29-07-10

Nebunu'

Numai un nebun ar fi fost în stare să câştige, ca jucător, un titlu şi 3 Cupe cu echipa Armatei, ca apoi, ca antrenor, cariera să-i fie încununată cu un titlu în contul Petrolului Ploieşti(lansându-i pe Sfetcu, fraţii Dridea, Tabarcea, Badea), 5 titluri şi 2 Cupe cu Dinamo şi 1 titlu, în strâmtoarea Bosforului, cu Fenerbahce. Cu 6 titluri, probabil că a prins quinta celor mai performanţi coach-i din campionatul intern. Ca jucător/antrenor: 7 titluri şi 5 Cupe. Impresionant, dacă ţinem seama că majoritatea trofeelor le-a obţinut sub aceiaşi caschetă, dar cu însemne diferite, ireconciliabile: C.C.A.şi Dinamo. Cine să fi fost acest performer ? Portarul de la Juventus(totuşi, Bucureşti), C.C.A. şi C.A.Câmpulung Moldovenesc: Traian Ionescu. „Nebunu’”din vestiare şi „nea Trăienică” din Floreasca. Neinspiraţia(zicem acum după război) a transferat de la Steaua, ipotetic, în palmaresul lui Dinamo 5 titluri, graţie acestui apărător al buturilor militare vreme de 4 ani.

Ofiţer de carieră, Traian Ionescu a coborât repede milităria din pod, mai ales acolo unde avea material de calitate, atât de vulnerabil la tentaţia de dincolo de gazon, aglomerată cu chelneri şi „baletatriste”(ca să-l cităm pe memorialistul dinamovist Cornel Dinu). La victorii, ce se ţineau lanţ în debutul anilor ’60, dinamoviştii, care declanşaseră cursa de urmărire a eternilor rivali din Ghencea(4 titluri consecutive, valorificând clasa unor Varga, Pârcălab, Eftimie, Frăţilă, Ţârcovnicu, fraţii Nunweiller, David), „se recuperau”, pe traseul Budapesta-Berlin(restaurantele, nu capitalele). La succese, nea Trăienică le spunea morocănos „v-aţi făcut doar datoria”, iar la înfrângeri mătura cantonamentul cu ei. Când abaterea se dovedea minoră, antrenorul îi telefona „pe bune” colonelului Turtureanu(alintat Tutu de fotbalişti), căruia îi plăcea să se laude superiorilor: „Dacă nu eram atent eu, ofiţer vigilent, haimanalele astea de mare viitor cădeau iar în prăpastia băuturii !” Când boacăna căpăta proporţii, se forma ferm numărului de telefon al generalului Staicu. Se prezenta regulamentar, raporta şi din când în când rostea, luând poziţie de drepţi: „Am înţeles. Să trăiţi !” Mult mai târziu s-a aflat că aceste convorbiri erau „simulate”. Nea Traian se comporta în spiritul „casei”, cu o anume doză de conspirativitate. Şi, se spune, că tot el este autorul vestitei doctrine: „nu este suficient să te întăreşti tu, trebuie să slăbeşti, prin orice mijloace, adversarul”. „Prin orice mijloace” anticipa puzderia de „căţelandri” Dinamo(de la Piteşti, Cluj, Braşov, Bacău la Victoria).

Transferurile militare şi sportive dintre Armată şi Ministerul de Interne sunt foarte ciudate, dar pe plan sportiv capătă proporţia unor catastrofe în rândul suporterilor. Dănciulescu a fost naşul, pe rând, al ambelor tabere, Bumbescu a trecut din Groapă în Ghencea şi a câştigat Cupa Campionilor Europeni, iar bietul Turcu(Viorel, nu inventatorul tandemului de trei) făcea o curioasă navetă între cluburi. Nebunu’ scotea sufletul din dinamovişti la antrenament(reducându-le pofta „haimanalâcului”- un alt cuvânt Dinist) şi uneori aplica metode cazone(Dumitrache şi-a amintit mereu când antrenorul furios l-a bătut cu scaunul, nereuşind să i-l pună, totuşi...la cap). Într-un târziu, nea Trăienică a venit o vreme ca antrenor şi la Steaua, dar mişcarea s-a dovedit un fiasco, ceva contra naturii. Poate de aceea generalul militar Nuţă a fost atât de urât sub cupola Internelor, iar generalul de securitate Staicu, mutat la Academia Militară, plângea ca un copil: „cum să lucrez, Dinule, acolo, eu care i-am iubit ca pe copiii mei pe Piţi Varga, pe Mopsu, pe Onei sau pe nea Trăienică ?”. Doar căpitanul de tancuri Tică Dănilescu n-are nici o problemă, fie că e-n Ghencea, fie că-i în Groapă. Când se mimează pasiunea pentru fotbal, raţionalii dănileşti alungă hăt departe fantomele superbe ale nebunilor...


Constantin Ardeleanu