26-07-10
AISS: "Este normal ca suporterii sa fie apropiati de echipa in aceste momente"Purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti, Marius Nicolau, a declarat luni agenţiei Mediafax că organizaţia pe care o reprezintă salută schimbările din cadrul FC Steaua pentru noul sezon şi speră ca acest proiect să fie unul pe termen lung.Clubul merge într-o direcţie bună, sunt schimbări în bine. Există acum o apropiere faţă de suporterii stelişti. Mare parte din solicitările noastre din sezonul trecut se regăsesc acum în activitatea clubului, cum sunt revenirea fostelor glorii steliste sau diminuarea discursului patronului. Sperăm să fie un proiect pe termen lung, experienţele din trecut ne-au dovedit că nu a fost aşa, s-au oprit la un moment dat aceste schimbări, dar sperăm să dureze acest proiect, a spus Marius Nicolau. Marius Nicolau crede că Steaua va fi susţinută de suporteri la primul meci de pe teren propriu, duminică, în compania grupării Universitatea Craiova. Cred că s-a văzut că echipa a fost susţinută la Alba-Iulia, este normal ca suporterii să fie apropiaţi de echipă în aceste momente. Cred că aşa va fi şi la primul meci de pe teren propriu, susţinerea echipei va reveni pe primul plan în timp ce contestarea patronului va fi undeva în plan secund. Schimbările de la Steaua reprezintă şi o victorie a suporterilor, a mai spus Nicolau. Purtătorul de cuvânt al AISS a menţionat că organizaţia pe care o reprezintă nu are deocamdată motive de nemulţumire la adresa conducătorilor stelişti în acest sezon. Noi ne vom spune punctul de vedere de câte ori acţiunile conducătorilor nu vor fi şi în interesul suporterilor. Deocamdată, nu avem motive să o facem, lucrurile merg spre o situaţie de normalitate, a concluzionat Marius Nicolau. Noul manager general al FC Steaua, Victor Piţurcă, a avut o întâlnire, la sfârşitul lunii iunie, cu reprezentanţi ai galeriilor de la Peluza Nord şi Sud. Printre măsurile adoptate de Piţurcă la Steaua se numără revenirea unor foste glorii steliste în funcţii de conducere a clubului sau în calitate de antrenori la centrul de copii şi juniori. De asemenea, de când Victor Piţurcă ocupă funcţia de manager general, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunţat că nu va mai interveni în problemele tehnice ale echipei iar discursul său nu va mai conţine critici la adresa jucătorilor sau antrenorilor stelişti. O altă noutate pentru noul sezon este reprezentată de îndepărtarea gardurilor suplimentare de la Tribuna I şi a II-a a Stadionului Steaua, montate în ediţia precedentă. Aproape întreg sezonul trecut, fanii stelişti nu şi-au susţinut propria echipă, ei având un conflict deschis cu conducerea clubului Steaua. Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost contestat la fiecare meci de pe teren propriu, fanii stelişti fiind nemulţumiţi de modul în care acesta conduce clubul şi de cum tratează fostele glorii ale echipei. Suporterii au cerut la fiecare meci plecarea lui Becali de la conducerea Stelei, considerând că finanţatorul şi-a bătut joc de simbolurile clubului. În replică, patronul Gigi Becali a decis să interzică accesul fanilor contestatari pe stadionul din Bulevardul Ghencea, începând de la meciul cu Fenerbahce din Liga Europa, care a avut loc în luna octombrie 2009, măsură ce s-a soldat cu o prezenţă foarte mică a spectatorilor la partidele de pe teren propriu. La mijlocul lunii februarie 2010, patronul FC Steaua, Gigi Becali, a ajuns la un acord cu reprezentanţii grupului de fani contestatari de la Peluza Nord, pentru ca aceştia să-şi reducă protestele sau să o facă în mod civilizat. Însă grupul de suporteri de la Peluza Sud nu s-a raliat acestui acord, iar Becali le-a interzis din nou accesul pe stadionul din Bulevardul Ghencea. Mediafax FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
|
MoWeed 27.07.2010@11:17
Protest placut , n-am voie sa-mi sustin echipa sau cum ? Angajati voi un asasin si rezolvati-va problema care va macina.
Baietii aia care au venit acum la Steaua merita sprijin, numai asa pot sa faca perormanta, vorba aia cu publicul al 12-lea jucator nu e doar o metafora.
Mai citeste odata si inca odata si inca odata, poate, poate o sa intelegi. Nu v-am criticat pentru ca ati ales sa incurajati echipa, v-am criticat deoarece inconsecventa in ideeile pe care le exprimati mi-a demonstrat ca voi niciodata nu ati protestat pentru motivele corecte, ci doar din trend.
Unul care a protestat pentru motivele corecte si a ales sa renunte nu ii ia la **** pe cei care inca protesteaza, nu ii numeste "frustrati", "anti-stelisti" si nu ii intreaba de ce nu il pot ignora pe jeg. Asta pentru ca le intelege motivele!
