Am revazut cateva secvente cu goluri marcate de Steaua in anii 80. Ce vremuri, ce mari echipe invinse fara drept de apel. Sterge-te la gura Mirceo! Echipa era respectata, iubita, meciurile din CCE ale acesteia erau transmise in toata Europa. Marea Italie isi facuse abonament in Ghencea desi Il Calcio era un campionat fabulos. Italienii au fost primii care au invatat pronuntia Steaua si nu Stella Rosa. Nimeni nu avea curaj sa vorbeasca de rau gruparea ros albastra pentru ca ar fi cazut in penibil. Spectacolul, victoriile, frumusetea acelei echipe si caracterele jucatorilor scoteau palarii si de pe capetele carcotasilor.
In clipa de fata, spiritul acelei ADEVARATE campioane este anulat. Jucatorii care au format un nucleu de aur al fotbalului romanesc sunt ignorati, "Steaua" lor este manjita cu noroi. Ba le-au fost si consficate performantele pentru ca DOAR un singur om pretinde ca detine Steaua. George Becali improasca cu noroi chiar si cand nu este prezent. Mai mult si-a construit o televiziune pe imaginea si simbolul echipei de fotbal Steaua Bucuresti. Becali TV. Nu "Hagi TV", nu "Steaua TV", nu "Duckadam sau Lacatus Magia". Daca stelistii ar fi fost ca palestinienii sau ca suporterii turci ce te-ai fi facut draga Gigi? Mai bine ca sunt doar huligani, nu?
Ori de cate ori simte ca pierde controlul asupra maselor de suporteri d-l George Becali iese in fata cu promisiuni. Enormitati, vise de glorie. E o reteta care nu da gres niciodata in cazul celor ce pot fi manipulati, a suporterilor de victorii si nu a celor de substanta. Adica a celor dispusi sa piarda o noapte in strada pentru a sarbatori o calificare intr-un tur superior al unei cupe europene declarandu-si dragoste pe viata, dar care rup tricouri si dau foc steagurilor ros albastre la primul cutremur cu numele de Boro. Un sfert, o semifinala de Champions League. Ba chiar o finala. Nu cumva asa sunau si promisiunile de acum 7 ani cand marele voievod a descalecat in Ghencea? Suna frumos, conjunctural este posibil, dar pretul pe care trebuie sa-l platim este mult prea mare. Si trebuie sa admitem ca in acest sezon, am cotizat din greu la acest capitol.
Fotbalistii straini prezinta multe defectiuni pentru marele patriot roman. Sunt costisitori si nu se injosesc. Daca Elton ar fi fost adus pe gratis atunci ar fi fost cel mai bun jucator din lume. Din pacate se pare ca va ramane Coman, iar singurul fotbalist capabil sa scoata adversarii directi prin dribling va lua calea...chiar nu ne intereseaza. Thereau va pleca din Ghencea fiindca ca nu s-au facut eforturi elementare pentru ca un jucator cu nevoi absolut umane legate de comunicare, sa poata fi integrat intr-o FAMILIE stelista. Exista o familie la Steaua?
In clipa de fata se pregateste aducerea lui Neaga la echipa. Iata o mutare pe care o indragesc si pe care o sustin. Totusi, suporterii sunt fericiti dar uita in ce conditii a plecat Rica de la Steaua. Pentru ca acest Neaga, pe langa valoare, are si ceva nobil: PERSONALITATE. Cum se va impaca aceasta caracteristica cu spiritul dictatorial implementat de catre finantator? Lumea uita ca si Dica cazuse in dizgratia marelui comediant si labil psihic in urma cu doi ani, decarul fiind la un pas de a ceda nervos din cauza "opiniilor" exprimate - specialitatea casei - in gura mare. Noroc de Zenga dar, mai ales de MM care i-au facut consiliere pentru a-l mentine pe linia de plutire.
Atata vreme cat publicul din Ghencea l-a aplaudat pe d-l George Becali, nu au contat faptele reprobabile comise de unii suporteri, in ciuda multiplelor suspendari ale terenului si a amenzilor repetate, platite e drept, din buzunarul marelui purtator al crucii si a mantuirii neamului de paganii care nu sunt pro Becali. In clipa in care tribuna ros albastra a inceput sa caraie a nemultumire condamnand greselile imense si prostia, marele comandant si-a adus aminte ca ar exista huligani in stadionul LUI. Cam multi, e drept, dar a venit si cu rezolvari: cartele, camere video. Dar cand te aplaudau si aruncau cu scaune cum era Majestate? Atunci nu se impuneau masuri asemanatoare?

