02-11-10

Vioara Intai

Anii `90, si nu alta perioada din istoria Stelei, sunt – in opinia mea personala – un model despre cum trebuie abordat – adaptat la realitatile de azi – actul managerial la Steaua, in linii mari.

Dominatia cvasi-totala a Sectiei de Fotbal a Clubului Steaua trebuie analizata in contextul real al epocii, fara cosmetizari naive, eliminand atat excesele imperialiste venite din partea sustinatorilor Clubului nostru, cat si otrava frustrata aruncata de adversarii socati de puterea emanata de Institutia Steaua din momentul in care caii de bataie – Valentin, comunismul, presedintele Statului, abuzul si alte juisari neputincioase, colcaind a ura, frustrare si incompetenta– au disparut.

Structura sub care isi desfasura activitatea Clubul de Fotbal a impiedicat – si nu ajutat – performantele fotbalului, performante care, oricum, au creat standard, stabilind reper, in epoca.

Pana spre sfarsitul anilor `90, in anul 1997, in care fotbalul s-a separat de Clubul Sportiv, contributia incasarilor FC Steaua la CSA Steaua era de 70%. Cu alte cuvinte, toate intrarile fotbalului – asta insemnand in procent de 90% sume provenite din vanzarile de jucatori – erau impartite, Clubului de Fotbal neramanandu-i decat 30% din sumele incasate. Din aceste sume, provenite din vanzarea jucatorilor (caci alte surse nu prea existau, neplatindu-se drepturi de televizare interne, ci doar la meciurile internationale si nici sponsorii nu aveau contributii mari), 70% mergeau la centru, la Clubul Sportiv, care le redistribuia catre celelalte sectii.

Altfel spus, fotbalul sustinea financiar performanta tuturor celorlalte sectii ale Clubului Steaua Bucuresti. Asta se facea, fireste, in detrimentul posibilitatilor Sectiei de Fotbal de generare a unei performante superioare. De vreme ce, pe plan intern, dominatia era asigurata – in conditiile in care, reiterez, erau obligati sa cedeze 70% din venituri catre clubul sportiv –, apare ca intemeiata logic presupunerea ca, fara a ceasta obligatie, Steaua ar fi fost una din echipele si mai de seama ale Europei, putand repeta parcursuri de tipul celui reusit de Dynamo Kiev, in 1998-1999, si chiar `97-`98 cu Sevchenko si Rebrov cu nimic peste Adrian Ilie sau Panduru.

Totusi, aceasta situatie (pe care o vom explica pe larg cu alt prilej), nu trebuie interpretata negativ, fiind – pe undeva – o reechilibrare a situatiei din perioada 1984-1989, cand, indetrimentul altor sectii – care aduceau performante europene – Sectia de Fotbal a primit o parte uriasa din bugetul Clubului Sportiv. O putem vedea, mai degraba, ca o solidaritate intre generatii, intr-un anumit fel, chiar daca au existat anumite particularitati mai accentuate ale fenomenului.

In aceasta situatie, maiestria conducatorilor Sectiei – recte, Ion Alecsandrescu – a fost cea care a construit strategia ce a produs performanta. Cum banii intrati din transferurile masive, facute imediat dupa liberalizarea din `90, intrau in procent de minim 70% la Clubul Sportiv, Steaua a avut un decalaj fata de Craiova – care a castigat titlul datorita folosirii banilor de pe transferul lui Popescu la PSV –, si Dinamo – a caror manevre din perioada aia au fost clasate de justitie ca atare, prin condamnarea celui care lasa cate 50 de marci usierilor de la Melody, din Mamaia, cel care acum vorbeste cu copacii, Vasile Ianul, la puscarie –, slabirii lotului necontrapunandu-se banii care sa fie folositi pentru reconstructia sa.

Dupa 2 sezoane de reasezare, la inceputul sezonului 1992-1993, la Steaua sunt adusi Basarab Panduru, Ionut Parvu, Daniel Prodan, Daniel Iftodi, Iulian Filipescu si Ion Viorel.

Ion Viorel s-a nascut pe 2 noiembrie 1967, in Maracineni, judetul Buzau. A debutat in prima divizie la 19 ani, in Gloria Buzau-Chimia ramnicu Valcea 3-1, la 12mai 1987, intr-o echipa cu Ilie Stan sau Mircea Sandu, la finele unui an in care Gloria va retrograda in divizia B, el jucand doar 4 meciuri.

