Ultima zi de libertate a lui Ion Popescu (Opinii)
Ion Popescu, nume convenabil, care ii permite sa se piarda in anonimat pastrandu-si totusi o bruma de respectabilitate, este un barbat in floarea varstei. Are 56 de ani, este sanatos, are o familie frumoasa si numeroasa. Din pacate pentru el, are si ceva probleme cu Justitia.
Ilustrul domn Popescu a fost prins de oamenii legii, fie ca ei sunt politisti sau procurori, cu cateva cecuri fara acoperire. Cumpara diverse de la companii mari sau de la persoane fizice potente din punct de vedere financiar, le platea cu cecuri, numai ca respectivii aveau o mare surpriza cand se duceau la banci sa incaseze banii. Afacerea asta a mers o buna bucata de timp, astfel ca Popescu a acumulat o avere frumusica.
Produsele luate cu cecurile fara acoperire le revindea, iar banii astfel obtinuti, curati, ii investea in diferite afaceri. Unele dintre ele, o ferma de pasari si o firma de constructii, n-au mers. Asta pentru ca Ion Popescu nu e un foarte bun afacerist.
A dat insa lovitura cu o echipa de fotbal, una dintr-o comuna oarecare din Campia Romana. Profitand de faptul ca satenii tin mult la echipa lor, el si-a construit rapid un renume. Costurile efective au fost acoperite in scurt timp prin vanzarea de bilete si fonduri de la autoritatile locale.
In aceasta postura, de prosper om de afaceri, finantator de club de fotbal si veritabila vedeta locala, l-a gasit procurorul care a preluat cazul cecurilor fara acoperire. Acesta, ajutat de niscaiva mascati, l-a "saltat" pe domnul Popescu si l-a proiectat direct intr-un birou de la etajul doi al Parchetului de pe langa un tribunal judetean.
Din primele interogatorii, omul legii si-a dat seama ca Ion Popescu nu este tocmai nevinovat, iar Ion Popescu a realizat faptul ca trecutul l-a prins din urma. Pentru ca era totusi o infractiune nu foarte grava, ma rog, fara violenta, iar presupusul infractor nu ameninta linistea publica, cercetarea si judecarea s-au facut cu Popescu in stare de libertate. Sigur, au mai contribuit si prefectul judetului, primarul localitatii si cativa afaceristi mai rasariti, care au vorbit despre cat de mult bine a facut Ion Popescu atat prin sustinerea echipei de fotbal, cat si prin ajutorul acordat ocazional, de obicei la vremea colindei, satenilor mai amarati.
Finantatorul nostru si-a angajat cativa avocati priceputi, din Capitala, si a reusit s-o duca din termen in termen cativa ani buni. A ajuns chiar sa creada si el ce spuneau avocatii in sala de sedinta, anume ca este nevinovat, ca cecurile alea ar fi avut o oarecare acoperire si ca pagubitii s-au lasat pacaliti mult prea usor, adica le-a convenit si lor.
A venit insa ultima zi de proces. Au fost, pe rand, fond, apel si recurs. Pentru ca Justitia functioneaza, cazul trebuia sa aiba o finalitate. Ion Popescu nu a dormit bine. A vrut sa plece pana la Bucuresti in toiul noptii, insa a fost oprit de un echipaj la intrarea pe autostrada si intors din drum pentru ca nu-si platise rovinieta.
Patronul nostru, credincios de fel, s-a gandit ca poate fi un semn, i-a fulgerat prin minte ideea de a fugi unde vede cu ochii. I-a trecut insa repede pentru ca, nu-i asa, el n-a facut pana la urma nimic rau.
Cu inima indoita s-a trezit, si-a facut toaleta si a plecat la club. Acolo a dat cateva ordine obisnuite si s-a indreptat catre sediul Primariei. La alegerile din vara trecuta, Ion Popescu a fost ales consilier local si pentru ca e un om atat de important pentru comunitate a primit un birou doar al lui.
In birou a stat acest stalp al societatii ore intregi, asteptand vesti de la tribunal. A iesit pe holuri, a glumit cu cunoscutii, a facut cinste la birtul de vis-a-vis. Ceva nu era totusi in regula, o simtea in stomac. La un moment dat, sa fi fost spre sase seara, primeste un telefon. "Sefule, trei ani!" In prima faza Ion Popescu nu intelege. "Ce trei ani, ba?" Vocea din receptor se fastaceste, tremura, nu stie cum sa transmita mesajul. "Trei ani cu executare, n-am putut sa fac nimic mai mult!" Punct.
Lui Ion Popescu nu-i vine sa creada. Isi trece mainile prin par, se asaza pe un scaun, se ridica, se asaza pe un altul. Hotarat lucru: n-a fost ziua lui norocoasa. S-a gandit sa fuga, dar deja e prea tarziu, masina numita Justitie s-a pus in miscare. Sa se dea cu capul de pereti? Nu. Ion Popescu se duce acasa, isi face bagajul si asteapta linistit sa fie ridicat.
In mod normal, povestea lui Ion Popescu nu ar interesa pe nimeni. Cel mult familia ar fi afectata, iar batranii care au primit "o suta" la birt si-ar exprima o parere de rau. Daca inlocuim insa numele lui Ion Popescu cu cel al lui Ciobanul avem circ.
In esenta lucrurile se petrec la fel, numai ca fiecare reactie este surprinsa de camerele video. Fiecare clipire este analizata de indivizi insipizi care isi imagineaza ca au ceva in cap. Sunt discursuri halucinante, Dumnezeu este amestecat cu fotbalul, diavolul cu politica si toate astea cu Justitia, afacerile si interesele la nivel european.
Iar in drumul catre puscarie este insotit de un cortegiu format din zeci de masini ale posturilor si postuletelor TV.
Principial si faptic, intre fictivul Ion Popescu si realul George Becali nu sunt diferente. Ambii sunt infractori dovediti si condamnati ca atare. Numai ca unul se duce sa-si ispaseasca pedeapsa cu bruma de demnitate care deriva din numele sau comun, dar sonor, in timp ce celalalt este plans de o intreaga Armata de indivizi servili care incearca sa inoculeze ideea unei sentinte nedrepte.
Iar sentinta aceasta este nedreapta nu pentru ca infractiunea n-ar fi fost comisa, ci pentru "Becali nu merita asta, nu e el cel mai mare infractor din Romania!"
SURSA
acuma putem sa vorbim doar despre Steaua ? daca si acuma la fiecare meci mai vad vreun comentariu despre becali sparg monitorul..
