03-10-13 Reghecampf, esecul succesuluiAntrenorul Stelei s-a trezit strivit de două înfrîngeri ruşinoase pentru că nu a ştiut să-şi gestioneze momentele de triumf."Putem bate pe oricine pe teren propriu". La o zi după eliminarea Legiei şi calificarea în grupele Champions League, Laurenţiu Reghecampf şoca de la pupitrul studioului DigiSport. Omul modest care se întorcea în urmă cu vreo 3 ani din Germania ca antrenor în fotbalul românesc decolase. "Succesul negestionat corect produce daune mai mari decît eşecul", spunea Rinus Michels, creatorul marelui Ajax. Tînărul cursant al Şcolii federale de antrenori a primit DVD-ul cu cartea de căpătîi a antrenoratului modern, "Team-Building". Dacă nu i-ar fi scăpat pasajul, în caz că a citit, probabil că azi, la 24 de ore după bătuta luată de la Chelsea, s-ar fi simţit puţin mai bine. Chiar şi la 0-4. Lider al noii generaţii de tehnicieni, Reghecampf a adus multe lucruri bune în fotbalul nostru. Cu ajutorul unui preparator fizic excelent, Thomas Neubert, a izbutit să urce o echipă românească la parametrii fizici ai celor de afară. Graţie acestei potenţe, a făcut ravagii în campionatul românesc şi s-a luat la trîntă cu echipele din Europa League. Pe unde a întîlnit un oponent mai firav, a izbutit să-l tăvălească la mijlocul terenului, să-l împingă înspre poartă şi să-l bată. Cu forţa. A venit momentul în care avea să întîlnească şi adversari aflaţi pe acelaşi palier fizic. Aici a adăugat al doilea său punct forte: Reghecampf e un bun motivator. Ştiinţa de a atrage un grup, de a-l construi şi pe teren, şi la un grătar l-au ajutat să-şi aducă băieţii într-o stare de spirit extrem de productivă în faţa unui Ajax relaxat de victoria din tur sau a unei Chelsea neglijente şi neavizate de ce o să păţească în prima manşă din "optimile" Europa League. În afară de a fi un bun preparator fizic şi un creator de grup, Reghecampf ar fi avut nevoie şi de alte abilităţi şi resurse pentru a-şi sprijini declaraţia. Din păcate pentru el, momentul succesului şi al calificării în grupele Ligii l-a desprins pe românul Laurenţiu de neamţul Reghecampf. Semn că tema simfonică a Champions League, creată de germanul Handel, nu are nici o legătura cu maneaua românească. "În zilele noastre, declaraţiile sînt uneori mai importante ca antrenamentele", afirma anul trecut chiar cel care i-a dat marţi cu terenul în cap. Mourinho, un maestru al strategiilor prin media, chiar ştie ce spune! Antrenorul Stelei nu vrea însă să înveţe. Îşi pierde timpul certînd ziarişti prin conferinţe de presă, alimentează stări conflictuale care se răsfrîng negativ asupra clubului şi nu înţelege că declaraţiile ultraoptimiste, de genul celor făcute înainte de Schalke sau al celei de după Legia, modifică universul de aşteptare al oamenilor. Pun presiune pe el şi pe propria echipă. Enervează grupul contestatarilor pe care-l armează suplimentar cu venin. Una e să le transmiţi jucătorilor în cabină mesajul de luptă, alta e ce declari public. Dacă ar fi citit doar bibliografia de la cursurile Pro, furnizată de tehnicieni care chiar au antrenat în Liga Campionilor, ar fi aflat că există vreo 6 tipuri de comunicare utilizate de antrenori, toate diferite: în faţa patronului, a jucătorilor, a publicului etc. Nici din punct de vedere tactic Reghecampf nu arată cine ştie ce abilităţi. Şi la Schalke, şi marţi, cu Chelsea, jucătorii Stelei au alergat mai mult ca adversarul. 3 km la Gelsenkirchen, 6 km pe Arena Naţională. În plus. Au alergat însă mult şi prost. Calitatea alergării vine şi din valoarea jucătorului, indiscutabil!!!, dar şi din măiestria celui de pe bancă. Care trebuie să pregătească (tactic) traseele cele mai scurte şi să conducă jocul cît mai departe de adversarul valoros şi cît mai aproape de cel slab. Cum a făcut Mourinho cînd a dus jocul mereu pe partea lui Schurrle şi Georgievski. Cînd Steaua dă de un adversar la fel de bine pregătit fizic şi de motivat, arta antrenorului ar trebui să se facă simţită. Nu e cazul lui Reghecampf. Sper că doar deocamdată! Andrei Vochin (articol preluat de aici) FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
wallpapers- lm-a |
marius25 joi la 17:59
Celelalte echipe sunt mult mai slabe ca in anii trecuti datorita crizei financiare.
