14.01.2008 11:18
Mama, mama, ce dor mi-e de-o scufundare. Hai primavara, hai!
Mama, mama, ce dor mi-e de-o scufundare. Hai primavara, hai!
Tulcea, sau undeva pe langa Tulcea, toamna aia a naibii de friguroasa a lui '97. Imbracati si echipati ca vai de mama noastra, cu cizme de cauciuc in picioare si 2 fesuri pe cap, cu Ric3 in urechi, ne indreptam vitejeste spre Agighiol. Trecem pe langa frumusetea aia de cariera de piatra parasita(raiul alpinistilor tulceni), facem la dreapta si pornim la drum intins printre carute. E 6 dimineata, e ceata, e frig, avem fiecare cate 4 litri de apa in rucsac, vreo 3 kile de pitoane, o sfoara grosuta de 44 de metri fix, un opt de rapel, doua hamuri improvizate, doua lanterne, niste sandwich-uri scarboase, parca si niste oua fierte, vreo 4 carabiniere si doua inimi unite-n cuget si-n simtiri, cu un dublu scop comun: cartarea minei parasite si explorarea faliei tectonice, ambele situate la 6 kilometri de Tulcea, peste dealul din stanga soselei ce duce spre Agighiol. Eram doi ametiti, colegi de clasa in liceu, care cand nu mergeam pe undeva in aer liber ne injuram si ne luam la bataie cu orice ocazie. Un fel de love&hate relationship. Eu sangvin, el flegmatic, eu mandru de prima relatie sexuala pe care o avusem in mai cu o hahalera de la liceul pedagogic, el inca virgin, la stadiul avansat de "i-am pus mana pe tate cand am fost la opera, ce misto e". Cantam "sunt urat, nimeni nu ma vrea" si inaintam vijelios si in necunostinta de cauza spre prima mea near death experience. De ce sa mint, eram destul de voios. Pe la 6 jumate facem stanga si-o luam pe coclauri. Trecem prin niste vai inguste, sarim peste niste balarii, dam de un ditamai pietroiul unde Alex tine mortis sa-mi arate nu stiu ce tehnica de catarare, eu il tratez superior si cu indiferenta, de, f**usem, mai sarim peste alte balarii si-ajungem la gura minei. Mina asta nu era chiar o mina in adevaratul sens al cuvantului, era un prospect abandonat, avea vreo 400 de metri lungime si, ceea ce de fapt ne atragea pe noi, doua hornuri de aerisire, unul de 30 de metri, altul de 40, tocmai bune pentru rapel. Dam jos rucsacii, scoatem ce-aveam prin ei, luam o gustarica si urcam dealul sa vedem gurile hornurilor din exterior. Prapastios, ce pot sa zic. Doua gauri. Ne-ntoarcem la intrare pusi serios pe treaba. Aveam de gand sa cartam galeria si cred ca am fi dus cu siguranta acest plan la indeplinire daca dobitocul de Alex nu ar fi uitat acasa ruleta, busola, colile, compasul, in fine, instrumentele necesare cartarii. Dupa ce i-am administrat capacele ce i se cuveneau si el a rabdat cu un stoicism binevoitor, bucuros chiar, hotaram sa intram in galerie sa vedem ce se intampla pe-acolo. Nu se intamplau prea multe.In primul rand totul era inundat de 30 de centimetri de apa puternic mineralizata, cu gust oribil. De aici si cizmele noastre de cauciuc, nu le purtam doar de dragul modei. Bineinteles, lanterna mea cedeaza dupa primii 30 de metri asa ca ne continuam drumul cu o singurta sursa de lumina. Galeria se intindea 108 metri spre est-sud-est dupa care cotea cu exact 36,5 grade la dreapta (cartare ulterioara, peste un an). Primul horn, cel de 31 de metri se afla situat la 210 metri de intrare iar la baza lui era un morman de pietris, lemne si ce altceva mai cazuse de afara, adica pungi, sticle, lemne si-un sarpe lung de 1 metru si ceva. Al doilea horn, cel de fix 40 de metri, se afla la 317 metri fata de intrare. Galeria avea o lungime totala de 403 metri, cu o latime Constanta de 4,5 si o inaltime variabila (2-2,5 m). Desi citisem multe despre numerologie si alte stiinte oculte n-am dedus nimic din masurile ei. In fine, o frumusete de mina parasita, cu lemnele alea de la sina de tren aproape intacte, cu niste viermisori albi care se hraneau cu lemnul ala, cu o vulpe aiurita conservata aproape perfect sub apa, cu mici geode de calcit, cu cateva mici si frumoase stalactite calcaroase, complet albe, aproape transparente, cu cateva vine feroase, ruginii, vezi