ASA Târgu Mureș – Steaua 1-4! Roș-albaștrii au șters pe jos cu ciuca golanilor

de | mai 10, 2016

Steaua a făcut spectacol la Târgu Mureș și a măturat pe jos cu ASA, scor 4-1. Un meci nebun în care campioana ultimelor trei sezoane a făcut instrucție cu mureșenii, Marica a ratat din toate pozițiile, Râpă a fost aproape de o tragedie, iar Gabriel Mureşan a arăt încă o dată că nu este întreg la mansardă.

Cum am scris în avancronică, Steaua şi ASA impresionau prin transferurile din iarnă cu nume rezonante, doi dintre cei mai buni fotbaliști români din ultimul deceniu, Marica şi Mutu. Cu astfel de jucători în lot, roș-albaștrii atacau plini de speranță titlul, iar mureşenii vizau play off-ul, chiar titlul, și grupele europene. Marica şi Mutu nu numai că n-au marcat niciun gol, dar au dezamăgit și ca joc atunci când au fost apți medical. Aseară, cele două formații s-au întâlnit să tragă cortina sezonului în ultimul meci al play off-ului, cu obiectivele ratate și fără nicio miză. Mulţi dintre jucătorii ambelor echipe ştiau că joacă ultimul meci pentru cluburile lor.

Chiar şi într-un asemenea context, stadionul de la Târgu Mureş a fost populat, amintind de vremurile când cele două se luptau pentru titlu. Steaua vinde bilete şi de pe locul doi şi  le-a oferit un spectacol celor ce au cumpărat biletele. În jocul “de palmares”, Reghecampf şi-a propus să experimenteze cu Tamaş, la mijloc, și Bawab în spatele lui Marica. Asta pentru că a trimis mai devreme în vacanță o parte din jucători.

  • ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – G. Matei, Candrea, G. Mureșan, Pârvulescu (German)– Gorobsov, Brandan – Buș (90+2 Șut), Voiculeț (90+2 Muth), Borza – Ciolacu. Rezerve: Viciu, R. Stoica, Onul, Feketics.
  • Steaua: Fl. Niţă – Râpă (56 Popadiuc), Papp, Toșca, Momcilovic – Tamaş (52 Mihalcea), Bourceanu – Enache, Bawab, Chipciu (60 Onțel) – Marica. Rezerve neutilizate: Cojocaru – Carp, Tade.
  • Arbitru: Călin Iulian (Ştefăneşti – Argeş). Asistenți: Artene Ovidiu (Vaslui), Urzică Vladimir (Piatra Neamţ). Rezervă: Istrate Dragoş (Bucureşti).

Ex-campioana a început în forță și Marica a fost aproape de primul gol la Steaua, dar mingea a ocolit vinclul porții (6), pentru ca apoi, Bawab(17) să-și facă numărul după o preluare care a reamintit că iordanianul a trecut pe la Real şi Barcelona. Bawab a deschis scorul în minutul 17, cu un șut la colțul lung din interiorul careului. Marica putea duce scorul la 2-0, în două rânduri la aceeași fază, dar Mureșan și Stăncioiu s-au opus (’37).

Lumea a încremenit pe finalul primei reprize, când Cornel Râpă s-a prăbușit pe teren, după ce a fost lovit cu cotul în fața de Ciolacu (’45+1). Ex-rapidistul a primit direct cartonașul roșu și a fost trimis la cabine de arbitrul partidei.

Roș-albaștrii au oferit un adevărat recital de goluri în actul secund. Chipciu a majorat diferența pe tabelă, după ce s-a distrat cu defensiva mureșenilor (’49). După doar două minute, Popadiuc a punctat pentru 3-0, cu un șut sub transversală, după altă ratare uriașă a lui Marica.

A urmat un nou moment de panică. Gabi Mureșan a văzut roșu direct, după ce l-a lovit criminal cu cotul în piept pe Bawab (’64). Iordanianul a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă a putut continua partida. La reluare, Onțel și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor , după ce l-a deposedat pe Gorobsov și l-a executat cu sânge rece pe Stăncioiu (’67).

În minutul 69, jocul a fost oprit preț de câteva secunde în memoria lui Ekeng. Fotbaliștii și spectatorii au aplaudat în picioare, în timp ce pe tabela de marcaj era afișată fotografia mijlocașului camerunez, care a decedat vinerea trecută, după ce a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului Dinamo – Viitorul (3-3).