Urmatorii 4 ani – intre 1987-1991 – Ion Viorel va juca in Divizia B, ocupand locurile 8, 4 si de doua ori locul 2. In sezonul 1991-1992, ca lider valoric al Buzaului, este transferat la Otelul Galati, pentru care joaca 33 de meciuri si inscrie 11 goluri. A fost o evolutie excelenta a lui Viorel, care, la 24 de ani, isi facea adevaratul debut in prima divizie. In acel an clasamentul golgheterilor nu cuprindea niciun stelist: 1.Gábor Gerstenmájer (Dinamo-21 de goluri), 2.Sulejman Demollari (Dinamo-18), 3.Costel Lazar (Petrolul-16), 4.Ioan Constantin Marcu (FC Brasov-15), 5.Adrian Vasai (Inter Sibiu-14).

Steaua se intarea cu 2 jucatori de Divizia B. Panduru de la Resita (locul 11 in B) si Prodan, de la Satu Mare. Se mai intarea cu un jucator de la Divizia C, Iulian Filipescu, cu un jucator de la o echipa de locul 11 (Bistrita), l-am numit aici pe Iftodi, si cu un jucator de 24 de ani, care jucase de la 20 la 24 de ani, in Divizia B. Astea erau, ca si inainte de `89, marile tunuri pe care le dadea Steaua, care prin santaje si presiuni, fura toti jucatorii buni.

Ion Viorel a avut 3 ani buni la Steaua, facandu-si datoria mai mult decat onorabil. Jucator ofensiv, in general atacant, era foarte iute, dar si deosebit de tehnic. Cu un fizic redus, dar foarte dispus la efort, Ion Viorel reprezenta o solutie buna pentru atacul Stelei, putand interpreta diverse partituri tactice. Era distribuit, in general, pe partea dreapta a atacului, creind panica prin serpuirile sale care se terminau cu centrari sau pase in fata portii, de unde se indeplinea formalitatea bagarii mingii in poarta. Nu faceti greseala sa credeti ca era jucator de tip-extrema, liniar. Dimpotriva, era foarte inventiv, cu intrari frecvente in combinatii. Avea abilitatea de a fi latura in triunghiuri ofensive semi-statice, dar si de a fi sageata lansata de Ilie Stan sau Galca. In momentele de presiune ale echipei, mingea se arunca pe Viorel, care lua mult din sarcina care apasa echipa, ori prin oferirea unor fronturi largi de pasare, prin castigarea unor unghiuri si distante largi, ca la rugby, prin sprinturi pe lansari de 35-40 de metri, ori prin curse cu mingea la picior, prin care deschidea defensiva adversa si crea momentul de respiro pentru coechipieri.

Jucator bun de combinatii, cu bagaj tehnic peste medie, cu simt al golului, dar tributar unui fizic firav, Ion Viorel a ajutat Steaua, in prima jumatate a anilor `90, castigandu-si fara discutie atat de onorantul statut de nouzecist.

In sezonul 1992-1993, Ion Viorel juca 32 de meciuri si inscria 4 goluri. Steau castiga campionatul, terminand la 4 puncte deasupra lui Dinamo, cu 25 de victorii, 7 egaluri si doar 2 infrangeri, golaveraj 84-22. Ion Viorel era un om de baza, in anul in care Steaua era eliminata in sferturile Cupei Cupelor de Royal Antwerp (0-0 si 1-1). Ion Viorel tinea, alaturi de Vladoiu, tot atacul Stelei, care era format din Andrasi I, Vlădoiu, Ion Viorel, State, Filipescu, Safta, Hrib.
Pe data de 29 septembrie 1992, Ion Viorel marca singurul sau gol pentru Steaua in Cupele Europene. Steaua intalnea acasa, formatia nord-irlandeza Bohemians Dublin, cu care remizase, scor 0-0, in prima mansa a turului inati al Cupei Cupelor. Gherasim - Panait, Doboş, B. Bucur, Pîrvu - Fulga(64 V. Ion), I. Stan, Panduru, I. Dumitrescu - Andrasi(67 State), Vlădoiu era echipa care dispunea cu scorul de 4-0 de irlandezi Andrasi(26,34), Vlădoiu(45), Viorel Ion(85), urmand sa-i intalneasca (si sa-i elimine) in turul urmator pe cei de la Aarhus, Viorel jucand, ca titular, atacant, in tur si mijlocas dreapta in returul care a adus calificarea in sferturi.

In sezonul 1993-1994, Viorel juca in 24 de meciuri, inscriind 5 goluri. Steaua castiga Campionatul cu 53 de puncte, 22 de victorii, 9 egaluri si 3 infrangeri, cu 63 de goluri marcate si 19 primite. Adi Ilie, Lacatus, Rosu, Vladoiu si Ion Viorel erau atacantii Stelei in acel sezon. Ion Viorel devenea rezerva – logic –,Lacatus luandu-si in stapanire pozitia pe banda dreapta, dupa ce i-a santajat pe conducatorii Stelei cu un transfer al sau la Dinamo, care le-ar fi pus suporterii in cap, acceptandu-i-se, in final, doleantele financiare, singurele pe care le-a urmarit la revenire. Ion Viorel intra, in general, in partea a doua a meciurilor, jucand si la mijlocul terenului, si fiind un fotbalist ca ajuta in orice formula tactica.