bine, nu indeajuns de feroase sa justifice o exploatare. Si era foarte frumos ca a fost asa. Ne-am mai invartit noi pe-acolo cateva zeci de minute, ne-am zgait ca magarii la gaurile lasate probabil de niste burghie de expoatare, am impuns cu degetul vulpea aia fosila, si-am iesit ca ni se facuse foame si ne inghetasera picioarele. Afara soarele era de trei suliti pe cer, nu mai era ceata, ar fi fost chiar foarte placut daca n-ar fi fost vantul ala imputit. Urcam dealul si renuntam la rapelul din hornul mic, ne-nfingem direct in ala mare. Pe margine era batut un piton de rapel da' nici dracu' n-are incredere in pitoanele de rapel batute de altii, asa ca l-am batut pe-al nostru, home-made de unchiul meu in santier. Prindem sforicica aia de piton cu o carabiniera, ne punem hamurile si ne luam la cearta cine sa coboare primul. Cum asta o comisese deja cu cartarea si mai era si virgin, onoarea imi revine mie. Asa ca execut o frumusete de rapel, partial de perete, partial in gol. Sfoara aia era a dracului de elastica si spre final o cam bagasem pe maneca, aveam un balans sus/jos in gol de aproape doi metri. Incetinesc, aterizez pe movila aia de grohotis, scot funia de pe opt si cad cu curu-n balta aia de 4 grade si cu picioarele-n sus. Cam asta lipsea ca sa faca frigul de-afara mai suportabil. Cum n-aveam decat un singur opt de rapel planul era ca cel care-l face primul sa urce din nou pe deal la gura hornului si sa-l inmaneze celui de-al doilea, ca sa faca si virginii rapel. Mie imi trece prin cap o idee diabolica, asa ca strig la asta sa ne intalnim la intrarea in mina ca sa-si ia optul si eu sa-l astept inauntru cand coboara si el hornul. Vezi bine, dac-ar fi vazut ca am posteriorul ud ar fi fost mai atent la aterizare. Asa ca-l astept pe asta la gura minei, asezat comod pe-o piatra. Asta, naiv ca toti virginii, coboara, ia optul si urca dealul la loc. Eu o tai rapid prin galerie spre fundul hornului si-astept sa i se-ntample si lui patania. Asta incepe rapelul chiuind, eu rad in barba, sa vezi ce fericit o sa mai fii tu cand ajungi jos. In fine, aterizeaza si asta pe movila, isi pierde echilibrul si cade cu capul in jos, inca legat cu hamul de sfoara. Privelistea arata in felul urmator: Alex spanzurat de mijloc, cu picioarele zbatandu-i-se haotic in aer, cu capul in apa si tinand disperat de funie ca sa nu cada cu totul in balta, si eu la un metru mai incolo, facand pe mine de ras si tipand la asta, printre sughituri, da-ti drumu', da-ti drumu'. Nu si-a dat drumu', tinea mortis sa nu-si ude hainele. Eu ma sprijin de pereti ca sa nu ma tavalesc de ras si asta incepe sa ma injure pe sub apa, bolborosind sa-l ajut. L-am ajutat, dar dupa vreun minut si mai bine. Iesim intr-un final din mina, amandoi uzi ca niste motani jegariti uitati in ploaie. Planul initial era sa stam toata ziua la mina si sa cartam (activitatea asta stiintifica ar fi durat destul de mult) dar cum acest plan fusese dat peste cap de idiotenia unuia dintre noi n-aveam ce sa facem pana seara asa ca am haladuit putin prin zona, catarandu-ne ca niste maimute astmatice pe stancile alea de-acolo, la liber. Soarele iesise bine din nori, se potolise si vantul asa ca ne-am asamblat cortul si ne-am pus pe mancat. Mai pe dupa-amiaza am dat o tura pana la falia aia care era la vreo 3 kilometri de mina, mai acana. Superba, lunga de vreo 2000 si ceva de metri, adanca de 40 in punctul cel mai de jos, lata pe cea mai mare lungime de 1,5, avand si-o deschidere mai larga, de vreo 12 metri. Paralela cu ea, la vreo 200 de pasi spre est mai era una, o geamana subdezvoltata, cu o deschiderea cea mai larga de 60 de centimetri. Acolo nu ne-am bagat. Dupa ce ne-am invartit pe-acolo, fara sa coboram, eram doar in plimbare, ne clateam ochii cu ce-o sa facem a doua zi, era un fel de preludiu, ne-am intors la cort unde ne-am plictisit in draci ascultand Radio Tulcea. Cand o sa am chef o sa povestesc si ce-am facut a doua zi, cand am facut rapel in falie, mi s-a rupt coarda si-am cazut in gol.
