18-07-13

Din secretele Stelei

"Ştii care e secretul acestei echipe?". Laurenţiu Reghecampf stă în capul mesei şi ochii lui de viezure îmbracă în albastru sala de mese de unde tocmai plecaseră jucătorii pentru odihna de dinaintea meciului cu Vardar. Nu aşteaptă nici o variantă de răspuns, nici măcar aia cu medicamentele pe care acum o vehiculeză toţi cei incapabili să-şi explice altfel succesul Stelei. "Uite, noi aici avem un program zilnic fixat pentru toată lumea. În plus, la capătul lui, benevol, cine mai vrea să facă orice pe la sala de forţă e liber. Cine nu, poate pleca acasă. Ştii cîţi au fost pe aparate după antrenamentul de joia trecută de după victoria din SuperCupă cu Petrolul? Paişpe!"

De-a dreapta şi de-a stînga lui, colaboratorii, MM, Tony, Ţermure, Mache, Puiu, Dochi îl aprobă. Şi cu toţii aproape că ar vrea să se înscrie la cuvînt. Dacă e să-i întrebi pe fiecare, nu-i unul care să nu poată să spună şi el vreun secret de pe felia sa care să fi contribuit la ascensiunea de azi a Stelei. De la ofiţerul de presă, pînă la medic, şi de la preparator la manager, cu toţii au cîte ceva important de făcut pe nişa sa.

De fapt, ăsta e marele secret al Stelei. Că după ce patronul, spre deosebire de alţii, a băgat mîna în buzunar ca să adune cei mai buni fotbalişti din ţară, în Ghencea s-a adunat şi o pleiadă de profesionişti pe felia lor. Mai simpatici sau mai enervanţi, mai volubili sau mai discreţi, echipa din spatele echipei are formă şi fond. Cu ajutorul ei, băieţii care apar în faţa suporterilor încep să spargă record după record.

Marţi seară, dintr-un colţ al Arenei Naţionale, am privit ca la un spectacol (că tot am fost coleg de sector cu maestrul George Mihăiţă şi cu directorul Traian Petrescu) o echipă românească, prima după aproape două decenii, care are anvergură europeană. Adicătelea forţă şi abilitate la nivelul competiţiei la care visează. Am mîncat nachos şi am notat în carneţel faze după faze de parcă eram la începuturile carierei la meciurile mele de handbal. Oaspeţii mi-au părut pentru prima oară după mulţi, mulţi ani ca avînd din start soarta adversarilor Stelei de la sfîrşitul anilor 80. De altfel, cel mai bun jucător de cîmp macedonean a fost stelistul Georgievski, altfel cel mai slab om al Stelei!!! Lucru confirmat ieri şi de cifrele InStat care au reţinut un raport al ocaziilor de 14-0, o posesie a Stelei de 70%, un tir de 32 de şuturi, unul la 3 minute şi un raport al cornerelor de 13 -1, acel 1 fiind un cadou al lui Georgievski pentru fraţii săi în final de meci.

Evident că, părăsind arena, am auzit destui sceptici vorbind mai degrabă de subţirimea adversarului decît de forţa Stelei. Unii de teama de a nu-şi face iluzii ca să nu aibă deziluzii, ceilalţi căutînd involuntar un partener de întrecere care să pună odată şi o dată Steaua cu botul pe labe. Mi-e teamă că în acest moment al discuţiei puţini sînt cei ce-o pot face prim Liga 1 sau pînă la nivelul play-off-ului UCL.

Pe ce mă bazez? Evident pe un alt secret. Marţi seară, după meci, în acelaşi spaţiu al cantonamentului de la hotelul Parliament, jucătorii, precum copiii după ce au luat un 10 la teză, şi-au încercat norocul, cerînd liber. Ieşiseră de pe felia lui Reghe şi intraseră pe cea a lui MM. Care şi-a asumat din nou rolul personajului negativ şi i-a refuzat ferm. Cu riscul de a i se spune iar Lollipop, dar cu convingerea că secretul rămînerii la hotel după jocuri a contat enorm şi la actuala formă sportivă a roş-albaştrilor, aşa cum a cîntărit decisiv şi la titlul pe care echipa din care managerul a făcut atunci parte l-a cîştigat la Urziceni.

Andrei Vochin