17-02-12

Gigi Becali Football Club

Undeva mai spre vest, într-o lume puțin mai civilizată de a noastră, un mare club se îndreptă spre declinul final. Într-un oraș în care a luat naștere legenda lui Robin Hood, Nottingham Forrest se pregătește de lichidare, lucru aproape încredibil tinând cont de istoria de acolo. Acum câteva săptămâni, Nigel Doughty, patronul acestui club a murit, acasă. În 1998-1999, Forrest a disputat ultimul sezon în prima ligă engleză, într-un sezon în care au ajuns în faliment și au fost nevoiți să vândă tot, ajungând să piardă cu 8-2 acasă cu Manchester United. Doughty a cumpărat clubul și deși a încercat să stabilzeze situația, echipa a retrogradat și mai departe, în liga a treia.

Anii au trecut, patronul englez și-a tocat mărunt averea, ajungând la un împrumut după împrumut și ratând doi ani consecutivi promovarea în Premier League, promovare ce i-ar fi salvat atât buzunarul, cât și clubul. În sezonul curent, a predat ștafeta, în încercarea disperată de a salva Forrest-ul de la prăbușire și la doar câteva luni după semnarea actelor cu Frank Clark, Nigel Doughty moare în propria casă, ulterior ieșind la iveală durerea pe care acesta o simțea când vedea ce se întâmplă în club. Parcă nu îți vine să crezi când vezi un om perfect sănătos care și-a tocat o mare parte din avere, care iubește într-adevăr clubul și se sacrifică pentru el.

În același timp, parcă într-o altă dimensiune, mai spre Est, avem clubul nostru mult iubit. Spun altă dimensiune deoarce deși ne aflăm pe același continent, deși respirăm același aer, etc, fotbalul și societatea românească sunt total opuse față de cele din peninsulă, ba chiar față de unele state din centrul Europei. Undeva în România avem Steaua, de fapt aveam Steaua, în prezent avem Gigi Becali Football Club. Stăteam zilele trecute și încercam să îmi amintesc când l-am auzit ultima dată vorbind pe Ilie Stan sau pe vreun oficial al clubului, însă răspunsul părea la sute de kilometrii distanță. Apoi am încercat să mai fac un exercițiu, să încerc să îmi amintesc ce numere au jucătorii aflați sub contract cu Steaua. Iarăși piua. Păi lotul îl știu? Parțial da, deși prin club au trecut vreo 100 de fotbaliști în ultimii trei ani, mai mult, doar unu s-a aflat pe teren din 11-le din iarna lui 2009, din meciul cu Twente.

Revenim la Gigi Becali Football Club și aud cu stupoare că s-au vândut 50.000 de mii de bilete (din ianuarie) pentru meciul cu olandezii. Mi-a spus un prieten, evident îl iau peste picior, nu se poate așa ceva. Steaua umplea arena în semifinale, când era o relativă liniște în club, nu acum. Eh aș, Bucureștiul era blocat ieri. Metroul plin, centrul plin. Întrebarea este de ce? De ce suporterul stelist se chinuie (se chinuie din punctul meu de vedere, poate de fapt este o reală plăcere) să asiste la același scenariu repetitiv?

Steaua de ceva timp trăiește ceva asemănător lui Bill Murray, în Goundhog Day, dar la un nivel mult mai mare. Începem totul în forță cu ”spulberăm”, ”jucăm finala”, ”3-0 la pauză”, ”mergem ca la teatru”, urma de o serie de ”Tătărușanu doarme”, ”Zapata doarme”, ”Geraldo e negru musulman”, ”Costea nu merge că e cu Daniela Crudu”, ”Bicfalvi pa pa la revedere”, ”Ilie Stan a greșit echipa, eu am dat alt ordin”, iar după o mică pauză o luam de la capăt ”întoarcem scorul”, ”echipa creștină nu poate pierde de ziua sfântului nu știu care”, ”batem acolo cu 20-0”. Același scenariu repetitiv până la următorul meci când (ca de obicei) ne dau ăia cu terenul în cap. De ce? De ce suporterul stelist se chinuie și se amăgește în continuare? Că e Gigi om bun? Păi nu mai e că nu mai ajută oameni! Că e om politic care ajută țara? Păi nu e că nu se duce pe la Bruxelles! Că bagă bani în echipă? Păi nu bagă, ci câștigă bani și el cumpără gratis și prin speculă, cumpără jucători după ureche, nu ce îî cere antrenorul! Că a bătut pe Dinamo? După ce Dinamo ne-a căsăpit pe unde ne-a prins! Că facem performanță în Europa? Păi nu facem, ne-am calificat deoarece nemții sunt nemți, după ce ne-a distrus o echipă cu 5-0, care apoi nu a fost capabilă să țină de rezultat cu un om în plus, după un egal cu o echipă unde jucătorii se duc în vacanțe, după prestații jalnice în grupele UCL și EL!

De ce? De ce să faci sute de kilometri din colțul țării până la București, ca apoi să asiști la asemenea circ? Din iubire pentru Steaua? Care Steaua? Păi în doi-trei ani vom uita
numele clubului pentru că nu Steaua bate, ci ”eu bat”. De ce?

Pentru că Steaua a devenit un sitcom, un show și din păcate din categoria Stelei mai fac parte: Acces Direct, Un show Păcătos, Happy Hour, etc.

Nu mai rămâne decât de schimbat sigla și numele.

I.N.Money