axl-e imi plac povestirile tale. Le spui placut, cu talent. Ai ceva din Geo Bogza sau din Calistrat Hogas. Ai putea sa-ti aduni aceste impresii intr-un volum. Sunt sigur ca ai avea succes. 
Multumesc pentru apreciere, Virgil. Venind de la unul care stie ce-i aia scris inseamna mai mult.
Cand o sa am chef o sa povestesc si ce-am facut a doua zi, cand am facut rapel in falie, mi s-a rupt coarda si-am cazut in gol.
prea tare!!. Astept urmatoarea poveste! :laugh:
GENIAL! 
Pe google earth, mai jos de Tulcea:
MINA respectiva: 45 grade 08'27" N - 28 grade grade 50'14" E
Asta e zona, nu se vede prea bine intrarea, nici gurile de horn.
FALIA: 45 grade 08'22" N - 28 grade 50'26" E
Asta se vede binisor.
Cand o sa am chef o sa povestesc si ce-am facut a doua zi, cand am facut rapel in falie, mi s-a rupt coarda si-am cazut in gol.
Toata noaptea am dormit cu impresia ca Alex vrea sa ma pipaie. Se auzeau si niste zgomote, fosnete, tupilari, scrasnituri, soapte, pasi de-afara, si cum asta imi povestise seara cum era el sa fie rapit si violat de un cioban pe meleagurile astea pustii acum nu multi ani, nu prea m-am odihnit cum trebuie. Cortul ala era prost fabricat si asamblat, sacul de dormit era subtire, aveam picioarele umede, monturile zdrelite, nu ma spalasem pe dinti, ce sa mai, eram intr-o dispozitie proasta. Asa ca venirea diminetii parea ca o ceasca plina cu ciocolata calda. N-a fost asa. Imediat cum a iesit soarele, sau imitatia aia de soare, a inceput sa ploua zdravan. Asa c-am mai ramas vreo 3 ore-n cort, plictisindu-ne reciproc. Imi pare c-am discutat despre fizica. Cum n-am putut sa facem focul dupa ce-a stat ploaia ne-am multumit probabil cu niste oua fierte reci, cel mai scarbos aliment din lume. Strans cort, facut rucsacii, facut nevoi si plecat spre falie. Mare, mare noroc cu cizmele alea galbene de cauciuc, nu numai ca eram in pas cu moda dar am fi iesit cu greu din noroaiele alea. Ajungem la falie, se si insenineaza, gasim niste viorele sau ceva de genul asta, pasarelele zburdau, era si-un iepure pe-acolo, o imagine frumoasa, viata tinea din nou cu noi. Falia aia e ceva nemaipomenit. La capatul sudic se termina cu un aven lamelar, o minunatie de 40 de metri adancime. In el ne-am infipt sa facem rapel, tot eu primul. Urma sa urcam la suprafata in prusice, n-aveam bani de blocatoare sau alte prostii din astea tehno-alpinistice moderne. Batem doua pitoane, eu imi pun hamul, ma leg de coarda (care era o sfoara), il scuip pe Alex si-mi dau drumul in gol. Proptesc picioarele in peretele vertical, asta e umed, alunec si dau cu fata de el. Nimic mai placut. Ma redresez si incep coborarea, foarte incet. Dupa 10 metri nu mai vad cerul, avenul ia o usoara curbura, fac rapel in gol, moartea mea. Incep sa cobor mai repejor, e foarte placut. Racoare, peretii aia reci, umezi si goi sunt foarte impresionanti. Cobor, cobor, si sfoara aia devine din ce in ce mai elastica si mai subtire si-aud cum se freaca de perete. Ma uit in jos, nu vad nimic, decat peretii avenului care dispar intr-un con de intuneric. Il injur in gand pe Alex, chestia asta ma imbarbateaza intotdeauna, si cobor mai departe. De fiecare data cand blochez optul sfoara aia ma arunca in sus ingrijorator de mult. Aud un parait, apoi un fel de suierat, ca un fel de fluierat nereusit, ca o tuse inecata de un sughit, ca o broasca pe care-o umfli cu paiul si-apoi calci pe ea, si cad in gol. Nu stiu cat. Sfoara se