Cu dedicatie pentru "nationalisti" care se bateau cu pumnul in piept despre marele antonescu
Colaborarea cu legionarii insă a fost de la inceput privită de Antonesti ca o operatiune fortuită si totodată una vremelnica
Aflam aceasta din două declaratii: una a lui Ion Antonescu, alta a lui Eugen Cristescu, omul care, ca vedetă a camarilei si sef al S.S.I., a jucat un rol de capetenie in organizarea si declansarea puciului militar antilegionar.
Pentru Antonescu includerea legionarilor in guvemul din 14 / 15 septembrie 1940 a reprezentat o experientă inevitabila Mai tarziu va declara: "desi eram impins atunci (in noiembrie 1940, după executiile de la Jilava), camarilistii si reprezentantii partidelor istorice au facut oarecare eforturi pentru a-l determina pe Ion Antonescu să formeze un guvern de generali si să instaureze o dicatatură militara Neubacher si Fabricius l-au sfatuit să renunte la un asemenea plan, intervenind pentru aplanarea divergentelor dintre Antonescu si conducerea Legiunii - n.n.) ...
Generalul va spune clar: "Desi eram impins atunci, catre un guvern de militari am gasit totusi că nu este momentul pentru aceasta. Cunosteam situatia si-mi spuneam că (legionarii n.n.) vor ajunge la un moment dat cand se vor uza total in fata opiniei publice si va veni divortul dintre mine si ei... "
Cu ocazia procesului din mai 1946, omul care se considera cel mai apropiat sfatuitor al generalului in materie de probleme ce priveau securitatea statului - il numim pe seful S.S.I.-ului, Eugen Cristescu - va face cateva destainuiri senzationale. Printre care si una care arată fară nici o urmă de dubiu că dintru inceputuri proiectele Antonestilor de guvernare, toate convergeau spre gasirea sau chiar inventarea unor pretexte pentru a nu mai imparti puterea cu Legiunea decat numai cu conditia de a fi seful ei si a o transforma intr-un "Front al Renasterii Nationale" de tip armandist. Cand aceasta nu va mai fi posibil de realizat, gasirea, inventarea unor motive pentru suprimarea Miscarii si scoaterea ei din viata tarii:
... oricat s-ar spune că (Antonescu) a adus la putere Miscarea Legionară - citam din Procesul marii tradari nationale, pag. 175-, dar pentru cine stie să facă politică in tara aceasta, trebuie să-si dea socoteala că Miscarea Legionară fusese umflată de celelalte partide de asa natură incat această formulă politică trebuia să fie expulzată intr-un fel oarecare. Ori o iei si o suprimi total, ceea ce nu se putea atunci ... ori o aduci la guvern si de o manieră oarecare după un timp scurt, o suprimi".
Se stie că imediat după abdicarea regelui Carol al II-ea, inainte de formarea guvemului Antonescu-Sima si proclamarea statului national-legionar, intr-o sedintă secretă a grupului de sprijinitori ai generalului Antonescu, cu acea ocazie s-au pus bazele camarilei antonesciene in frunte cu Ică Antonescu, avocatul generalului si "prietenul casei", locotenent-colonelul Al. Riosanu, fost aghiotant al generalului, si Eugen Cristea, politist de cariera cel care il va inlocui pe Mihail Moruzov la conducerea Serviciului Special de Informatii. Atunci s-a hotarat colaborarea intr-un cabinet guvernamental cu legionarii, discutandu-se si unele "maniere" cu care să se incerce nimicirea Miscarii după un timp scurt ...
Asa se explică de ce Antonestii priveau dintru inceput colaborareă cu Garda de Fier o "operatiune fortuită si provizorie". Se astepta un moment potrivit, acela dezvaluit de Mihail Sturdza: siguranta de a avea cooperarea armatei si siguranta consimtamantului, dacă nu chiar a cooperarii Berlinului".
Și Miscarea Legionară a considerat provizoriu guvernul prezidat de Ion Antonescu, la care a acceptat să adere, cu conditia - sună o cronică marxistă - "să detină nici mai mult, nici mai putin decat toate ministerele-cheie, incepand cu vicepresedintia si terminand cu Comunicatiile ..."
Acei cronicari care sunt nedumeriti si insinuează că legionarii nu explică in ce sens guvern provizoriu". Explicatia o vom da noi In randurile ce urmeaza
Spre sfarsitul lunii decembrie 1940 a avut loc o sedintă a sefilor de familii, organizatii si corpuri din CapitaIa. Ședinta convocată de conducerea Miscarii a fost prezidată de comandantul legionar Vasile lasinschi, care a explicat rostul acestei intruniri a cadrelor de conducere ale Legiunii.
Ceea ce retin din cele discutate atunci este că forul de conducere al Garzii de Fier preconiza pentru vara anului 1941 desfășurarea unor alegeri parlamentare generale. Alegerile urmau să aibă loc după modelul alegerilor din 1937, cu formatiunile care s-au confruntat atunci, numai cu o singură modificare, anume aceea că Legiunea dorea să se prezinte in fata alegatorilor, nu in forma din 1937 sub denumirea de Partidul Totul pentru Tară", ci in forma in care a participat la alegerile din 1931, adică sub denumirea neacceptată atunci (de "Garda de Fier"), denumire la care Miscarea tinea foarte mult, si cu semnul electoral folosit la acele alegeri ( gardul de fier" sau "gratiile"), semn care devenise pentru legionari un simbol, la care de asemenea Miscarea tinea foarte mult.
Ședinta avea ca scop inceperea pregatirii unei atmosfere in acest sens. Știu că atat Antonescu cat si Legatia germană s-au opus acestui proiect. Legionarii urmareau ca prin aceste consultari electorale să-si intarească pozitia fată de Antonesti - lucru pe care Antonestii nu-l doreau.
