04-11-10

Un antrenor stelist a schimbat sufletul fotbalului (si a castigat 3 finale consecutive de Cupa, in fata lui Dinamo)

Pisti Kovacs a fost unul dintre uriasii care si-au pus amprenta in mod substantial pe caracterul jocului de fotbal – la nivel planetar –, adaugandu-i o noua valenta si dandu-i o noua perspectiva, intr-o influenta care va ramane evidenta, atata timp cat va exista jocul, ca atare.

Stefan Kovacs (de fapt, Istvan Kovacs este numele sau real, romanizat, apoi, public, in Stefan Covaci, cu diferite combinatii, cea mai frecventa fiind Stefan/Pisti Kovacs, cutuma care se prelungeste pana azi) s-a nascut pe 2 octombrie 1920, la Timisoara, fiind roman dupa mama, ungur, dupa tata, evreu dupa bunici si putin sarb, dupa strabunici. ,

A inceput fotbalul la 11 ani, la CA Timisoara, unde a ramas din 1931 si 1934. Intre 1934 si 1937 a jucat ( la juniori) la Club Atletic Oradea (infiintata in 1910 si desfiintat in 1963), cu care a debutat in prima divizie, in sezonul 1937-1938.

Mijlocas central ofensiv, cu calitati tehnice si tactice bune, Pisti Kovacs nu se ridica, totusi, la valoarea fratelui sau, Miklos Kovacs, cu 9 ani mai in varsta, fotbalist remarcabil al epocii, la Ripensia, cu 37 de meciuri si 6 goluri pentru nationala Romaniei, intre 1929 si 1938 (in `41, avea sa aiba o selectie si pentru Ungaria, nascut fiind la Mehadia, pe teritoriu austro-ungar), si 3 participari la Cupa Mondiala de inainte de razboi, fiind intr-un clasament select alcatuit din doar 5 jucatori care au realizat aceasta performanta: Edmond Delfour, Étienne Mattler, Bernard Voorhoof si Rudolf Bürger.

Astfel, in 1938, Pisti Kovacs pleaca in Belgia, la Charleroi, sa joace fotbal si sa urmeze facultatea. Voiam să devin inginer textilist. Era o meserie frumoasă, curată, bănoasă. Inginerii de la I.L.S.A.Timisoara erau...cineva! În Belgia am Îvăţat franceza şi am făcut un an de pregătire. Dar au venit nemţii, a Îceput razboiul. Jucam la Charleroi. Din 1942 până Î 47 nu am jucat organizat, intens, Î campionat. Am pierdut cei mai frumoşi şi mai hotăritori ani: de la 22 la 27 de ani. Poate tocmai de asta la 28 de ani am dat examen de antrenor, deşi lucram la Primarie, la Cluj. De la Timişoara am venit la Cluj unde am trăit nişte ani de neuitat şi am lucrat la Primărie alţi 20! De ce? Toată lumea priveşte amintirea acelor ani şi dinainte ca pe o obsedantă dragoste. Eram ca fraţii. Echipa avea o tradiţie, o istorie, era o stare de spirit a acelor vremi. Entuziasmul, dăruirea, sinceritatea erau mai presus de orice. Voinescu, auzindu-ne cât suflet punem când cântăm , după meciuri zicea că de asta Îi şi Îvingeam mereu la Cluj. Ei nu cântau. Muzica ne unea, ne făcea mai puternici, mai tineri. Noi n-am avut atunci obiective mari, ci suflete mari. Mai târziu i-am Îvăţat să cânte şi pe cei de la Ajax.

Pisti Kovacs a jucat extrema stanga, la belgieni, in sezonul 1938-1939, echipa sa terminand pe locul 3 intr-un campionat cu 14 echipe, cu 33 de puncte, cu 15 victorii, 8 egaluri si 3 infrangeri, golaveraj 60 la 44. La Anderlecht jucau Constant Joachim, Louis Verboren, Leon Gillauux sau Robert Lamoot. Campiona iesea Beerschot, cu 41 de puncte, iar vice-campioana Lierse, cu 34 de puncte. Daring Club de Bruxelles si RFC Brugeois retrogradau, in timp ce Bruges era pe locul 11, Standard Liege pe locul 9 iar Anderlecht pe locul 5, in spatele lui Malines.

