05-10-10

Lumini si umbre

L-am cunoscut pe Lucian Balan in 2004, cand scriam la ProSport. Organiza un meci la Baia Mare intre generatia de aur a lui FC si o selectionata best off a Setelei 86-89. Buluc mare, Dealul Florilor vuia de-o parte si de alta. Eu am ajuns dupa o noapte intreaga pe tren si am ramas surprins ca a insistat sa ma astepte la gara. Conducea un taxi break si molfaia non stop covrigi mari brasoveni. N-a avut un moment de ragaz, ca in teren, ochii ii luceau si avea chipul fericit, mereu in miscare. Vorbea nonstop doar cu pauze pentru a raspunde la mobil. Chipul i s-a luminat si mai tare „Vine si Romica (n.a Buia), fara el in teren, FC nu era complet”. A fugit imediat in Dealul florilor sa verifice ceva la stadion, apoi s-a dus la hotel sa verifice daca fotbalistii de la Steaua aveau totul in regula in camere, m-a abandonat cu multumiri, pe traseu, sa-mi trag putin sufletul. Toata ziua a decurs in acelasi sens, cu mine observator tacut a unei statui pe care am venerat-o din copilarie... momentele cand merita sa practici meseria asta...

In teren a jucat o repriza pentru Baia Mare si una pentru Steaua. Plutea pe gazon in uralele unui stadion care nu mai fusese asa de ticsit de ani buni, la Baia Mare e doar un oras vestic, fotbalul a trecut tacut in vecinatatea stadionului. Evenimentul a fost o reusita totala, cu publicul in delir, aplaudand minute in sir pleiada de statui prezente in teren alaturi de Balan. La receptia de dupa meci am suferit pentru ca nu m-am putut bucura de compania lui, insa implinirea de pe chipul lui, a omului care isi savureaza succesul, a plecat cu mine la Bucuresti. O am si acum cand ma gandesc la Balan, desi o cantitate mare de produs local mi-a ucis o multime de neuroni.

L-am mai revazut en passant odata cu celebrarea de la Corbeanca a 20 de ani de la Sevilla. O reintiparire a imaginii trecute. Jovial, energic, plin de viata. Apoi numai vesti... si nu placute. Ca si in cazul lui Mitzi Majearu am pastrat aceeasi atitudine si am preferat sa pastrez lucrurile bune. Recent se parea ca drumul lui in viata urma o cale ascendenta. Ionel Stoica ii facuse rost de un loc in proiectul Uni Credit Tiriac legat de Liga Campionilor alaturi de Duckadam. Apoi Piturca i-a dat o mana de ajutor, si l-a adus la club, la Academie. Sunt sigur ca era la fel de energic si de angrenat in activitatea ce i-a fost desemnata.

Ruina proiectului Piturca a adus si oprobiul conducerii asupra oamenilor sai. Lucian Balan nu se va cala niciodata pe stilul „managerial” promovat de actuala organigrama. Din pacate acum din el a ramas doar o umbra. Un zbor frant catre inaltimi pentru un om care este invatat cu aerul tare, dar care traieste invins poate avea urmari tragice. Avem un talent urias de a ne bate joc de valori si de a urca in slavi nimicurile. Gestul lui Balan este unul obisnuit pentru Romania de astazi, unde mari regizori cersesc la Universitate si ziua de maine este o necunoscuta pentru marea majoritate. Traditional ridicam din umeri, si ne bucuram ca inca traieste, ca gestul lui a fost curmat, si ca poate odata iesit din aceasta cumpana va subzista in continuare alaturi de alti membrii ai unei generatii care inseamna prea mult pentru Steaua. In fond deja stirea nu mai prezinta interes, personajul a iesit din tribuna cantand Tiki- taka Barcelona si ratingul a zburat prin acoperis.

Din ce in ce mai putin imagini luminoase pentru colectia mea de ganduri, doar umbre.

Alex (Keluboss)