La reluare, Marica a căutat să înscrie primul său gol în tricoul Stelei, însă Stăncioiu s-a aflat la post (’78). De fapt, în toată repriza secundă, steliștii s-au mobilizat să-i dea pas de gol lui Ciprian, să spargă gheața, dar preluările sau ratările s-au opus ca nouarul să înscrie într-un meci „11 contra 9” jucat la o singură poartă. În schimb au spart gheața Popadiuc și Onțel. Mă bucur pentru ei. Cei care au închis tabela au fost ardelenii. Enache l-a faultat inutil pe Buș în careu, la marginea terenului. Gorobsov a înscris golul de onoare din penalti și a stabilit scorul final: 1-4!

ASA nu se dezminte. „Golanul tot golan rămâne” și mureșenii lui Mureșan bifează un nou meci dur făcut împotriva Stelei. 14 cartonașe roșii are Gabriel Mureșan în carieră, 10 eliminări în 10 partide din play-off a strâns ASA Târgu Mureș.

Într-un meci fără niciun fel de miză, ex-„subpodarul” Andrei Ciolacu a avut o intrare extrem de urâtă asupra lui Cornel Râpă, în prelungirile primei reprize. Stelistul s-a prăbuşit pe teren secerat de durere, în timp ce arcada ochiului drept îi sângera abundent. Lui Râpă i-a fost imobilizat gâtul și apoi a fost transportat de urgență la spital. Ciolacu i-a aplicat un cot în plină figură stelistului, iar arbitrul partidei a luat imediat decizia să îl elimine.


VIDEO CU LOVITURA LUI CIOLACU

În repriza a doua, Gabriel Mureşan l-a lovit dur cu cotul pe Bawab, la un duel banal pentru balon şi a fost şi el trimis la cabine de Iulian Călin, nu înainte ca fostul mijlocaş al CFR-ului să protesteze vehement. Tot el este cel care l-a lovit în figură pe Raul Rusescu în 2014, provocându-i fracturi muliple la oasele feței, fiind la un pas să-și piardă un ochi.

VIDEO CU FAULTUL LUI MUREŞAN

Statistica

Video rezumat: ASA Tg Mures – Steaua

Laurențiu Reghecampf a tras linie și consideră că acesta a fost unul ratat chiar dacă Steaua a terminat pe locul 2 și a încheiat anul cu un 4-1 la Târgu Mureș.

„Nu avem de ce să ne bucurăm. Trebuie să analizăm bine ce s-a întâmplat în acest play-off. Sunt dezamăgit că am terminat pe locul 2. În sezonul următor trebuie să arătăm mai multe. Urmează prelminariile Champions League, va fi greu, dar nimic nu e ușor. Mă concentrez numai la ce avem de făcut în sezonul următor. Am vorbit cu MM. Veți vedea în zilele următoare ce vom face pe piața transferurilor. O să anunțăm și ce jucători vor pleca. Unii jucători care pleacă mai au contracte și în sezonul următor. Trebuie să se discute cu ei și să ajungem la o înțelegere”, a zis Reghecampf la Digi.

Concluzie la final

Se putea și mai bine, cum putea fi și mai rău. Am scris în avancronică și nu mai repet. Locul doi pare un eșec, dar numai pentru că vine după trei titluri consecutive. Steaua a fost în lupta pentru titlul până cu 3 etape înainte de final, când l-a pierdut dramatic pe mâna ei.

A întrat în Play off pe locul 5, la 4 puncte de lider, și a terminat campionatul pe locul 2, la 5 puncte distanță de titlu. În condițiile în care atacanții Stelei au marcat doar un singur gol (Tade), Steaua are al doilea atac în Liga 1, după Astra, și a doua apărare după Pandurii. Cu alte cuvinte, locul doi parcă a fost „predestinat”, findcă azi putea să mai înscrìe lejer cel puțin 3 goluri și să nu facă penalti în minutul 89. Dar n-a fost să fìe! Exact ca la titlu.

Clasament final Liga 1 sezonul 2015-2016, locurile 1-6.

