30-08-11

Cumparaturi

S-a scos nişte marfă la tarabă. Cam era şi timpul.

Colegul Ovidiu susţine că nu se poate trage o linie între adevărată Steaua (Steaua noastră) şi un SRL oarecare (Steaua de acum) . De fapt, susţine că Steaua de azi nu-i un SRL oarecare, ci-i chiar Steaua noastră. De asemenea, susţine că nobilele idealuri întinate ale stelismului n-ar fie ele chiar atât de nobile, sau, în orice caz, atât de întinate.

În mare, colegul Ovidiu acuză la modul principial o viziune simplistă asupra unui fenomen, care împarte lucrurile în alb şi negru, fără a ţine seama de nuanţele care, de cele mai multe ori, sunt esenţialul. Aceasta teză teoretică, validată de “n” exemple concrete, este cea care cuprinde situaţia de la Steaua, demonstraţia fiind făcută printr-o serie de exemplificări practice, care să o confirme.

“Ieri nu era atât de lumină”. De fapt, nu câtă lumină era ieri contează, ci cât de întuneric n-ar fi azi.



1.Mitul anului 2003. E fals!
Colegul Ovidiu contestă anul în sine, nu ce înseamnă el. Steaua n-a intrat sub Becali în 2003, a intrat în 2001 sau în 2005, sau în 2011, dacă asta contează.

Ştiţi ce este, de fapt, data de 1 decembrie şi care-i diferenţa între ce este şi ce înseamnă ea?


2.Steaua noastră era bună şi frumoasă...Niet! Lumea uită!
Steaua de dinainte de Becali (adică de dinainte de 2001) nu era o mostră de succese. Steaua din 2003 spărsese şi mitul invincibilităţii cu Dinamo (încă din 2001), în cupele europene nu făcuse nimic în ultimii 5 ani, în ultimii 3 ani nu se câştigase titlul, se luase doar o Cupă, eram echipă de locul 3. Steaua voastra nu era bună şi frumoasă, deci, nici Steaua-SRL nu-i o echipă atât de slabă!, ne deschide ochii, generos, colegul Ovidiu. Ce nu spune colegul Ovidiu este că reculul natural a venit după 6 ani în care toată lumea se săturase de monotonia impusă de dominaţia Stelei.

Nu spune nici de transformările interne fundamentale prin care trecea Steaua, încăpută pe mâna lui Păunescu.
Nu spune de investiţiile uriaşe de energii ale Rapidului, susţinut de toată presa. Nu spune nici de ofensiva lui Dinamo, primul club pur-mafiot de după '90.
Colegul Ovidiu nu spune nici de „performanţele” europene ale celor două şi, de asemenea, nu spune de uriaşa diferenţă de imagine între blatiştii miliţieni şi clubul Steaua, aşa cum era el atunci.
Nu spune că, câştigarea titlului, pentru Rapid şi Dinamo, le-a făcut mai mult rău decât bine, comparaţia cu Steaua dezavantajându-i ruşinos.
Nu se spune nici ce inspira numele de Steaua, adică ce era Steaua în anii invocaţi, chiar aşa, fără campionat câştigat.
Nu spune că după 6 ani de maxim maximorum, era doar naturală o cădere, accentuată de „desprindere”.
Nu se spune nici de cota de piaţa uriaşă, nici de faptul că era o chestiune de luni până când nişte oameni de afaceri să preia clubul, pentru care şi-au arătat disponibilitatea. Nu se spune nici de toate manevrele de devalorizare voită a clubului, de epurare a celor 100 din AG, de îndepărtare a potenţialilor investitori (Hagi et. Co, fiind doar unul dintre grupuri), totul cu scopul ca Păunescu să-l ia moca. L-a luat altul mai hoţ decât el.

Nu se spun d-astea. Doar se aşează pe tarabă nişte instantatanee convenabile, „dovedite” şi, care trebuie, mai ales, să ajute la... demistificare! Şi mai trăia şi Sfinxul şi, chiar dacă trăia, echipa era tot în picaj. Dacă nici când trăia Sfinxul, domne`, ce pretenţii să mai ai azi...