Deci, inca odata: problema mea nu e decizia luata, ci modul in care anumite persoane(care in marea lor majoritate nu fac parte din Peluza Sud) si-au schimbat radical parerile despre Steaua lui Jiji intr-un timp foarte scurt dupa aceasta decizie.
Bogdan 27.07.2010@11:20
sharpe87 27.07.2010@11:22
gio_stgloria 27.07.2010@11:24
ma scuzi bogdane ca m-am exprimat gresit.
Kellerman 27.07.2010@11:41
Sa va fie clar, Steaua nu mai exista de mult, Becali v-a spalat creierul. Nu imi pasa ca e Ienei la echipa, nu imi pasa cate foste glorii sunt, atata timp cat in locul Sfinxului sta un interlop, asta nu-i echipa mea.
Acum sa fim sinceri, cand ati vazut meciul cu U Cluj, ati simtit ceva pentru echipa asta? eu absolut nimic. Inainte de Becali, cand marcam un gol, saream, spargeam lucruri, ma bucuram, etc, acum, nu am avut nici o reactie.
Acel articol "Sustinem Steaua, catre ce?!?!" este foarte bun, recomand sa il cititi toti, poate va schimbati parerea.
Faza cu "incurajati echipa, nu pe Becali" e falsa, nu se poate. Incurajezi echipa = il incurajezi pe Becali.
Eu sper sa pierdem fiecare meci inafara de cel cu Dinamo. Sper sa pierdem cat de mult putem, vreau sa sufere echipa, pentru ca doar asa va suferi si Becali.
PROTESTUL TREBUIEEEE SA CONTINUEEEEE!
P.S: De ce cand scriu Becali cu b mic, mi-l transforma in B mare? de cand merita un asa jeg sa ii fie scris numele cu initiala mare?
gio_stgloria 27.07.2010@11:47
Cred ca avem o mare problema, nu mai stim ce inseamna termenul "stelist" si ce presupune acesta.
Kellerman 27.07.2010@11:49
Daca 20.000 de oameni protestau sezonul trecut, acum aveam un club curat, cu fostele glorii + Piturca + cine mai venea.
gio_stgloria 27.07.2010@11:52
sharpe87 27.07.2010@11:58
Stanici 27.07.2010@11:59
Si cum te face acest lucru sa te simti?
gio_stgloria 27.07.2010@12:06
Kellerman 27.07.2010@12:31
Esti din 2007, ai 2.300 de posturi si habar n-ai ce inseamna Steaua, trist, ne meritam soarta. La fel as putea spune si despre altii, mult mai vechi pe aici.
MoWeed 27.07.2010@13:03
Ca doar eu de aia tin cu Steaua, ca are multe trofee
Hai Banel!
stix 27.07.2010@13:17
Exact ce simt si eu! De unde au rasarit toti???!!!!! si asta dupa un 2-0 cu o echipa nou promovata, care a jucat zici ca era speriata de bombe, mai aveau aia putin si lesinau pe teren.... de emotie ca joaca cu noi! Cel putin la comentariile alea au aparut, parca se sparsese conducta cu ,,adevaratii stelisti". Frate si stii ce ma mir, majoritatea sunt de o agresivitate groaznica, te considera dusmanul lor personal daca iti permiti cumva sa ai o parere diferita de a lor, aproape iti e frica de reactiile lor. Stati mai oameni buni calmi la am jucat UN SINGUR MECI , si ala........, ziceti de noi sa asteptam dar asteptati si voi putin inainte sa dati in cap altora, care au idei diferite de ale voastre!
sharpe87 27.07.2010@13:18
AG 27.07.2010@13:21
stix 27.07.2010@13:24
Pai nu stim ( eu cel putin ), lamureste-ne si pe noi!
*Olandezu* 27.07.2010@13:37
Kellerman 27.07.2010@13:40
Korado 27.07.2010@13:59
daaani. 27.07.2010@14:07
Un club curat mai presus de toate !
Tupac Amaru 27.07.2010@15:12
Nu sunt pregatit sa sustin "jucatori" gen Nicolitza.
Tocmai pentru ca sunt stelist.
Ca atare nu pot sustine echipa FC Becali.
Si completez:
afara din Templu cu Guie, cu nicolitzenii si cu zabrautenii!
Steaua sa ramana a stelistilor!
Cei mai tineri sa invete ceea ce inseamna spiritul stelist si sa se raporteze intotdeauna la el!
armanovici 27.07.2010@15:14
cand cineva la Alba-iulia a spus ceva de jj toti s-au intors foarte repede. de parca cine stie ce a zis..asa am inteles eu din post-ul acela...acelasi lucru se va intampla si pe Ghencea daca se vor trezii doar 2-3 sa strige anti-jj.
!
Nu s-a �ntors nimeni la alba Iulia c�nd s-a pomenit de Gigi. Din contra, ne-am uitat urat la un bou care vroia sa �l cheme pe oier la salut.
