Acum ti-e indiferent Iliescu? Cu cateva posturi in urma spuneai ca in ´91 a dovedit ca e capabil de lucruri inteligente. Eu iti spuneam ca 25 de milioane de romani habar n-au avut de ce prevedea Tratatul de la Helsinki din 1991
ca tot a venit vorba de iliescu, ai citit asta?
"Ion M. Ioniță: Cum s-a luat decizia constituirii tribunalului care avea să-i judece pe Elena și pe Nicolae Ceaușescu?
Gelu Voican-Voiculescu: În unanimitate. Ion Iliescu a fost unul dintre cei care au ezitat. S-a lăsat greu, abia după ce i s-a propus formula ocolită, a procesului. Ion Iliescu a spus că nu puteam incepe o epocă de legalitate democratică cu un asasinat. Susținea că poporul are dreptul să-și judece opresorii intr-un proces normal. Noi pledam pentru suprimarea lor, ca act justițiar-revoluționar.
I.M.I.: Cine a insistat cel mai mult pentru actul justițiar revoluționar"?
Unul am fost eu. Nu este motiv de glorie, dar asta e realitatea. Argumentul nostru forte era că, odată anunțată moartea celor doi, toți acei trăgători ascunși, care făceau jocul forțelor care doreau un război civil intre Armată și Securitate, ar fi renunțat. Ei nu erau niște fanatici, ci iși indeplineau misiunea de teama că, in cazul unei reveniri a lui Ceaușescu, vor fi acuzați că n-au reacționat.
Ovidiu Nahoi: De ce nu ați decis să il inchideți?
În febra unei revoluții nu se prea iau hotărâri blânde... Pentru ce faci o revoluție? Ca să-l inlături pe cel de la putere. Cum? Omorându-l, pentru că, altfel, te omoară el. Până la urmă, Nicolae Radu, nu ofițerul de Marină, ci unul dintre membrii CFSN, a propus un proces in care gravitatea acuzațiilor ar fi dus inevitabil la o execuție. La acest argument, Iliescu a cedat cu chiu, cu vai, abia la 24 decembrie. Și a transcris, el personal, decretul de inființare a Tribunalului militar excepțional.
I.M.I.: Ce insemna tribunal militar excepțional?
Ce arată chiar numele: excepțional. Adică, judecă după reguli ad hoc in afara oricărei prescripții obișnuite. Acest tribunal a fost constituit cu o clauză, conform căreia sentința sa era irecurabilă și imediat executorie".
Sigur, nimeni n-a spus pe față că vor fi omorâți. Era la mijloc un dram de ipocrizie: nu-i omorâm așa, pur și simplu, ci in temeiul unui act juridic. În momente revoluționare, nu putea fi un proces perfect. Dar, una peste alta, garanțiile procesuale au fost respectate și ei au fost executați in virtutea unei sentințe luate in unanimitate, de cei cinci membri ai instanței. În timpul pauzei de deliberare, noi suntem filmați stând cu Ceaușescu alături.
I.M.I.: Ați vorbit atunci cu Ceaușescu?
Eu, nu. Dar el imi căuta privirea. Ne uitam unul la altul. Cred că el incerca să-și dea seama ce-i cu mine. Nu știa de unde să mă ia... Nu știu ce era in capul lui, dar eu cred că, văzându-l pe Stănculescu acolo, i-a incolțit un licăr de speranță. În același timp, se uita la ferestre. Eu eram ingrozit, mă gândeam la un atac. El se uita la ceas. Alături de mine, Măgureanu se uita la unghii, privea in jos, Stănculescu privea fix peretele din fața sa și făcea vaporașe de hârtie. Eu l-am privit pe Ceaușescu in ochi. Cei doi trăiau intr-o irealitate totală. Am avut sentimentul că judecăm doi marțieni, conform codurilor noastre, ei neînțelegând nimic. A fost ca un dialog al surzilor.
O.N.: Dar argumentul lui, că numai Marea Adunare Națională putea să-l judece, nu era valabil?
El era decăzut din toate funcțiile, prin fuga lui și prin proclamația noastră din 22 decembrie, care demisese guvernul și desființase Marea Adunare Națională. Era judecat pentru crimele legate de represiune - credeam că fuseseră 4.500 de victime (după versiunea ziariștilor iugoslavi) - și pentru genocidul din ultimii 10 ani, pe care l-am cuantificat, arbitrar, la 60.000 de victime. Așa a apărut cifra de 64.000 de victime pronunțată la proces. În sentință, veți găsi infracțiunea de genocid, conform art. 357, aliniatul c: exterminarea populației prin condiții vitrege de viață. Exact la ce fuseserăm supuși cu toții in ultimii 10 ani. Venind in București, Brucan a lăsat să se ințeleagă, din greșeală, că era vorba de 60.000 de victime făcute in momentul acela.
I.M.I.: Care ar fi fost scopul celor care organizau diversiunea?
Războiul civil, anarhia.
O.N.: Cui i-ar fi folosit?
Rămânem in domeniul ipotezelor. Dar toate cercetările arată că nu a existat nicio echipă de inlocuire a lui Ceaușescu. Verdeț a ieșit in balcon și a fost huiduit, Dăscălescu a fost dus in balcon cu pistolul in coastă de către Dan Iosif și pus să-și anunțe demisia pe fondul huiduielilor unanime. Ion Iliescu nu a fost huiduit, ci a fost aclamat.
E adevărat, s-a strigat fără comuniști, fără comuniști!" când a anunțat că vor urma alegeri libere. Noi am luat notă. De aceea, eu spun că revoluția a fost anticomunistă incă de atunci, din 22. Nu este exclus ca lipsa unei echipe pregătite să-l inlocuiască pe Ceaușescu și provocarea unui război civil intre 15.000 de militari ai trupelor de Securitate și restul Armatei să fi făcut parte dintr-un plan de dezmembrare a României.
