Golanski s-a despartit de Steaua si de Romania fară minie. E o lectie de cavalerism la indemna oricui
Nu a spus că nu ar vrea la Dinamo din cauză că suporterii din Groapă l-au luat la tintă cu pietre. A spus că el ramine stelist. El este Pawel Golanski, cetățean polonez de profesie fotbalist. Pentru a fi foarte aplicati asupra fenomenului, ar trebui să stabilim aici si acum ce fel de fotbalist este Golanski. Mare, mic, cumsecade, util sau futil? Aș zice că polonezul se plasează undeva intre a treia si a patra categorie de adjective enumerate. Dar ideea e alta. Fară o legatură directă cu calibrul fotbalistic, dar solid lipită de calitatea umana
Golanski a plecat din Ghencea după trei ani de contract. Întors la Korona Kielce, echipa de unde se transferase la Steaua, Pawel a dat un interviu presei poloneze in care rememorează in culori luminoase perioada petrecută in Romania. Spune că s-a simtit bine si că a avut prilejul de a evolua la cel mai inalt nivel in Champions League. Elegant, trece sub tacere impolitetile lui Gigi Becali, pentru care polonezul nu era mult mai mult decit un animal de povară ratacit printre nestemate si bidivii pursinge precum Dayro si Toja. Golanski nu a batatorit drumul spre cluburile de noapte ca rasfățatii parlamentarului european si nu uită gesturile de solidaritate ale suporterilor stelisti, atunci cind Polonia era in doliu după teribilul accident aviatic de la Smolensk. Știe că in Romania a fost platit bine si că aventura la Steaua l-a ajutat să prindă nationala polona Știe toate lucrurile acestea si, foarte important, gaseste nimerit să le si spuna
Ceva din casa Cind am anuntat subiectul editorialului la sedinta de sumar, un coleg mi-a atras atentia că e posibil să dau dovadă de naivitate. Dacă ar fi fost ofertat cu suma corectă de Dinamo, ar fi lasat totul de o parte, ar fi uitat de piatra primită in cap prin geamul autocarului si nu ar mai fi fost asa stelist cum spune că ar fi, mi-a zis colegul. Am ezitat o clipă - mda, uite că nu m-am invățat minte, incă mai cad in capcană si cred in povesti cu Feti Frumosi! - apoi m-am hotarit. Prefer să pozez in naiv, decit să banuiesc că in spatele oricarui gest frumos se ascunde un interes. Și dacă ar fi asa, prefer personaje civilizate ca Bergodi si Golanski, care nu iși varsă umorile la repatriere. Liga e si a lui Mitica si a lui Teo Craciunescu, si a brazilianului Eric care ne zimbeste de pe plaja fară granite a copilariei fotbalului.
http://blogsport.gsp.ro/geambasu/