Steaua nu ajuns in postura celorlalte echipe din campionat nu datorita lu Jiji ci milioanelor de fani, pentru ca Steaua e singura echipa profitabila din Romania.
Daca Steaua avea un conducator adevarat avea si o echipa adevarata.
Se pare ca Steaua o sa iasa mai rau ca Urziceni din grupe.
Aici se vede si valoarea lui Regge, parese mult sub cea a lui Dan Petrescu mai ales in faza defensiva.
Cat despre pregatirea fizica poate sa fie de pe Marte daca jucatorii nu stau bine fizic sau au o viata extra-sportiva agitata.
Fiti REALISTI nu optimisti.
Joga Bonito joi la 18:27
Cat despre pregatirea fizica poate sa fie de pe Marte daca jucatorii nu stau bine fizic sau au o viata extra-sportiva agitata.
Pai te contrazici singur, prietene... Cum poti sa ai o pregatire fizica buna daca nu stai bine dpdv fizic?
Punctele castigate de CFR si Urziceni In CL au insemnat ulterior catastrofe pe plan intern (cupa si campionat). Deci totul are un pret.
Nivelul nostru este undeva putin peste echipele ce le-am intalnit in preliminarii. Vorbesc din prisma experientei si a conditiilor (buget, pregatire tactica).
Pur si simplu, Liga asta e interzisa echipelor sarace. City a umilit pe Plzen, Real pe Copenhaga si exemplele pot continua.
asprilia joi la 18:45

Cine era shatiorul acum 10-15 ani ? dar acum cand se bate de la egal cu Manchester ? pai il putem compara pe ahmetov cu ciobanul ? never ,rusul vrea performanta ,ciobanul sa-si rotunjeasca conturile ,vad ca suporterii de carton s-au dus doar 35000 de data asta,cu basel vor fi 25 000 cu shalcke 15000 si gata balciul,trezirea ba ca Meme si ciobanul isi bat joc de suporterii platitori ,eu nu merg de 5 ani la meciuri si nu mi pare rau
-
Empyro joi la 18:57
Ahmetov e de vreo 20 de ori mai bogat ca ciobanul. Inafara de chestia asta, nu s-a apucat degeaba se investeasca. Centrul si echipa Sahtior-ului au fost "create" in urma rezultatelor exceptionale inregistrate de rivalii de la Dinamo Kiev in UCL , in perioada '97-'03.
Cam acelasi lucru s-a intamplat si la noi, odata cu participarea Stelei in UCL (06-08), a aparut Paskany la Cluj. Desigur, pastrand proportiile.
Inafara de chestia asta Ucraina este o tara mult, mult mai bogata decat Romania.
marius25 joi la 19:06
[quote]marius25:
Cat despre pregatirea fizica poate sa fie de pe Marte daca jucatorii nu stau bine fizic sau au o viata extra-sportiva agitata.[/quote]
Pai te contrazici singur, prietene... Cum poti sa ai o pregatire fizica buna daca nu stai bine dpdv fizic?
Nivelul nostru este undeva putin peste echipele ce le-am intalnit in preliminarii. Vorbesc din prisma experientei si a conditiilor (buget, pregatire tactica).
Pur si simplu, Liga asta e interzisa echipelor sarace. City a umilit pe Plzen, Real pe Copenhaga si exemplele pot continua.[/quot
Prietene poate ca m-am contrazis un pic dar nu poati sa-l compari pe Popa sau Piovaccari ca statura, fizic cu Sch�rrle.
Si poate ca sunt diferente mari intre echipe dar nici sa te faci de rusine.
La Steaua se puteau aduce jucatori mai buni dar totul a fost la plezneala pentru meleoane.
Dupa ce au avut noroc cu Ajax si au batut Chelsea cu 1-0 ziceau ca pot sa batat pe oricine.total gresit.
App n-o iesit NN zilele astea din cutia de carton sau prodanca sa ne explice cum ii cu Steaua '86.
E C.L prietene nu Europa League si cam 40% nu realizeaza dupa cum arata sondaju ca locul 2 e imposibil cu lotu asta.
Empyro joi la 19:22
Rog moderatorii, adminii, redactorii si care mai sunteti pe aici sa-l blocheze definitiv pe individ .