Într-un asemenea haos, s-ar fi spus dinspre Ungaria că trebuie apărată minoritatea maghiară, bulgarii ar fi putut intra in Dobrogea, rușii in Moldova. Iar din România putea să rămână o republică olteano-ialomițeană... Vorbim ipotetic, desigur.
I.M.I.: Cine a coordonat diversiunea cu teroriștii?
Nimeni. Se confruntă două versiuni. Securitatea spune că este o diversiune imaginată de militari, care au chemat in acțiune unitățile speciale de comando de la batalionul 404, făcând această diversiune pentru a pune Armata in poziția de salvatoare a noii puteri. Armata spune că erau unități ale Securității care nu au ascultat ordinele generalului Vlad, intrând in acțiune de capul lor. Există o a treia variantă, in care eu cred: acești teroriști făceau parte din rețeaua R".
O.N.: Ce era rețeaua R"?
O rețea ultrasecretă, pe care nu o cunoștea nici Securitatea, nici Armata, fiind o construcție a lui Ceaușescu, formată din grupe mobile independente alcătuite din 4-5 oameni. Erau foști ofițeri din Armată, din Securitate sau foști sportivi de la tir, care aveau calități fizice deosebite. Ei erau antrenați in poligoane speciale ale Gospodăriei de partid, unde, pe lângă Mihai Ghere, se aflau prin câteva birouri, niște generali de Securitate pensionari, care nu făceau parte din aparatul său. Acolo nu exista control financiar și cheltuielile cu această rețea nu puteau fi evidențiate. Aceste grupe autonome erau pregătite pentru cazul in care teritoriul național ar fi fost ocupat vremelnic de inamic.
Ele trebuiau să intre spontan in acțiune și să antreneze apoi populația intr-o gherilă generalizată. Aveau locuințe ascunse, cu depozite de arme, de muniție, de alimente. Fiecare grupă acționa pe cont propriu, nu aveau nevoie de comunicații. În 22 decembrie, aceste formațiuni au intrat in acțiune, fără să mai aștepte un ordin. Atunci când au auzit că a murit Ceaușescu, s-au bucurat că nu mai trebuie să-și continue misiunea detestabilă. Putem spune, totuși, că n-au făcut atâta rău, pe cât ar fi putut să facă.
O.N.: Iulian Vlad nu știa?
Nu cred că știa. Despre această rețea R" au apărut câteva indicii, dar nu s-a găsit nimic concret. Doar in urma unei amnistii generale care să-i absolve de vină pe cei care au participat la diversiune, am avea șansa ca vreunul dintre ei, ajuns la bătrânețe, să recunoască ce a făcut. Totuși, cândva se va lămuri această chestiune.
Testul Adevărului : Au fost 67.000 de agenți sovietici
1 Agenții sovietici. Se pare că au fost circa 67.000 de agenți sovietici, nu 20.000, iar inlăturarea lui Ceaușescu ar fi fost prevăzută pentru 30 decembrie. Paradoxal, prin convocarea mitingului din 21 decembrie, Ceaușescu e inițiatorul Revoluției. Iar agenții n-au mai acționat. Căderea rapidă a regimului i-a paralizat: au așteptat ordine care n-au mai venit. Până să se dezmeticească, noi, in frunte cu Ion Iliescu, am preluat puterea. În plus, aspectul nostru atipic și haotic nu intra in clișeele șefilor lor. Până să se lămurească, s-a dovedit a fi prea târziu, așa că au lăsat-o cum a căzut... În plus, prezența unor agenți sovietici printre membrii noii echipe i-a confortat".
2 Serviciile străine. În decembrie '89, incepuse o cooperare americano-sovietică. Rușii insă furnizau oamenii terenului. La apariția noastră, neluată in calcul de nimeni, au inceput să se bănuiască reciproc și până să se lămurească intre ei, acei agenți intrați in țară au rămas pasivi. Se pare că au plecat abia prin octombrie. N-am documente doveditoare despre posibilii agenți KGB din noua conducere. Desigur, s-a vorbit de Brucan, de Militaru...
3 Teoria conspirației. Revoluția n-a avut o pregătire prealabilă, nu era nimeni programat să preia puterea. Iliescu nu intrase in socotelile celor care doreau inlăturarea lui Ceaușescu și cu atât mai puțin Petre Roman, eu sau alții. Iliescu s-a bazat pe o mână de necunoscuți, din rândurile revoluționarilor, introducându-i in funcții-cheie. Faptul că el a trebuit să improvizeze o echipă cu niște oameni ca noi dovedește că evenimentele l-au surprins singur. Acest argument elementar dărâmă tot eșafodajul de insinuări și de false interpretări referitoare la lovitura de stat", la confiscarea Revoluției" etc.
interviul e mai amplu, in Adevarul de azi. cine isi imagineaza ca poate cuantifica raul facut de iliescu e naiv. la fel si cel care il vede raul absolut si crede ca a guvernat tara de capul lui dupa revolutie.
M-ai văzut la meci, chiar impotriva lui U.
? Da, e adevarat ca o parte a populatiei evreiesti a sarit in sus de bucurie la intrarea trupelor sovietice, ca au atacat soldatii romani aflati in retragere, ca in cursul luptelor din 1941 au luptat de partea rusilor. Problema e ca la intoarcerea romanilor, ai nostri s-au razbunat, fara discriminare, pe foarte multi dintre evrei, fara nici un fel de ancheta, proces, samd. Apoi Antonescu a deportat in Transnistria grosul populatiei evreiesti pentru ceea ce el considera "tradare". Acolo unde multi au murit de boli, foamete, alti au fost direct ucisi de romani tot ca "razbunare".