 

Astfel, se ştiu deja patru dintre formaţiile care ne vor reprezenta în Europa, pentru ultimul loc vacant urmând a se lupta echipele din play-out (Dinamo, ASA Târgu Mureş şi CFR – finalista Cupei – nu au drept de joc în cupele europene). Momentele în care vor intra în cursa pentru calificarea în grupele Ligii/Europa League echipele din România

  • Astra – Turul 3 al Ligii Campionilor, ruta campioanelor – nu va fi cap de serie (DETALII ŞI CALCULE AICI)
  • Steaua – Turul 3 al Ligii Campionilor, ruta non-campioanelor – nu va fi cap de serie (CALCULE ŞI DETALII AICI)
  • Pandurii – Turul 3 al Europa League, şanse mici să fie cap de serie
  • Viitorul – Turul 3 al Europa League, nu va fi cap de serie
  • Pentru ultimul loc de cupele europene se vor lupta două formaţii din play-out. CSMS Iaşi şi CSU Craiova au în acest moment cele mai mari şanse.
Felicitări băieților pentru victorie și încurajări pentru titlul pierdut! Nimeni nu este lider forever!

XRay

 

Play off| Avancronică ASA Târgu Mureș – Steaua. Ultimul cartuș pentru o cauză pierdută

Marţi, 10 mai, campioana Românie în exercițiu își va depune coroana pe stadionul Trans-Sil din Târgu-Mureş, unde va întâlni ASA în ultima a sezonului 205-16 al Ligii I.Ironia soartei. Rivalele la titlul sezonului trecut, protagonistele unei ultime etape de campionat trăită cu sufletul la gură, vor mâine fi față în față la actul final al sezonului într-un rol de figurație, după ce tot ele l-au deschis cu o finală de Supercupă. Este o partidă de palmares. Îndiferent de rezultat cele două ex-rivale vor rămâne pe locurile 2 și 6 în postura de „loserii” ediției. Ambele au pornit cu două proiecte zise „de succes”, anunțate cu surle și trâmbițe  la începutul sezonului, dar apoi au întrat în vrie. ASA mutase fulminant cu super Dan și a încheiat în picaj cu Mutu. Steaua a pariat în iarnă tot atacul pe un Marica de porțelan, după ce în vară, Tade fusese ales pentru rupe plasele. Însă… plasă! Astfel, campioana și-a pierdut titlul, iar ASA, vicecampioana, a fost  ciuca bătăilor în play off, unde a pătruns norocos, cu ajutorul depunctării CFR-ului și al egalului Stelei cu CSMS Iași.

În ultimii ani, Steaua a fost sponsorul unic pentru bornele supreme în istoria a două cluburi. După ce a donat Astrei, la penalti,  Cupa României și Supercupa în 2014, Steaua a continuat filantropia și în 2015, când i-a „donat” titlul Astrei, iar vicecampioanei, ASA, Supercupa României.

Dacă analizăm perioada de grație 2012-2016, se constată că antrenorul care a adus cele mai multe titluri, a pierdut și cele mai multe trofee:

Reghecamf

  • Câștigat (3 trofee) : 2 titluri (2013, 2014) și o supercupă în 2013.
  • A pierdut (4 trofee): 1 titlu (2016), 3 Cupe ale României (2013-optimi, 2014-finală, 2016-semifinală)
  • UEFA: A întrat în EL(2012) și CL(2013).

Gâlcă

  • Câștigat (3 trofee): 1 titlu,  Cupa României, Cupa Ligii, toate în 2015. A întrat în EL.
  • A pierdut (1 trofee): Supercupă în 2014 României
  • UEFA: A întrat în EL(2014) și  a ratat CL(2014).

Rădoi

  • Câștigat (0 trofee): 0
  • A pierdut (1 trofeu): Supercupa în 2015
  • UEFA: A ratat CL(2015) și  EL(2015).

Din punct de vedere al lotului, și mână liberă, cel mai avantajat a fost Reghecampf în ambele mandate, urmat de Costel Gâlcă. Mirel Rădoi a avut cea mai defavorizată situație, plecând cu un lot în care au mai rămas foarte puțini „de bază” pe posturile cheie. Din punct de vedere al condițiilor de antrenament, tot Reghecampf a fost cel mai avantajat, in timp ce Mirel Rădoi a avut niste condiții improprii performanței.

Cele două cauze principale care au adus Steaua în situația de a pierde titlul:

  1. Politica de transferuri, începând cu vara anului 2014, fără o strategie predictivă în primenirea lotului, care a generat sincope în exprimarea pe teren.
  2. Absența unei baze de antrenament stabile (din vară 2015) și a unui stadion în București după închiderea Arenei Naționale.

