10-07-07

Steaua lui Tudorel Stoica

Îmi imaginez aleile complexului sportiv din Ghencea strãjuite cu 60 de busturi reprezentând chipurile fotbalistilor cei mai reprezentativi de-a lungul celor 60 de ani de glorie(si în fiece an s-ar mai putea adãuga câte unul). Copiii si juniorii în drum spre terenurile de antrenament le-ar citi în fugã palmaresul(fapt rarism, aproape cã nu existã fotbalist "militar" fãrã a fi cucerit un titlu sau o cupã), sprintând si mai vârtos pentru a intra cândva în galeria celebritãtilor. Ar fi un gest minim de gratitudine fatã de înaintasii (si mijlocasii, si fundasii, si portarii) celor care din cromatica spectralã a minunilor lumii au turnat mai multã luciu în rosu si albastru.

În Ghencea a existat un mijlocas laborios, gãlãteanul Vasile Negrea, pe care generalul Ion Coman l-a nemurit cu atributul de "Statuie", într-atât de mult îi aprecia devotamentul(a jucat pe toate posturile, inclusiv portar într-un meci acasã cu Jiul). Dar mai mult decât "Statuie", dreptul la o statuie(nu numai bust) l-ar avea un alt gãlãtean formidabil, probabil singurul stelist care a prins echipa din Ghencea în trei ipostaze de glorie: "trupa de operetã"(1975-1989), Steaua Sevillianã pânã la venirea lui Hagi si Steaua de dupã Hagi, pânã în 1990 (mitologia stelistã are ceva din contarea timpului având ca reper pe Isus: înainte si dupã Christos, înainte si dupã Hagi): Tudorel Stoica.

S-a transferat la Steaua în 1975, obtinând primul titlu chiar în acea editie si a luptat sub steagul rosu-albastru 15 ani. Un mijlocas de acoperire sau de sprijin de mare travaliu si clarviziune. Va face un salt neverosimil de la servantul lui Iordãnescu si colegul de linie cu Litã Dumitru la forta de propulsare a Stelei continentale, unde apogeul l-a atins când a practicat o halfie de mare clasã lângã Boloni. Ca palmares e al doilea dupã Lãcãtus în clasamentul all-time: 7 titluri si 5 Cupe ale României(12 trofee interne, numai astfel îmi pot explica porecla sa "Duzinarul"), la care se adaugã cele 2 trofee europene arhicunoscute. 373 prezente în A/43 goluri, 36 în cupele europene/3 goluri si 15 la nationalã.

Surprinde numãrul mic de selectii, dar când la cârma ei se afla antistelistul Lucescu(a antrenat o cãrutã de ani nationalã, dar a calificat-o la un turneu final o singurã datã, Franta, 1984, înscriindu-si în trâmbitatul C.V. dezastrul cu 17 Nentori, pardon, Irlanda de Nord; a trebuit ca Steaua sã impulsioneze la vârf balcanicul nostru fotbal, iar antrenorii de sorginte stelistã Ienei, Iordãnescu si Piturcã sã construiascã deceniul de aur a nationalei. Firesc...), orice detaliere pare inutilã. Trucul lui Il Luce de a-l convoca pentru a-l tine rezervã, a tinut de câteva ori, ca apoi Tudorel sã se dea "lovit", înaintea oricãrui meci al reprezentativei. Puternicã personalitate, si-a sacrificat palmaresul international pentru a nu da satisfactii de duzinã(Tudorele, explicã-i care-i deosebirea dintre clasa ta de "duzinar" si caracterul lui de duzinã).

Tudorel Stoica n-a fãcut nici un meci eroic si n-a dat goluri decisive: a fost constanta fenomenalã a echipei care alimenta linia de atac, fie cã beneficiarul se numea Costicã Zamfir, Barbu Magiun, Sertov, Hagi sau Ilie Dumitrescu. Contrabalansând harul mingii, Ursitoarele i-au pus în celãlalt taler al balantei 3 neajunsuri: cãpitanul Stelei Sevilliene n-a jucat finala de pe "Sanchez Pizjuan"; ca antrenor n-a convins, având ghinionul ca la debut sã facã tandem ca secund al lui Ienei cu "cãposul" Piturcã, de la care te poti astepta la un 6-6 sau un conflict din te miri ce; bãiatul Alin a jucat un singur meci sub tricoul Stelei, optând pentru o Belgie care l-a transformat într-un jucãtor oarecare. În fine, tãcutul si modestul Tudorel Stoica a lansat o proorocire dureroasã, care si-a consumat o cincime din valabilitate: "O performantã ca aceea a Stelei din 1986 nu cred cã o echipã româneascã o va mai realiza nici peste o sutã de ani." Ne ducem crucea: încã un veac de singurãtate...

Constantin Ardeleanu