29-07-10
Interviu Radut: Sunt stelist de micA fost cel mai costisitor transfer al Stelei în pauza de vară, 750.000 de euro ajungînd la Internaţional Curtea de Argeş în schimbul său. A fost titularizat direct din primul amical de Piţurcă, a fost asemuit cu Xavi şi Iniesta de către Becali după cel dintîi joc oficial şi tot la prima sa apariţie în campionat i-a cîştigat definitiv pe fani: s-a urcat pe gardul din faţa galeriei şi a scandat împotriva lui Dinamo. Ieri, cu 3 zile înaintea debutului pe Ghencea, Răduţ a acceptat un amplu dialog pentru cititorii Gazetei Sporturilor.- Mihai, te-a luat prin surprindere transferul la Steaua la doar 20 de ani? - Nu mă aşteptam să ajung atît de repede aici. Mai ales după ce revenisem în ţară de la Sporting Lisabona şi mulţi îmi ziceau că e un pas înapoi şi o să fie greu. Da, interesul Stelei m-a surprins. Iar cînd domnul Benone Lazăr, patronul de la Curtea de Argeş, a venit şi mi-a zis că mă vrea Steaua, am zis - Dar de unde şi pînă unde ai ajuns tu să fii stelist de mic? - Pasiunea mea pentru Steaua a început cînd tata şi mama aveau un magazin şi aduceau tricouri ale echipelor de afară, iar al lui Bayer Munchen era aproape identic cu cel al Stelei. De atunci am devenit un suporter înfocat al Stelei, prin '96-'97. Cînd am început să văd şi meciurile echipei, îl admiram pe Ritli. Îl rugam pe tatăl meu să-mi tragă zilnic la poartă, visam să ajung cîndva portar la Steaua. "Dacă ar fi să aleg un singur meci în care mi-aş dori cel mai mult să marchez, acela ar fi împotriva lui Dinamo. Dar aş vrea să o şi batem neapărat pe Dinamo, nu numai să dau eu gol" Mihai Răduţ "Am plîns după Middlesbrough" - E adevărat că, în adolescenţă, aveai pe pereţi postere cu Steaua? - Da, mai ales cînd evoluam la Ardealul Cluj. Dacă Steaua era echipa mea de suflet, trăiam şi sufeream pentru ea. - Şi cum ai suferit la returul cu Middlesbrough? - Nici nu vreau să mai vorbesc despre acel moment... Eram la Ardealul Cluj şi din 20 de jucători, vreo 3 erau dinamovişti, vreo doi rapidişti şi restul cu Steaua. Noi, steliştii, am văzut meciul separat, într-o cameră, iar cînd Maccarone a marcat golul de 4-2 am început să plîng. Toată noaptea am plîns, a fost un coşmar. Eram în stare de şoc că am pierdut calificarea în finală. "Le promit suporterilor că voi da totul pentru culorile clubului şi sînt convins că mă vor susţine dacă voi avea evoluţii bune" Mihai Răduţ Ce i-a promis Piţurcă - Te apasă tricoul de titular pe care ţi l-a oferit Piţurcă? - E o senzaţie plăcută. Nu mă apasă şi nu am avut emoţii. De-acum, trebuie să demonstrez că merit să port acest tricou roş-albastru. Pînă în momentul ăsta n-am simţit presiune pentru că băieţii m-au primit extraordinar şi nici n-am venit în plin campionat să intru direct la jocuri oficiale. Am avut timp de acomodare. - Ce ţi-a spus Piţi la prima discuţie? - Că am făcut cea mai bună alegere pentru că am venit la cea mai mare echipă din fotbalul românesc. Apoi mi-a zis că mă va ajuta să joc la un nivel înalt care să mă ducă la o echipă mare din Europa. - Cum l-ai caracteriza pe Piţurcă? - E un tip foarte apropiat de jucători, care ştie să ţină vestiarul. La meciuri şi la antrenamente e foarte serios, cere disciplină maximă. În rest, e foarte de treabă. - Îţi place postul pe care ţi l-a oferit, cel de mijlocaş ofensiv? - Cred că mi se potriveşte ca o mănuşă! De fapt, pe postul ăsta mi-am început cariera, dar pot să joc oriunde la mijlocul terenului. Ca mijlocaş central ofensiv mă simt în largul meu. - E o presiune în plus pentru tine fiindcă eşti cel mai tînăr din primul "11"? - Nu. Aici am văzut că sîntem trataţi toţi la fel, indiferent de vîrstă, de nume, de vechime. E egalitate pentru toţi, parcă sîntem împreună de 10 ani, nu de o lună. - Dar laudele în exces ale lui Gigi Becali te-au copleşit? - E prematur. Pînă la urmă, a trecut un singur meci, iar eu nu sînt foarte mulţumit de prestaţia pe care am avut-o cu U Cluj şi va trebui să-mi îmbunătăţesc jocul. Totuşi, ca stil de joc cred că sînt mai aproape de Iniesta decît de Xavi. În schimb, îl consider pe Zidane cel mai mare mijlocaş ofensiv care a existat vreodată. "E o presiune pentru echipă deoarece am fost lăudaţi în amicale, am început bine sezonul, acum trebuie să o ţinem tot aşa şi eu cred că e greu să menţii