Cert este ca de scandat �mpotriva monstrului nu s-a scandat. Dar asta nu pt ca s-ar fi vrut si unii au fost �mpotriva. Senzatia generala a fost ca lumea a si uitat ca el exista. Adica l-a ignorat.
Kellerman 27.07.2010@15:24
Nu sunt pregatit sa sustin "jucatori" gen Nicolitza.
Tocmai pentru ca sunt stelist.
Ca atare nu pot sustine echipa FC Becali.
Si completez:
afara din Templu cu Guie, cu nicolitzenii si cu zabrautenii!
Steaua sa ramana a stelistilor!
Cei mai tineri sa invete ceea ce inseamna spiritul stelist si sa se raporteze intotdeauna la el!
This.
Gul Dukat 27.07.2010@15:29
Daniel-Ionut 27.07.2010@15:32
Tupac Amaru 27.07.2010@16:03
Pentru cei care declara deschis ca nu mai simt nimic pentru echipa asta: exista si alte echipe unde va puteti manifesta frustarile si ura irationala, cum ar fi Victoria Branesti si Unirea Urziceni. Din fericire, Steaua are multi suporteri si nu sta in cativa nervosi care au facut mai mult rau decat bine acestei echipe.
Te inseli!
Se vede ca te trage ata tot inspre estul Bucurestiului (Pipera).
In concluzie: va luati palmaresul vechi de sapte ani, il luati pe baiatul acela de-i zice "bicicleta", pe Argasitu, Mache si Guie, faceti pe izlaz o Stea Crestina, Musulmana, Mozaica sau cum o fi si lasati-ne pe noi in Ghencea!
A, "stelistilor", amintiti-va cat de mandru era "patronul" vostru cu steagul alb rosu la gat!
Sunteti la fel de stelisti ca si el!
Unul care a maturat pe jos cu Hagi, cel care a refuzat Dinamo tocmai pentru ca e stelist!
A fost un prost, nu-i asa?
FC Steaua 2003 nu e acelasi lucru cu Steaua Bucuresti!
Uite, de exemplu ce va leaga pe voi de echipele de rugby, handbal, volei, polo, baschet ale CSA Steaua?
Nimic, la fel ca si pe "patronul" FC Steaua 2003!
Duceti-va!
Recunosc insa ca am o ura fata de tot ceea ce inseamna FC Steaua 2003!
Dar este extrem de RATIONALA!
mariusmihet 27.07.2010@18:10
Se joaca in continuare cu numele de Steaua,aceasta echipa care se vrea schimbata in bine insa daca te gandesti putin nu e decat un alt experiment,e o alta joaca de-a patronul a stiti voi cui si care se va termina inevitabil ca orice experiment,ori e adoptat si scos pe piata,caz in care o sa radem cu totii sau moare in fasa,caz mult mai probabil.
Spun ca fiecare e liber sa isi declare iubirea oricui,oriunde si mai ales oricum.Daca cei putini au ales sa il "hraneasca" pe patron cu tot soiul de bunatati in continuare si cei mai multi,din pacate,au ales calea easy,adica nu ma intereseaza nimic atata timp cat astia in rosu de le zice Steaua castiga,atunci inseamna ca avem democratie fratilor...nu va bucura acest lucru? Veti spune unii ca nu e de ras insa nici de plans nu e...
salutare
Marius 28.07.2010@06:47
Asteptand stihurile omagiale insirate pe un colţ de batistă de tovarăsul versificator Paunescu Adrian la dezgroparea muzelor sale de sub peluza cimitirului Ghencea, mă gandeam ce noroc am avut că entităti de tip AISS n-au fost la manifestatia la care Ceausescu a plusat cu 100 de lei.
După purtatori de borduri sau de bannere abjecte la adresa altor natiuni, revolutionarii din Ghencea si-au inventat si un purtator de cuvant. Care a oficializat faptul că lupta cu Becali a intrat intr-o binemeritată vacanţă de vara Suta de lei aruncată de Becali a fost aducerea lui Piturcă si Ienei si trecerea de la full time la part time la serviciul pe care si-l luase si el la televizor. Spre deosebire de muncitorii care in decembrie ’89 de suta aia de lei i-au inchiriat lui Ceausescu un elicopter (incă o batistă uscata vă rog, pentru tovarăsul Paunescu), revolutionarii de 2010 au halit pactul.
Nu mai contează că deunazi li se parea strigator la cer ca un tip să se mute din cavernă direct in fruntea celui mai prestigios club al Romaniei. Batistă se mai gaseste (dacă nu le-o fi udat pe toate Paunescu la Dezgropare), tambal aduce maestrul Madalin Voicu (care, in ciuda impartirilor etnice proclamate in Ghencea, tine cu Steaua, si nu cu Rapid), deci să procedam la schema natională cu batista pe tambal.
axl 28.07.2010@15:16
Stelistul1995 29.07.2010@07:09
Andreea 31.07.2010@12:30