Trebuie sa admit faptul ca nu am stiut ce abordare sa prezint in cadrul unei analize a partidei din aceasta seara. Am avut de ales intre a elogia rezultatul obtinut si invincibilitatea echipei noastre sau in a ma lansa intr-o disectie fotbalistica a jocului facut de stelisti, o abordare nu tocmai pozitiva. Dat fiind faptul ca intotdeauna mi-am conceput articolele plecand de la de la obosita zicala "fara nunta la victorie si fara inmormantare la infrangere" am ales sa fiu critic la sange. Aceasta decizie mi-a fost dublata si de faptul ca sunt un sustinator neconditionat al antrenorului Gheorghe Hagi.
Asadar:
Rareori mi-a fost dat sa vad o echipa a Stelei jucand atat de slab si de dezorganizat. O formula joc ultradefensiva cu o cedare deliberata a mijlocului terenului si o acceptare permanenta a sarjelor ofensive venite din partea adversarilor. Alarmant a fost faptul ca romanii au acceptat premeditat permanentele incursiuni ale adversarilor si zecile de centrari venite de pe benzi, in conditiile in care uriasul Goian nu a putut fi folosit.
Un joc ofensiv aproape inexistent pe parcursul primei reprize, cu un Dica izolat si un Neaga absolut absent din joc. Ocaziile steliste au venit dupa ce deja Zaglebie a avut o bara si a reusit sa deschida scorul, iar golul stelist a fost mai degraba rodul norocului. Croitoru si Nicolita au fost singurii care au miscat si au reusit sa se descurce cu adversarii directi. Din pacate, jocul nostru a fost unul dezlanat, fara continuitate, fara posesie si progresie. Ros albastrii au apelat in permanenta la pase lungi, gresind enorm prin aceasta tactica, deorece se impunea un joc pe jos, combinativ, la "firul ierbii" cu pase repetate si verticalizari pe varfuri. Practic, tot meciul a fost o lupta surda, iar inteligenta fotbalista pe care miza antrenorul roman nu prea s-a vazut. In loc sa ne aparam sus si sa facem interceptii in acea zona, am ales sa acceptam presiunea "polona" in zona careului nostru.
Toate problemele noastre au plecat de la presiunea care s-a creat inaintea acestui meci, o stare tensionata care nu a putut fi gestionata matur de baietii nostri. Acesta este profilul jucatorului roman. Unul caracterizat prin labilitate psihica, prin teama. De cele mai multe ori cedeaza atunci cand este pus sub presiune, atunci cand este pus in postura de a-si apara un oarece anvantaj. Plaiesii nostri joaca fotbal doar atunci cand sunt pusi cu spatele la zid. Din pacate, de cele mai multe ori nu gasesc puterea de a iesi din acea stare pentru ca adversarii stiu sa reziste presiunii si cunosc reteta apararii avantajului. Greseli mari au facut atat d-l Becali - specialitatea casei, am putea afirma, cu declaratiile-i absolut iresponsabile si hazardate dar si tehnicianul Hagi ca a intrat in jocul patronului....si al adversarilor, imi pare rau s-o afirm.
Aceasta calificare a fost obtinuta in mare masura pe sudoarea lui Radoi, Croitoru, Nicolita si....Zapata, indraznesc sa afirm. Inca sunt convins ca golul adversarilor a fost prilejuit de un fault in atac si cred ca "Rufay" ne-a scos de doua ori din situatii extrem de periculoase (la 2-1 pentru polonezi, vedeam Champions League la televizor). Mai mult, aceasta calificare ne-au adus-o "hahalerele", "vagabonzii" din Nord si Sud. Acestia au aratat de ce stadionul din Ghencea ar fi redus la tacere daca ei nu ar fi prezenti acolo. Practic au cantat tot timpul.
La Steaua se resimte acut nevoia "inventarii" unui coordonator de joc sau al achizitionarii unui veritabil decar care sa faca legatura intre compartimente. Jocul nostru ofensiv este rupt de cele mai multe ori, faza de constructie fiind aproximativa si rudimentara. Din acest motiv, golurile echipei noastre vin de cele mai multe ori din fazele fixe, adica singurele oportunitati in care baietii reusesc sa se apropie de portile adverse. Golul al doilea stelist a venit imediat dupa ce a fost introdus in joc un varf veritabil de careu. Culmea a fost ca acea faza a fost prima in care am avut un atacant impins in fata, care sa stea ca un ghimpe in fata portarului advers. Un semn mare de intrebare este reprezentat de prestatia lui Neaga. Acest jucator nu-si regaseste forma sportiva cu care ne-a obisnuit inainte de a pleca de la echipa noastra, iar prestatia lui din ultimile partide trebuie sa dea de gandit. Practic, Rica a fost o carte pierzatoare atat in meciul cu Ceahlaul cat si in cele doua partide jucate cu polonezii. De aici se impune fie ca antrenorul Hagi sa-i distribuie un alt rol pe un alt post, fie sa-l treaca pe banca de rezerve.
Nu am inteles exact care au fost sarcinile lui Ovidiu Petre si Lovin. Practic, am avut senzatia pe tot parcursul acestei partidei ca s-au calcat pe picioare si ca i-au incomodat serios pe Rada, Marin si Radoi. In plus, in faza ofensiva nu au contat, mai putin Petre la golul al doilea (minge recuperata si sut viclean). Steaua arata ca o formatie aflata inca in stagii de pregatire, neprezentand o partitura tehnico tactica invatat pe de rost si nu intotdeauna eficienta. O platitudine iubita la noi ar suna cam asa "Steaua se cauta inca". Daca suntem realisti si nu ne lasam prada extazului si subiectivismului putem gasi ca am trecut pe langa o situatie penibila, vecina cu rusinea. Era "s-o punem" in aceasta seara, iar bucuria jucatorilor nostri nu-si gaseste locul. Mai mult, aceasta bucurie indica frica, indica faptul ca ne-am temut prea mult, ca nu suntem atat de puternici pe cat am vrea sa fim.
Una peste alta, inca un meci oficial castigat de baietii nostri cu Hagi la timona si sanse mari de a prinde inca o data Grupele Champions League. Peste zece ani va ramane doar rezultatul si nimeni nu-si va mai aduce aminte ca Dica si Neaga au fost cautati cu lupa prin iarba si ca noi am tremurat pe bune timp de 90 de minute. Sper ca aceasta posibila calificare sa nu fie platita scump asa cum am patit-o in sezonul ce tocmai s-a sfarsit. Nu de alta, dar si acum imi rasuna in ureche racnetele de bucurie ale cainilor aflati la 30 de metri de locul unde ma situam in Peluza Sud in Seara de Inviere.
Forza Steaua!
