ªtirile ce au venit, cu regularitate, din cantonamentul de la Kaprun au arãtat o altã fațã a Stelei. Jucãtorii relaxați, puși pe șotii, "obligați" sã redescopere plãcerea de a juca. In regulamentul de ordine interioarã a fost stipulat, intr-unul din primele paragrafe, necesitatea bunei dispoziții. Mie unul imi place ceea ce vãd: este o relaxare binevenitã dupã antrenamentele tacticizate și epuizante ale lui Oli. Aud cã mingea face parte 95% din antrenamentele lui Gicã, fapt lãudabil chiar și in viziunea unui profan care, chiar dacã nu a jucat fotbal de performanțã, este incã indrãgostit de minge. Pânã la urmã, dacã facem abstracție de toate "mãrunțișurile" adiacente (bani), fotbalul se reduce la un singur cuvânt: pasiune.
De ce nu ar reuși Gicã Hagi? L-am vãzut intr-unul din antrenamentele inregistrate de la Kaprun, in momentul in care a reușit o loviturã liberã perfectã, in vinclu. Cernea (sau Vâtcã, nu mai știu care din ei era), a rãmas pur și simplu mascã, nici o reacție, nici mãcar intenția de a pleca pe direcția mingei. In acel moment m-a cuprins o nostalgie și un dor nebun de echipa Naționalã și de Gicã Hagi. Am revãzut clipele in care intram pe teren cu gândul numai la victorie, iar numele adversarului ne era indiferent. Clipele in care niște trubaduri fãrã complexe reușeau sã ne scoatã in stradã, plângând de bucurie. Clipa in care Hagi, cu mâna dreaptã la inimã, asculta imnul României...momentul de liniște dinaintea marilor bãtãlii...Hagi a fost simbolul acelei generații, o generație ce nu a cunoscut infrângerea in plan mental. Ah, spiritul acesta de invingãtor trebuie sã reușeascã! Poate cã tot ceea ce a așteptat Gicã a fost o reintoarcere la vatrã. Poate cã, asemenea alchimistului lui Coelho, toate incercãrile trecute și periplul pe la alte echipe au avut ca scop urmãrirea legendei personale neimplinirile și zbuciumul din scurta lui carierã de antrenor au avut unicul țel de a-l aduce aproape de echipa lui de suflet. Acasã. Pentru cã iarba din Ghencea poartã incã urma pașilor lui Gicã, iar plasele porților tremurã la amintirea golurilor lui. Cu ajutorul Stelei, prin Steaua, Gicã se va redescoperi ca antrenor. Iși va implini legenda personalã. Va avea ca aliați, pe lângã uriașa experiența ca jucãtor, pasiunea și hotãrarea.
"Noi suntem Steaua", l-am auzit pe Gicã repetând obsesiv intr-un interviu. Cu hotãrâre, ca un luptãtor, un gladiator care a fost acolo, in focul bãtãliei. ªi care, chiar dacã echipa a pierdut, a ieșit intotdeauna invingãtor. "Noi suntem Steaua, nu avem cum sã nu trecem de polonezi". Așa e obișnuit Gicã sã gândeascã. Simplu, fãrã inflorituri. Noi suntem Steaua, nu existã altã variantã decât victoria. Ãsta este efectul pe care ar trebui sã-l aibe Steaua asupra fiecãrui purtãtor de tricou roș-albastru. Asta este conduita moralã pe care Hagi o va impune mai tinerilor lui colegi, care incearcã sã-i calce acum pe urme. Atitudine.
Prin prisma celor spuse mai sus, vin și intreb: cine este Zaglebie? Cine sunt polonezii ãștia, care cred cã pot lupta de la egal la egal cu aceasta uriașã pasiune? Dupã mine, ceva mai puțin decât o picãturã de ploaie, un grãunte de nisip in apa mãrii, un bob de neghinã. Nimic...
Andrei (papillon)
. Bun Articol