S-a dovedit a „n” oară că niciun antrenor nu poate face minuni peste noapte dacă nu are lot și condiții. Reghecampf a performat cu lotul 2012-2013, din care a mai trăit și Gâlcă. Cu lotul lui Rădoi și „întăririle” din iarnă, Reghecampf a pierdut titlul și Cupa României pe mâna lui, adică a fost la un meci distanță de titlu (Astra-Steaua 2-0).

Dacă ne amintim ce program draconic a avut Rădoi, încă din start, cu meciuri din 3 în 3 zile și ce lot avea, fiind obligat să joace și cu puștimea (Mihalcea, Enceanu, Tudorie etc.) putem concluziona că realizările lui Reghecampf nu a fost mult peste cele ale lui Mirel, mai ales că se rezolvase și cu baza de antrenament.  Asta nu o spun pentru a-i compara pe cei doi ca antrenori, ci pentru a evidența materialul uman și condițiile avute la dispoziție de cei doi. Nu poți face din rahat bici.

Laurenţiu Reghecampf a revenit în toamnă la Steaua când echipa era într-o situaţie complicată, la 10 puncte de liderul Astra și tremura pentru intrarea în play off.  Steaua a recuperat 3 puncte  şi a încheiat sezonul regulat la 7 puncte de giurgiuveni.

În play off, Reghecampf a urcat pe locul 2 în clasament. Chiar a fost şi pe primul loc în timpul unei etape, înainte să joace returul cu Astra, dar s-a năruit totul într-un singur meci. De la 3 puncte, Astra este acum la 8 lungimi în faţa roş-albaştrilor, deși au intrat cu doar 5 puncte avans în play-off. Steaua a ratat şi Cupa României după ce a fost eliminată de Dinamo în semifinale, singura şansă pentru un trofeu fiind Cupa Ligii.

Ce se poate imputa lui Reghe:

  • Campania de achiziţii din iarnă
  • Rezultatele dezamăgitoare în meciurile decisive cu Astra şi Dinamo
  • Ratarea campionatului și a Cupei României

Și ca în emisiunile de teleshoping,  „asta nu e tot!”. Il Maximo anunță al treilea tsunami, care va mătura vreo 7-8 din lotul actual și pe cei împrumutați la diverse cluburi. Asta va reseta lotul Stelei la situația din vara anului trecut, înainte de venirea lui Rădoi, dar acum va fi așezată pe ruta imposibilă a non-campioanelor. Este limpede că nu doar grupele EL sunt sub semnul întrebării, dar și turul sezonului viitor, când vor fi meciuri din 3 în 3 zile și este nevoie de lot echilibrat valoric, numeric și cu relații de joc pentru a ataca poziția de lider. Dacă mai adăugăm presiunea psihologică generată în continuare de scandalul cu CSA pe identitate și problemele cu baza de antrenament, se poate prognoza încă de pe acum un alt sezon ratat, în cazul că nu se schimbă ceva benefic în datele problemelor enunțate mai sus.

Știu, sunt suficienți de altă părere, dar de asta este viața frumoasă că nu gândim toți la fel.

Foștii jucători ai Stelei, Ladislau Boloni si Marius Lăcătuș, au vorbit despre situația actuală a roș-albaștrilor.

  • „Este important ca Steaua de azi sau cum se numește să își ridice capul și să continue cu demnitate” a fost mesajul lui Boloni.
  • L-a completat Lăcătuș: „Este destul de greu să intre în grupele Ligii Campioanelor, tinând cont de valoarea adversarelor. Dar, dacă vor face achizitii bune în vară, poate vom avea chiar mai multe echipe în grupele cupelor europene”.

 

O singură victorie au reuşit mureşenii în ultimele nouă jocuri disputate acasă, 1-0 cu FC Botoşani (27.02.2016), în rest au cinci remize şi trei înfrângeri. De partea cealaltă, palmaresul roș-albaștrilor în 2016 pe teren advers cuprinde trei succese, un rezultate de egalitate şi două partide pierdute.

Palmares Steaua vs ASA. De 9 ori s-au întâlnit cele două formaţii pe prima scenă din România, de 4 ori s-au impus steliştii, de 3 ori ardelenii, iar 2 partide s-au încheiat nedecise. Pe lângă cele 9 dispute, acestea s-au întâlnit în Cupa României, ediția 2012-2013, Steaua – ASA 3-1, dar şi în Supercupa României 2015, Steaua – ASA 0-1, rezultat în urma căruia formaţia din Târgu-Mureş a câştigat singurul trofeu din istoria oraşului.