De carton este el si familia lui !!!
Afirmatia aia are un iz de provocare si jignire, dar o voi trece cu vederea. Accesul "individului" ramane exact asa, cat timp nu are abateri regulamentare (multe si/sau grave). Tu pe de alta parte ai raspuns cu un atac la persoana.
ADRIAN0808 joi la 21:09
Deci cineva a facut cartoane pe toti suporterii care au fost la stadion !!!
Asta este frumos ?
Eu am fost la stadion si consider ca e o jignire !!!
naiyba joi la 22:24
D-ule Vochin, eu va inteleg frustrarea de a nu fi niciodata antrenor.....Georgievski pana la meciul asta nu a jucat rau si deci nimeni nu putea sa prevada ca va juca prost cu Chelsea, 2. Cu cine sa-l inlocuiasca? El si-a adus fundas dreapta insa a fost luat Rapa (asta nu inseamna ca Cruz ar fi fost mai bun) pe cateva sute de mii desi banii intrau in conturi din bilete si Europa League "fara numar", Reggae a cerut toata iarna trecuta un atacant si un mijlocas ofensiv de creatie, a venit Iancu (asta parca ar vrea sa fie m utu) si Stanciu ( o surpriza placuta insa nu de ajuns pentru UCL ), "printu"(ce gluma proasta), Pio (ii mai trebuie timp), Kape (prea tarziu), plus ca au plecat Chiri pe 8.5 si Ruse 2.5 + plus vanzari bilete, abonamente UEFA etc....asa ca Reggae a facut tactica in functie de ce i-a fost transferat de marele manager f m m si puscarias, cu siguranta Reggae a vrut sa profite de slabiciunile adversarilor numai ca ale noastre s-au dovedit a fi prea mari, culmea, tocmai in compartimentele in care Reggae a cerut intariri inca din iarna trecuta: fundas, numar 10, atacant.
V-as recomanda d-le vochin sa va indreptati frustrarile catre persoanele cu adevarat responsabile pentru esecul de aseara si nu impotriva unui tehnician care incearca sa faca din rahat bici si sa si pocneasca. Trimite-i o scrisoare puscariasului mai bine si spune-i sa scoata banu si sa n-o mai arda aiurea ca nu tine, l-am mirosit si pute, o arde aiurea-n tramvai din scandal in scandal sa nu vedem noi cum arde el clubul si suporterii de bani si trofee. SCOATE BANII JAVRA SI INVESTESTE!!! F M M MM!!!
Iar to vochine, daca esti tu asa de bun, pune tata mana pe o echipa si arata-le la bajeti cum se face daca te tin cojoanele, ca asa din fata laptop-ului pot si eu sa-i mai dau inca 100 de sfaturi lui Reggae.
SuperstaR18 joi la 23:44
Protasov ieri la 04:41
In fine legat de autorul articolului - [bold]maneaua nu este romaneasca[/bold], iar "neamtu'" e roman si nu altceva stimate comentator de eveniment sportiv. Stiu ca lucrul asta nu l-ai invatat la scoala de antrenori dar merita retinut.
Diferenta dintre Steaua si cluburile mari ale Europei nu este numai de bani desi bugetul este fara indoiala foarte important. Este in primul rand de traditie. Atat timp cat conducatorii Stelei o sa ia in raspar ce spun gloriile clubului in loc sa incerce sa-i aduca langa club ( scouteri, consultanti - sunt multe feluri in care acestia ar putea sa ajute, probabil multi ar face lucrul asta pro bono )asa cum fac cei mari cu adevarat lucrurile nu au sa se schimbe, mentalul ramane acelasi, lipsa de respect si seriozitate are sa se vada in joc.
V for Vendetta ieri la 08:40
0-4 cu Chelsea, 1-5 cu Stuttgart si uite asa "neamtul Reghecampf" & co. au intrat in istoria clubului ca partizanii celor mai drastice infrangeri de pe teren propriu in Europa din 1947 incoace.
Nu mai e mult si o sa batem si alt record european negativ, cel detinut de Spartak Moscova privind numarul de meciuri consecutive de acasa fara victorie in Liga.
V for Vendetta ieri la 12:00
AndyQ ieri la 12:53
Ai impresia ca Ahmetov sau Abramovici au intrat in fotbal pt. a-si rotunji veniturile? In niciun caz. Ei au intrat din motive legate de simpatie fata de gruparile preluate, vezi cazul lui Ahmetov, sau pt. notorietate, daca vrei, in cazul rusului de la Chelsea.
