Hagi si-a inceput in '84, la Belfast, povestea reusitelor pentru "tricolori", la o infringere in Irlanda de Nord, si a incheiat filmul cu Portugalia, 1-1 acasă in '99, un gol care a echivalat cu calificarea la Euro 2000.
Mutu a pornit pe acelasi drum in 2000, intr-un amical cu Cipru, iar acum e doar la o lungime in spatele recordului detinut de "Rege". În conditiile in care, fară derapajele vietii sale tumultuoase sau in absenta accidentarilor agasante, "Briliantul" ar fi avut sansa să-l depășească demult pe Hagi.
A lipsit de pe lista marcatorilor vreme de aproape trei ani (2008-2011), iar ultima sa reusită pe "tricolori" datează din octombrie 2011. Aproape incă un an si jumatate de asteptare pentru trecerea unei bariere care se clatina Dar acum, pe traseul Budapesta - Amsterdam, atacantul lui Ajaccio e gata să treacă Rubiconul. Și să pună stapinire, de unul singur, pe virful all-time al golgeterilor Romaniei.
"Golul de suflet e cel contra Italiei"
- Adi, care ti-e golul cel mai drag realizat pentru Romania?
- Cel de la Euro 2008, contra Italiei. Paradoxal, e meciul in care am trait si cea mai mare deziluzie: ratarea acelui penalty, pe care l-a aparat Buffon.
- Va fi Budapesta borna la care il vei egala sau depăși pe Hagi?
- Important e să luam trei puncte si să facem un pas mare catre baraj. Mi-aș dori să inscriu si contra Ungariei, si impotriva Olandei, pentru a ajuta echipa nationala Vor fi două partide grele, dar putem să facem față. N-avem voie să pierdem la Budapesta!
"Îl astept cam demult pe Adrian să mă depășeasca S-o facă mai repede! Și să mă invite apoi la masă ca să celebram momentul!"
Gheorghe Hagi
Primii 5 golgeteri ai "nationalei"
1. Hagi 35
2. Mutu 34
3. Bodola 31
4. V. Moldovan 25
5. Boloni 23
Intră in top 10 capitani
Cu 17 banderole la activ, Adrian Mutu se pregateste pentru incă un pas important in cariera la echipa natională: accesul in top 10 al capitanilor all-time. La Budapesta il va depăși pe Gheorghe Albu (17), iar la Amsterdam l-ar putea egala pe Vogl (19). Iar treptele urmatoare vor fi aproape: Lung (21), Lucescu (22), Boloni (23). Lider e Hagi, cu 65 de partide in postura de capitan.
1. Hagi are un plus in partidele oficiale, dar a reusit si aproape dublu numar de goluri din penalty față de Mutu. Briliantul conduce si la deschideri de scor
Hagi Mutu
Oficiale 26 23
Amicale 9 11
Penalty 9 5
Deschideri de scor 13 19
2. Hagi a puncat cu precadere pe finalul primei reprize, in debutul ei si pe final de meci - tocmai in momentele in care destabilizezi psihic adversarul. Mutu a facut-o după primul sfert de ora avind nevoie de acomodare, si in debutul reprizei secunde.
0-15 16-30 31-45 46-60 61-75 76-90
Hagi 7 4 10 4 4 6
Mutu 3 11 5 7 5 3
3. Amindoi au fost determinanti - in meciurile in care ei au marcat, Romania a invins intr-un procent uluitor
Meciuri Victorii Egaluri Înfringeri
Hagi 33 24 6 3
Mutu 27 22 4 1
4. Niciunul nu a reusit un hattrick la nationala insă Mutu are 7 duble față de doar 2 in dreptul lui Hagi
5. Hagi a fost cosmarul Slovaciei, impotriva careia a inscris in 3 meciuri, Mutu a dinamitat Belarusul, marcind tot in 3 partide contra lor.
6. Hagi si Mutu si-au trecut in cont, fiecare, cite 13 goluri decisive: Gică a hotarit soarta a 7 meciuri oficiale, Adi - 10 partide. Diferenta majoră e insă că exploziile "Regelui" au aparut exact la momentul oportun. Asa se face că Hagi a inclinat Balanta in cel putin 3 momente de referință ale Generatiei de Aur:
- gol la Cardiff in '93, 2-1 cu Țara Galilor, a deschis scorul in partida care ne-a calificat la CM SUA '94
- golul al treilea al "tricolorilor" in legendarul 3-2 cu Argentina de la Mondialul american
- a deschis scorul la Romania - Portugalia 1-1, septembrie '99, meciul care ne-a dus la Euro 2000
La Mutu a existat un singur moment vital:
- "dubla" de la Belarus - Romania 1-3 in preliminariile Euro 2008, victorie care ne-a tinut in viață pentru batalia finală cu Olanda, decisă de Goian, 1-0 la Constanta
gsp