Peste jumatate de secol, in 1986, cu o zi inainte de ziua in care am putut sa ne aratam marinimia sufleteasca, prin Nottre respect, Anderlecht! , Pisti Kovacs, aflat pe marginea terenului, il apuca pe fotograful Rompresului, Peter Clement, de brat si-i spuse: Il vezi pe batranelul (nascut la 13 iunie 1914-n.n.) ala care traverseaza terenul? In 1939, pe cand jucam extrema stanga la Charleroi, i-am dat un gol din apropierea liniei de corner. El era portarul lui Anderlecht!” (A.V.). Portarul lui Anderlecht din 1939, sau, mai probabil, doar din acel meci, sau o parte a meciului (in toate statisticile e trecut ca fundas dreapta, si in niciuna ca portar!), era propietarul Clubului Anderlecht – unul din cele mai puternice ale lumii –, si, azi, da numele stadionului celor din Bruxelles: Constant Vanden Stock!

In 1941, Kovacs a revenit in tara, la Ripensia Timisoara, unde a ramas pentru un sezon. In sezonul 1941-1942 a jucat la CFR Turnu Severin, in sezonul 1942-1943 la Ferar Cluj (echipa aparuta inaintea Primului Razboi Mondial, in 1918, ca Kolozsvári Atlétikai Club si desfiintata prin „unirea” cu CFR Cluj, din 1948), iar intre 1947-1950, la CFR Cluj. Din 1950 joaca pana in 1953 la Universitatea Cluj, an in care se si retrage din activitatea de jucator.

Avand carnetul de antrenor luat din 1948, Kovacs a preluat pe U. Cluj, in 1953, la varsta de 33 de ani, ramanand la echipa pana in 1962. Timp de 9 ani, cat a antrenat echipa, a fost si salariat al Primariei din Cluj, chiar ducandu-se la serviciu. Cu exceptia sezonului 1957-1958, U. a activat numai in prima divizie, sub numele de Stiinta Cluj.

In 1962, Stefan Kovacs a fost promovat ca antrenor federal, fiind secund al nationalei de seniori a Romaniei, timp de 5 ani, pana in 1967, sub antrenorii principali Silviu Plosteanu (1962-1964), Valentin Stanescu (iulie-octombrie 1964), Ploesteanu (1964-1965), Ilie Oana (1965-1967), Bazil Marian (ianuarie-martie 1967) si iar Ilie Oana (martie-iunie 1967).

In anul 1967, la varsta de 47 de ani, Kovacs prelua a doua echipa din cariera, in calitate de principal, fiind, in acelasi timp, al 11-lea antrenor din istoria Sectiei de Fotbal a Clubului Steaua Bucuresti, in 19 ani de existenta.

Coloman Braun-Bogdan, Colea Valcov, Francisc Ronnay (3 mandate), Gheorghe Popescu (3), Ilie Savu (3), Stefan Dobay, Angelo Niculescu, Stefan Onisie (3), Eugen Mladin, Gheorghe Ola au fost predecesorii sai, cel mai lung mandat de pana atunci apartinandu-i lui Ilie Savu, intre 1964 si 1967. Presedintele clubului era Maximilian Pandele, cu un mandat neobisnuit de lung, intre 1964 si 1975. In acel moment, Steaua avea in palmares 6 Titluri de Campioana si 8 Cupe ale Romaniei.

In primul sezon, 1967-1968, Stefan Kovacs va castiga campionatul cu numarul 8 din vitrina clubului. In sezonul precedent, sub comanda lui Gheorghe Ola, Steaua termina slab, pe locul 5, cu 26 de puncte, la 5 puncte de retrogradare si la 8 puncte de campioana Rapid Bucuresti, care era urmata de Dinamo, Universitatea Craiova si Farul Constanta.