Ahmetov e atat de distant de scena fotbalistica, incat ai avea impresia ca nu el e sefu, ci altu' din spate.
Becali a intrat in fotbal cu un singur scop: sa faca bani, prin bisnita, singura meserie pe care o stie. Nu e fan al Stelei, n-a fost niciodata, nu-l intereseaza blazonul, istoria sau imaginea clubului, decqt banii facuti usor, dintr-o ciupeala cu minime investitii.
Niciodata, sub Becali, absolut niciodata nu o sa existe un plan profesionist care sa includa un minim de lucruri: academie, marketing, fanclub oficial, baza de antrenament, stadion, muzeu, membrii marcanti in conducere(foste glorii) cu putere decizionala, departament de scouting, analiza tehnico-tactica si multe altele.
Istoria Stelei sub cioban se repeta dupa un ciclu de 6-7 ani, cu un oarecare varf de forma, dupa care vine o perioada de rusine.
Cu toate astea, inca exista multi(najoritatea suporterilor) care nu vor sa cada, nu le pasa sau chiar le convine de minune situatia actuala.
Orice om sanatos la cap e categoric impotriva situatiei, nu doar pe jumatate: nu sunt de acord dar merg la meciuri, platesc bilet si sustin echipa.
naiyba ieri la 12:56
Aceasta echipa a armatei care avea ca si culori Rosu Galben si Albastru isi pierde identitatea, apartenenta si nu in ultimul rand stralucirea de altadata.
Eu stiu ca nu e bine sa crezi in picturi insa multe dintre ele ne amintesc de acea echipa de aur a CCA , de specialistii cupei cat si de recordul de 104 partide jucate fara infrangere (1986-1989) sau de ce nu, de echipa care castiga 6 campionate la rand intre 92-98.
Mi-e dor de ce am fost si mi-e sila de ce am devenit.
dalexandru20 ieri la 13:06
Legat de comparatia cu Sahtior si performantele sale: da s-a investit mult si cu cap dar echipa a crescut si pentru ca in campionat are adversari cat de cat valorosi.
Afirmatia suporter de carton jigneste intr-adevar (pe unii) iar cand adversar e o echipa precum Chelsea probabil principalul motiv pentru care stadionul e plin cu toate ca, sa ma scuze unii, am vazut muuulta lume care nu are ce cauta pe stadion. Probabil ca in timp, in lipsa adversarilor de valoare, numarul spectatorilor va fi din ce in ce mai mic.
drughi1897 ieri la 13:23
In rest sunt de acord cu voi in celelalte privinte,sigur reghe este un antrenor limitat dar cu mult peste ce a fost la Steaua de vreo 5 ani incoace....nu trebuie sa fiti subiectivi acuma si sa dati cu noroi,oricum raul la club nu este in niciun caz reggae...
AndyQ ieri la 14:58
Sunt de acord cu ideea ca pana la Reggae exista ceva mult mai rau. Atata timp cat Becali si compania conduc Steaua, antrenorul, oricare ar fi el, nu poate fi acuzat doar de lipsa unei coloane vertebrale, acceptand situatia de la Steaua, respectiv ordinele si randuielile venite din puscarie, via Sponte-Cartonel.
Empyro ieri la 15:04
Exemplu :
"Reghecampf e un cocalar absolut. E intruchiparea manelei in carne si oase." - jignire
"sigur reghe este un antrenor limitat " - parere
drughi1897 ieri la 16:04
Drughi, tu ai ramas cu impresia ca Steaua a atacat? Imi poti spune si cate situatii de gol am avut, dar suturi pe poarta!?
Sunt de acord cu ideea ca pana la Reggae exista ceva mult mai rau. Atata timp cat Becali si compania conduc Steaua, antrenorul, oricare ar fi el, nu poate fi acuzat doar de lipsa unei coloane vertebrale, acceptand situatia de la Steaua, respectiv ordinele si randuielile venite din puscarie, via Sponte-Cartonel.
