08.06.2010 11:01
Mironica! Banciu!Ratatilor! Mironica! Banciu!Ratatilor!Sa ne **** pe degeaba deghizati in pelicani! asta este deja nesimtire chiar de 7 iunie nu mai este pamflet
Si multa Marseille Banciule 
Ce scarbe de oameni. Anti-Stelisti convinsi leprele alea 2. Mie sila de voi jegurilor!
De Banciu nu stiu, dar Mironica, pun mana in foc ca e stelist.
Asta naste o perspectiva noua, aducand in lumina niste elemente pe care voi incerca sa le sintetizez intr-un articol despre ce inseamna presa, cand o sa simt un minim de inspiratie.
Ala Stelist? Oare ce Stelist poate sa declare niste minciuni si rautati pe care doar un anti-Stelist le poate face? Oare ce Stelist ar scuipa pe o istorie mareata de 63 de ani CHIAR DE ZIUA Stelei? Inteleg ca pentru bani unii ar vinde-o si pe ma-sa, dar totusi, chiar nu exista o anumita masura? Chiar e asa o moda sa fii anti-Stelist si sa te dai mare cu asta?
1. Da!
2. Mironica!
3. Mironica!
4. Nu!
5. Da!
Frumoase raspunsuri. 
Acum schimband nitel subiectul, ceva cu fostul nostru capitan, Mirel Radoi!
Ati vazut aia frumoasa,in care suporterii care il injura pe "nasul" nu sunt stelisti 100% si ca el va fi mereu de parte "nasului"?Zici ca ma uit la Godfather!
Jignesti Godfather...super film 
Oricum nu poate sa zica Radoi nimic de Becali , totusi e nasul lui.Sa nu uitam insa ca Radoi e unul din putinii stelisti adevarati din ultimii 10 ani care au jucat la Steaua.
Ii puteti
Nu-i asa ca parerile acestor deontologi va impresioneaza in mod profund acum ? Eu unul pic in nas de admiratie cand ii aud grohaind.
De acum stiu cu totii cum sa ne scoatem chilotii din cur in mod tehnic 
Inca un articol bun a lui Adrian Georgescu.Vi-l recomand.
Inca un articol bun a lui Adrian Georgescu.
Da,e unul dintre preferatii mei,rar sa scrie un articol mai putin interesant.
O noua mostra de jurnalism de inalt nivel, de la cea mai buna echipa de sport din presa romaneasca. Priviti legatura profunda dintre titlu si fotografie:
E fotbal feminin ?
Pai pe site-urile semi-porno ale cotidianelor sportive romanesti, e normal
poza e pusa pentru audienta..se prinde lumea de cat de inapti sunt si cum altfel sa atraga cititori decat cu "fata de la pagina x"?
Iata un articol bun,care se potriveste de minune si zabrautenilor care populeaza mai nou Ghencea!
Tabula rasa romaneasca
Oricum ai privi lucrurile, exista un farmec in a fi roman in Romania. Spectacolul de care ai parte aici nu ar fi posibil nicaieri in alta parte. Oferta e valabila doar pentru romani.
Niciun strain nu ar intelege placerea cu care ne supunem necesitatii de a popula acest spatiu. Ce face insa viata atat de deosebita aici? Din nou, oricine altcineva ar fi surprins sa afle. Noi nu, pentru ca stim.
Desigur, nu frumusetea tarii. Nici macar bunatatea, geniul, spiritul poetic, ospitalitatea si candoarea poporului.
Caracteristicile tocmai mentionate nu au existat niciodata ca atribute proprii exclusiv romanilor.
Ele au fost doar iluziile cu care ne-am mintit zeci si sute de ani, pentru a ne deosebi de ceilalti. In lipsa unor adevarate calitati, ne-am imaginat ca suntem "painea lui Dumnezeu". Am sfarsit mereu fiind doar calul de bataie al tuturor. Bunatatea noastra a fost doar slabiciunea de a riposta celui care ne-a asuprit.
Neavand puterea sa ne ridicam impotriva celui mai puternic ne-am transformat vorba mostenita din batrani "capul plecat sabia nu-l taie" in filosofie de viata.
