Decât noi, care în acest moment suntem într-un fel egalii unor echipe aflate la retrogradare, mai bine CFR-ul, echipa cu atitudine profesionista, care învinge constant si afara si în deplasare si care, cred eu, este în prezent cea mai buna echipa din Liga I. Vom vedea meciul din Groapa si ne vom convinge ca e peste Dinamo.
Succesul echipei clujene a fost asigurat de un patron serios, care a stiut ce vrea si a bagat bani în echipa. Patronul a fost secondat de o persoana la fel de serioasa, managerul Muresan, care nu se tine de certuri si de mistouri cu conducatorii rivalelor. Nu în ultimul rând, la baza rezultatelor exceptionale ale acestei echipe, venite din "B" de numai câtiva ani, au stat doi antrenori valorosi si extrem de seriosi. Dorinel Munteanu si Bergodi.
Ca sa nu mai vorbesc de jucatori. In jur de 9 portughezi adusi dintr-un campionat cu adevarat profesionist.