16-07-13

Lotul Stelei pentru sezonul 2013/2014. Plusuri şi minusuri (Partea a II-a)

Trecând in revistă linia defensivă a Stelei, mulți pot afirma că acesta este compartimentul cel mai echilibrat valoric al echipei. Ajungem astfel la linia mediană, care este surprinzător de bine inchegată. Dacă defensiva reprezintă fundația unei echipe de fotbal, mijlocul este reponsabil cu tranziția din apărare în atac, cu creearea fazelor de poartă; pe scurt, este motorul echipei. Pianiștii și muncitorii Stelei sunt următorii:

1) Adi Popa - Cred că nu sunt singurul care a aflat cine este Adi Popa doar după ce acesta a fost transferat (se explică și prin faptul că nu prea urmăresc campionatul României, cu excepția meciurilor echipei noastre). La început l-am privit cu neîncredere, fiindu-mi teamă să nu fie vorba de vreun nou protejat al antrenorului, un Gigel Coman în variantă 2012. Mare mi-a fost surpriza să descopăr că doar în câteva luni a ajuns să joace ca un veteran. Printre punctele forte se numără viteza, capacitatea de efort și calitatea centrărilor.

Ca puncte slabe, aş aminti numărul scăzut de goluri (în comparație cu ceilalți mijlocași din lot, lucru ingrijorător având în vedere că atacul nostru suferă foarte mult cu Nilă si Nikolici) și faptul că dispare perioade lungi din anumite meciuri. Să nu uităm totuși că au fost meciuri când a tras echipa după el. O surpriză placută, nu ar trebui să aibă probleme la titularizare, iar la națională ar trebui să se lupte de la egal la egal cu Torje. 8 / 10

2) Gabriel Iancu - Altă aripă tânără ce promite mult. A început fotbalul în București, dar ca mulți alții a reușit să învețe fotbal la Școala lui Gică Hagi. La începutul returului a manifestat o oarecare timiditate, coechipierii nu îl jucau îndeajuns și nu a strălucit. Spre sfârșitul returului, când i s-au oferit mai multe șanse, nu a dezamăgit. Îmi place de el că are tupeu, își asuma responsabilități, explicându-se astfel golurile și pasele de gol.. Tehnic, stă foarte bine, dovedindu-ne aceste lucruri in amicale. Nu este cel mai constant jucător din lot nici pe departe, din păcate. Anul acesta (2013) nu îl văd luptându-se cu adevărat pentru un loc de titular cu Popa sau Dodel10. 6/10

3) Alexandru Bourceanu - Mărturisesc că Bourceanu nu mă impresiona mai deloc până să ia contact cu Reghecampf și echipa lui. Mi se părea foarte limitat tehnic și de o duritate ieșită din comun pentru campionatul autohton. Lucru ce nu a oprit presa dâmbovițeană să îl gratuleze cu titluri de genul ”Gatusso de România”…deh, vechi metehne. Totul s-a schimbat începând cu sezonul trecut. A fost un lider când echipa avea nevoie de un lider, reușind să coaguleze în jurul său chiar și… oile pierdute ale lotului. Am fost la meciul cu Rapidul din retur la mai puțin de 50 de metri de el și pot spune cu mâna pe inimă că vroia ca meciul să se decidă pe teren (nu ca alți jucători ce au trecut pe la Steaua și erau în genunchi la episodul ”bricheta”).

Din campionatul trecut, Bourceanu a trecut de la treaba pur-defensivă la organizarea echipei în teren, pase filtrante, chiar și driblinguri, uneori și goluri de kinogramă (i-a belit pe rapidiști si în tur, si în retur, goluri din lovituri libere în alte meciuri, etc). Responsabil cu fazele fixe de pe partea stângă, reprezintă extensia antrenorului pe teren. Nu poate fi scos nici cu bătaia din primul 11. Nota 9/10.

4) Mihai Pintilii – băiat liniștit, cu meciuri memorabile sezonul trecut. În nici un caz nu este un pianist, dar trebuie să recunoaștem că își cară pianul cu stil. După ani întregi în care am plans și am visat cu toții după un mijlocaș „box to box”, acesta a venit de unde nu ne așteptam. La 28 de ani, a pășit în fotbalul mare mult prea târziu, din cauza infamului sistem de promovare al valorilor în România – Pile, Cunoștințe și Relații (va recomand să ii citiți povestea în presă). Comparativ cu Bourceanu, perechea sa de la centrul terenului, are în general și sarcini mai ofensive.

În returul trecut a apărut de multe ori la finalizare, reușind și o dublă cu Gaz Metan. Are clarviziune și luciditate și a dovedit-o cu prisos în câteva meciuri (la națională la golul lui Grozav în meciul cu Turcia)îl consider superior mijlocașilor la inchidere români clasici (de genul Ropotan…). Poate cel mai bun jucător român pe acest post (la întrecere cu Costin Lazăr). În meciurile de pregătire nu a strălucit, jucând în nota obișnuită. Probabil se va lupta pentru un post de titular cu Mihai Răduț, dacă acesta nu va fi folosit pe un post mai ofensiv. 8/10

5) Andrei Prepeliță – fosta speranță a Piteștiului și a Craiovei a ajuns la vârsta maturizării. Ca mulți alți jucători tineri din România post-decembristă a fost umflat la maxim de presă și de impresari și tot dă impresia că nu își atinge potențialul maxim. În ultimii 2 ani a suferit câteva accidentări care l-au făcut să piardă contactul cu primul 11. Deși atunci când joacă, nu se descurcă rău, nu poate emite momentan pretenții pentru un loc de titular. Lipsa duo-ului Pintilii-Bourceanu s-a vazut sezonul trecut în câteva meciuri. Este jucătorul bun să îl ai în lot, fiind polivalent (mijlocaș central, la închidere, fundaș dreapta, etc). Continuu să cred că poate mai mult. 6/10

