Victor, locul 1 s-a pierdut vara trecuta, atunci cand Becali facea exact ceea ce face acum: o echipa formata din jucatori romani in marea lor majoritate.
Atunci am avut o campanie de transferuri axata in general pe cantitate. Am adus o droaie de jucatori: Vatca, Surdu, Badoi, Plesan, Emeghara, Rada, Zapata, Golanski, Bicfalvi, Neaga.
Analizand transferurile, avem: doi portari, patru fundasi, trei mijlocasi si un atacant.
Au confirmat: Zapata, Golanski, Rada si Emeghara. Adica jucatori de profil defensiv. Neaga a fost jucat in banda(el fiind atacant), Plesan s-a accidentat, iar restul au fost dezamagiri sau au jucat mult prea putin.
Nu am insistat la capitolul atacanti, acolo unde eram descoperiti, nu am insistat nici pe jucatorii de creatie la mijloc, desi era clar ca suferim la acest capitol.
Management defectuos in opinia mea, cu multi bani aruncati pe fereastra.
Echipa a marcat extrem de putin(logic, de altfel), iar CFR-ul s-a distantat la 11 puncte(facand unele meciuri bune, beneficiind de ajutorul fluierasilor uneori, etc.). Lui Becali ii fugea pamantul de sub picioare, derapajele si implicarile in alcatuirea echipei fiind tot mai dese, in conditiile in care Mihai Stoica a plecat, iar Adi Ilie si Argaseala ii cantau mereu in struna. Hagi a plecat, pentru ca nu a acceptat sa fie calcat in picioare.
In retur, ordinul a fost: intariti atacul. S-au adus jucatori buni(nu foarte buni), dar in marea lor majoritate atacanti(orice s-ar spune, Dayro, Pepe, Mendoza si Habibou sunt toti atacanti de meserie). La mijloc, din nou, ioc. S-au incercat experimente care, spre exemplu l-au bulversat pe Mendoza, iar Dayro si Habib nu prea au jucat, in locul lor a jucat un Dica plafonat si etern titular, sau jucatori sub-mediocri gen Lovin si Nicolita. Urmarea: am avut parte de un plus evident, insa am marcat preponderent din faze fixe.
Chiar nu vede nimeni(ma refer la Adi Ilie si la Lacatus) ca nu prea avem in echipa jucatori care sa dribleze, care sa paseze decisiv?
In loc sa stimuleze adversarii, Becali trebuia sa investeasca masiv in echipa. Calculati cati bani a aruncat pe fereastra pe jucatori precum Vatca, Badoi sau Surdu, plus bani gen "valiza de la Cluj". Sunt convins ca vorbim de peste 5 milioane euro.
Intr-un fel exista si o parte buna in ratarea acestui campionat. Creditorul a realizat, poate, ca nu se pot castiga campionate investind doar in "indirecte". Aceasta este filozofia de viata a lui Becali, aplicata in sport, in politica, in viata publica: banii cumpara orice, inclusiv onoarea.
Se vorbeste despre faptul ca am clacat in meciul cu Dinamo. Da, am facut-o, insa un derby este tot timpul un meci de 1X2, indiferent de pozitia din clasament a celor doua echipe. Nu trebuia sa ajungem sa ne bazam pe acel meci. Si nu era cazul, daca la sfarsitul turului aveam doar 3-4 puncte in spate.
Auzim mereu povesti de genul: am sa construiesc o echipa cu care sa nu mai am emotii cu 5-6 etape inainte de final. Sincer, nu v-ati saturat? Cu jucatori gen Neagoe sau Ionescu vrem sa realizam acest lucru? Mergand in continuare pe mana lui Banel sau Lovin?
Victor ne vorbeste de momentul 0, momentul in care am pierdut cu Dinamo, moment in care am pierdut 15 milioane de euro din UCL. Atunci cum putem sa spunem ca Becali investeste masiv?
Avand in vedere ca ne taraste prin toate rahaturile, ca ne face de rusine, ca distruge echipa, are vreun merit Becali in acest moment?