Asadar, Steaua castiga campionatul din primul an sub conducerea lui Kovacs, cu 35 de puncte (14 victorii, 7 egaluri si 5 infrangeri, golaveraj 45-26), cu 2 puncte peste Pitesti, 4 peste Dinamo si 9 peste UTA, avand cel mai bun atac al campionatului, cu 45 de goluri.

Suciu – Satmareanu, D Nicolae, Halmageanu, Vigu – Jenei, Negrea – Pantea, Constantin Voinea, Creiniceanu, cu Avram, D. Popescu sau Soos, ca rezerve, era, in mare, lotul Stelei, in acel an. Florica Voinea era golgheterul echipei, cu 13 goluri (al doilea, intr-un clasament national care-l avea lider pe Mihai Adam, de la U Cluj, cu 15 goluri, apoi Constantin Iancu, de la Farul, cu 13, Petre Libradi, de la Jiul, cu 11 si Emil Dumitriu, de la Rapid, cu 10) ca si anul precedent, cand marcase de 16 ori.

In sezonul 1968-1969, UT Arad castiga campionatul, cu 38 de puncte, urmata de Dinamo, cu 35, Rapid, cu 34 si Steaua, pe locul 4, cu 33 de puncte (14 victorii, 5 egaluri si nu mai putin de 11 infrangeri, golaveraj 50-38).

In Cupa Campionilor Europeni, Steaua, care era in plin proces de reconstructie, era eliminata de Spartak Trnava. Pe 18 august 1968, Steaua invingea, in meciul de acasa, cu 3-1, prin golurile lui Creiniceanu (20), Voinea (31), Constantin (52), respectiv Kuma (75) si facea deplasarea cu sperante legitime. Returul, insa, a fost dezastruos si anticipa ce avea sa se intample in campionat. Steaua era invinsa cu scorul de 4-0, prin golurile lui Svec (4) si Adamec (58, 76, 89).

Ca de obicei, Steaua salva parcursul mai slab din campionat prin Cupa Romaniei. Dupa ce a eliminat pe Ariesul Campia Turzii, cu 4-2 (3-0 la pauza), Minerul Anina, cu 2-1, si Rapid Bucuresti, cu 3-1, Steaua juca in semifinala Cupei impotriva echipei Farul Constanta.

In prima mansa, disputata pe 28 mai, la Constanta, Farul invingea cu 3-2, dupa ce condusese chiar cu 3-1 la pauza. In aceiasi zi, Dinamo spulbera in mansa tur a semifinalei ei, pe Chimia Suceava, cu 5-1. In returul din 4 iunie 1969, Dinamo invingea si in deplasare, cu 3-1, si se califica in finala Cupei. Steaua avea un meci infernal acasa, cu Farul, care rezista cu brio. La pauza scorul era egal, 2-2. Pana la final insa, clasa superioara a militarilor avea sa produca alte trei goluri, Steaua trecand cu 5-2 de marinari, si, cu 7-4 la general, se alatura lui Dinamo in finala Cupei.

Pe 22 iunie, pe stadionul 23 august din Bucuresti, de disputa finala Cupei Romaniei, dintre Steaua si Dinamo. Arbitri erau Aurel Bentu, la centru si Nicolae Rainea si Mircea Rotaru, la cele doua tuse. In fata unei asistente de 45.000 de oameni, Dinamo propunea o echipa redutabila care avea sa dea destui internationali pentru Mexic.

Narcis Coman – Cornel Popa, Sandu Boc, Cornel Dinu, Constantin Stefan – Vasile Gergely, Mircea Stoenescu, Radu Nunweiler – Ion Parcalab, Florea Dumitrache, Mircea Lucescu, sub conducerea lui Bazil Marian, era echipa lui Dinamo.