Pai asta e ca am si zis,am incercat...daca te uiti pe statistici o sa vezi ca am avut 8 suturi pe poarta,posesie 45% deci nu e asa rau...si ca sa fim sinceri acum,au avut si bulan la primele 2 goluri mai rar asa ceva.Cred ca esti si tu de acord ca daca era sa jucam la 0-0 sau ceva si nu prindea georgievski o zi asa slaba de l-a facut schurle ala de ziceai ca e maradona nu ne dadeau atatea goluri.Vorba aia a luat-o Barcelona cu 3-0 respectiv 4-0,nu asta e problema,trebuie sa invatam ceva din asta si cheia nu sunt transferurile cu nemiluita si fara folos,crezi tu ca daca veneau wesley,nistor,grozav,bokila s.a.m.d numai luam 4 ? Eu zic ca era si mai nasol ca iti trebuie timp sa integrezi jucatori aia...sa ziceam ca dadea wesley 1 gol din lovitura libera sau ceva,asa si?A avut Stanciu sau numai tin minte cine 2 ocazii din fata portii puteam sa marcam acolo si care era faza o luam cu 4-1 mare smecherie....Trebuie gasite solutii pentru anul viitor,de altfel asta a fost si greseala lui reghecampf ca a declarat aiurea ca ne batem la locul 1-2.Anul asta era corect sa ne gandim la locul 3,tinand cont ca e primul an in UCL dupa mult timp pentru Steaua,si primul pentru reghe.Ieseam din grupe poate mai treceam de un tur,doua si la anul cu niste transferuri facute cu cap si rabdare iti propuneai un loc 2 acolo fara sa te faci de rusine dupa aia...
AndyQ ieri la 17:23
Oricat de putini bani ai vrea sa cheltui, tot gaseai un atacant mai bun decat Kapetanos, sa-l transferi, mai ales ca il aveai pe Piovacari, ca sa-l joci drept pivot. Era nevoie de un alt Rusescu, un alt Bogdan Stancu... un atacant cu glezna fina, nu Kapetanos.
Ei au crezut ca-l renasc pe Tatu. O fi avand el glezna fina, dar e de divizia a 3-a la noi, nu de UCL. Steaua si-a vandut golgheterul si a peticit cum au avut chef. Rusescu, grasut cu era el... o baga in ate, indiferent de numele adversarului. Ii dadeai jumatate de ocazie si o fructifica din 2-3 incercari.
Cat despre Giorgievski... asta e un fel de Carlos: petrecaret, iubitor de viata, arlechin, se tine se glume; in niciun caz un jucator matur(cum e Bourceanu, de ex.)
Pleacarea lui Chiriches nu se simte, Gardos fiind un jucator de valoare apropiata, iar cu putina seriozitate... o sa ajunga de neinlocuit, cam cum a fost la venirea lui la Steaua.
Am mai zis-o: Steaua si-a batut joc in materie de transferuri. Daca langa Piovacari nu aduci un atacant de combinatie, gen Wesley... pot uita de US25.
Georgievski si Popa sunt umbre ale jucatorilor care au fost atunci cand s-au transferat. Nu au prins ei o zi proasta, ci au dat de un adversar cu pedigree, in cazul lui Schurle. Pana la revenirea lui Chipciu... o sa fie macel pe partea dreapta cu astia doi, care parca i-a lovit meteoritu' si-au uitat cum se joaca fotbalul.
Punctele slabe ale Stelei de azi:
banda dreapta(toata), playmakerul(nu cred ca Cristea e solutia), atacul(Kapetanos nu mai poate, Tatu n-a putut niciodata, Piovacari nu poate juca varf autentic).
drughi1897 ieri la 17:37
drughi, da Kapetanos nu trebuia integrat?! Wesley era de 100 de ori mai necesar Stelei decat grecul. Wesley n-a fost adus din cauza salarului cerut si a incertitudinii create de situatia jucatorului(contract s.a.m.d).
Oricat de putini bani ai vrea sa cheltui, tot gaseai un atacant mai bun decat Kapetanos, sa-l transferi, mai ales ca il aveai pe Piovacari, ca sa-l joci drept pivot. Era nevoie de un alt Rusescu, un alt Bogdan Stancu... un atacant cu glezna fina, nu Kapetanos.
Ei au crezut ca-l renasc pe Tatu. O fi avand el glezna fina, dar e de divizia a 3-a la noi, nu de UCL. Steaua si-a vandut golgheterul si a peticit cum au avut chef. Rusescu, grasut cu era el... o baga in ate, indiferent de numele adversarului. Ii dadeai jumatate de ocazie si o fructifica din 2-3 incercari.
Cat despre Giorgievski... asta e un fel de Carlos: petrecaret, iubitor de viata, arlechin, se tine se glume; in niciun caz un jucator matur(cum e Bourceanu, de ex.)
Pleacarea lui Chiriches nu se simte, Gardos fiind un jucator de valoare apropiata, iar cu putina seriozitate... o sa ajunga de neinlocuit, cam cum a fost la venirea lui la Steaua.