Aceasta este explicatia de ce Garda de Fier a considerat provizoriu guvernul format in septembrie 1940. De data aceasta pregatirile, inscenarile antilegionare vor fi mai ingenioase, mai oculte. Camarila antonesciană nu va comite greseala din 1938 a camarilistilor carlisti, să pornească la atac fară o amanuntită punere la punct a dispozitivului lor de lupta Tn 1938, apoi in 1939, Carol al II-lea avea la dispozitia sa un aparat represiv nu numai odios, ci si desavarsit educat in vederea lichidarii gardismului. Il avea pe Armand Calinescu, un ucigas din vocatie, omul descris de presa nelegionară ca lombrozian neinduplecat, cu apucaturi de caverna hibrid cu chip de om si cu suflet de fiara un asasin de ultimă speta L-a avut pe Gavrilă Marinescu, pe Bengliu, pe Victor lamandi, pe Moruzov, pe Zeciu si cu toti acestia, o intreagă armată de calai, de sperjuri, de monstri, tot ce exista mai detestat in randul organelor de represiune din Romania acelor ani intunecati. L-a avut, din nefericire pentru tară si pe el, pentru apostolul neamului, pe Nicolae lorga, omul zilelor decisive. Putem sustine că fostului rege Carol al II-lea nu i-a lipsit nimic din panoplia puterii pentru a nu da greș in opera de decapitare a Garzii de Fier. Doar un singur lucru i-a fost dat să nu aibă: intelepciunea de a sti că "niciodată nu s-au putut distruge trupurile in care traieste o idee si prin urmare, toate mormintele de prigonire sunt zadarnice" (cugetarea apartine lui N. lorga), dar nici chiar lorga, autorul acestui aforism plin de adevar, n-a avut intelepciunea să-si pună cugetarea in acord cu realitatile.
Insă carlistilor le-a mai lipsit un lucru. Poate mai important ca sensul desprins din maxima marelui carturar. Anume acela ca nu au cunoscut cu exactitate nici forta armată a legionarilor aruncată in batalia pentru izgonirea regelui, nici pană unde se intindea sprijinul german pentru revolutia camasilor verzi. Dacă ar fi stiut că legionarii se bazează mai mult pe curajul si pe fanatismul lor de a-l izgoni pe Carol decat pe forta lor armată si dacă ar fi stiut ca Hitler incă de pe atunci ii considera pe acei mistici nationalisti romani numiti legionari ,prea mistici si prea nationalisti" ca sa-i placă si că Fabricius va denunta puciul legionar din 3 septembrie 1940 ca fiind "extrem de periculos si daunator pentru interesele Germaniei ", de bună seamă Carol ar fi avut putere să zdrobească actiunea pucistă a Legiunii, s-o reprime si să continue a fi regele Romaniei.
Trebuie să recunoastem si s-o spunem deschis, oricată adversiune am nutri impotriva celor ce au ordonat să se tragă cu tunul in legionari (Carol n-a dat un asemenea ordin infam), că printre tortionarii antonescieni nu figurează nici un singur ucigaș care să semene cu Armand Calinescu, Bengliu, Gavrilă Marinescu, Panova, Davidescu, Sarbu, Iamandi, Gherovici sau Otto Reiner. Sub obladuirea lui Antonescu, chiar din ordinul lui, au avut loc masacre. S-au comis abuzuri si nelegiuiri. Au fost ucisi oameni nevinovaji, femei si copii, in plină strada Insă nici la Bucuresti, nici in restul tarii nu s-a inregistrat cruzimea unui macel ca cel din noaptea de 29/30 noiembrie 1938 sau cel din noaptea de 21/22 septembrie 1939.
Greselile carlistilor in procesul lichidarii gardismului nu vor fi repetate de Antonesti. De astă data cruzimea va fi inlocuită cu o fatadă a legalitatii, cu pretinsa intronare a ordinei de stat. Și pentru moment lumea va crede că asa este. Ministrul german la Bucuresti va incunostiinta Berlinul ca generalul Antonescu este hotarit să restabilească cu orice pret ordinea ..." Iar Hitler se va grabi să vadă in dictatorul roman pe omul de incredere al cauzei comune a Germaniei si Romaniei.
Astfel se prezenta situatia in decembrie 1940. Zarurile fiind aruncate se trecu la primele masuri. Sau, mai bine zis, la primele acte de provocare impotriva legionarilor.
Nu vom omite să reamintim cititorului ca in noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, Horia Sima a plecat la Ploiesti si Campina cu intentia de a-I salva pe N. lorga din mainiie rapitorilor sai. Cu acel prilej, potrivit unor declaratii date la inchisoarea Aiud, de catre avocatul Victor Biriș (acesta indeplinea atunci functia de secretar general al Ministruiui de Inteme si il insotea pe comandantul Miscarii in calatoria la Ploiesti), un "mesager hitlerist" I-a intampinat si i-a adus vestea ca Antonestii planuiesc un complot impotriva Garzii de Fier. In cuvintele lui Victor Biriș vestea suna cam asa: "Pe soseaua Bucuresti-Ploiesti am fost intampinati de I. Olteanu si Krautle, omul lui Himmler (Krautle era ofiter S.S., iși desfășura activitatea in cadrui Legatiei germane din Bucuresti, ca atasat pentru probleme agricole si apartinea grupului de diplomati germani, care, cunoscand adevarata fată a conflictului Antonescu - Sima, se afirmau ca sprijinitori ai legionarilor - n.n.). Acesta i-a transmis lui Horia Sima informatia că Fabriclus si Antonescu urmaresc rasturnarva guvernului legionar de la putere si cineva trebuie să plece urgent la Berlin si să ia legatura cu Himmler. Am plecat chiar eu... " (citat din revista "Romania literară" nr. 48 din 27 noiembrie 1980, pag. 13).
Despre raspunsul lui Himmler (Horia Sima ceruse, printr-o scrisoare, reichsfuhrerului S.S. Heinrich Himmler să convingă pe Hitler ca acesta să intervină pentru a zadamici planul Antonestior denuntat de Krautle) vom vorbi ceva pe parcursul capitolului; acum ne vom ocupa de primele acte de provocare impotriva legionarilor.
