panathinaikos, Valencia au reprezentat borne mai putin placute pentru Steaua anilor 1996-2001, Steaua „lui Paunescu” sa-i zicem. Desi Sfinxul inca traia (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!), echipa era in picaj. Si dupa ani de suprematie, fusese bagata in corzi si au urmat 3 ani fara titlu si cu o singura cupa (cea din 1999). Parcursul era inconstant (chiar daca bun fata de locurile 5-6 de acum) si de fapt singura mare realizare a acelor vremuri era ca-i bateam pe Dinamo indiferent cat de slabi eram. In 2001, in Ghencea, s-a destramat si acel mit – si Steaua 2003 inca nu aparuse.

3. „Becali a fost un cancer de la bun inceput”. Fals. O zic cu toate riscurile, dar Becali nu a fost rau de la inceput si nu a fost acelasi de la inceput. Sigur, si in 2001 ca si acum era tot un cioban limitat, cu o oarecare inteligenta nativa si care se imbogatise de pe urma unor afaceri dubioase cu armata (MApN, my love?). N-avea nimic in comun cu fotbalul nici atunci, cum – din pacate – nu are nici acum, dupa 10 ani. 2 lucruri erau insa fundamental diferite fata de astazi si ambele demonstreaza ca de fapt 2003 nu are nimic de-a face nici cu 2007, nici cu 2009 si nici cu 2011:

(i) Contextul: cu ideile lui fixe si epatand a orgoliu „nationalist”, adept al unui „prin noi insine” care azi pare desuet, Becali a nimerit intr-o vreme in care de asta era de fapt nevoie. In 2001, Steaua nu dadea tonul. Tonul il dadeau Dinamo si Rapid, care dominau campionatul (era campioanele ultimelor 2 editii, Steaua terminand in ambele sezoane pe 3) si care fixasera „trendul” – vanzarea jucatorilor imediat dupa o mare performanta. Asa a aparut „complexul Champions League” al Romaniei, din cauza lacomiei si ingustimii unor Copos, Badea, Borcea care vindeau nestemate pe banda rulanta. Sa nu uitam ca in 2000 Dinamo castiga titlul cu Mutu, Cernat, Contra, Mara, Niculae in echipa. Rapid ii avea la acea vreme pe Barbu, Schumacher, Iencsi, mai apoi pe Niculae si Bratu. Ambele vindeau cu apetit de sinucigas. E drept, fata de azi, si balta avea peste… Steaua, neavand chiar cel mai teribil lot din istoria ei, nu vindea cine stie ce (mai un Rosu, mai un Lincar), dar nici performante nu facea. Si atunci, „nebunia” lui Becali de a nu mai vinde jucatorii si de le da salarii mari pentru a-i tine la echipa a facut diferenta. In fond, aceasta „nebunie”, ne place sau nu, a stat la baza marii echipe din 2005-2006. Ne-a luat atat de mult doar pentru ca Piturca asigura o contraselectie profunda, eternizandu-i pe alde Pompiliu Stoica, Mitrita, Cristescu, Lita, Carabas etc. Evident, echipa din 2005-2006 are si alte „cauze” – dar prima a fost aceasta si a venit din dorinta acelui Becali de atunci de a face lucrurile altfel. Sigur, era si o chestiune personala sau in primul rand personala, dar ea a ajutat Steaua la fel cum „chestiunile personale” din anii 80 au ajutat Steaua.

(ii) Ego-ul. Becali, chiar necioplit si cu tendinte de autoritarism, era in 2003 cu totul altul fata de cel din 2011. De fapt, erau doi oameni diferiti, chiar daca primul avea in el germenii celui de azi. A fost greu pana s-a pornit si i-a luat cativa ani: prima palma data lui Malonga Parfait, un pahar de vin in capul Carcotasilor, si bum! celebrul dialog de 5 minute cu reporterul de la Antena 1 si Oancea si Voiculescu si…pe partea economica. Fotbalistic, Becali a fost un generos in anii 2001-2004 cand a bagat atatia bani cat ii cerea Piturca, mergand exclusiv pe flerul acestuia. Evident ca intre timp si-a creat o „curte” care a inceput sa cleveteasca si sa unelteasca. Si evident ca i s-a insuflat ideea ca se pricepe la fotbal si ca (formula deja celebra!) „pe baaaaaniii luuuii” are dreptul sa faca ce vrea. Dar toate astea au aparut treptat. Episodul „Neaga – Valencia” a parut un vis urat, dar s-a terminat cu bine (Cristea a tinut „pariul” in acel meci, nu si mai apoi). In fapt, Steaua rula cu motoarele turate si era prea puternica pentru a fi incurcata de interventiile patronului. Abia cand vraja a inceput sa se destrame, prin 2007, au aparut si interventiile tot mai dese. Biletelul catre Olaroiu a fost primul. Hagi i-a rezistat, a venit Lacatus, ma rog…stiti ce a urmat.

Insa n-a fost la fel. Si celor care azi tipa despre Steaua 2003 le zic direct: nu ma prostiti voi pe mine ca in 2005, cu Valencia si Villareal eu sustineam un surogat! Sau ca in 2006, cand mi s-au inmuiat genunchii la ratarea lui Buga de pe Lia, Steaua era a nu stiu cui. Sau in vara lui 2006, cand 50.000 de oameni au cantat incredibil din minutul 2, de la un 0-1 care ar fi pleostit pe oricine, si care apoi au aprins faclii ca la marile victorii ale Romaniei din anii 70-80 – nu-mi spuneti voi ca sustineam Steaua nu stiu mai care. Era Steaua noastra, aceeasi cu cea din mizerabilii ani 1999-2001 si aceeasi cu pribeaga de astazi.

Pentru ca nu putem trage o linie care sa separe ceea ce nu poate fi separat. Steaua din 2001 si cea din 2006 si cea din 2009 – care si-a interzis 5.000 de suporteri si care a fost cel mai josnic act al unei echipe impotriva propriilor fani – si cea din 2011 – toate sunt aceleasi. Cum aceiasi suntem si noi. Doar ca ne-am schimbat, cu totii. Si ciobanul, cazut in paranoia aparitiilor televizate, si noi, scarbiti si dezgustati de razboiul cu propriul club si de lipsa de orice perspectiva, si Steaua – aceasta creatura nevoita sa treaca si prin aceasta perioada crunta a istoriei sale. Dar suntem aceiasi, o cred cu tarie.

Si cel mai bun semn, de natura karmic-cosmica, este ca noi continuam sa ne calificam in cupele europene, in vreme ce cainii continua sa-si plimbe, schelalaind, coada intre picioare.

Doar faptul ca multora dintre noi nu ne mai sare muschiul obrazului, si nici al inimii, la golurile Stelei, nu inseamna – din pacate – ca Steaua de azi e Steaua 2003 si ca nu are legatura cu Steaua lui Ienei, Lacatus, Alecsandrescu. Steaua e aceeasi, dar in locul lui Alecsandrescu e Becali – in forma lui de azi – iar noi suntem cu 10-15 ani mai batrani, mai singuri, mai deznadajduiti si mai pesimisti.

Atata tot.

Ovidiu