rupsese de sus, acolo de unde am inceput rapelul in gol, cam de la 10 metri de suprafata. Ideea e ca ma prabusesc pe spate, intr-o ditamai gramada de guano. Raman pe spate vreo 10 minute, urechile imi vajaie al naibii de urat, nu pot sa respir, nu pot sa ma ridic, nici nu incerc. Imi simt toracele zdrobit, vad stele (galbene, alea verzi sunt vrajeala), am gura plina de saliva si n-am puterea s-o scuip. Il aud pe Alex urland, nu inteleg ce spune. Am gatul intepenit, inchid ochii si ma imaginez in scaun cu rotile, cu fetele roind in jurul meu. Nu reusesc sa fac nicio miscare complexa, cum ar veni sa ma ridic in fund sau macar sa-mi ridic capul, asa ca incep, copacel, copacel, sa-mi rotesc ochii. Ma uit in stanga, in dreapta. Apoi incep sa-mi misc degetele de la maini, pot. Usor, ridic o mana si ma scarpin pe nas. O ridic si pe cealalta, miscari circulare, pana aici e bine. Imi misc picioarele, inseamna ca n-am nimic la coloana. Ridic genunchii, ma prind cu mainile de ei si-ncerc sa ma ridic in fund. Reusesc la a treia incercare, cu mari dureri de spate. Imi pipai coastele, nu pare niciuna rupta. Gatul inca il am intepenit, ma ridic pana la urma in picoare, imi pierd echilibrul impiedicandu-ma in sfoara aia care cazuse peste mine, si ma sprijin de perete. In momentul in care mana mea atinge peretele ala rece si umed si-l simte, parca-mi revin si eu la normal. Mangai peretele ca un fetisist, cu ambele palme, imi lipesc fata de el, e o senzatie extraordinara. Probabil ca aratam ca un tampit, insa nu era nimeni prin preajma sa rada de mine. Il aud pe Alex urland ca un apucat, incerc sa tip si eu la el, tot ce-mi iese din gura e un fel de "hhhhhhhhhh" incarcat cu saliva. Inca sunt ametit, tot ma dor capul si spatele, dar macar pot sa respir, sa ma misc si sa spun "hhh". Recuperez lanterna care nu se sparsese, o aprind si-o indrept spre in sus, dac-o vede ala stie ca nu-s mort. Bineinteles, ala nu vede nimic si continua sa urle. Incep incet, incet, sa articulez din ce in ce mai bine, fac cateva vocalize (nu se inventase inca "sunt singurel printre copaci" dar ar fi fost al naibii de potrivit) si strig la ala sa mai taca dracului din gura. Probabil era cel mai fericit om din lume in momentul in care m-a auzit. Ne auzim greu, ne-intelegem si mai greu, mie mi-e dificil sa strig dar comunicam. Nebunul imi striga ca vrea sa plece la Tulcea dupa ajutor, eu ii zic sa stea relax, ies eu cumva. Ma pun sub o surplomba si-i strig sa-mi arunce o sticla cu apa, mi-e o sete de mor. Sticla aia vine ca o vijelie si se-nfinge cu dopul in jos in mormanul ala de guano. Beau, mi-e bine acum. Strig la ala ca o iau prin falie, spre nord, poate gasesc un perete accesibil. Capatul de sud al faliei are o inclinatie lina, n-are niciun aven, poate pot sa urc pe-acolo. Strang funia aia blestemata si-o iau cu mine. Deplasarea e dificila, fundul e acoperit de guano, in stanga falia se continua in jos, intr-un plan inclinat amenintator si lugubru. Dau de o acumulare de pietre, lemne si alte mizerii, incerc sa urc pe ea, e instabila si pot oricand sa ma prabusesc o data cu ea asa ca renunt. Peretele din stanga e accesibil, fac o catarare scurta de vreo 4 metri, peretii faliei se apropie, o pun de-un ramonaj simpatic si reusesc sa trec movila. Continui in ramonaj cat pot, sunt la vreo 5 metri inaltime, prins intre pereti si niciunul nu pare accesibil pentru coborare. Nu vreau sa sar, jos nu prea