6) Lucian Filip – în opinia mea, cea mai mare surpriză din lotul Stelei. Nu știam cine este pâna la meciul retur cu Ajax. Și ce meci a făcut atunci, ținem cu toții minte. Asemeni lui Prepeliță, este jucător de „prim-18”. Nu este la ani lumină de cei doi titulari de la mijloc, dar mai are mult de tras până să le pună cu adevărat posturile în pericol. Aș vrea să atrag atenția asupra meciului amical cu Brăila din această primăvară când Steaua a jucat cu rezervele. A fost un meci chinuitor pentru retinele noastre, dar Filip a fost cam singurul dintre rezervele noastre care a mișcat ceva. Așteptăm să vedem ce poate în acest sezon. 6/10

7) Mihai Răduţ – marea speranță de la Curtea de Argeș își încearcă din nou șansa la Steaua. A treia oară să fie cu noroc? Să sperăm. Tot ce putem spune cu certitudine este că a fost o piesă de bază vice-campioanei Pandurii Târgu-Jiu. Poate juca aproape oriunde la mijlocul terenului, are caracteristici de play-maker (ah, și ce ne mai lipsesc aștia pe plaiurile mioritice), dar din motive neștiute încă, până acum a dezamăgit în tricoul roșu și albastru (a se i se căuta explicațiile în articolul precedent, la punctul Gardoș).

Suporterii steliști au mari așteptări de la el acest sezon, iar el trebuie să dovedească odată și pentru totdeauna că nu este doar o invenție a presei. În sistemul 4-2-3-1 uzitat de Reghecampf la Steaua, poate juca oriunde în ”2” sau ”3”, dar preferă mijlocaș central. Va avea mult de muncă pentru a fi pe teren din minutul 1.

8) Alexandru Chipciu – omul care a dat cel mai bun randament anul trecut pentru Steaua, alături de Raul (pe care de altfel l-a și bușit intr-un meci involuntar, așa prietenește). Atunci când Rusescu nu era la înălțime, Alex îi lua locul (golurile cu Vaslui din tur și din retur, golurile din grupa Ligii Europa, etc). Ca puncte forte trebuie amintite forța de pătrundere, tehnica în regim de viteză (care mai poate fi vazută doar la Alexandru Maxim, dintre jucătorii români), centrările de calitate și nu în ultimul rând finalizările de clasă. Principalul lui punct slab este individualismul, la multe faze preferând soluții în care își ignoră colegii din ofensivă (a se vedea meciurile din cupele europene, cand el și Tănase încearcă să ia fața colegilor în ochii impresarilor ce umplu tribunele).

Îi este de salutat de asemenea și onestitatea, declarând într-un interviu că nu este stelist, dar că va face tot ce ii stă în puteri să ajute echipa; ca o paranteză, poate se simt unii care se declară steliști din uter. Reprezintă o pierdere imensă și îmi este teamă că fără el, Rusescu și Adi Rocha, vom finaliza mult mai greu. Din păcate, este folosit în centru sau pe dreapta, pentru că postul de aripă stânga, pe care se simte cel mai bine, este antamat de celebrul Dodel. 9/10

9) Cristi Tănase – provenit de la celebra școală de fotbal din Pitești care ni i-a maid at pe Dică și Neaga în ultimul timp. Este de departe, jucătorul cel mai ridicat în slăvi de presă, Becali, impresari, antrenori (Steaua și națională) din lotul actual. Analizând obiectiv, trebuie să recunosc că este peste media jucătorilor din campionatul intern. Ce este agasant este faptul că este folosit ca titular chiar și atunci când nu dă randament.

S-au plătit mulți bani pe el, trebuie să se scoată la fel de mulți. Sezonul trecut a reprezentat pentru el cel mai bun an de când a venit la Steaua (de altfel, ca și pentru ceilalți componenți ai lotului). Odata cu accidentarea lui Chipciu și plecarea lui Rusescu, ar trebui să fie vioara întâi din linia ofensivă a Stelei. Va reuși? Rămane de vazut; cu siguranță i-ar fi mult mai ușor dacă și-ar folosi CAPUL mai mult.


CONCLUZII: Deși compartimentul defensiv al echipei rămâne cel mai bine echilibrat, nu trebuie ignorată valoarea individuală și colectivă a linei mediene. Avem aripi rapide, tehnice, tinere, ce ne dau speranță pentru un joc în viteză și combinativ. Cuplul de mijlocași centrali Pintilii – Bourceanu reprezintă motorul echipei și dictează tempo-ul jocului în meciurile din Liga 1 și, mai rar, în cupele europene. Zilele când eram exasperați de pasele în lateral și înapoi ale duo-ului Lovin-Ov. Petre și de cursele bezmeticului Nicoliță sunt departe.

Urmeză partea a 3-a, analiza jucătorilor din atac, probabil cel mai slab compartiment al echipei, cu un Mihai Costea în derivă, un Piovaccari adus pe ultima sută de metri, un Nikolici care face mingea să plângă atunci când o atinge, un Tatu veșnic accidentat și care marcheaza mai rar decât fundașii și N. Stanciu.

Cristi D. (SuperstaR18)