Şi mai sunt lucruri care nu se spun. Mai ales, nu se spune despre revolta permanentă şi nemulţumirea cu care erau primite rezultate şi maniere care azi sunt aplaudate. Adică, nu se spune care era standardul impus Stelei, adică nu se spune ce era de fapt Steaua. Care „nu era atât de bună şi frumoasă, cum credem noi”, ipocriţii; în acest sens ne deşteaptă instataneele alese de colegul Ovidiu, care trebuie să ne deschidă ochii şi care arată clar: Steaua nu era o mostră de succese. Dar, de, lumea uită...

Aceste instantanee istorice, generos propuse, pentru a ne arăta cum stăteau, de fapt, lucrurile, ar trebui să ne arate griul care determină întreaga esenţă a problemei, debarasându-ne de reducţioniste „afirmaţii tranşante care nu sunt încă dovedite şi care mistifică”..

Ştiţi care e diferenţa între un mers rapid şi o alergare uşoară?
La mersul rapid, la orice moment dat, un picior e pe pământ, iar la fiecare forfecare, ambele picioare sunt, pentru o clipă, în acelaşi timp, pe pământ.
La un moment dat, într-o alergare 2/4, la fiecare pas adăugat, ambele picioare vor în aer în momentul forfecării. Un instantaneu va arăta că nu alergai, ci că zburai, sau că levitai, sau că dădeai probe pentru Matrix. Sau că nu eşti cu picioarele pe pământ. În timp ce un instantaneu din marş va arăta că, de fapt, nu mărşăluiai cu 9 km pe oră, ci că stăteai pe loc. Instantaneele astea sunt date dracului, dar ajută la dovedirea unor afirmaţii care mistifică. Singura diferenţă o dă taraba care le vinde.

3. Becali n-a fost un cancer de la început! Din demonstraţia colegului Ovidiu reiese că n-a fost perceput ca un cancer, iar din titlul-concluzie reiese că n-a fost cancer. Se deschide ochii celor care nu vor să vadă, explicându-se că „Becali nu a fost acelaşi de la început”.

Care început şi care acelaşi? Nu a fraudat MapN-ul programatic din 1996, în 4 operaţiuni distincte? Nu a avut pe agendă, din 1999, să devină patronul Stelei, cum mărturiseşte azi, şi cum se ştia de atunci că va fi (cum spune Petrică Neulander într-un interviu recent)? Nu a dat interviuri încă din toamna lui 2000, în care spunea că va oferi prime adversarelor şi că nu-l interesează cât costă un campionat? Nu l-a ameninţat pe naşul lui, Hagi, nu l-a înjurat şi nu l-a jignit, de la început? Nu a vrut să-şi facă partid din 1996, pe spatele fotbalului, adică al fotbaliştilor din Generaţia de Aur, ca să „conducem ţara, ca clanul Kennedy”? Steaua nu trăia din împrumuturile lui Nuţu Cămătaru, care trăia din oameni daţi la lei? Jucătorii (Vlădoiu, Miu, Niculescu) nu erau ameninţaţi că o să li se taie tendoanele, o să se întâlnească prin Bucureşti, mai bine să ne despărţim prieteni, dacă semnează sau nu semnează un act? Toate astea nu erau reflectate în presă de la început? Nu devenise Steaua un circ şi o mizerie de la început?

(i)Contextul: A, pe lângă aceste instantanee „nedovedite încă” trebuie să ne arate esenţa problemei cele două instantanee care demonstrează că Becali n-a fost un cancer de la început: a impus renunţarea la clauzele de reziliere, ca să nu-i sifoneze Giovani sifoanele făcute de el. Şi n-a făcut blaturi (în afară de Dragoş Mihalache. Şi de Corpodean. Şi la Oneşti. Şi cu Farul, unul şi cu...). Deci nebunia lui Becali de a nu vinde jucători (pe care nu-i putea vindea, că era blocat de Giovani) este motorul de progres al Stelei, care era în groapă, şi acolo rămânea, noroc cu nebunia lui Becali, care a pus bazele performanţei de mai târziu.

Zecile de alte instantanee, în care – de la început – imaginea Stelei, adică însăşi Steaua era târâtă în mizerie de Becali, pentru prima dată în istorie – astea „sunt formule reducţioniste, nedovedite pe de-a-ntregul, întemeiate pe un mod simplist”. Ălelalte două instantanee zugrăvesc adevărul – a băgat bani şi a scos clauzele de reziliere.

(ii) Ego-ul: Becali, în 2003, era cu totul altul decât în 2011. Doar când i s-a inoculat ideea că se pricepe la fotbal, când s-a format o curte clevetitoare, atunci de-abia a început căderea Stelei, căci atunci a început Becali să se schimbe... „Dar toate astea au apărut treptat-treptat...”