se vede nimic. Peretii incep sa se departeze, nu mai pot in ramonaj asa ca ma intorc spre movila aia nesuferita. N-am alta cale in jos decat sa ma cobor pe ea. Asa ca asta fac, pun picioarele pe ditamai trunchiul de copac care Dumnezeu stie cum a ajuns acolo, ma sprijin cu mainile de pereti si cobor cat pot de incet. Ating solul, e bine, am facut-o si pe-asta. Continui spre nord, o panta ascendenta, e bine, imi zic, urc. Strig la Alex, nu-mi raspunde, probabil se duce spre capatul nordic. Dupa cateva sute de metri alt obstacol, similar cu primul. Peretii sunt departati aici asa ca n-am sansa ramonajului, reusesc totusi sa ma strecor printre perete si-o ditamai stanca prabusita si trec dincolo. Din nou, panta ascendenta, se pare ca iese soarele si pe falia mea. Si chiar iese, reusesc sa vad cerul si soarele, ma aflu in punctul cel mai lat al faliei, la vreo 20 de metri adancime. Continui sa merg spre nord razand la soare si deodata ii vad mutra aia nesuferita a lui Alex ranjind la mine, undeva pe margine faliei, in fata. Ajung in dreptul lui, ma asez pe-o piatra sa ma odihnesc si incepem sa discutam felurite chestii despre mama lui. El vine cu ideea sa-i arunc sfoara, s-o pitoneze si-apoi eu sa urc in prusice. Nu numai ca n-aveam puterea si dispozitia s-arunc o sfoara 20 de metri in inaltime dar n-as mai fi urcat sau coborat pe sfoara AIA nici mort. Asa ca ii spun ceva de dulce si pornesc mai departe. Am o stare sufleteasca destul de buna, culeg pietricele si le arunc in Alex, cu scopul ascuns de a-l lovi in cap, cat mai tare. El intra in joc si arunca si el cateva, apoi vine cu ideea fantastica ca daca tot sunt acolo jos sa caut niste cristale de cuart, macar sa nu raman cu mana goala. E atat de amabil incat vrea sa-mi arunce chiar si ciocanul ca sa desprind cristalele de stanca. Refuz politicos si-i promit niste capace zdravene, asta daca ies vreodata de-acolo. Imi continui depasarea, peretii se apropie din nou dar drumul e bun si, mai important, urca. Deja pe jos e pamant si in unele locuri creste chiar si iarba. La un moment dat galeria e despartita in doua, recunosc zona, sunt aproape de capat. O iau in dreapta, unde stiam ca e un prag pamantos care ajunge pana aproape de buza. Am dreptate, urc pana sus pe prag, trei metri de catarare si sunt afara. Sunt pe malul opus lui Alex, mergem amandoi pana in capatul de nord unde ne imbratisam, ii dau o palma parinteasca peste ceafa si rad de urmele de lacrimi uscate pe care le avea pe fata.
:laugh:
bah! Iti fac o carte! Gata! prea tare!
Prea tare... 
Azi, pe faleza Mangalia, n-am avut la mine nici aparat foto, nici pusca, asa ca am facut poze cu telefonul:
Nu cred ca-i bine sa tii pozele prea mult sus ... voi chiar nu aveti mailati locali ? 
Vine vara, bine-mi pare/In spatele blocului am o mare.
Hai cu temperaturile alea ridicate!!!
Venim venim ! 
@axl pacat ca stai langa mare 
)
nu stii ce distractie pierzi pe tren =))
cate 6-7 ore de nervi 
Tot lebedele de mai sus dar anul asta:
In Mangalia in port?
Nu, pe plaja.
Ma duc sa sa dau drumul la jar ?
Stelistii de pe la malu marii se simt datori fata de stelistii de pe la malu Dambovitei, Dunarii, Prutului, Argesului, Somesului, Oltului, Putnei, Timisului etc., cu mici informatii relativ la - fireste -, malu marii.
Azi, informati f.f.f. importante despre Vama Veche. Mai precis, despre ce se mai mananca prin Vama.
La v-ama ca mai peste tot litoralul, se manancă mult.
