Stii ce inseamna sacrificiu? Aproape ce-ai facut tu acolo la Gagu, daca nu te asteptai sa sara toti satenii in ajutorul tau.
M-am dus acolo ca sa ies din randul celor care nu fac decat sa dea din gura, si nu a fost prima oara. Aia am facut acolo. M-am dus fiindca tara asta e plina de viteji si deontologi care plang pe internet sau prin cafenele ca "tara e murdara", dar n-ar ridica un deget sa o mai curete.
De la sateni, nu ma asteptam la nimic si daca maine m-as duce iar tot nu m-as astepta la nimic.
Pai tu crezi ca mentalitati proaste de zeci de ani le schimbi cu un gest?
Eu nu-mi propun sa "schimb mentalitati", fiindca nu ma obsedeaza nici ingineria sociala nici reeducarea altora. In schimb iti atrageam atentia asupra comportamentului taranilor (am vorbit cu destui alti voluntari si experienta lor a fost similara - cu foarte, foarte rare exceptii, taranii NU au dat o mana de ajutor, nicaieri in tara) pe care tu si inca vreo cativa ii tot pictati drept niste victime inocente, naive, inselati si tradati de marsavii de politicieni, slugi ale "intereselor economice transnationale". Atitudinea asta paternalista, binevoitoare, de "tatuc" a fost si va ramane mai paguboasa decat toti Iliestii, Tismanenii si Basestii la un loc. Oamenii au fugit si vor fugi mereu de responsabilitate, pana cand nu vor mai avea incotro si vor fi siliti sa o accepte.
In ceea ce priveste ideea de sacrificiu pentru binele altora, tin sa-ti spun ca este una crestina. Da, ce au spus legionarii atunci e valabil si acum.
Nu, nu este. Sacrificiul pentru binele altora, altruismul, samd sunt valori in practic orice cultura sau religie importanta de pe fata pamantului.
In loc sa ma iei la misto, mai bine analizai mai atent ce-am spus. Dezvoltarea unitara se refera la micsorarea decalajelor dintre zonele tarii. Ca sa poti aplica o politica valabila in toata tara, ca sa faci o descentralizare eficienta, trebuie sa ai un echilibru. Nu poti avea zone cu saracie lucie si zone foarte bogate. La asta m-am referit.
Indiferent cum imparti Romania, toate zonele ei vor fi sarace, daca le compari cu tarile din Vest. Ideea ca exista zone bogate si zone sarace in Romania e un mit, o aberatie a imbecililor de la televiziune. Decalajele, acolo unde exista, nu sunt prea mari.
Si nu poate exista descentralizare autentica fara a renunta la tratarea bugetului ca un imens sac unde toata lumea contribuie dupa posibilitati iar o mana de indivizi decid in functie de interesele sau de toanele lor cine ce primeste inapoi. Repet ce i-am mentionat lui MoWeed : diferentele intre zone raman raman responsabilitatea guvernului federal, in limita fondurilor de care dispune sau i se aproba. Un model similar a fost aplicat de Germania dupa unificarea in 1990, si a functionat ; landurile din vest (fosta RFG) le-au sprijinit pe cele din est (RDG), reducand treptat decalajul est-vest. Altfel, in situatia actuala, autoritatile locale n-au nici o motivatie in afara de a astepta ceva "de la Bucuresti".
Stai putin, eu n-am zis nicaieri ca vreau capitalism. Sau nu capitalismul din Occident, care se bazeaza pe existenta saracilor. Pe mine nu ma intereseaza comparatiile absurde cu occidentul sau sua.
Eu nu vorbeam despre sistemul economic, care variaza intre extrema stanga (comunism de tip stalinist) si extrema dreapta (capitalism salbatic, stat minimal), trecand printr-o multime de forme intermediara. Ma refeream la NIVELUL de trai. Mai prozaic spus, nu e vorba de CUM ajungi undeva, ci de UNDE iti propui sa ajungi.
Si pentru a 100-a oara, bunastarea individuala duce la bunastare colectiva, niciodata (dar absolut niciodata) invers. De aceea drepturile individului sunt mai importante si trebuie sa primeze asupra drepturilor colective, adica taman pe dos fata de doctrina legionara, comunista, socialista, samd.
Pai Romania, de 100 de ani( ca sa nu zic mai mult) a fost spoliata de valori si resurse inestimabile, cu care puteai construi o tara de la zero. Romania are un handicap economic care nu poate fi recuperat prin capitalism si democratie salbatica. Dovada sunt cei 20 de ani de pana acum cand s-au delimitat doar cei foarte bogati si cei foarte saraci, ucigand clasa de mijloc!
So what ? In primul rand, in Romania nu a existat niciodata o clasa de mijloc prea numeroasa, iar ce exista a fost fie exterminata de bolsevism, fie saracita prin nationalizari de tot felul.
Iar teoria aia ca "Romania a fost spoliata" nu ia in calcul ca si alte natiuni au fost spoliate (Coreea, Cehia, Slovacia, Polonia, Finlanda) si totusi, absolut toate (minus Coreea de Nord, evident) au un nivel de trai superior, in unele cazuri cu mult. Asadar, desi e adevarat ca o parte uriasa a bogatiei naturale s-a scurs in afara, nu putem da vina exclusiv pe straini.
Romania nu are practic agentii ei economici, are doar sucursale ale firmelor din afara. Ori in aceste conditii, trebuie asigurat un mediu propice ca ei sa apara si sa se dezvolte. E clar ca trebuie protejati si ca asta nu se va intampla niciodata in capitalismul actual.
Desi ideea ca "are doar sucursale" e exagerata (ca de obicei), sa zicem ca e ceva adevar in teoria de mai sus. Cum exact sugerezi sa "protejeze" statul agentii economici romani si in al doilea rand, de ce agentii economici romani sunt "mai buni" decat aia straini ?