Colegul Ovidiu se străduieşte să demonstreze contrariul a ceea ce afirmă răspicat însuşi Becali – de la început: „bag bani în Steaua pentru imagine. Eu am mulţi bani şi vreau să ajut Steaua, iar Steaua să-mi facă imagine, nici nu-mi place fotbalul” (2001).

Când voia Becali binele Stelei, şi când era cu totul altul?
Când l-a lucrat pe Păunescu ca să-i fure Steaua?
Când l-a obligat pe Piţurcă să plece, că i-a dat afară un jucător?
Când vindea 60 de locuri în galeria de Anglia lui Fane Spoitoru?
Când spunea că o să aibă grijă de ăia care-l înjură pe Piţură?
Când se substituia Stelei de la început?
Când îl înjura pe Hagi? Pe Iordănescu? Pe Boloni?
Când Steaua a însemnat un cioban tenebros, care a distrus-o cu fiecare apariţie, de la început?
De la ÎNCEPUT!!! Când trecea vama cu 200 de mii de euro, ca oficial al Stelei? Când îi bătea pe Malonga şi Huidu? Când îl agresa pe CT Popescu? Când a scos echipa Stelei la defilare electorală, la Bacău? Când transfera jucători câştigaţi la cărţi? Când impunea jucători (Andrei Cristea) sau dădea jucători afară din start (Ciocoiu, Răchită, Aliuţă)?

De ce era Becali altfel în 2003, că i-a ieşit bulanul cu Cristea? Că i-a ieşit bulanul cu Goian? Că i-a ieşit bulanul cu Ţiţi Dumitriu şi că Dinamo şi Rapid erau jalnici şi aveam prietenii Oli şi Seche?

Era Becali altfel la început, pentru că şi-a forţat antrenorul să plece cu câteva zile înainte de începerea campionatului (Piţurcă) şi că şi-a dat antrenorul afară cu 3 etape înainte de finalul campionatului, cu echipa pe primul loc (Zenga)? Şi de ce era altfel, că a avut bulan ca din contra-naturile astea să iasă, prin hazard, un rezultata pozitiv?

Era altfel la început Becali? N-a urmărit de la început-începutului să existe pe spatele Stelei, de care nu l-a interesat de la început?



Anii 1999-2001 or fi fost ei săraci, dar nu au fost mizerabili, dragă coleg Ovidiu. Şi, în niciun caz, nu sunt ca cei de azi, cum încerci să ne deschizi generos ochii. Atunci exista speranţa legitimă într-un viitor, chiar dacă incert. Acum nu există decât certitudinea absolută într-un viitor foarte clar definit.

Cancerul a fost de la început – nici măcar atât de discret pe cât ne scremem să-l acredităm noi azi. Foarte puţini l-au văzut. Destui l-au simţiti, dar au făcut compromisul. Cei mai mulţi n-au simţit nicio jenă, ci doar exuberanţă. Cap înainte şi poate vreo remuşcare peste ani, sau nici atât. Şi atunci de ce să nu scrii clar pe etichetă ce vinzi?

În 2005, 2006, am cumpărat toţi de la aceeaşi tarabă, dar doar pentru că am fost toţi şi doar pentru că a fost aceeaşi tarabă, nu înseamnă că era Steaua noastră, a tuturor, şi nu înseamnă că făcliile nu erau de priveghi. Singuri de ce nu vă duceţi?

Nu ştiu de alţii, dar dacă la tarabă se vinde o scuză de mită care a fost acceptată fără să-ţi dai seama, sau dintr-o slăbiciune de înţeles, atunci asta ar trebui să scrie pe etichetă, să ştie muşteriul ce cumpără, iar jupânul ce vinde. Dacă se vînd regrete să scrie regrete, dacă se vinde greşeală să scrie greşeală, iar dacă se vînd pocnitori pregătitoare de felurite decizii şi itinerarii, atunci asta să se scrie.

Dar fără reclame la Cola, de un sfert de secundă, în timpul filmului. Eticheta să fie clară: vindem roşii f.f.f. dulci.

Eu unul, să ştiu că rămân cu plasa goala pentru totdeauna, şi n-aş cumpăra de la taraba asta în ruptul capului.

Filip Pindean