18-07-13

Intr-un sistem profund imperfect... Reghecampf

Sunt cel putin 3 luni de cand imi doresc sa scriu un articol despre Reghecampf – artizanul acestui an incununat cu atatea succese (titlu, supercupa, golgheter, primavara europeana). Si ceea ce mi se pare cu adevarat remarcabil e ca nimic nu s-a intamplat in aceste 3 luni care sa ma oblige sa-mi schimb in rau parerea despre Reghecampf.

Nu scriu despre un inger, sa ne intelegem. Reghecampf nu are deloc datele unui inger, ale unui sfant – nici macar pe-ale unui om virtuos. Vorbim, sa ne intelegem, despre un om care a ales sa vina sa lucreze cu Becali, asupra caruia planeaza suspiciuni vechi despre fraude in beneficiul mafiei pariurilor, care stie ca e plasat intr-un conflict vizibil de interese la Steaua (fiind sotul impresarului unora dintre jucatorii sai) si care, in fine, mai e si insurat cu problematica Ana Maria Prodan (ca sa fim eleganti). Niciunul dintre cele de mai sus nu e o nota buna pentru Reghecampf. Si totusi…

…si totusi, Reghecampf este cel mai de succes antrenor al Stelei de la Olaroiu incoace. In plus, daca ne referim la calitatea jocului Stelei, Reghecampf este cel mai merituos antrenor stelist de la…ei bine, de la Mihai Stoichita incoace, cel din primul mandat desigur, antrenorul ultimei mari echipe a Stelei care juca si estetic, nu doar eficient. De ce sa n-o spunem clar: niciodata in ultimii 15 ani Steaua nu a mai jucat atat de consistent, de ofensiv, de bine!

In ordine cronologica si nu numai, primul merit al lui Reghecampf il reprezinta aducerea la Steaua a lui Thomas Neubert. Sigur ca, de la „pungile verzi” incoace, putem suspecta orice si oricat, mai ales in peisajul general al sportului de azi, dar pana cand faptele ne vor demonstra contrariul, Neubert a fost cel care a furnizat cherosenul necesar unei echipe care a decolat, lasandu-si adversarii sa alerge, la picior, pe pista. Diferenta a fost vizibila.

Apoi, Reghecampf a reusit sa scoata maximul din cativa jucatori. De exemplu, nu credeam sa ajung sa-l consider pe Bourceanu cu adevarat fotbalist, insa azi recunosc ca acest baiat continua sa ma surprinda in bine. Adi Popa reprezinta inca un pariu castigat al lui Reghe si inaintea lui l-as mentiona pe Chipciu, acest Lacatus al generatiei 2013, exemplul tipic de „tupeist” autohton din categoria carora 9 din 10 se rateaza. Ar mai fi Szukala si Chiriches (chiar daca la Chiriches si materialul genetic, dar si cel cerebral, e generos) si poate ca nici varful de forma al lui Latovlevici nu e chiar o coincidenta. Reghecampf a reusit sa scoata maximum din acest 11 si a reusit asta nu o luna sau doua, ci un sezon intreg, da capo al fine. (Si nici al doilea nu pare sa debuteze prost…)

In fine, trecand la Marele Disparut, e limpede ca nimeni n-a mai reusit, de la Olaroiu incoace, sa spuna ca Becali si sa faca dupa mintea lui si sa mai aiba si succes. E la fel de limpede ca la Steaua numai asta era formula castigatoare. Orice alta tactica era sortita esecului. Un antrenor fie nu vine sa lucreze cu Becali, fie vine si incearca sa-l prosteasca. Reghecampf a mers pe ultima varianta si i-a iesit. Din punctul asta de vedere, perioada actuala in care are cu adevarat mana libera la Steaua mi se pare cu adevarat un bonus perfect meritat, rasplata pentru care Reghecampf a muncit cu varf si indesat.

Intr-un sistem profund imperfect, cu atatea umbre, numai o personalitate controversata, ducand propriile umbre in traista, putea sa aiba succes. Orice antrenor imaculat ar fi fost iremediabil murdarit la Steaua, exemple avem destule. In schimb, in pofida trecutului sau si a anturajului imediat, Reghecampf a dat dovada de o seriozitate nemteasca si de un tact balcanic cu care a reusit si performante, dar mai ales schimbarea profunda a stilului de joc batranicios impantenit la Steaua inca din epoca Piturca. Nu-mi pot inchipui, sincer (si rezonabil) sa fiu, o realizare mai mare pentru un antrenor!

Ovidiu (SSK)