  • Primul meci a avut loc pe 20 noiembrie 2010, 1-0 pentru Steaua la Târgu-Mureş, gol marcat de Bilaşco în minutul 92, asta după ce Alexandru Tudor a eliminat 4 jucători, 4 din tabăra gazdelor şi 1 din rândul steliștilor. Acelaşi rezultat s-a consemnat şi în retur, diferenţă fiind doar în dreptul numelui celui trecut pe tabelă, Nicolae Dică.
  • În 2011-2012, Steaua s-a impus acasă cu 2-0, Geraldo și Martinovic fructificând pasele actualului jucător al mureşeanilor Pablo Brandan. În retur, ardelenii au câştigat graţie reuşitei lui Ilyeş din lovitură liberă.
  • În stagiunea trecută, ASA a reuşit o performanţă remarcabilă, două victorii din două posibile, 1-0 acasă (gol Axente) şi 1-0 în deplasare (gol Zicu), fapt care a făcut şi mai amar gustul ratării campionatului.
  • În ediţia curentă, Steaua şi ASA au terminat la egalitate, scor 1-1, ambele partide din sezonul regulat, iar în play-off, bucureştenii au câştigat cu 2-1 (marcatori (Adi Popa, Gonzalez autogol / Brandan).
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: ASA – 27 ani şi 5 luni; FC Steaua – 26 ani şi 5 luni.

Meciul ASA Târgu Mureş – Steaua, disputat marți, 10 Mai, este transmis în direct pe DigiSport, DolceSport și LookTV

ASA Târgu Mureş. George Ciorceri (antrenor): „Am avut o perioadă grea, datorită a diverse motive și am obținut rezultate slabe. Acum au revenit jucătorii suspendați pentru meciul cu Viitorul și unu-doi dintre cei accidentați. Eu sper ca duminică să putem pune în teren o echipă competitivă și să terminăm cu fruntea sus acest campionat. Le spuneam băieților că în viața unei echipe se mai întâmplă astfel de momente cum au fost la noi, dar de fiecare dată, fotbalistul și echipa sunt tot atât de buni, cât ultimul lor rezultat. De aceea, cu un rezultat pozitiv cu Steaua putem să mai ștergem din impresia neplăcută pe care am lăsat-o în ultima perioadă”.

Accidentaţi: Velayos, Balić. Incerţi: M. Constantin, Balaur, N’Doye, Mutu. Vor mai lipsi: Jazvić, Ramiro Costa (au plecat de la echipă).

  • Echipa probabilă ASA: Stăncioiu – G. Matei, Muth, Iván González, Brandán – G. Mureşan, Gorobsov – Buş, Voiculeţ, Dedov- Ţucudean

FC Steaua. Laurențiu Reghecampf: Faptul că terminăm pe locul 2 nu mă mulțumește. Trebuie să ne calificăm de pe locul 2 măcar în grupele Europa League. Din acest sezon trebuie să învățăm anumite lucruri, să fim bărbați. Avem un colectiv unit, oameni care se pricep la fotbal. Încercăm să acoperim posturile unde mai avem nevoie de oameni„.

Laurențiu Reghecampf a anunțat revenirea lui Ciprian Marica în echipă, după ce acesta a stat o perioadă destul de lungă accidentat. „Ciprian Marica e sănătos, probabil va juca mâine seară. După meciul de mâine veți primi toate informațiile despre viitorul său. Astra nu cumpără de la Steaua. Astra dacă va lua jucători îi va lua liberi de contract. Să fim serioși, nu se pune problema ca Astra să cumpere jucători de la noi„, a declarat Reghecampf.

Accidentați: Muniru, Hamroun, Filip. Incerţi: Kharja, Chipciu. Suspendat: Pintilii. Ghinion teribil pentru Lucian Filip, chiar înainte de finalul sezonului. Mijlocaşul Stelei s-a accidentat grav la genunchi şi urmează să fie operat mâine.