Am mai zis-o: Steaua si-a batut joc in materie de transferuri. Daca langa Piovacari nu aduci un atacant de combinatie, gen Wesley... pot uita de US25.
Georgievski si Popa sunt umbre ale jucatorilor care au fost atunci cand s-au transferat. Nu au prins ei o zi proasta, ci au dat de un adversar cu pedigree, in cazul lui Schurle. Pana la revenirea lui Chipciu... o sa fie macel pe partea dreapta cu astia doi, care parca i-a lovit meteoritu' si-au uitat cum se joaca fotbalul.
Punctele slabe ale Stelei de azi:
banda dreapta(toata), playmakerul(nu cred ca Cristea e solutia), atacul(Kapetanos nu mai poate, Tatu n-a putut niciodata, Piovacari nu poate juca varf autentic).
Pai da,ma gandeam ca Pantelis a mai fost la Steaua si e oarecum obisnuit cu atmosfera de la club.Oricum iti dau 100% dreptate in privinta transferurilor ca nu s-a adus nimic de valoare certa in locul celor care au plecat,doar ca eu am vrut sa zic,ca transferurile facute in vara ori cele ce le vom face in iarna(aici nu sunt convins) ca sa ataci optimile de UCL trebuie sa astepti un an sa inchegi echipa.Dar nu ai cum,pentru ca la Steaua nu se vrea performanta,se vrea banutul la buzunar si atat.Atata timp cat iti vinzi cei mai buni jucatori si nu lasi macar 2-3 ani acelasi grup nu ai ce sa speri,asa ca...doamne ajuta :(
LE: Un mic amendament,dupa parerea mea Piovaccari e cam unul din putini jucatori din Liga I care poate juca varf autentic...
Summermurder ieri la 17:59
Fara o organizare profesionista a clubului nu se poate face performanta. Unele rezultate bune obtinute din cand in cand sunt pur si simplu intamplatoare.
In alta ordine de idei expresia: reghe este un cocalar... etc nu i se pare o jignire. Este doar o constatare de fapt.
blood_2_hot ieri la 19:01
O echipa care sa joace doar pe Ghencea si sa isi aduca incet incet suporterii de partea ei.
O echipa creata acum, care sa inceapa din ligile inferioare si sa ajunga in prima Liga in timp.
O echipa poate fara palmares, dar care pentru noi, pentru suporteri, va fi Steaua adevarata.
Cealalta, ramasa doar cu Gigi si cu suporterii lui tampiti, nu o va putea lua decat in jos si se va auto-desfiinta in cativa ani. Ca toate afacerile in care s-a implicat Gigi pana acuma.
Afacerea cu Steaua nu s-a desfiintat inca, deoarece a beneficiat de sprijinul financiar si de imagine al suporterilor. Daca il lasam insa fara asta...
Apropo, dupa ce se va desfiinta, vom lua inapoi si palmaresul, etc. etc.
Eu zic ca a sosit momentul sa scapam de acest nemernic. Din inchisoare nici nu se va putea apara. Intrebarea este cine are resurse si initiativa sa faca asa ceva...
AndyQ ieri la 20:39
Nu Steaua trebuie sa dispara, doar ciobanul. Steaua e Steaua si ciobanul a pus gheara.pe ea fraudulos. A fost cea mai machiavelica lucrare a Paunestilor, ajutati de sefii fotbalului romanesc.
ADRIAN0808 ieri la 21:41
Aveti aici planul gandit de mine .
https://www.fcsteaua.ro/forum/index.php?showtopic=33594
Nu e cel mai bun dar daca mai adaugam ce este de adaugat poate reusim ceva .
E tot un vis si asta , dar mai bine sa incercam asa decat s aasteptam sa plece ciobanul si sa vina fat frumos cu banu gros ...
Empyro ieri la 21:41
Nu Steaua trebuie sa dispara, doar ciobanul. Steaua e Steaua si ciobanul a pus gheara.pe ea fraudulos. A fost cea mai machiavelica lucrare a Paunestilor, ajutati de sefii fotbalului romanesc.
Si prin complicitatea MAPN-ului, respectiv a celor care conduceau destinele acestui club la vremea respecitva (ca o completare).
rtj ieri la 22:37
Ma vad nevoit sa repet anumite lucruri. Orice atac/jignire la adresa echipei Steaua Bucuresti, (jucatori antrenor/staff) va fi sanctionata. Una este sa-ti spui o parere si alta e sa ajungem la jigniri.