Pisti Kovacs ii propunea pe Vasile Suciu – Lajos Satmareanu, Bujor Halmageanu, Dumitru Nicolae, Iosif Vigu – Dumitru Dumitriu, Vasile Negrea, Nicolae Pantea – Gheorghe Tataru, Florea Voinea, Carol Creiniceanu.

Steaua a deschis scorul la finalul primei reprize, prin golul lui Florea Voinea, din minutul 43. In minutul 50, Viorel Salceanu intra la Dinamo in locul lui Nunweiler, si chiar in acel minut, militienii egalau, prin golul lui Dumitrache. Golul victoriei steliste avea sa fie adus de catre acelasi Florea Voinea, care reusea golul victoriei, in minutul 75, aducand cea de-a 9-a Cupa a Romaniei in vitrina Stelei, cu atat mai dulce cu cat a fost castigata in fata lui Dinamo.

Sezonul 1969-1970 , este oarecum asemanator pentru Steaua, care, dupa despartirea de Constantin, se despartise, la inceputul sezonului, si de Imi Jenei si-si continua procesul de recalibrare a unui statut maxim. UTA, cu o generatie remarcabila, reusea sa castige al doilea campionat consecutiv, cu 39 de puncte, Rapid venind pe 2, cu 37, si Steaua pe 3, cu 34 de puncte, 14 victorii, 6 egaluri si 10 infrangeri, golaveraj 56-37, avand, din nou, cel mai bun atac din tara, dar avand probleme defensive si de concentrare, cu scaderi inexplicabile, la unele meciuri.

Gigi Tataru a fost golgheterul echipei, cu 16 goluri, fiind pe locul 3-4 (alaturi de Sandu Neagu), intr-un clasament dominat de Oblemenco, cu 19 goluri si Dobrin, cu 18. sa remarcam, totusi, ca liderii clasamentului, au avut, fiecare, cate 3 goluri marcate din penalty, in schimb ce Tataru le-a avut numai din actiune, fiind, astfel, cel mai bun marcator din actiune al campionatului. De pura curiozitate, iata ce cifre aveau alti jucatori in acel an al mondialului: Dembrovschi-15, Dumitrache, D.Ene-13, Sasu (Farul), Domide, Adam, Florea Voinea-11 (3 din penalty), Creiniceanu, Cuperman, Nutu-9, Tufan, Palceanu, Peronescu-8, Kallo, Libardi, Stefanescu-7, Caraman, Naidin, Balan, Dumitriu III-5, Lucescu, Nunweiler, Fazekas-4

In primul tur al Cupei Cupelor, Steaua era eliminata de scotienii de la Glasgow Rangers, dupa infrangerea cu 2-0 din deplasare, din turul disputat pe 17 august `69 (goluri Johnston (40 si 43), Steaua nereusind decat un egal alb 0-0, in returul din septembrie, de la Bucuresti.

Iarasi, parcursul din campionat, aflat sub povara unei tranzitii accentuate, a fost salvat de Cupa Romaniei. Dupa ce a trecut de Rulmentul Barlad, cu 4-0, Sportul Studentesc, cu 4-1, campioana UTA, cu 1-0 si FC Arges, cu 3-1, Steaua intalnea in finala pe aceiasi Dinamo (care trecuse de Poli Timisoara, cu 1-0, Jiul, cu 2-1 si Steagul Rosu Brasov, cu 3-1), intr-o repetare a finalei din anul precedent.

Pe 26 iulie 1970, in vara Mondialului mexican, in fata a 30.000 de spectatori si sub fluierul lui Gheorghe Limona, Steaua isi intalnea, din nou, rivala.

Antrenorul Dumitru Nicolae Nicusor ii trimitea in teren pe Iosif Cavai – Florin Cheran, Lica Nunweiler, Cornel Dinu, Augustin Deleanu – Salceanu, Radu Nunweiler Parcalab, Dumitrache, Lucescu, Ion Haidu.