Mereu asteptand pomana si cadouri sau ajutoare, mereu de partea celui mai puternic, gudurandu-ne umili, de aici ne-am dezvoltat toate defectele pe care acum ni le afisam mandri in lume. Dispretul pe care il manifestam fata de istorie, ne face imuni la orice critica.
De ce sa mai fim asadar isterizati ca peste 40% dintre romani l-ar vota, daca ar mai putea, pe Nicolae Ceausescu sau ca peste 50% regreta comunismul, fiind convinsi ca atunci traiau mai bine ca acum. Cu siguranta ca aceste procente au o legatura stransa cu cei 42% dintre romani care sunt convinsi ca Pamantul e centrul Universului, iar Soarele se roteste in jurul sau.
Pacaliti, mintiti si indoctrinati ca sunt cei mai buni si cei mai destepti si mai frumosi din lume, poate de aceea se si supara cand sunt criticati si urecheati public pentru prostia lor.
In procente, statistic, suntem printre ultimii la aproape toate capitolele pozitive ale civilizatiei occidentale. Dupa toate standardele suntem cei mai cei. In rau. Toate in rau. Deja, odata parcurse aceste randuri, piepturile celor mai multi se vor fi umflat de indignare si dispret. Cum e posibil o astfel de minciuna?
Pendulam in permanenta intre incapatanarea cu care refuzam sa ne acceptam defectele, sa ne indreptam pacatele, sa ne curatam mizeria si sa recuperam golurile culturale, si cealalta atitudine a exagerarii minusurilor, care poate sa ajunga pana la forme obsedante ale flagelului psihic.
Amandoua ar trebui sa ne ingrijoreze, caci ambele tradeaza de cele mai multe ori tentatia de a eluda realitatea, de a ne explica esecul, de a ne integra, asa mici si strambi cum suntem, unei lumi vechi, mai civilizata si mai frumoasa.
Insa nu obstinatia cu care refuzam orice critica este pericolul nostru cel mai mare, ci lipsa memoriei colective. Ceea ce la noi pare sa tinda spre zero.
Memoria tuturor popoarelor functioneaza, ce-i drept, pe unitati scurte de timp, insa acolo unde pe ei ii lasa memoria are grija civilizatia si institutiile statului sa intervina si sa regleze echilibrul.
La noi, unde nu exista nici una nici cealalta, avem toate sansele ca, in cel mai scurt timp, sa ne aruncam cu ochii inchisi, din nou si de aceasta data de bunavoie, in comunism sau in orice alta forma de guvernare care ne-ar promite si ne-ar asigura ziua de maine.
Lipsa totala a memorie colective nu va naste monstri, ci va deveni ea insasi un monstru. Este ceea ce se intampla atunci cand cineva nu are puterea sa nu isi tradeze, la greu, idealurile si visurile. Daca le-a avut
Sursa: Ziare.com
Autor: Iulian Leca
Da, mah, ce?
Jucatorii are meci, si ce? 
Te-am iubit, nenorocito! Ai ieșit din bordel pe la sfarșitul lui '89, ai inceput să te fâțai in vazul lumii aproape goala numai cu un steag gaurit pe șolduri, și iți dadeai aere de fată mare. Lumea n-avea ochi decat pentru tine. Și nimic fară tine nu se intampla, nicaieri. Miroseai ațațător a cerneală și a sange. Atunci te-am cunoscut și atunci m-am indragostit nebunește de tine. O noapte ai fost a mea, numai a mea, cand mi-ai șoptit numele cu buzele tale de plumb. Eram amandoi intr-o tipografie veche, ne creșteau aripi și inotam impreună intr-un ocean de cuvinte fierbinti. Am știu că vei fi a mea, că voi fi al tau. Ți-am luat piciorul fin, de hartie, mi l-am așezat pe grumaz și ti-am jurat să fiu servitorul tau credincios pe viață. Sclavul tau. Dimineață, te-ai aruncat nesatulă in orgia acelui inceput de lume și ai inceput să treci de la unul la altul prin tot orașul, pe doi lei. Am plans cu poza ta in pumni, dar te-am iubit și mai mult, ca un natang, caiafă adorata scumpa mea!