un nivel maxim în toate etapele de campionat" Mihai Răduţ N-a vrut să joace fundaş la Sporting - Cum aştepţi meciul cu Universitatea Craiova? - Recunosc că am ceva emoţii, mai ales că stadionul va fi plin. Aşteptările suporterilor vor fi mari, dar cred că atunci cînd voi păşi pe teren, voi scăpa de trac. Cel puţin, aşa sper. (Rîde) - Va fi ca în prima etapă, adică victorie? - Meciul va fi mult mai greu pentru că Ştiinţa e o echipă tînără, dar valoroasă, iar noi vom fi un pic sub presiune pentru că Ghencea va fi plin cu suporteri şi toţi vor victoria. - Ce te-a învăţat experienţa de la juniorii lui Sporting Lisabona? - Am jucat acolo în sezonul 2007-2008. Era diferit faţă de România ca seriozitate la nivel de juniori. Anul acela m-a ajutat să înţeleg un lucru: cum te antrenezi, aşa joci. Nu ca la noi, în România, că sînt prieten cu ăla şi nu-l driblez la antrenamente să nu-l supăr sau nu-i dau gol amicului din poartă. - Bun, şi de ce nu ai continuat la Sporting? - La un meci împotriva lui Manchester United, fundaşul dreapta s-a accidentat şi m-au pus pe mine pe acel post. Mi-au zis că o să fie ceva temporar, dar apoi numai acolo eram folosit şi mi-au propus şi pentru echipa mare să joc tot fundaş dreapta. Am refuzat fiindcă nu am nici o calitate pentru acel post şi nu am vrut să mai merg acolo. Tata s-a supărat pe mine şi n-am vorbit cu el o lună, iar alţii mi-au zis că sînt nebun că m-am întors, că voi ajunge Luţu doi, că m-am terminat la fotbalist. "Cum mă văd peste 10 ani? Păi, dacă acum am doar 20, tot jucînd fotbal mă văd. Dacă mă va ajuta Dumnezeu să ajung la echipă mare de afară, va fi bine, dacă nu, îmi voi încheia cariera de la Steaua" Mihai Răduţ - Ştii ce se spune despre copiii ai căror părinţi sînt înstăriţi, că nu ajung niciodată fotbalişti mari... - Ştiu ce se spune, dar n-are nici o legătură cu mine, eu sînt pe cont propriu de ani buni, trăiesc cu banii cîştigaţi de mine. Iar părinţii mei au o situaţie bună, nu sînt bogătaşi. - Dar e adevărat că la majorat ai primit cadou din partea părinţilor o limuzină Audi scumpă? - N-a fost un cadou. Eu am pus jumătate din bani, părinţii au pus cealaltă jumătate. - Pentru un puşti de 20 de ani, Bucureştiul e un oraş periculos? - Sînt tentaţii mari, e adevărat, dar depinde de fiecare persoană cum ştie să se ţină departe de aşa ceva. Şi la Las Vegas dacă eşti, dar ştii ce vrei de la viaţă, stai în banca ta şi nu te laşi furat de peisaj. E timp pentru orice, şi pentru distracţii, şi pentru o ieşire în club, important e ca prima dată să-ţi faci treaba şi apoi să te gîndeşti la distracţii. "Să ajung să joc la Barcelona e visul carierei mele. Nu ştiu dacă se va împlini vreodată, dar şi să mă transfer la Steaua a fost un vis care iată că mi s-a împlinit" Mihai Răduţ Ce calităţi crede că are 1. Tehnica 2. Viziunea jocului Ce defecte crede că are 1. Nu prea fac faza defensivă 2. Ar trebui să mai pun vreo două kilograme ca masă musculară, că am doar 68 de kilograme la 1,78 metri Ce ştie despre România comunistă Răduţ s-a născut la 3 luni după Revoluţia din '89, mai precis pe 18 martie 1990. Cînd e întrebat despre România de dinainte de căderea lui Ceauşescu, zîmbeşte: "Ştiu de la şcoală, mi-au mai povestit părinţii cîte ceva din ce era atunci. Din ce am înţeles eu, a fost o perioadă grea pentru ţară, dar erau şi lucruri bune. De exemplu, pentru fotbal era bine, că toţi jucătorii evoluau în ţară şi echipele erau puternice. Apoi, toată lumea avea un serviciu, nu existau şomeri, dar, totuşi, mîncarea era raţionalizată şi nu prea se găsea. Cred că dacă graniţele ţării ar fi fost deschise şi românii puteau călători liberi, erau alte perspective şi nu se mai ajungea unde s-a ajuns". sursa: Gazeta Sporturilor FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Personalizare
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
AR FI BINE DACA AR FI ASA
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/16612/AR FI BINE DACA AR FI ASA"> https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ foto 26 ',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/16591/foto 26"> https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
| https://fcsteaua.ro:/
makavelli19 29.07.2010@08:41
FORZA Steaua!
adynezu 29.07.2010@08:43
Tupac Amaru 29.07.2010@08:46
Si Oprita!
