home
01-03-12

Să facem şi acest pas

Mai e putin pana cand toate ritmurile vietii noastre vor fi reglate de George Becali.

Pana cand aerul pe care-l respiram se va numi becaligen, pana cand gigacaloria se va transforma in gigicalorie, pana cand becalira va inlocui leul greu, pana cand studiile despre becalitatea vietii vor inunda librariile, iar nationala de fotbal se va becalifica triumfal la toate competitiile de pe glob.

Un strop de rabdare si televiziunile se vor topi binefacator intr-un canal unic, a carui sigla va consta intr-un calup de telemea infipt in varful unei spade sfintite cu zer. Lipseste doar fuziunea formala a posturilor, in rest, lucrurile sunt sub control. National TV, B1 TV, Pro TV, Antena 1, TV Sport, TV 1, Prima TV si OTV palpita nerabdator in asteptarea marii uniri. Singurul rebel e TVR Cultural, care va plati actul de nesupunere prin difuzarea in direct a slujbelor de la Maglavit.

Pasii spre indobitocirea definitiva au fost facuti cu aplomb si inconstienta. Marca Becali a luat in stapanire televiziunile si se lafaie trufasa de la un capat la altul al grilei. Statui de cas si munti de cash vor jalona drumul natiei spre subsol.

Rasul lui Becali a ajuns apel de telefon mobil. Descinderea lui din elicopter la Tebea a fost mai importanta pentru reporteri decat adunarea in sine. Exista emisiuni in care voievodul urdei e imitat cu o ardoare bolnava. Exista oameni care au ajuns sa depinda ombilical de iesirile in decor ale personajului si de parerile lui neechivoce.

Nu e departe ziua cand natia romana va umple pietele, carand portrete de pe care chipul cu gropita va zambi smecher, pe cand absentii de pe traseu vor fi inghesuiti in tarcul zdrentelor, hahalerelor si papagalilor. Mai trebuie sa facem un singur pas: sa scriem o poezie encomiastica. Nu se stie cand o sa ne prinda bine. Asadar:

Esti marele razboinic, cu jar in loc de sange,
Te lauda rapsozii, te pretuiesc hamalii,
Vazandu-te, dusmanul cade-n genunchi si plange,
Caci nimeni nu-i rezista eroului Becali.

L-au despartit de stana, l-au prigonit amarnic,
Dar s-a intors calare pe bidiviul sag.
Din Odorhei la Tulcea, din Putna la Comarnic,
Natiunea isi urmeaza conducatorul drag.

Acesta e doar inceputul. Va invit sa continuati si sa lasati televizorul deschis. Iar daca veti auzi o hahaiala zgomotoasa, de om cu probleme, bucurati-va. Inseamna ca muza v-a facut o vizita. Primiti-o cum se cuvine, chiar daca e in travesti si miroase a branza.

Radu Paraschivescu

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
10 ani de la 02-03-2002

Prima aparitie Ultras

Returul campionatului editia 2001-2002 a fost prefatat de Supercupa Romaniei, care a coincis cu prima aparitie a grupului Ultras.
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Gigi Becali Football Club

moartea stelei Undeva mai spre vest, într-o lume puțin mai civilizată de a noastră, un mare club se îndreptă spre declinul final. Într-un oraș în care a luat naștere legenda lui Robin Hood, Nottingham

STEAUA - Dinamo: 1-0, din 5 mai 1991

Se vede altfel!FCSteaua.ro vă atenţionează că imaginile şi facsimilul de mai jos ar putea avea efecte nedorite, precum: nostalgie, dureri de inima, dureri de cap şi, pentru cei mai sensibili la alăturarea cuv