Exemplu :
"Reghecampf e un cocalar absolut. E intruchiparea manelei in carne si oase." - jignire
"sigur reghe este un antrenor limitat " - parere
De ce e o jignire? Cocalarul este un tip de om, precum rockerul, rapperul si asa mai departe. Reghecampf asculta manele, are in anturaj tigani, deci este cocalar. Ce mare chestie?
Empyro ieri la 23:03
Chiar daca sunt si lucruri care nu ne fac cinste ? Si daca tot suntem la capitolul asta sa ne denigram si alte legende ?
Si cand spun si alte, o spun cu simtul raspunderii caci de bine, de rau Laurentiu Reghecampf si-a pus amprenta asupra istoriei acestui club. Posteritatea nu o sa retina faptul ca era patron un cioban, ci un singur detaliu : Reghecampf este antrenorul care a castigat titlul 24.
Sunteti de parere ca acesta era un cocalar, ca Stoichita era slugarnic, Iordanescu un lingau, Cernaianu un taran ? Foarte bine, sunt parerile dvs personale, dar aici nu le veti face publice !
punk astazi la 05:10
Empyro, diferenta dintre cioban si Ahmetov nu e legata de marimea averii ci de modul in care au perceput intrarea in fotbal.
Ai impresia ca Ahmetov sau Abramovici au intrat in fotbal pt. a-si rotunji veniturile? In niciun caz. Ei au intrat din motive legate de simpatie fata de gruparile preluate, vezi cazul lui Ahmetov, sau pt. notorietate, daca vrei, in cazul rusului de la Chelsea.
Ahmetov e atat de distant de scena fotbalistica, incat ai avea impresia ca nu el e sefu, ci altu' din spate.
Becali a intrat in fotbal cu un singur scop: sa faca bani, prin bisnita, singura meserie pe care o stie. Nu e fan al Stelei, n-a fost niciodata, nu-l intereseaza blazonul, istoria sau imaginea clubului, decqt banii facuti usor, dintr-o ciupeala cu minime investitii.
Niciodata, sub Becali, absolut niciodata nu o sa existe un plan profesionist care sa includa un minim de lucruri: academie, marketing, fanclub oficial, baza de antrenament, stadion, muzeu, membrii marcanti in conducere(foste glorii) cu putere decizionala, departament de scouting, analiza tehnico-tactica si multe altele.
Istoria Stelei sub cioban se repeta dupa un ciclu de 6-7 ani, cu un oarecare varf de forma, dupa care vine o perioada de rusine.
Cu toate astea, inca exista multi(najoritatea suporterilor) care nu vor sa cada, nu le pasa sau chiar le convine de minune situatia actuala.
Orice om sanatos la cap e categoric impotriva situatiei, nu doar pe jumatate: nu sunt de acord dar merg la meciuri, platesc bilet si sustin echipa.
Am vrut sa zic si eu ceva,dar..... ai zis tu exact ce trebuia.Asta e crudul adevar ce ai scris tu
Marius astazi la 07:34
Ia explica-ne tu care a fost complicitatea ministerului, ca tot esti dragutul de aparator al patronului puscarias. Ce legatura directa este intre minister si preluarea Stelei de catre multpreaincarcerat?
ADRIAN0808 astazi la 08:31
Ia explica-ne tu care a fost complicitatea ministerului, ca tot esti dragutul de aparator al patronului puscarias. Ce legatura directa este intre minister si preluarea Stelei de catre multpreaincarcerat?
Cu riscul de a-mi lua inca o penalizare am sa-ti explic eu cum vine treaba cu MAPN asa mai pe intelesul tau ( si poate al multora care taie frunza la caini pe net aiurea ) :
Marius prietene, daca eu iti bat la usa si iti aduc ceva in casa , un frigider de exemplu, stam si bem un pahar de vin si apoi eu plec cu nevasta-ta si ti-o trimit a doua zi ..... (sper ca intelegi cum) ; si vecinii tai afla de acest lucru, ce crezi ca or sa spuna despre tine, ca ai fost complicele meu sau ca ai fi un papa lapte ?
Cam asa este si cu MAPN-ul .... ori a fost complice ori coruptia si prostia generalilor/ministrilor etc de la acea vreme , au facut ca Steaua sa intre pe mana unui chelner si apoi a unui bijnitar/cioban ....
mq_messi astazi la 09:13
Ca sa va spun parerea mea despre raggae, incep cu o intrebare: Cum va imaginati un antrenor de fotbal bun? Eu mi-l imaginez ori un fost mare jucator ori un om foarte inteligent. In niciun caz un prichindel cocalar, care nu leaga 2 propozitii, se plimba doar prin cercuri de mafioti si manelisti, dar a avut norocul de un nucleu de jucatori extraordinari si un campionat fara rivali.