  • „FC Steaua Bucureşti anunţă că jucătorul Lucian Filip a suferit o accidentare în timpul antrenamentului de sâmbătă, de la Domneşti. Acesta a fost consultat imediat de către medicul clubului nostru, Dr. Flavian Aramitu, stabilindu-se diagnosticul de ruptură a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului drept. Diagnosticul a fost confirmat în cursul zilei de luni, în urma efectuării unei rezonanţe magnetice. Astfel, s-a decis ca jucătorul să fie operat în cursul zilei de marţi”, a anunţat Steaua, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Nu este prima oară când Filip are probleme cu accidentările. În sezonul 2013/14, mijlocaşul a ratat 19 partide disputate în perioada noiembrie 2013-martie 2014, din cauza unei fracturi de tibie.

Update: Adi Popa și Stanciu au fost învoiți. Astfel, antrenorul Stelei nu se va putea baza șase jucători: Pintilii, Hamroun, Muniru, Filip,  Adi Popa și Stanciu.

  • Echipa probabilă Steaua: Niţă – Râpă, Tamaş, Toşca, Momcilovic – Bourceanu, Carp – Enache, Bawab, Chipciu – Marica

Le urăm succes roș-albaștrilor!

XRay

6 comentarii la „ASA Târgu Mureș – Steaua 1-4! Roș-albaștrii au șters pe jos cu ciuca golanilor

  1. siegfried

    Meciul ăsta e primul amical al noului sezon, al doilea o să fie finala cupei ligii.

    Off topic: Erau unii pe aici care afirmau cu tărie că singurul motiv pentru care Chipciu prinde prima echipă se datorează dorinţei lui Becali de a-l vopsi pentru export. Well, fostul nostru antrenor/director tehnic a avut asta de spus ieri:

    „Mirel Rădoi crede că mijlocașul stelist Alex Chipciu ar trebui să facă parte din lotul echipei naționale pentru Campionatul European din Franța, competiție care va fi transmisă de Dolce Sport.

    ‘Alex Chipciu nu poate lipsi. La grupa pe care o avem și mai ales la primul meci, cel cu Franța, cred că niciun mijlocaș, cu tot respectul pentru ceilalți, nu poate face ambele faze așa cum le face Alex Chipciu. Pe lângă asta, la capitolul forță excelează pe lângă ceilalți mijlocași’, a spus Mirel Rădoi.”

  2. xray Autor articol

    Update la articol: Update: Adi Popa și Stanciu au fost învoiți. Astfel, antrenorul Stelei nu se va putea baza șase jucători: Pintilii, Hamroun, Muniru, Filip, Adi Popa și Stanciu.

    Echipa probabilă Steaua: Niţă – Râpă, Tamaş, Toşca, Momcilovic – Bourceanu, Carp – Enache, Bawab, Chipciu – Marica

  3. xray Autor articol

    Echipa de start a Stelei(digisport):
    Nita – Rapa, Papp, Tosca, Momcilovic – Tamas, Bourceanu – Enache, Bawab, Chipciu (cpt) – Marica.
    Rezerve: Cojocaru – Carp, Mihalcea, Tade, Ontel, Popadiuc

  4. maou

    E un inceput faptul ca isi asuma ratarea campionatului desi stim cu totii ca nu e numai el vinovat. Sunt curios cum o sa arate lotul pentru cupele europene.

    ASA ramane o echipa mizerabila, Ciolacu si-a refulat frustrarea pe Rapa iar gunoiul asta de Muresan, care ar fi facut o cariera ca paznic la vreun depozit, pe Bawab. Toate astea intr-un meci fara miza.

  5. jac87

    E primul pas care trebuia facut. O fi, sau nu, omul a luat toata „caldura” asupra lui, si a lasat staff-ul si jucatorii sa aiba liniste dupa un sezon foarte ciudat. Sincer, si eu l-as tine pe Marica. De mult nu am mai vazut un atacant, care indiferent de pozitie nimereste poarta sau e periculos. Are sut, plasament si se implica. Insa si aseara s-a vazut ca e praf dpdv fizic. Omul a vrut, dar nu a putut. Dupa vara putem vorbi de el. Bawab e bun de Liga 1 dar cam atat si Bourceanu in crestere ( chiar daca foarte incet, dar e cert ). Era bine cand era gladiator si alerga in minutul ’88 dupa minte in careul advers ( vezi meciul cu AEK LARNACA ). Ce usor mai uitam!
    Nu cred ca trebuie dramatizat, din contra!
    O cotitura importanta ar fi si intelegerea cu armata. Om vedea…

Lasă un răspuns