Desfiintarea politiei legionare si destituirea colonelului Ștefan Zavoianu din functia de prefect al politiei bucurestene (ambele masuri au fost aplicate din ordinul generalului imediat după executiile din 26-27 noiembrie 1940) erau provocari ce apartineau trecutului. Provocari ale trecutului vom socoti si alte masuri, desi se petrecuseră cam in acelasi timp, ca de pildă: semnarea decretului cu condamnarea la moarte pentru crime de genul acelora savarsite la Jilava, Snagov si Strejnic, desfiintarea garzilor legionare prin lichidarea Corpului legionar Garzile permanente", si ordinul generalului dat Ministerului de Interne (ordinul trebuia executat de Riosanu) ca in termen de 20 de ziie să fie inlocuiti primarii legionari cu primari impartiali", care să stie si punctele din program ale generalului Antonescu". Prin desfiintarea Garzilor permanente", Antonestii (spunem Antonestii" si nu lon Antonescu" pentru că toate aceste masuri erau luate in doi, de amandoi Antonestii: Ion si Mihai Antonescu) urmareau un scop foarte precis: dezarmarea legionarilor: Prin inlocuirea primarilor legionari si chiar a prefectilor, ca si a unor demnitari legionari, inlocuiti cu oameni desemnati de Antonesti, se urmarea lichidarea puterii legionare ca fortă de guvernamant.
Intr-o cronică marxistă antilegionară citim urmatorul amanunt: Generalul gardist Constantin Petrovicescu, titularul Ministerului de Interne, precum si alti ministri si functionari superiori legionari au devenit tinta unor atacuri violente ale lui Antonescu, ceea ce in atmosfera incarcată de atunci a trezit banuiala că se pregatea "debarcarea lor" (vezi Magazin Istoric nr.1 (46) din ianuarie 1971).
Tipic in acest sens este atitudinea brutala lipsită de cel mai elementar simt de condescendentă a generalului fată de Mihail Sturdza. Printul Sturdza era ministru de Externe, diplomat de cariera un om cu o conduită fară repros Dar pentru Antonescu, bantuit de paranoia militarismului si a badaraniei, Mihail Sturdza facea parte din categoria boierilor raiosi". In cartea sa, scrisă in exil, "Romanea si sfarsitul Europei, Amintiri din tara pierdută", fostul ministru de Externe legionar, ca să arate felul cum intelegea generalul să-si trateze partenerii de guvern si să le pregatească debarcarea", descrie astfel un episod care arată o dată in plus că generalul inventa motive, pregatea terenul pentru a se debarasa de incomozii sai parteneri din guvern: Primisem din partea sa (a lui Ion Antonescu - n. n.) o notă marginală pe o comunicare a Ministerulul de Interne, pe un ton foarte sever, relativ la un incident, dealtfel fară importanta care avusese loc la Arad intre autoritatile romane si ungare". M-a informat ministrul meu al Afacerilor straine despre acestea? Nu, nu m-a informat !" Generalul o nimerise gresit, caci i-am putut raspunde că informatia Ministerului de Interne era perimata caci Incidentul era lichidat ,si ca de astfel, totul se petrecuse in absenta mea, sub interimatul lul Mihai Antonescu (informatia venea din partea lui Riosanu si făcea parte din campania de defaimare a Garzii de Fier - n.n.). Generalul nu s-a lasat si hartia mi-a fost trimisă cu o nouă adnotatie: "s'a ingrijit dl. Sturdza pentru a sti dacă dl. Mihai Antonescu ma informase asupra acestei afaceri? Nu, nu s-a ingrijlt I Nu am nevole de asfel de ministri" (pag. 244).
Un lucru mai absurd ca acesta e greu de imaginat din partea unui general-premier intr-o tară europeana
Dar generalul Antonescu s-a manifestat ca un mare expert in lucruri absurde. Ele sunt extrem de numeroase si extrem de anapoda gandite. Nu ne vom opri decat la doua "cazone", pe cat de neinsemnate ca importantă in angrenajul unei guvemari politice Antr-o perioadă de razboi mondial, pe atat de grave in consecinte.
Unul dintre ordinele date de conducatorul Romaniei in plin razboi a fost cu referire la bravii lui ostasi. Toate buzunarele uniformelor militare, inclusiv ale ostasilor din zonele de razbol si chiar ale luptatorilor din prima linie a fronturilor, au fost cusute. Masura era justificată printr-o ideie bolnavă a generalului bantuit de paranoia militarismului: Soldatul este un spartan. Dracu a mai vazut ostas roman cu mainile in buzunare...."
A doua absurditate antonesciană a fost ordinul dat tot de generalul-conducator, prin care s-a instituit pedeapsa corporală in Armata Ordinul prevedea aplicarea ostasului roman a 25 de lovituri pentru diferite abateri de la Regulamentul ordinei interioare ostășesti. O abatere de la normele Regulamentului ordinei interioare ostășesti era si delictul de a fi fost prins cu mainile in buzunare. Aceasta pentru ca absurditatea să fie si odioasă. In istoria politică a Rornaniei interbelice sunt inregistrate mai multe asemenea absurditati. Una, printre multe altele, s-a petrecut in timp ce la conducerea tarii s-a aflat "Apostolul neamului" Nicolae lorga, in fruntoa unui guvern de tehnicieni". Istoricul Constantin C. Giurescu, in primul sau volum de Amintiri vorbeste despre această guvernare, socotind-o una dintre cele mai ineficiente din toate cate a cunoscut tara romanescă in perioada 1919 - 1939. "Salaril neplatite", "scaderl catastrofale a preturilor produselor agricole", "puternice agitatii a datornicilor care se vad amenintati cu scoaterea la vanzare de catre banci a pamanturilor lor", "mari intruniri ale corpului didactic primar si secundar manifestand impotriva guvernului", iată numai cateva probleme cu care era confruntată natiunea romană sub guvemarea marelui carturar in timpul celor 13 luni si 18 zile de guvernare iorghista
Dar nu in aceasta gasim absurditatea. Au fost si alte guverne confruntate cu astfel de probleme grave. Absurdul in guvemarea marelui savant constă in aceea ca prim-ministrul tarii, ca si generalul Antonescu, in loc să-si concentreze toate fortele spre a indrepta raul din tara s-a ocupat cu alte masuri (C.G. Giurescu le numeste "primele masuri de ordin administrativ") ,care au starnit mai degrabă ilaritate decat aprehesiune ..." (pag. 279).
Noi sustinem că masurile lui lorga, in imprejurarile grave de atunci, n-au starnit numai ilaritate sau frică nedeslusita ci mai ales groază si dezgust, pentru că ele aratau miopia politica naivitatea, dacă nu ineptia unui om care o viată intreagă s-a crezut un fauritor de istorie in luptă permanentă pentru regenerarea morală si materială a statului roman.
lată absurditatea lui lorga - o relatam din Amintirile lui C.G. Giurescu: în vreme ce in Secuime, un invatator, neprimind salariul timp de sase luni si neavand nici o altă posibilitate de a se intretine, se sinucide, ceea ce provoacă senzatie", prim-ministrul lorga, care iși rezervase si Ministerul Instructiunii Publice, dă dispozitii ca functionarele ministerului să nu-si mai dea cu rosu pe buze si să nu poarte rochii scurte ..." (asta ii lipsea Romaniei in anii 1931-1932, pentru ca statul roman să fie salubrizat", in conformitate cu ideiile haotice ale unui om care, mai tarziu, vâ inlocui indemnul, dispozitia ministeriala adresată functionarelor, cu promovarea asasinatului politic impotriva tineretului roman).
Dacă absurditatile marelui carturar au provocat ilaritate si dezgust aratand miopia politica naivitatea unui prim-ministru savant, groaza si nenumarate drame omenesti vor provoca absurditatile, generalului Antonescu. Personal am asistat, pe front, in Caucaz, la o scenă in care i s-a aplicat unui ostaș roman pedeapsa corporala Mai mult decat barbarie! Urmarile au fost tragice. Soldatul s-a razbunat crunt. Cu ocazia unui atac sovietic pe muntele Misako, profitand de unele dezordini provocate de panică in randurile luptatorilor romani, ostasul cu pricina si-a impuscat comandantul (acesta in calitate de locotenent-comandant de companie conducea operatia de administrare a celor 25 de lovituri), după care, cu intreg echipamentul de razboi a dezertat la inamic.
Întamplari asemanantoare, adevarate drame omenesti, au avut loc nenumarate, ca urmare a absurditatii generalului.
Numai că Antonestii nu s-au limitat numai la amenintari si apostrofari grosolane in plenul Consiliului de Ministri la adresa ministrilor legionari. De la atacuri violente s a trecut la fapte. Prima victimă va fi "boierul raios", Mihail Sturdza. Și in acest caz se va dovedi cat de absurdă era logica generalului.
Episodul cu demiterea printului Sturdza din functia de ministru al Afacerilor straine este redată de insusi Mihail Sturdza in cartea sa scrisă in exil, precum si de scribii comunisti in cronicile lor antilegionare.
Potrivit acestor cronici si a relatarilor fostului ministru legionar de Externe, demiterea lui Mihail Sturdza s-a produs in urmatoarele insolite circumstante:
Cu ocazia vizitei la Berlin a generalului Antonescu, efectuată in zilele de 22-24 noiembrie 1940 (era prima intrevedere Hitler-Antonescu), conducerea Miscarii Legionare, cunoscand bine incă de pe atunci planul camarilistilor antonescieni de a scoate Garda de Fier din viata politică a tarii, a hotarat să intreprindă o masură de aparare. Se stia că ministrul german la Bucuresti, Wilhelm Fabricius, după ce ani de zile se balacise in gratiile regelui Carol al II-lea, acum devenise "omul de curte" al Antonestilor in disputa dintre legionari si general, prin toate manifestarile sale, s-a situat net de partea Antonestilor, el fiind cel care a contribuit intr-o mare masură la defaimarea Legiunii prin mesajele sale adresate Reich-Ministerium-ului de pe Wilhalmstrasse. Sau cum va spune un alt politolog comunist: Fabricius va contribui la acceptarea neincrederii Berlinului in capacitatea de guvernare a Garzii de Fier".
Masura de aparare adoptată de conducerea Miscarii a fost una singura foarte simpla folosită in mod obisnuit in uzantele diplomatice: inlocuirea ministrului german W. Fabricius.
In legatură cu aceasta, acelasi alt "politolog comunist" - il numim pe Al. Gh. Savu; citatele le-am extras din Magazin istoric din ianuarie 1971- va afirma:
Concomitent, Horia Sima a cautat, pe diferite cai, să pregatească terenul la Berlin ajungand la concluzia că ministrul Reich-ului la Bucuresti, Fabricius, il sustine pe Ion Antonescu, influentand in acest sens cercurile conducatoare germane". Intrebarea era simplă: dacă mai putea fi competent să reprezente interesele unui stat national-socialist, cum era Germania, pe langă un guvern national-legionar, un ministru ca W. Fabricius, care in trecutul foarte apropiat avusese relatii de clica mai mult decat de strictă diplomatie cu un rege si un guvern invinuiti de a se fi facut vinovati de cele mai odioase crime antilegionare ?
Pentru Miscarea Legionară interesul primordial era ca mesajele de la Bucuresti, adresate prin Ribbentrop lui Adolf Hitler, să oglindească in modul cel mai fidel, mai impartial si mai cinstit realitatile din Romania. Orice exagerare, orice denaturare a adevarului, chiar si una facută dintr-o complezentă politica reprezenta, in opinia Miscarii, un rau pentru ambele popoare, roman si german.
Conducatorii Reich-ului au consimtit ca Fabricius să fie inlocuit. Operatia a avut loc cu ocazia vizitei generalului la Berlin. Or Mihail Sturdza, care-l Tnsotea pe Antonescu in vizita n-a avut alt rol in această afacere decat acela de a fi inmanat lui von Ribbentrop memoriul prin care se solicita schimbarea lui Fabricius.
In ziua de 14 decembrie 1940, la Presedintia Consiliului de Ministri s-a primit incunostiintarea oficială prin care Ministerul Afaceilor Straine german dispusese inlocuirea lui W. Fabricius cu Manfred Killinger. Documentul a atuns pe biroul secretarului general al presedintiei in dimineata acelei zile. Doua ore după aceea, generalul-premier ia cunostintă de el si incepe balciul.
Un deceniu si ceva mai tarziu, profesorul Ovidiu Vladescu (acesta fusese secretar general la presedintia Consiliului de Ministri in perioada de care vorbim si el a primit incunostiintarea respectivă) va povesti cum s-a desfășurat penibila scenă cand Ion Antonescu a luat cunostintă de continutul documentului semnat de Ribbentrop.
,,L-am vazut de mai multe ori pe maresal in celebrele lui crize de nervi, in celebrele lui momente psihopatice, cu spumă la gura in imposibilitatea de a-si controla vorbele, gesturile, faptele. De data aceasta insa criza lui n-a mai fost numai o criză de furie, de nevropat, ci si una care il arata in postura de om cuprins de panică ... Teama lui mare dintodeauna a fost, mai ales după "rebeliune" să nu fe inlocuit de Horia Sima la conducerea statului. Nu-i era frică de gloantele unor atentatori, cum avea fobia de a nu-si pierde puterea... "
Cum sa-și piardă puterea el, generalul dat de Dumnezeu la rascruce de veac să rezeme cu toată puterea fapturii lui neobisnuite catapeteasma neamului ? ... Cum să nu mai aibă puterea el, care ...
A. Simion, In prima lui carte antilegionara se va ocupa si el de felul cum a reactionat generalul la primirea vestii, scriind: "Vestea i-a produs o puternică ingrijorare, deoarece nutrea serioase temeri că această masură reprezenta schimbarea atitudinii Reich-ului fată de evolulia situatiei din Romania in sensul abandonaril sale fn favoarea legionarilor..."(Regimul politic din Romania, pag. 227).
Intr-adevar, la "aranjamentele cabalistice" sau mai nimerit numite "ocultismele" Antonestilor, legionarii au incercat să se apere prin anumite actiuni, care intr-un fel au fost si ele cabalistice". Numai că deosebirea dintre cele două feluri de aranjamente" constă In aceea că "ocultismele" Antonestilor se intemeiau pe minciună si fals, pe invinuiri meschine si inscenari puerile, funeste, menite să justifice - spuneau ei - lovitura pregatită impotriva Garzii de Fier, In timp ce aranjamentele" legionarilor nu aveau alt temei rational decat acela de a denunta niste noi samavolnicii si crime urzite pentru o nouă decapitare a Legiunii. Horia Sima a facut ca majoritatea "demascarilor" intreprinse de legionari să fie adresate conductorilor Reich-ului, din două simple motive:
1) pentru că Antonestii urmareau să implice in actiunea lor antilegionară si pe conducatorii Reich-ului;
2) pentru ca in viziunea legionarilor prabusirea Legiunii avertiza prabusirea in timp a national-socialismului - ceea ce insemna că prin pactizarea cu Antonestii, Reich-ul va contribui implicit la propia sa prabusire politica
Miscarea Legionaă a facut eforturi disperate cu intentia de a zadarnici comiterea unor faradelegi de proportii, la acea ora inca nebanuite. Ele avizau o ordine europeana alta decat aceea preconizată de Stalin in complicitatea marilor democratii apusene; Stalin in cardășie cu acei pe care Lenin, pe drept cuvant, ii poreclise ,utilii miopi ai Occidentului", iar oamenii de bun simt ii vor numi "groparii de maine ai batranei Europe si ai lumii civiliate".
Tot in contextul celor petrecute in dimineata zilei de 14 decembrie 1940 inregistram, in continuare, un pasaj din lucrarea lui A. Simion citată mai sus: Banuind că legionarii nu erau straini de inlocuirea lui Fabricius, Antonescu I-a chemat imediat peSturdza la ordine, cerandu-i explicatii. Incidenul, care avea să reprezinte "criza finală" dintre Antonescu si ministru/ sau de externe este descris de acesta din urmă in felul urmator... "Anuntandu-mi această schimbare, generalulul, foarte suparat, m-a intrebat ce stiam despre ea si cum mi-o explicam. In toată inocenta i-am raspuns că schimbarea nu putea decat să ne multumeasca deoarece Miscarea n-a gasit niciodată in Fabricius un interlocutor foarte intelegator" (A. Simion se foloseste in citatul de mai sus de Romania si sfarsitul Europei pag. 243-244 - n.n.). Reactia lui Antonescu - citim mai departe in cronica marxistă - la această afrmatie a lui Sturdza trebuie să fi fost de o asemenea violenta incat acestuia i-a fost si jenă să o redea in memoriile sale. Cert este că incidentul s-a incheiat printr-o masură la care generalul se gandise de mai multă vreme (este opinia tot a lui Mihail Sturdza - n.n.): demiterea imediată a lui Sturdza de la conducerea Ministerului Afecerilor Straine si preluarea acestui important departament de catre Antonescu insusi.
Realitatea este că incidentul" cu schimbarea intervenită la Legatia germană de la Bucuresti n-a fost decat numai un pretext folosit de general pentru mazilirea "boierului raios" pe care iI ura dintr-un simplu capriciu de obsedat, si pentru acapararea acestui important departament. Că Ion Antonescu s-a gandit de mai multă vreme să preia direct conducerea Ministerului de Exteme o aflam dintr-un document al Legatiei germane. Se pare că presiunile au fost foarte mari din partea Antonestilor, incat pană la urma in dorinta de a inaugura un climat de intelegere intre general si Legiune, conducerea Miscarii a cedat. O telegramă a lui Fabricius adresată Berlinului la sfarsitul lunii noiembrie 1940 ne lamureste astfel: "Generalul a obtinut de la Sima ca să renunte la Sturdza ca ministru de externe. Generalul vrea să preia el insusi Ministerul de Externe si să numească un subsecretar de stat legionar" (Arhiva I.S.I.S.P., font 10, dosar 9G, filele 93-95).
Cat de surprinzatoare a fost pentru general schimbarea lui Fabricius si ce pierdeau Antonestii prin această substituire o desprindem dintr-un raport al fostului ministru german la Bucuresti, raport adresat Ministerului german de pe Wilhemstrasse. Extragem din acest document urmatorul pasaj edificator: "Plecarea mea din postul de aici este o lovitură care a avut asupra lui [Antonescu - n.n.] efectul unei bombe. Eu am lost cel mai intim sfatuitor al sau si formez o parte din el ... Eu contez aici ca exponent al unei politici care a dus la succesul sau la Berlin. El se teme de o interpretare daunatoare a plecarii mele, in politică Iiternă si externă a taril sale. Eu am incercat să-l linistesc pe general, aratandu-i ca chemarea mea la Ministerul de externe ar fl numai o chestiune interna fară nici o insemnatate pe plan extern si nici cu privire la politica internă a Romaniei..." In acelasi raport W. Fabricius vine cu o propunere, aceea ca Ministerul german a Afecerilor Straine să trimită generalului personal o comunicare oficială in sensul că în politica Reich-ului fată de generalul Antonescu nu se va produce nici o schimbare..." (D.G.F.P., Series D, vol. XI, doc. 513).
O lună de zile mai tarziu, la 12 ianuarie 1941, deci cu zece zile inainte de lovitura militară antilegionară declansata de Antonesti, cel care a tradus in fapt propunerea lui Fabricius, aceea de a arata ca In politica Germaniei fată de generalul Antonescu nu s-a produs si nu se va produce nici o schimbare, a fost insusi Fuhrerul german. In scrisoarea adresată lui Antonescu personal, scrisoare prin care este prezentat noul titular al Legatiei germane la Bucuresti, Adolf Hitler scrie printre altele: "domnul ministru von Killinger care are misiunea să vă transmită salutarile mole cele mai cordiale, este unul dintre cei mai vechi camarazi de lupta ai mei... Misiune specială cu care il trimit ca ministru al meu la Bucuresti este nu numai de a fi pentru rege reprezentantul oficial al Reich-ulul, dar si de a fi pentru dvs., domnule general, un fidel si Ioial ajutor in greaua dvs. lupta si - dacă o doriti - să vă fie de asemenea sfatuitor... dacă dvs., domnule general Antonescu, aveti griji care s-ar putea ivi din tensiuni interne ale regimului dvs., atunci, dacă o doriti, ministrul von Killinger vă va sta la dispozitie ca fidel si loial intermediar. .. "
Nu e nevoie să precizam că scrisoarea respectivă a fost ultimul document scris inainte de rebeliune" de catre conducerea supremă a Reich-ului, care a dat Antonestilor curajul de a avea siguranta că pot opera in voie, in cazul cand in regimul generalului, s-ar ivi tensluni interne... După cate imi amintesc, in acea vreme (asa se vorbea printre legionari) conducerea Miscarii ar fi dorit (și ar fi facut unele demersuri in acest sens) ca in locul lui Fabricius să fie numit insarcinatul Germaniei la Bucuresti cu probleme economice. Herman Neubacher era nu numai un prieten vechi al legionarilor, ci si un diplomat care cunostea situatia politică din Romania in mod obiectiv; in confruntarea dintre Antonesti si Garda de Fier, ca să nu fie in dezaoord cu linia oficială a Reich-ului si nici in cardășie cu Antonestii impotriva legionarilor, a depus toate eforturile ca intermediar intre cele două tabere. E sigur că dacă el ar fi luat sefia Legatiei, evenimentele ar fi luat un alt curs.
In memoriile sale (Sonderauftrag Sudest 1940 - 1945), aparute in 1956, H. Neubacher sustine că el ar fi fost desemnat initial să-i ia locul lui Fabricius. Von Ribbentrop consimtise, dar că reichsleiterul Martin Bormann s-a opus acestei numiri, intervenind pe langă Hitler ca Neubacher Sa fie scos din serviciul diplomatic. Potrivit spuselor fostului insarcinat al Reich-ului la Bucuresti cu probleme economice, in orice bataiie politica pentru Germania petrolul avea intaietate. El scrie textual la pag. 51: "Ribbentrop considera că acest atac este indreptat impotriva sa si se apara petrolul se dovedi mai puternic decat conducerea partidului, iar criza Neubacher se termină prin aceea că Legatia politică fu transmisă lui von Killinger, care pentru partid era inatacabil... "
De altminteri, la aceea ora intreaga conducere politică a Germaniei - vorbim de conducerea superioară: Hitler, Hess, Ribbentrop, Himmler, Schirah, Rosenberg, Goebbels, Martin Bormann - incă mai spera intr-o reconciliere a generalulul cu Garda de Fier". Lui Hitler ii piacea să-i zică o contopire a lui Antonescu cu Miscarea Legionară".
Majoritatea acestor conducatori mergeau pe linia trasată de Fuhrer: Germania acordă importantă numai relatiilor oficiale cu generalul Antonescu. Relatille cu partidul [Miscarea Legionară - n.n.] sunt pentru Germania mai putin importante".
Astfel, in raspunsul lui Himmler la scrisoarea primită prin Victor Biriș (raspunsul purta data de 5 decembrie 1940) putem citi urmatoarele sfaturi: ... de Unirea sbtransă si plină de incredere intre Miscarea Legionară si conducăăorul statului roman depinde binele Romaniei. Nu se poate imagina una fară alta. Miscarea legionară nu va putea reconstrui Romania fară nationalistul energic care este generalul Antonescu. Sunt sigur că el va fi din ce in ce mai mult patruns de convingerea că potrivit exemplului din Germania si Italia, patria nu poate fi construită ... fară ajutorul dumneavoastra camarade Horia Sima, care ati preluat mostenirea capitanulul Codreanu si fară ajutorul legionarilor. Pentru dumneavonstră si pentru miscare scopul ce trebuie urmarit mai presus de orice... trebuie să fie nu numai de a convinge tot mai mult ratiunea conducatorului statului, ci si de a castiga inima sa..."
Sfaturile lui Himmler sunau ca un indemn la supunere. Aceasta după ce, cu două saptamani inainte, sfaturile lui Ribbentrop sunaseră ca o amenintare: "Nu vă puneti niciodată in conflict cu Armata. Ar fi o nebunie. Intr-o astfel de ciocnire, miscarea ar fl distrusa.."
Tot ca amenintare va fi auzit si un raspuns al lui Rudolf Hess (raspunsul loctiitorului lui Hitler la conducerea N.S.D.A.P.- ului se va referi la o telegramă a legionarului Al. Ghica - "istoricii" comunisti vorbesc despre o telegramă a fostului director general al Sigurantei si politiilor - "prin care informează că generalul Antonescu si guvemul roman (in afară de legionarii din guvem) sunt vanduti iudeo-masonilor: "D-nul general Antonescu trebuie să ramană la conducere; celalti componenti ai guvernului se pot schimba cum doresc..."
La toate aceste raspunsuri, amenintari si sfaturi, istoricii", care includ in cronicile lor povestea cu raspunsul lui Rudolf Hess, trag si o concluzie. Cu adnotarea ca legionarii nu s-au bucurat niciodată de vreun credit, mai ales la cabinetul lui Hitler, această concluzie nu e lipsită de substanta lata textual, concluzia acestora: "La cabinetul lui Hitler, cartea de vizită cu emblema Garda de Fier din Romania, semnată de Horia Sima, nu se mai bucura de creditul pe care il nadajduiau legionarii, iar Himmler si agentura lui nu intentionau să impingă pe legionari inaintea lui Antonescu, contravenind astfel intereselor pe care Germania le urmarea in Romania " (Garda de Fier, organizatie terorista.. pag. 344).
In paranteză vorbind, atat raspunsurile subliniate mai sus si extrase din literatura marxistă antilegionară de astazi, cat si concluzia citată din aceiasi Iiteratura sunt dovezi irefragabile, puse Ia dispozitia cititorului, dovezi care arata foarte clar ca toată palavrageala comunisto-neoproletcultistă de pană acum in legatură cu mult trambitatele slogane: Miscarea legionara - coloana a V-a a hitlerismului in Romania", legionarii lui Hitler", "Codreanu, protejatul lui Hitler", "Horla Sima, spion in solda Gestapo-ului nazist", Garda de Fier, stipendiata Reich-ului hitlerist", etc., etc., toate acestea n-au fost decat demagogie deșăntata scrisă in tone de maculatură pentru a insela oamenii si a demonstra incă o data dacă mai era nevoie, că marxim-leninismul nu este numai barbarie cu chip omenesc, ci si miniciună si sperjur.
*
Trecuseră doar 3 luni de zile de la sedinta consiliului de minstri din 21 septembrie 1940. La acea sedinta in conformitate cu o intelegere anterioara generalul Antonescu fusese de acord ca toate deciziile guvemului să fie aprobate in prealabil de Consiliu. "Eu sunt seful regimulul legionar, iar dl. Sima este comandantul Miscarii legionare ... In guvernare insa partidul (Miscarea Legionară - n.n.) nu se amestecâ ... Sugestiile (legionarilor - n.n.) le face dl. Sima si noi le acceptam cu totii sau nu..." aceste cuvinte apartin generalului.
Normal ar fi fost ca si in "cazul Sturdza" (acesta era un caz destul de important in politica de atunci), Consiliul de Ministri să fi avut rolul decizionar.
In realitate el nici n-a trecut prin discutiile vreunui Consiliu. Generalul, de la sine putere, abuziv si impasibil, calcand in picioare pană si cele mai elementare maniere ale bunului simt, consultandu-se numai cu vedetele camarilei sale, a ordonat destituirea ministrului de Exteme, pentru motive nespecificate, numindu-se pe sine ca "adinterim Ia Ministerul Afacerilor Straine". Incepand cu data de 23 decembrie 1940 iI vom vedea pe Ion Antonescu, asadar, cocotat in fruntea a trei departamente in guvem: Presedentie, cu puteri dictatoriale, Ministerul Apararii Nationale si Externele.
Cu aproape doi ani in urma mai fusese un nazdravan" in politica Romaniei, si acesta predestinat să rezeme catapeteasma neamului cu toată puterea fapturii lul neobisnuite, care a condus trei departamenete: Presedintia, Apararea Natională si Invatamantul. S-a numit Armand Calinescu si s-a crezut l'homme d'acier" ... Dar ...
Antonestii nu s-au oprit aici. După cum am vazut din relatarea precedenta intreaga conducere a Reich-ului, in frunte cu Fuhrerul, se gasea aliniată in spatele generalului. Asta insemna că poate să actioneze după bunul plac. Ceea ce a si facut.
In aceeasi zi, adică la 14 decembrie 1940, se auzi din nou placa amenintarilor. lntr-un nou Consiliu de Ministri, Antonescu va vorbi despre "dezordinile" legionarilor.
Pană la 22 ianuarie 1941, el a amenintat, a calomniat, a fost samavolnic si grosolan, a uneltit contra legionarilor. Dar numai atat. Sub nici un motiv nu i se putea imputa comiterea unor asasinate politice, după cum nu putea fi invinuit că ar fi patronat anchete si inscenari juridice ca cele petrecute in perioada dictatuni carliste.
La rebeliune" Antonescu a ordonat să se folosească tancurile, mitralierele si artileria pentru a ataca si ocupa sediile Miscarii. S-a tras cu tunurile, pe strazi, in manifestanti.
Din randurile legionarilor au cazut ucisi si raniti peste 500 de persoane. După macelul din 22 ianuarie 1941, in prigoana care a urmat, zeci de mii de romani, barbati si femei, tineri, mai varstnici si chiar adolescenti, dacă nu copii, au trecut prin temnitile si lagarele Antonesciene. Tara a fost prefacută in cazarmi, inchisori, lagare de concentrare" - vor spune comunistii.
Intr-adevar, in primul rand, pentru legionari asa a fost. Legionarii ucisi in după-amiaza zilei de 22 ianuarie 1941 si in noaptea de 22 spre 23 ianuarie au cazut aparanduse. Ei n-au fost strangulati, omoriti in anchetă sau arsi in crematorii. Ci au -murit intr-un fel de luptă sau in fata plutoanelor de executie. Desigur, in anchete s-au comis abuzuri - si chiar cruzimi. Dar, indiscutabil, intr-o formă mult mai putin grava mai putin iremisibila ca abuzurile si cruzimile infaptuite de autoritatile armandiste si carliste.