Marius astazi la 11:23
Cam asa este si cu MAPN-ul .... ori a fost complice ori coruptia si prostia generalilor/ministrilor etc de la acea vreme , au facut ca Steaua sa intre pe mana unui chelner si apoi a unui bijnitar/cioban ....
Prietene, in primul si-n primul rand, e o prostie crasa sa culpabilizezi un intreg minister pentru actiunea (sau lipsa ei) unui numar extrem de mic de oameni.
In al doilea rand, prietene, multam pentru explicatie. Pacat ca e cretina. Asta pentru ca nici reprezentantii MApN si nici macar Paunescu n-au cedat Steaua de buna voie. Acolo a fost vorba despre o actiune orchestrata de Gigel si de baietii care aveau interesul sa-l scoata in fata. Acolo s-au facut o serie destul de lunga de infractiuni, care au fost "sterse" dupa putin timp prin distrugerea majoritatii actelor.
Daca vrei sa pastrez analogia ta, e ca si cum cineva ar veni la tine in casa, ti-ar lua nevasta cu japca, i-ar lua actele si ar duce-o la el acasa. Acolo i-ar da cateva batai sanatoase, ar distruge certificatul de casatorie si ar spune ca e nevasta lui, ea confirmand povestea de frica. Tu ai sti ca aia e nevasta-ta, vecinii tai ar sti, mai toata lumea ar sti, dar n-ai avea ce sa faci. Dupa 15 ani generatiile s-ar schimba, nevasta-ta ar continua sa traiasca in casa aluia, ba i-ar face si cativa copii, iar cand tu ai aparea sa spui ca aia e nevasta-ta baietii de pe ulita ar rade usor sau chiar te-ar trimite acasa injurand.
Ia spune-mi, in cazul asta ce-ai fi tu? Complice? Papa-lapte?
ADRIAN0808 astazi la 12:06
Prietene, in primul si-n primul rand, e o prostie crasa sa culpabilizezi un intreg minister pentru actiunea (sau lipsa ei) unui numar extrem de mic de oameni.
In al doilea rand, prietene, multam pentru explicatie. Pacat ca e cretina. Asta pentru ca nici reprezentantii MApN si nici macar Paunescu n-au cedat Steaua de buna voie. Acolo a fost vorba despre o actiune orchestrata de Gigel si de baietii care aveau interesul sa-l scoata in fata. Acolo s-au facut o serie destul de lunga de infractiuni, care au fost "sterse" dupa putin timp prin distrugerea majoritatii actelor.
Daca vrei sa pastrez analogia ta, e ca si cum cineva ar veni la tine in casa, ti-ar lua nevasta cu japca, i-ar lua actele si ar duce-o la el acasa.
...
Marius sigur ca explicatia mea este foarte cretina, dar stii de ce ? Pentru ca numai cretinii se intreaba cum naiba de un cioban anagramat, incult si cu un caracter murdar, dar cu bani evident, a reusit sa puna mana pe un club ca Steaua ...
Nu acuz MAPN-ul ... nuuu... clubul era pe mana portarului , a femeii de serviciu si a unuia dintre soferii MAPN-ului ... Ei erau de fapt conducatorii clubului ... nu vreun general/ministru/ofiter superior .... Si bineinteles cum ciobanul pastea turma prin spatele stadionului , a vazut actele clubului la poarta din spate si le-a luat crezand ca e vreo revista ...
Eu cred ca nimeni si nimic pe lume nu-i putea forta pe cei raspunzatori sa cedeze clubul unui oarecare ... Il aveau pe Iordanescu ( general), pe Ienei etc ... Pe ei i-a strans cu usa un cioban .... ma faci sa rad ...
Marius astazi la 13:11
In al doilea rand, am scris, cred eu, cat se poate de clar ca Gigel n-a venit de la munte, dintre oi, si a pus manutele pe Steaua. E evident ca a avut ajutor de undeva de foarte de sus, dar, si aici e un mare dar, ministerul si Paunescu n-au vrut sa cedeze clubul.
Daca voiau, nu era nevoie ca Gigel sa isi bage nepotii si bodyguarzii in adunarea generala, nu era nevoie de impunerea unei cotizatii anuale ca sa-i excluda pe ceilalti membri, nu era nevoie sa distruga documente.
Pur si simplu prelua clubul si toata lumea era fericita.
Andreea 05.10.2013@13:36