Oricum, nu conteaza cu cine tinea cand era mic, important e sa fie bun la Steaua!
Eu ii doresc succes!
PS In perioada comunista era mai bine pentru toti. Adica mai putin rau. Si o spune un anti-comunist la fel de inrait ca in decembrie 1989. Dar care intre timp a devenit un anti-democrat si mai convins.
Hai, va rog, nu incercati sa imi spuneti ca e mai bine acum ca atunci.
Si, mai ales, nu-mi spuneti sa propun o solutie. Ea exista, evident, dar daca spun, risc sa fac puscarie pentru ca "m-am exprimat liber". Asta - apropo de libertatea de exprimare.
CebaLaur 29.07.2010@09:46
ovidiu11 29.07.2010@10:01
Sper sa confirme si sa devina un mare fotbalist.
Stelistul1995 29.07.2010@10:03
RobYnho 29.07.2010@11:19
Nu merge fara un pic de depravare.
txavi 29.07.2010@11:40
Nu cred ca asta e principala problema. Mai degraba munceste, pune suflet, daca gibonul zice de tine ca valorezi 20 de milioane, NU-L BAGA IN SEAMA, daca taranu zice ca esti praf si ca n-ai valoare NU-L BAGA IN SEAMA!
Tupac Amaru 29.07.2010@11:54
Nu cred ca asta e principala problema. Mai degraba munceste, pune suflet, daca gibonul zice de tine ca valorezi 20 de milioane, NU-L BAGA IN SEAMA, daca taranu zice ca esti praf si ca n-ai valoare NU-L BAGA IN SEAMA!
Sunt curios ce-ar zice lumea daca ar afirma ca e homosexual. Adica daca s-ar pozitiona in sensul presupus corect trasat de "elite".
senzor00 29.07.2010@11:55
grizzly 29.07.2010@12:14
Tupac Amaru 29.07.2010@12:44
Nu merge fara un pic de depravare.
Corect. Important e ca-i plac fetele si nu baietii! Bine, e greu sa fii pe invers in Ro, cu atatea frumuseti langa tine...
xray 29.07.2010@14:29
Ii urez succes!
PS
Ciobanul si-a luat-o in freza de la Piti ca l-a laudat excesiv pe Radut dupa meciul cu U Cluj.
Robert Aeroth 29.07.2010@16:34
Dan Preda 29.07.2010@19:30
Pina una alta "Ciobanu" asta e cioban pe banii lui. Voi ce ati vrea, sa nu aiba voie sa vorbeasca despre un jucator cumparat cu BANII LUI ?
Adrian 29.07.2010@19:34
Ciobanul nu a cumparat Steaua pe banii lui. De ce vorbeste despre ea?
Daniel-Ionut 29.07.2010@19:37
Este un interviul al lui Radut, ce legatura are GgB?
Treceti pe alt topic!
Daniel-Ionut 29.07.2010@19:55
rnz 29.07.2010@21:20
Altul care era stelist de mic.Daca ajunge pe la rivali,parca il vad cocotat pe garduri in culmea extazului,urandu-ne de bine.
Stai cuminte.Cu siguranta e stelist.Altfel nu s-ar fi hazardat in declaratii gen "�mi voi �ncheia cariera de la Steaua".
Interviul il face sa para un fotbalist foarte serios de la o varsta frageda.Sper sa ramana asa.
inzaghi4ever 29.07.2010@21:53
Da, si Lacatus era (vezi Fane Chioru pentru detalii)!
Si Oprita!
Oricum, nu conteaza cu cine tinea cand era mic, important e sa fie bun la Steaua!
Eu ii doresc succes!
PS In perioada comunista era mai bine pentru toti. Adica mai putin rau. Si o spune un anti-comunist la fel de inrait ca in decembrie 1989. Dar care intre timp a devenit un anti-democrat si mai convins.
Hai, va rog, nu incercati sa imi spuneti ca e mai bine acum ca atunci.
Si, mai ales, nu-mi spuneti sa propun o solutie. Ea exista, evident, dar daca spun, risc sa fac puscarie pentru ca "m-am exprimat liber". Asta - apropo de libertatea de exprimare.
Solutia e una...VERDE,ce anul asta a implinit 83 de ani! Nu e asa ca am dreptate?
Revenind...Nu stiu de ce,dar chiar il cred pe Radut asta in tot ce a zis mai sus.Sa vedem daca imi confirma increderea.Mi-a placut mult de el la Cluj ca a venit la noi la gardul din fata sectorului de oaspeti,demult nu am mai vazut pe vreun jucator de la noi sa faca asta!
Bogdanos 30.07.2010@01:28
Daniellone 30.07.2010@11:34
suporterbetiv 30.07.2010@17:27
Andreea 02.08.2010@12:41