Pisti Kovacs raspundea cu Suciu – Cristache, Satmareanu, Ciugarin, Vigu – (Titi) Dumitriu III, Ioan Naom, Costica Stefanescu – Voinea, Iordanescu, Creiniceanu (au mai intrat Vasile Negrea si Mihai Mirauta).

Steaua incepea vijelios partida, deschizand scorul inca din minutul 7, prin golul lui Florica Voinea. Cu avantajul de un gol la pauza, Steaua intra la fel de hotarat in repriza secunda, marind avantajul prin acelasi Florea Voinea, in minutul 56. Insistentele militienilor nu au produs decat golul lui Dumitrcahe, din minutul 79, Steaua invingand cu 2-1, scorul si marcatorii fiind la indigo cu sezonul trecut. A doua victorie consecutiva asupra lui Dinamo, careia Steaua ii nega orice trofeu, adancind-o in furia generata de propria neputinta in fata unei echipe superioare.

Sezonul 197-1971 o gaseste pe Steaua pe locul 3, in spatele campioanei Dinamo (36 de puncte) si al Rapidului (35), cu 33 de puncte, 11 victorii, 11 egaluri si 8 infrangeri, golaveraj 46-31.

In primul tur al Cupei Cupelor, Steaua trecea de Karpati Lvov. Steaua castiga cu 1-0, prin golul lui Tataru (`86), la ucraineni, si facea un 3-3 (Dumitriu III (14), Tataru II (25-11m), Stefanescu (68), respectiv Kulcizki(11), Gabovda(23), Gresciak (90) de mare spectacol, acasa, in formula Suciu - Satmareanu, Halmageanu, Ciugariu, Vigu - Naom, Stefanescu - Pantea, Tataru II, Dumitriu III, D Manea. In turul II, Steaua ii intalnea pe cei de la PSV, care ne spulberau, cu 4-0 la Eindhoven (Veenstra (31), Devrindt (67, 85), Mulders (68) si cu 3-0 la Bucuresti (Veenstra (45, 53) si Van der Kuylen (79)).

Ca de obicei, sezonul era luminat de parcursul din Cupa Romaniei. Dupa ce a eliminat Corvinul Hunedoara (2-0), Steua intalnea in optimi pe FC Arges, la Targoviste. Pe 24 martie 1971, meciul nu putea fi decis, terminandu-se cu scorul de 1-1(1-1,1-1). Regulamentul nu prevedea nici loviturile de departajare, nici rejucarea si nici aruncatul cu banul. Erau doua prevederi in aceasta situatie, cand un joc nu se decidea, nici dupa prelungiri. Echipa din divizia inferioara era declarata castigatoarea si avansa in turul urmator sau, in cazul in care ambele competitoare erau din acelasi esalon, echipa care avea media de varsta cea mai scazuta, era data castigatoare. Echipa mai tanara a fost Steaua, care avansa in sferturi, trecea, in dubla mansa, de Crisul Oradea (5-0 si 1-0), si juca semifinala cu Universitatea Cluj. Dupa 2-2 sub Feleac, Steaua ii spulbera pe ardeleni la Bucuresti, cu 4-0, si se califica, iar, in finala Cupei, unde dadea, iar, peste aceeasi Dinamo (care trecuse de Aurora Urziceni, cu 2-0, Chimia Fagaras, cu 1-0, Progresul Braila, cu 4-1 si Metalul Bucuresti 0-1 si 5-1).

La 4 iulie 1971, Steaua intalnea, pe 23 august, in fata a 50.000 de spectatori si sub fluierul lui Kevork Ghemigean, rivala Dinamo, care fremata din toate energiile sufletului ei securist sa-si ia revansa, o noua infrangere reprezentand o umilinta fara de seaman care ar fi eludat bucuria castigarii campionatului.

