15-03-11

Invincible

În weekend-ul ce tocmai a trecut, am avut plăcerea să mă reîntâlnesc cu un prieten pe care nu l-am văzut de ceva ani, devenit între timp regizor de film. Am discutat vreo doua-trei ore despre orice, ajungând evident şi la o discuţie despre fotbal.
El nu este stelist, dinamovist sau rapidist, însă se mai pricepe când vine vorba de sportul rege. Vorbind mai pe larg despre sport, mi-a spus de talentul poporului american de a face artă, dintr-un...rahat, de a scoate maximum dintr-o poveste frumoasă, însă nu extraordinară.
Plecând de la acestă idee, a început sa îmi vorbească de un anume Vince Papale, un barman american, ce a participat la un trial al echipei sale favorite de fotbal american, din Philadelphia, într-un moment în care echipa se afla într-o situaţie oribilă. Papale a reuşit să treacă de probe şi ulterior a prins echipa, pentru care a jucat câtiva ani, însă fără să obţină vreo uriaşă performanţă. Apoi am aflat de la amicul meu, că americanii au făcut şi un film despre acesta, care îî urmăreşte povestea de la un capăt la altul, filmul numindu-se „Invincible”, aşa că mi-am făcut şi eu timp să îl caut şi să îl văd aseară.
Nu pot să spun că am rămas impresionat de film, însă recunosc că a fost destul de bun, exagerând poate pe alocuri, însă făcându-l extrem de plăcut pentru un suporter al acestui sport, dar şi a celor din Philadelphia.
Ceea ce mi-a provocat un gust amar, a fost faptul că ei pot şi noi nu. Americanii fac un film despre Vince Papale, însă sunt curios căţi dintre ei au ştiut cine este sau au ştiut până să vadă filmul.

Filmul m-a făcut să mă gândesc cum ar arăta o pelicula despre Tudorel Stoica.
Când vorbim despre Tudorel Stoica, avem nevoie de un dicţionar întreg de epitete, pentru că despre fotbaliştii uriaşi nu o să poţi vreodată să găseşti lucruri rele.Un episod urât din perioada sa a fost când încă era copil, când Nelu Nunweiller, l-a făcut să semneze un contract, pe care ulterior a apărut sigla lui Dinamo. Tatăl lui Tudorel era disperat, nu îşi putea închipui băiatul în tricoul rivalei din groapă, însă chiar dacă Dinamo obţinese semnătura sa, nu făcusera niciun pas să îl aducă. Între timp, Ion Voinescu îl remarcase şi vorbea din ce în ce mai mult despre un puşti minune, În perioada în care era la Galaţi, se spune prin „târg”, că s-a trezit într-o seară cu câţiva oameni importanţi din miliţie, care îl vroiau la Dinamo. Se spune că Tudorel le-a trântit uşa în nas, făcându-i pe aceştia să îl ameninţe cu puşcăria. Steaua a auzit de cele întâmplate şi în 1975 l-a legitimat, ulterior, Stoica devenind capitanul acestui club.

Nu o fost de la început un jucător de bază, însă uşor, uşor nu a mai putut să părăsească echipa datorită valorii sale incontestabile. În 1983, Oţelea şi Alecsandrescu au purtat o discuţie între 6 ochi cu Tudorel, înaintea începerii sezonului, iar după câteva etape Tudorel a apărut cu banderola pe mână. Era capitanului Stelei.
Între timp în Ghencea se forma o mare echipă, care pe teren propriu era aproape imbatabilă. Nimeni încă nu aflase secretul, dar majoritatea echipelor ce veneau să joace la noi, ieseau palide pe teren, urmând să fie mitraliate de peste tot în primele minute.
Secretul urma să se afle mai târziu, când au jucat pe 23 August, cu Dinamo. Echipa miliţiei plecase injurând de mama focului, fiind nenorocită pe gazon. A doua zi, pe lângă titlul mare din ziar, al scorului, aparuse şi dezvăluirea secretului Stelei. Nimeni nu ştia ce se petrece la cabine, însă pe culoarul dintre vestiare, Tudorel declanşa infernul.
„Hai pe ei! Să-i omorâm! Să nu mişte!” urla Stoica declansând un adevărat ritual de înspăimântare a adversarului, făcându-l şi pe gentleman-ul Jenei să strige: „Călcaţi-i pe ochi!”. Se dărâma culoarul ala când vorbea Tudorel, iar „marea” Dinamo era deja palida.
Le-am dat cinci. Marea semifinalistă de Cupa Campionilor a luat 5, ce mai avea un pic marele Augustin si leşina. Asta însemna Tudorel. După aceste întâmplări a apărut vorba aia: „dracu nu-i negru, e roş-albastru”.

L-au chemat Piţurcă, Iordănescu, Lăcătuş, Dumitrescu să se întoarcă la club ca un preşedinte, însă Tudorel a refuzat politicos, pentru că ştie foarte bine că proiectul Becali, o sa ducă clubul în agonie. În asemenea momente, regret că oamenii cum sunt Tudorel sunt uitaţi, sunt uitaţi de noi, care vedem simboluri în altă parte, însă care uităm oamenii care şi-au păstrat demnitatea şi nu au uitat ce înseamnă Steaua.

Oameni ca el nu o sa fie niciodată doborâţi, oameni ca el sunt invincibili.



I.N.Money