Eu cred ca vor veni Camus si Armenteros.
Steaua E FOARTE APROAPE DE A OBÞINE SEMNÃTURA PRIMULUI NUME GREU
Trag de Armenteros!
de Dan Udrea, Rãzvan Rotaru
Armenteros (stînga) a cîștigat cu "naționala" Argentinei Campionatul Mondial Under 20
Adrian Ilie a fost duminicã în Spania pentru a-l urmãri din nou pe argentinian, iar Steaua va demara negocierile cu Independiente.
Prima țintã cu adevãrat importantã pentru Steaua în privința jucãtorilor din strãinãtate este argentinianul Emilliano Armenteros. Roș-albaștrii au reluat tratativele pentru achiziționarea lui, dupã ce în vara lui 2007, dar și în ianuarie 2008, tentativele de a-l cumpãra s-au soldat cu eșecuri.
Sevilla a renunțat la el
Acum însã, situația contractualã a fotbalistului de 22 de ani este mult mai simplã. Împrumutul sãu de la Independiente la Sevilla B va expira pe 1 iunie, iar spaniolii au anunțat deja gruparea argentinianã cã nu sînt dispuși sã-l cumpere! În aceste condiții, Steaua va trata direct cu clubul sud-american, același cu care poartã negocieri și în privința lui Pepe Moreno.
A renãscut în 2008
Tocmai pentru cã s-a lansat din nou pe pista Armenteros, Adrian Ilie a fost în weekend-ul trecut în Spania pentru a-l vedea din nou la lucru. Sud-americanul a avut o a doua parte a sezonului în Segunda Division foarte bunã, cifrele lui din 2008 fiind net superioare celor din 2007. În ultimele 10 etape, a fost titular de fiecare datã, iar de 9 ori a fost integralist, reușind și 4 goluri, cîte o "dublã" în partidele cîștigate cu 2-1 în fața lui Ferral și Celta Vigo. Cu 4 etape înainte de final, Sevilla B e pe locul 7 în divizia secundã, din 22 de echipe.
Ce a fãcut la Sevilla B
a jucat 36 de meciuri din 38 de etape
de 30 de ori a fost titular, iar de 17 ori a fost integralist
a evoluat ca mijlocaș central sau mijlocaș stînga
a marcat 5 goluri
Cine e Emiliano Armenteros
22 de ani
are 1,84 metri și 79 de kilograme
evolueazã ca mijlocaș ofensiv
a debutat în prima ligã din Argentina în aprilie 2004, la doar 18 ani
internațional de tineret în echipa Argentinei sub 20 de ani
a fost împrumutat de Independiente la Sevilla în vara lui 2007 pentru 500.000 de euro
Ar fi al 5-lea extracomunitar
Dupã despãrțirea de Mendoza, Steaua și-a eliberat un loc și în privința jucãtorilor extracomunitari. Dacã Pepe Moreno va rãmîne în continuare în Ghencea, atunci Steaua ar avea deja 4 fotbaliști din afara UE - ceilalți 3 fiind Zapata, Emeghara și Dayro Moreno -, astfel cã Armenteros ar putea juca și el, regulamentul FRF limitînd la 5 numãrul extracomunitarilor care se pot afla într-o echipã pe teren în același timp.
Poreclit "noul Riquelme"
Armenteros este vãzut în Argentina ca una dintre marile speranțe pentru viitor. Chiar a fost supranumit "noul Riquelme", aceasta pentru cã evolueazã pe același post cu fostul fotbalist al Barcelonei, dar mai ales deoarece se aseamãnã foarte mult cu starul Bocãi Juniors în ceea ce privește pasele și șuturile la poartã. Armenteros a fost coleg cu Messi și Tevez în "naționala" Argentinei Under 20.
De ce l-a pierdut Steaua de douã ori
În vara lui 2007, atunci cînd Steaua s-a interesat prima oarã de el și chiar a fãcut și o ofertã, Armenteros a declinat propunerea din Ghencea, preferînd sã meargã la Sevilla , care însã l-a trimis la a doua echipã. În ianuarie 2008, Steaua l-a dorit din nou, Sevilla s-a arãtat dispusã sã renunțe, Independiente, clubul de care aparținea fotbalistul, la fel, numai cã Armenteros a refuzat din nou. De ce? Argentinianul vedea în a doua echipã a andaluzilor o mare șansã de a ajunge dupã o vreme în lotul primei echipe în vara acestui an.
Sursa: gazeta, normal 