Cuplul de antrenori Traian Ionescu/Nicolae Nicusor ii propunea pe Mircea Constantinescu – Cheran, Ion Nunweiler(c), Gabriel Sandu, Deleanu – Doru Popescu, Cornel Dinu, Radu Nunweiler, Viorel Salceanu – Mircea Lucescu, Florea Dumitrache.

Stefan Kovacs raspundea cu Suciu – Satmareanu, Ciugarin, Cristache, Vigu – Vasile Negrea, Ion Naom, Nicolae Pantea – Gheorghe Tataru, Anghel Iordanescu, Dumitru Dumitriu (`70 Aelenei).
Dinamo deschidea scorul in minutul 2, prin Mircea Lucescu. Steaua egala in minutul 23, prin Gigi Tataru, din penalty. Acelasi Tataru ducea Steaua in avantaj, in minutul 30. Dinamo egala, in minutul 58, prin acelasi Mircea Lucescu, din penalty. Victoria Stelei era adusa de acelasi Gheorghe Tataru, care reusea tripla, in minutul 80, si aducea Cupa cu numarul 11 in palmaresul Clubului.

Era a treia finala de Cupa consecutiva, in care Steaua, sub conducerea lui Stefan Kovacs, ii aplica o dureroasa lectie lui Dinamo, careia ii demonstra superioritatea sportiva in meci direct, acolo unde rezultatul nu putea fi contestat si/sau perturbat de nimic, cum se intampla cu dinamoviadele din campionat. Cele 3 finale consecutive pierdute de Dinamo in fata Clubului Steaua au creat, pentru suporterii stelisti, o stare de satisfactie clara, necastigarea campionatului trecand secundar, in fata demonstratiilor de forta facute in compania adversarei traditionale, si – mai ales –, fiind indulcita de perspectivele deosebite pe care le avea acea echipa, cu Stefan Kovacs la timona si cu o noua generatie de jucatori care incepea sa se contureze.

Castigarea celor 3 Cupe ale Romaniei consecutiv, in fata unei echipe formata, pe jumatate, din internationali mondialisti, (cu Gergely, apoi Dinu, Lucescu, Deleanu, Dumitrache, Nunweiler – oameni de baza) in Mexic (in conditiile in care doar Satmareanu a fost om de baza si Tataru in lot, de la Steaua), arata perspectivele Stelei, sub conducerea lui Pisti Kovacs. In campionat, Steaua nu putuse duce lupta pana la sfarsit, generatiile de exceptie ale Rapidului (cu Raducanu, Dan Coe, Lupescu, Motroc, Greavu, Dumitru, Nasturescu, Ion Ionescu, Codreanu, jamaischi) si a celor de la UTA (cu Gornea, Birau, Domide, Bakos, Pojoni, Brosovschi, Axente, Leretter) – cele mai bune, de departe, din istoria celor doua cluburi –, fiind prea mult prea echipa in reconstructie a Stelei, care pierduse reperele constante ale ultimului deceniu, de pe la jumatatea lui, Voinescu, Apolzan, Zavoda, Bone, Cacoveanu, apoi Raksi, Pantea, apoi Constantin si Jenei, cei care-i inlocuiau nefiind de acelasi calibru, toti. Dar chiar cu Titi Dumitriu in locul lui Jenei, Naom in locul lui Bone, Ciugariu si Halmageanu in locul lui Zavoda si Apolzan, Suciu in locul lui Voinescu, echipa se contura – mai ales de la mijloc in sus – foarte frumos. Gigi Tataru era un demn urmas al fratelui sau, Voinea venea pe locul lui Constantin, Iordanescu pe locul lui Pavlovici, Vigu in locul Ivanescu, iar Satmareanu, ca o stanca continuatoare in aparare.

In urmatorii ani, cum se va demonstra, principiile de crestere a juniorilor impuse de Kovacs, aveau sa dea roade, dupa Aelenei, urmand sa apara – langa transferatii Iordache, Dumitru sau Viorel Nastase – un Marcel Raducanu sau Fane Sames care sa ofere premisele unor rezultate de exceptie, la nivelul CCA-ului.