Ai uitat repede toate juramintele noastre din noaptea aceea de inceput. Te-ai facut soră bună cu cei ce te siluiseră inainte și le-ai slujit cu credință. Dar umblai pe față și cu noi, tinerii și visatorii cavaleri de carton, indragostiti de tine, increzatori in menirea ta inalta Iar mie, mai ales mie, imi aratai cand și cand genunchiul și mă lasai să ti-l ating și să-i inchin ode.
Pentru că am scris pe pielea ta alba velina un descantec de prostie, numit pamflet in limbajul tau uneori atat de sclifosit, am fost inchis in pușcarie laolaltă cu criminalii și violatorii de copile și tu nici n-ai deschis gura, o vorbă de alinare să-mi fi spus macar Te-ai facut că nici nu mă cunoști. Dar și așa, am continuat să te iubesc.
Cand a murit mama, am lasat-o ingropată numai pe jumatate și am alergat la tine intr-un suflet să-ți caut in coarne, să-ți dau cu lingurita ciorbiță de cuvinte, să-ți spun povești pe jumatate adevarate, să plang la ușa ta și să mă imbat de ciudă că nu mai ești ce-ai fost și ce-am visat să fii.
Te-am iubit și cand te gudurai fară pic de demnitate pe langă mai-marii țării. Cotoiul de prim-ministru te tinea cu dintii de ceafa ca pe o mâță, și iți indesa sub coadă fișicuri de bani adunati de la saraci, iar tu maraiai de placere, japiță idealista draga mea! Luai banii și-ți intretineai amantii sus-puși, le creșteai case și mașini unde pană atunci nimic nu era, ii culcușeai in puf, iar pe noi, marunti și idolatri servitori ai tai, ne tineai numai cu covrigi și cu batai pe umar. Rar, dintr-un capriciu suveran, ne aratai de la balcon, o secunda pulpa piciorului, dezvelita ca să tii aprinsă patima in noi. Dar nici atunci nu te-am parasit. Nici cand te-ai insotit cu gaozari, cu tonomate și pasarici, sau cand te-ai inhaitat cu maneliști și vrajitoare, cu vedete din care nu mai ramane nimic dacă se imbracă mai gros. Nici cand ti-ai dat frumusetea la framantat in palmele mogulilor, nici cand te-ai lasat facută poștă prin carciumi de marinari beti sau, prin bordeluri de lux, de semizei burduhoși, hraniti la ieslea cu banet. Nici cand lefegiii intunericului te amageau cu madulare false, iar tu le mușcai ca proasta epoletii in extaz. Ci m-am tinut după tine că un cățel, te-am urmat orbește in drumul tau poticnit, cand prin laturi, cand prin gradini cu totul și cu totul din aur și nestemate.
Nu te-am parasit pentru alta. Mi-a fost foame și am gasit destule firimituri la masa ta. M-am imbolnavit și nu m-am cautat, am suferit langă tine, la ușa iatacului tau, așteptandu-ți surasul, mana intinsă la sarutat, itirea ametitoare a desuurilor de pergament. Mi-a fost frig și la tine am gasit atata caldură cat să nu mor. Mi-a fost teamă și la tine am gasit, in simpla foșnire a rochiei de hartie, curajul de a o lua de la capat. Cand credeam că voi muri din cauza ta, am invățat de la tine cum e să mori in fiecare seară și să renaști a doua zi.
Dar umilinta, indoielile, durerile mele toate le-ai spalat atunci cand, in momentele tale de luciditate și de neinvinsă ambitie, numai cu degetul semn facand, ori tipand cat te tinea gura, ai aratat lumii cine ești de fapt și ce poti. Și rasetul tau triumfator m-a facut de fiecare dată să te iubesc și mai mult și să iți fiu mai devotat.
Ție ti-am dat tot: visele mele, sufletul meu, tineretea mea impetuoasa prea adesea ranită pană la os și batjocorita Iată-mă acum batran, bolnav și numai cu hainele de pe mine, dar cu lancea lustruită și gata să-ți dau onorul, curvă glorioasa presa mea!
Robert Ilisoi
Imagini care m-au facut sa uit umilintele pe care le traim de ani buni:
Bună ziua, doamnelor si domnilor! Sunt reporterul frenetic Iliuță Dobrescu, mi se spune si Dumitrescu, si transmit de la marginea terenului din Ghencea. