Asta e si mai interesant:
Profilul interior al Capitanului, de Emil Cioran( cel din dreapta in fotografia de jos):
Înainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahară populata Cei aflati intre cer si pamant n-aveau nici un continut, decat asteptarea. Cineva trebuia să vina
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Pană si dispretul ni se parea un efort.
Tara nu ne putea fi o problemă decat negativa În cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsă reusita
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indragind dezmatul dulce al lipsei de menire.
Biata tară era o pauză vastă intre un inceput fară maretie si un posibil vag.
În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Si el a rupt tacerea blandă a existentei noastre si ne-a obligat să fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putintă se indrepta spre putere.
Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipă că stau de vorbă cu un om intr-o tară de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburatoare si n-am plecat niciodată de la el, fară să simt acel suflu iremediabil, de rascruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as marturisi că o teamă ciudată mă cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri ?
Lumea cartilor mi se descifra inutila categoriile inoperante, prestigiile inteligentei, sterse, iar subterfugiile subtilitatii, zadarnice.
Capitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Capitanul nu era >destept<, Capitanul era profund.
Dezastrul spiritual al tarii derivă din inteligenta fară continut, din desteptaciune. Lipsa de miez a duhului preschimbă problemele in elemente de joc abstract si rapeste spiritului latura destinului. Desteptaciunea degradează pană si suferinta in flecareala
Dar Capitanului, grele si rare, rasareau din Soarta Ele se plamadeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.
Cand, in 1934, ii spuneam ce interesantă ar fi expunerea vietii lui, imi raspundea : >Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place să citesc. Eu stau asa si mă gandesc<.
Acele ganduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura si cerul.
Si cand au pornit spre infaptuire, temelia istorică a tarii s-a zguduit.
Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptarilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut să indrepte mizeria aproximativă a conditiei noastre, ci să introducă absolutul in respiratia zilnică a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze Romania, dar să-i si rascumpere trecutul, să insufle absenta seculara să salveze, printr-o nebunie, inspirată si unica imensul timp pierdut.
Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Această natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodată nu s-a dezmintit. Substanta noastră este un infinit negativ. De aici pleacă imposibilitatea de a depasi pendularea intre o amaraciune dizolvantă si o furie optimista
Într-un moment de descurajare I-am spus Capitanului :
">Capitane, eu nu cred că Romania are vreun sens in lume. Nu e nici un semn in trecutul ei care ar justifica vreo sperantă<.
">Ai dreptate<, mi-a raspuns<. >Sunt totusi unele semne<.
">Miscarea Legionară<, adaug eu.
Si atunci mi-a aratat in ce fel vedea el reanvierea virtutilor dace. Si-am inteles că intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, caci noi traim al doilea inceput al Romaniei.
Capitanul a dat romanului un rost. Înainte de el, romanul era numai roman, adică un material uman alcatuit din atipiri si umilinti. Legionarul ste un roman de substanta un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umană infinit amenintatoare. Garda de Fier, o padure fanatică-Legionarul trebuie să fie un om in care mandria suferă de insomnie.
Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. În locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o cruntă inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteasca
Acel ce a dat tarii altă directie si altă structura unea in sine pasiunea elementară cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinită pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii să meargă mană in mană cu gospodaria.
A face ispravi si a te salva, politică si mistica iată carei ierductibilitati i-a pus el capat. Îl interesa, in egală masura organizarea unei cantine si problema pacatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuia să uite :
Capitanul a fost un gospodar instalat in Absolut.
Fiecare credea a-l intelege. El totusi scapa fiecaruia. Depasise limitele Romaniei. Însasi miscarii i-a propus un mod de viată care intrece rezistenta romaneasca A fost prea mare. Înclini uneori a crede că el n-a cazut din conflictul marimii lui cu micimea noastra Nu este totusi mai putin adevarat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai increzatoare utopie nu le-ar fi putut banui.
Într-o natie de slugi el a introdus onoarea si intr-o turmă fară vertebre orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Caci acestia din lichele au devenit monstri. I-a obligat la tarie, le-a impus un caracter in rau. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, dacă maretia Capitanului n-ar fi cerut o echivalentă negativa Am fi nedrepti cu calaii, dacă I-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.
În preajma Capitanului, nimeni nu ramanea caldut. Peste tară a trecut un fior nou. O regiune umană bantuită de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemarii. În cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragica a carei intensitate ne consolează de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasă-n urmă tragedia antică a lui Shakespeare. Si aceasta in Balcani !
Pe un plan absolut, dacă ar fi trebuit să aleg intre Romania si Capitan, n-as fi ezitat o clipa
După moartea lui ne-am simtit fiecare mai singuri, dar peste singuratatea noastră se ridica singuratatea Romaniei.
Nici un toc să-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie să fim lasi si să ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gand să-l fi uitat ? >De aici incolo tara va fi condusă de un mort<, imi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a raspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastră umană si-a readus cerul deasupra Romaniei.
"Glasul stramosesc",Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940.
. Dar tinand cont de politicienii romani in momentul 1940 da alta optiune nu era
)))) Nu am inteles cui dai tu sfatul ala,sa invatam si sa ajungem oameni cinstiti cu familii si sa ne educam...Esti in masura sa le spui tu asta,nu stiu,sa zicem celor din conducerea ND,majoritatea oameni asa cum spui tu acolo,educati,cinstiti,cu familie si care au ceva ani de lupta nationalista?Sau chiar si mie pana la urma,esti de varsta mea omule,ma rog,mai mare cu 1 an si ceva,te rog sa iti vezi lungul nasului,nu sa imi dai sfaturi parintesti:)))