Stefan Kovacs avea 4 sezoane de munca la Steaua. Incepuse un proiect pe termen foarte lung, cu pasi bine determinati, cu borne marcate de stilul impus si confirmate de rezultatele din Cupa. Preluase o echipa imbatranita si putin blazata, aflata la finalul unui ciclu de poveste, reusise sa castige campionatul in primul an, prelungindu-i puterile, intr-o ultima sfortare, apoi sa castige 3 finale consecutive de Cupa Romaniei (o competitie net superiora ca importanta fata de azi), toate in fata lui Dinamo, care turba de frustrare si de rusine, si – in principal – sa intinereasca mult echipa, construind practic, in acesti 4 ani, o noua echipa care se reinvie stralucirea CCA-ului. Pana atunci, rezultatele erau bune, o scadere, fata de maximul istoric, fiind normala pentru ceea ce insemna schimbul masiv de generatii care-i revenise lui Pisti Kovacs in sarcina. Principiile cu privire la organizarea Centrului de Copii si Juniori – de care s-a ocupat el personal, cu multa asiduitate – urmau sa-si arate, si ele, roadele.

Steaua propunea un joc ofensiv, spectaculos, foarte generos, care amintea de vechea CCA si garanta rezultatele viitorului, prin respectarea principiilor istorice de existenta ale Clubului, principii imbratisate si promovate, ca fiindu-i apropiate intim, de catre Pisti Kovacs, care se constituia, astfel, in garantul viitorului luminos al Clubului Steaua.

Se incheiau 4 ani parcursi logic de catre Steaua – sub comanda strategica a lui Pisti Kovacs –, ani care deschideau o noua era pentru Steaua lui Stefan Kovacs, schimbul masiv de generatii fiind facut in mod profesionist, cu inspiratie si talent, urmarindu-se , de catre Pisti Kovacs, confirmarea valorilor CCA-ului in rezultatele viitorului, pe acelasi stil de joc, cu acelasi tip de jucatori, pe aceleasi norme si aceleasi principii.

La sfarsitul sezonului 1970-1971, Steaua – era clar pentru toata lumea – isi castigase un tehnician care sa o duca spre reeditarea performantelor istorice ale Clubului, totul fiind facut in cel mai pur stelist, pe aceiasi pasi, aceleasi obiceiuri, aceleasi cutume si aceleasi standarde proprii Clubului Steaua, continuator al marelui CCA, la fotbal.

Stefan Kovacs era, din acel moment, un tehnician stelist, pentru ca tot ce facuse profesional fusese cu respectarea sfanta a structurii sufletului Stelei, innobilat prin elemente care sa-l revigoreze si sa-l duca mai departe. Pentru ca totul a fost facut instinctual si pentru ca Steaua istorica s-a intalnit cu principiile lui Stefan Kovacs despre fotbal, in doua suflete care sa se confunda pana la identitate comuna, apare obligatorie, si intemeiata logic, evidenta – confirmata, cum vom vedea, prin multe elemente –, ca Stefan Kovacs era, in acel moment, exponent al sufletului Clubului Steaua, fiind structural – de atunci si pentru totdeauna – un tehnician stelist!

Tot la sfarsitul sezonului 1970-1971, pe 2 iunie 1971, pe Wembley se disputa finala Cupei Campionilor Europeni. Ajax Amsterdam, condusa de Rinus Michels, invingea relativ greu, o adversara inferioara, grecii de la Panathinaikos Atena, cu 2-0, prin golurile lui van Dijk, din minutul 5 si autogolul lui Kapsis, din minutul 87.

Si tot la sfarsitul sezonului 1970-1971, pentru Steaua viitorul se anunta maret, urmand un deceniu in care marele antrenor stelist Stefan Kovacs urma sa culeaga roadele muncii si stategiei sale, ducand Steaua acolo unde o cereau evidentele.

(va urma...)


Gandalf