De la banalele hamsii prajite si pană la clatitele cu denumiri haioase -
varzaratele",
mikoticele",
pastramitele",
trotilatele",
mexicanele",
ciompercile",
tzi-fu-ami"
sau tzin-dee-fu-ami",
aruncatele",
ciorile"(nicio aluzie)
si ciorile perverse",(absolut nicio aluzie)
zgribulitele",
patinatele",
sau... dor de v-amă" - de la shaorma comunistă", la meniuri cu feluri de mancare ale caror denumiri pot intra in Cartea Recordurilor.
Aici poti manca niste bacon printre ouă",
șnitel imbrățisat printre cartofi",
friptura de pui asezată langă un piure infierbantat",
varză cu ce-i mai cautat de la porc",
ardei umpluti cu bună stiință",
porc nesimtit",(chiar ca nicio aluzie)
ribs-uri dependente de Cola si cartofi prajiti",
muschi de porc insolat, dar uns cu solutia recomandată",
vitel imbatat cu sake si inverzit cu wasabi",
vacuță romantică",
pui divortat de un cartof plin cu usturoi",
piept de pui bruscat de un carnat ardelenesc",
manute de pui inrosite de muncă".
Daca nu ma credeti, verificati.
Nu-mi mai place vama, mai ales din cauza bucurestenilor. No offence.
vama s'a cocalarizat!
"S-a schimbat Vama Veche! O spun si vamaiotii vechi, refugiati catre nordul satului, la corturi, o spun si noii vamaioti, familistii cu doi-trei copii, care cer la cazare apă caldă si televizor in camera si circula linistit, pe aleea asfaltată de curand, catre plajă sau pe una din pistele de biciclete care traversează Vama.
Alee de biciclisti, folosită deseori drept partie" pentru ghertoii cu jeep-uri, care sfidează astfel soferii civilizati, ce iși lasa pasnic, masinile in parcare. Ghertoiul de v-amă are grijă să nu iși dezmintă renumele, parchează direct pe plaja lovind semnul prin care primaria interzice stationarea in zona respectiva
Plaja din v-amă e acum linistita cu umbrele si sezlonguri, cosuri de gunoi care mai de care mai baltate... intr-un cuvant, cosmarul tuturor ONG-urilor care s-au luptat pentru interzicerea plasticului" la v-ama
Vamaiotul s-a retras catre corturi, in partea de nord a plajei, unde mai incinge cate un mic concert la chitara stă cu ai lui" si deapană amintirile unei Vami trecute. Și, ca lovitura să fie si mai mare, de anul acesta, pe plaja vamaiotului ii sunt interzise focul pe plajă si... nudismul!
Un alt loc de intalnire: in față La Stuf", la Mitocani. Care nu doar că au supravietuit pană azi, dar si-au largit afacerea. Au disparut magazinele de vise, au aparut in schimb cele de Puff Stuff", ce vand produse de aromaterapie, bong-uri, pipe, râșnite si accesorii pentru fumat.
Preturile la v-amă sunt de două ori mai mari decat cele din statiunile din sud, ca Mangalia sau Saturn, si mult mai asemanatoare cu cele din Mamaia. Dai pe o sticlă de apă plată 8 de lei, pe o clatită 4 lei, iar pe un porumb fiert 5 lei. Enorm pentru un familist venit la mare cu doi copii după el. Pentru ca la ora actuala clientii din v-amă s-au schimbat: pe plaja vamaiotul traditional aproape că a disparut. I-a luat locul romanul venit cu nevasta, copiii, ba chiar si soacra."
Acum 3 ani am fost de 3 ori in vama, dintre care doar o data noaptea. Acum 2 ani am fost de doua ori, o data noaptea. Anul trecut am fost o singura data, pe zi. Anul asta n-am fost deloc.
Acum 8-9 ani stateam in vama din mai pana-n septembrie.
nu mai e treaba in vama.. pe la navodari ce se mai misca asa, din vechii clienti fideli ai vamei ce au decis sa'si mute resedinta de vara din vama in navodari ...
trebuie sa acaparam o plaja virgina din nordul litoralului,problema este transportul si utilitatile .. defapt la utilitati putem include doar curentul electric si apa potabila,in rest, la cort tati! fara funkeri, fara emoz, fara dnb'isti , fara toti legal smokers .. ma piis pe voi