In sezonul 1994-1995, Ion Viorel juca 8 meciuri, aducandu-si contributia la castigarea campionatului cu numarul 3 consecutiv. Steaua castiga campionatul cu 77 de puncte, 23 de victorii, 8 egaluri si 3 infrangeri, golaveraj 72-25, cu Univ Craiova pe 2, la 9 puncte, si cu Dinamo pe locul 3, la 12 puncte distanta, si castiga si Supercupa, impotriva Petrolului. Marian Popa revenea la Steaua, in atacul format de Lacatus, Rosu, Ilie, Catalin Popa si Ion Viorel.

Acesta din urma pierduse echipa, pe langa Lacatus si Ilie, Marian Popa fiind atacantul de careu de care era nevoie, uneori, iar Rosu si Filipescu, foarte tineri. Cum la mijloc evoluau alti super-fotbalisti, la sfarsitul anului 1995, la varsta 28 de ani, Ion Viorel se despartea de Steaua.

Se reintorcea la Otelul Galati, undea avea sa joace 7 sezoane – cu exceptia returului sezonului `98-`99, cand a jucat in Bundesliga, cu 12 meciuri si un gol pentru Bochum –, pana in 2001, si sa faca parte dintr-o echipa frumoasa, cu Ion Gigi, Pellin, Tofan, Males, Vali Stefan, State sau Viorel Tanase. Dupa un retur ratat la Rapid, in 2001, se transfera la Buzau, unde va activa ca jucator si antrenor/jucator timp de 5 sezoane, pana in 2007-2008, cand bifeaza ultimele 2 prezente in prima liga, in urma unei promovari realizate – in mare parte – datorita ambitiei, pasiunii si priceperii sale.

Ion Viorel are 253 de meciuri si 53 de goluri, in Divizia A. In Bundesliga are 12 meciuri si un gol. Are 4 selectii la echipa nationala, 2 contra Egiptului, in 1991, una in 1992, contra Greciei, si una in 1997, contra Macedoniei.

Pentru Steaua a ajutat la castigarea unui numar de trei campionate, 1992-1993, 1993-1994 si 1994-1995, primele trei din cele sase consecutive care ne vor lumina deceniul.

Azi, cand niste bestii demente sustin curvele ca fiind ingeri si negrul ca fiind alb, Ion Viorel ne arata ce inseamna Steaua. Acest jucator – la valoarea caruia unii pe care s-au platit 1,5 milioane de euro celor de la Galati – nici nu viseaza sa ajunga (nemaivorbind de altii care sunt considerati fotbalisti), ne demonstreaza foarte fidel ce inseamna Steaua.

Care era standardul de excelenta impus in Ghencea si ce nivel trebuia sa demonstrezi pentru a avea onoarea sa te numesti jucator al Stelei. Cand un jucator de valoarea lui Ion Viorel – care azi ar face 2, 3 milioane – nu avea loc in lotul Stelei, fiind un umil slujbas (dar demn si valoros), ar trebui ca unii sa stea bine – si mult – sa se gandeasca cine sunt si ce dracu fac.

Pentru ca a contribuit cu mijloacele lui la gloria Clubului Steaua, fiind un jucator onest si muncitor, care a demonstrat, apoi, pe langa valoarea sportiva notabila, un caracter frumos, cat si pentru faptul ca ne da inca o masura a ceea ce insemna si ceea ce ar trebui sa insemne standardul de calitatela Steaua, Ion Viorel – care mie personal, imi seamana fidel cu Saviola ca stil de joc –, merita aprecierea noastra.

Indiferent ca interpretam in registrul lantul este atat de slab pe cat de puternica este cea mai slaba veriga a sa, sau Pusca si cureaua lata – fiecare dupa cat il ducea mintea – Ion Viorel mi se pare deosebit de pilduitor (mai mult chiar decat jucatorii mari) pentru a demonstra forta incredibila a Clubului Steaua, si – mai ales – modul in care era aceasta forta generata.

Azi, 2 noiembrie 2010 – nascut in aceiasi zi cu Jean Chardin, Dimitrie Paciurea sau Burt Lancaster, mai avem, inca odata, ocazia sa intelegem CINE SUNTEM, prin parcurgerea carierei unui fotbalist al Clubului Steaua.

La multi ani, Ion Viorel!



Gandalf