Gresit hainele monahale s-au schimbat de cateva ori. Unde ai vazut tu apostol imbracat in popa? Unde ai vazut tu in anul 200 ca preotii sa aibe obiecte din aur?
Initial preotii se imbracau precum calugarii actuali in niste haine maro nu in astea negre de azi. Si din moment ce s-au schimbat traditiile iti pot spune ca religia a suferit modificari.
Sa iti mai dau un exemplu Anii si datele sarbatorilor...ai idee dupa cate calendare a functionat biserica ? Eu as putea spune ca religia a suferit niste transformari in acesti 2000 de ani nu crezi?
Dispozitia canonului 27 al Sinodului VII Ecumenic prevede ca acei slujitori care nu poarta permanent uniforma clericala regulamentara sa se afuriseasca pe o saptamana, adica sa se suspende 7 zile de la savarsirea celor sfinte. "Vesmintele cu care se imbraca persoanele bisericesti (in afara sfintelor slujbe) se cuvine a fi lungi si cat cu putinta intunecate, pentru ca lungimea inchipuie buna cuviinta, iar intunecimea (culoarea neagra sau cenusie) este icoana smereniei". Deci daca e maron sau neagra nu are nicio relevanta.
"Preotii cand sunt imbracati cu podoaba Preotiei arata ca sunt slugi si ostasi ai imparatului si marelui Iisus Hristos" se spune in vechile noastre pravile. Odajdiile sfinte intregesc cadrul ceremonial, fastul si stralucirea cultului. Ele sporesc duhul evlaviei, inspira credinciosilor respect fata de sfintitii slujitori si creeaza o atmosfera sarbatoreasca proprie savarsirii serviciului divin, iar prin lucratura artistica si forma lor estetica si impunatoare indeplinesc o functie simbolica ca si celelalte obiecte de cult intrebuintate in ritul liturgic si sacramental.
Aceste obiecte sfintite capata semnificatie nu prin ele insele, ci prin simbolismul pe care il reprezinta, fiind raportate analogic la diferite fapte si evenimente din istoria sfanta a mantuirii. "Tot serviciul divin nu este decat reprezentarea iconomiei divine a operei de mantuire a oamenilor savarsita de Domnul nostru Iisus Hristos". Toate cuvintele, actele si obiectele liturgice care intra in componenta cultului divin public al Bisericii noastre Ortodoxe au un inteles figurat, tipologic sau simbolic.
Potrivit marturiilor biblice si patristice, vesmintele liturgice intrebuintate astazi in Biserica noastra provin din epoca apostolica, ca o continuare a vesmintelor Vechiului Testament pe care le purtau arhiereii, preotii si levitii la serviciul divin de la Cortul marturiei si apoi la templul din Ierusalim, conform randuielilor prescrise de Dumnezeu lui Moise. Daca serviciul dumnezeiesc din Vechiul Testament covarsea prin stralucirea si solemnitatea sa toate serviciile lumesti din acel timp, cu atat mai mult, serviciul divin al Bisericii crestine, intemeiat de Mantuitorul Hristos, trebuia sa-l depaseasca pe cel dintai prin maretie, splendoare si frumusete artistica.Prin urmare, vesmintele liturgice din cultul Legii celei Noi, trebuiau sa se deosebeasca radical de cele specifice cultului Legii Vechi, acestea din urma fiind preinchipuirea celor dintai, asa dupa cum jertfele de la tempul iudaic prefigurau marea jertfa a Fiului lui Dumnezeu de pe Golgota, reinnoita si actualizata astazi in chip nesangeros in jertfa liturgica sau jert-ta euharistica a Sfintei Liturghii. Din aceasta cauza, toate vesmintele preotesti sunt confectionate din materiale scumpe, stralucitoare si impodobite cu semnul Sfintei Cruci (Efes. II, 16) care este marturia concreta a jertfei, a biruintei asupra mortii si a pacatului si totodata cinstea si lauda noastra a crestinilor (Gal. VI, 14).
Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu a dat Apostolilor nici o porunca expresa cu privire la vesminte, ci dimpotriva, a recomandat acestora simplitatea imbracamintei (Matei X, 10; Marcu VI, 9). Temeiul teologic al intrebuintarii vesmintelor preotesti ramane tot Vechiul Testament. Ele au intrat in uzul si practica de cult a Noului Testament cu o noua semnificatie, raportata la viata si activitatea Mantuitorului, care asa dupa cum stim, n-a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca (Matei V, 17).
Exista un proces de adaptare, fixare si diferentiere a vesmintelor liturgice in conformitate cu functiunile cultice ale celor trei trepte ale clerului.
Acest proces s-a desfasurat lent si poate fi periodizat astfel: prima epoca cuprinde inceputurile crestinismului si se extinde pana la sfarsitul secolului al IV-lea; a doua epoca se intinde pana in secolul al IX-lea, a treia epoca, pana in secolul al XV-lea, cand avem si primele mentiuni mai detaliate asupra vesmintelor liturgice; a patra epoca se intinde din secolul al XV-lea pana in prezent. Abia in secolul IV se clarifica notiunea de vesminte cu caracter pur sacramental, distincte de imbracamintea obisnuita folosita numai in cultul divin si sfintite printr-un ritual deosebit. Acest fast este confirmat si de Fericitul Ieronim care spune ca "religia dumnezeiasca are un vesmant in sfintele slujbe si altul in relatiile de toate zilele".
Vesmintele liturgice in cultul divin public ortodox au valoare nu numai prin necesitatea si utilitatea lor practica si sacerdotala, ci mai ales prin simbolismul pe care il infatiseaza, fiindca toate actele si obiectele de cult nu sunt altceva decat mijloace intuitive si sensibile de comunicare a adevarurilor dumnezeiesti din ordinea supranaturala. Ele sunt oglinda care ne descopera realitatea spirituala invizibila a Bisericii lui Hristos.
Crestinismul s-a cristalizat in fiecare tara pe specificul zonei. Atat timp cat dogmele nu au fost schimbate, in care includ traditiile cu valoare de dogma (termenii sunt mai diversi, dar mai greoi pt nivelul nostru), orotodoxismul a ramas intact. A evoluat in sensul ca a lamurit ce e ortodox si ce nu, dar nu inseamna ca s-a abatut de la credinta lui Hristos predata apostolilor.
Problema calendarului este una foarte delicata. Inca nu am reusit sa-mi formez o opinie, neavand pregatirea necesara pentru a discerne daca acest calendar are valoare de dogma sau reprezinta un simplu instrument de masurare a timpului supus perfectibilitatii.
@Adrian
Aia cu ortodoxismul care spune crede si nu cerceta e o mare gogomaie repetata la infinit dandu-i astfel valente axiomatice. Daca as fi subiectiv as spune ca e o alta mizerie improscata mai mult sau mai putin voit. Nicaieri in religia asta nu ai sa gasesti asa ceva. Dimpotriva, toti marii teologi si duhovnici indeamna la cercetare, la gandire, la discernamant. Iubirea de aproape in ortodoxism nu poate exista daca ea nu este fundamentata pe adevar, pe dorinta de a-l afla. Adevarul a fost revelat, explicat, discutat.