Repetam afirmatiile facute anterior: dictatura generalului Antonescu a avut calaii ei, camarila ei: oameni odiosi, perfizi, fripturisti, gata să facă orice nelegiuire pentru a si pastra scaunul. Și cu acestia o sumedenie de unelte docile, o armată intreagă de tortionari netrebnici, mosteniti de la vechile regimuri si o turmă de camoleoni politici: scribi si politicianisti de mana a doua. lnsă printre toti acestia n-a figurat nici un Armand Calinescu, Gavrilă Marinescu, Bengliu, Zeciu, Panova, Otto Reiner, lamandi. Nici macar un plutonier sau agent care să facă ceea ce facuseră omoratorii Capitanului cu doi ani in urma
Din cauza aceasta, ca si din cauza faptului că Antonestii n-au urmarit in mod expres lichidarea gardismului, ci numai debarasarea de incomozii lor parteneri din guvern, precum si de teama de a nu avea sfarsitul color de la Jilava (foarte multi legionari vor fi de acord ca aceasta a fost o cauză prioritară - teama de o eventuală raspundere in viitor), prigoana antonesciană n-a inregistrat nimic asemanator cu masacrele din 1938 si 1939.
Ca ultim element de bază cu care vrem să argumentam că pacatele Antonestilor au fost mai putin grave ca pacatele carlistilor este faptul că pană la un anumit punct politica anticomintern a generalului s-a incadrat perfect in politica antisovietică a Legiunii - ceea ce il facea, in parerile legionarilor mai putin odios. Antonescu a fost cu legionarii meschin si ipocrit, grosolan si paranoic. In anumite privinte, purtarea lui fată de Legiune s-a dovedit mai haina ca purtarea lui Carol al II-lea. Vom da in acest sens un singur exemplu: Carol al II-lea i-a invinuit pe legionari de hitlerism. Cel mai important act de acuzare in procesul din mai 1938, intentat lui Comeliu Codreanu, a fost "organizarea unui puci legionar pentru a acapara puterea si a alinia Romanea alaturi de Germania nazistă". Era o acuzatie masluită de Armand Calinescu in compania ciracilor sai din servicile de informatie, complet falsa Ea voia să arate opiniei publice romanesti si aliatilor englezi si francezi că vina lui Comeliu Codreanu este o crimă de inaltă tradare" si că vinovatul merită o pedeapsă cat mai aspra
Ce va face Ion Antonescu in 1941 ?
Pentru ca să câștige de partea sa cooperarea Germaniei naziste (aceasta il interesa mai mult ca opinia publică romanească), tot prin serviciile de informatii, va face
să ajungă la urechea lui Hitler senzationala veste: "Miscarea Legionară se afla sub controlul comunistilor... ", "Unii din conducatori ai legiunii sunt marxisti si acestia au impins Miscarea la rebeliune, impreună cu altii care fac jocul Angliei... "
Nu e nevoie să precizam că si această acuzatie masluită era complet falsa Infinit mai falsă decat aceea care se referea la hitlerismul legionar. Garzii de Fier i se puteau aduce zeci de invinuiri. De la a promova in randurile ei terorismul, anarhia si fascismul, pană la a-i acuza pe legionari că sunt sovini, incompetenti si abuzivi in domeniul economic si administrativ, antisemiti sau pactizand cu sionistii, razbunatori sau prea mistici (gama invinuirilor se poate intinde pe pagini intregi). Impotriva legionarilor erau posibile de aruncat toate relele din lume. Numai o singură vină nu - aceea inventată de Antonesti, anume că Miscarea Legionară s-ar fi aflat vreodată sub controlul comunistilor.
După toate aparentele stratagema folosită de Antonesti se va dovedi a fi extrem de ingenioasa Ea va constitui elementul hotarator in decizia Fuhrerului german de a pune la dispozitia lui Antonescu Armata Reich-ului pentru a zdrobi rebeliunea" marxistilor din Legiune ...
Totusi, chiar cu aceste mari pacate, pe generalul Antonescu si clica lui nu-i vom aseza in galeria ucigasilor din vocatie, in rand cu acei calai a caror crime si samavolnicii depășesc tot ce mintea omenească isi poate imagina.
lata prin urmare, de ce este falsă teza care vrea să probeze că legionarii au avut in planurile lor asasinaree generalului.
Putin timp după scornirea "complotului" de care am vorbit, tragatorii de sfori din camarila generalului, dandu-si seama că stratagema n-a avut efectul scontat, s-au gandit la un alt truc: invinuirea legionarilor că organizează o noapte a Sfantului Bartolomeu" - "un an nou cu oameni noi si suprimarea a tot ce este vechi ..."
,,La indicatia lui Antonescu - citim in lucrarea lui A. Simion - , care fusese pus la curent cu noile proiecte de asasinat intocmite de legionari, subsecretarul de stat de la Ministerul de Inteme, Al Riosanu, a dat un ordin prefectilor, la 29 decembrie 1940, prin care acestia erau facuti raspunzatori pentru mentinerea linistii si ordinii in judefele respective, indicandu-li-se ca in caz de nevoie să facă uz de arme... (ibidem, pag 231-232).
Spicuim din respectivul ordin al lui Riosanu (ordinul telefonic cifrat numarul 6087/29 XII 1940) cateva pasaje: ,Ministerul avand informatiuni că in ajun si in noaptea Anului Nou s-a hotarat executarea oamenilor politici ai vechiului regim din judetul dvs., va invit ca de urgentă impreună cu comandantul garnizoanei si comandantul Legiunii de jandarmi să luati cele mai severe masuri pentru garantarea vietii tuturor acestor oameni politici ce sunt in acest judet. Se vor supraveghea locuintele lor in asa fel ca la prima tentativă de dezordine să se ia masurile cuvenite ... Vă invit ca prin masurile ce veti lua să asigurati linistea si ordinea cea mai perfectă in judetul dvs. Toti cei care se vor abate de la ordinile și dispozitiile in vigoare vor fi imediat arestati si oferiti instantelor judecatoresti. In caz cand se vor opune cu focuri de armă se va trage... " .
Informatiile subsecretarului de stat Riosanu porneau din aceeasi sursă (notele "informative" fabricate in birourile lui Eugen Cristescu) si erau tot atat de false ca si documentul" serviciilor secrete ale Marelui Stat Major in legatură cu asa-zisul "complot legionar contra lui Antonescu". Conducerea Legiunii s-a sesizat si dandu-si seama că este vorba de o nouă provocare a Antonestilor, a intervenit anuland ordinul lui Riosanu.
