Se pare cã totul s-a împlinit: dupã doar câteva luni de zile, Steaua se va despãrți de Elton, brazilianul adus de peste ocean sã arate cum se joacã fotbalul la ei, în țara cafelei, pe plajele Copacabanei, sub mângâierea neîntreruptã a soarelui.
ªi Elton ne-a arãtat. Cu vârf și îndesat. Ne-a arãtat un fotbal ofensiv. În vitezã. Într-o vitezã atât de mare cã i-a obligat sã fie mai iuți pe Badea, pe Paraschiv, pe Cristocea. Pânã și pe Dicã! ªi evident, tehnica. Cu driblingurile și fentele sale, chiar și-așa la 2 sau 3-0 cu Ceahlãul și Jiul cum au fost ele, ne-a cucerit pe toți. Definitiv și iremediabil.
Sau mãcar pe mine. Nu știu voi ce simțeați, dar eu de 8 ani de când vin constant la meciuri pe Ghencea n-am mai simțit niciodatã o bucurie așa de mare la intrarea unui jucãtor stelist în teren. Un fior atât de plãcut, animat de siguranța ascunsã cã iar va face Elton spectacol. Dupã ani de zile de jocuri mai mult sau mai puțin bune, de performanțe sau contraperformanțe, dupã Pițurcã și Protasov, dupã Zenga și încã cu Olãroiu, copilul acesta mai tânãr decât mine mi-a adus aminte cã fotbalul chiar și în România poate fi un sport frumos. Cã poți veni la stadion sã vezi un spectacol, nu e musai sã aștepți 21:45 la Pro TV. Cã jucãtorii care dribleazã natural, din instinct, încã mai existã, chiar dacã trebuie sã mergi pânã în Brazilia dupã ei și îi gãsești la 1,58.
Erau lucruri în care parcã încetasem sã mai cred.
Am o mare prețuire pentru fotbaliștii muncitori, care trudesc și transpirã pentru ceea ce reprezintã scopul inevitabil al meciului de fotbal: victoria. Îl respect foarte mult pe Sorin Paraschiv și tot ce a fãcut el pentru Steaua de atâția ani de zile. Respect și colapsul lui din meciul cu Kievul - a fost, cred, un pas necesar în ascensiunea înceatã și migãloasã a lui Paraschiv, dar și a Stelei. A arãtat cã nu e bine sã sari etapele și cã e preferabil sã leșini puțin la început, pânã sã te obișnuiești iarãși cu aerul rarefiat al înãlțimilor.
Însã, sã-mi fie cu iertare, fotbalul are culoare pentru cã existã Elton. ªi pentru cã mii de oameni resimt, ca și mine, același fior de bucurie când acesta intrã pe teren într-un meci fãrã istoric cu FC Național, la 3-0 în minutul 75. Bucuria de a vedea un fotbalist!
La revedere? Aș îndrãzni sã sper, poate, dar scepticismul condițiilor în care s-a produs aceastã despãrțire mã trage, discret, de mânã. Înghit în sec și nu pot sã îngaim decât: adio Elton!
ªi mulțumesc!
Ovidiu
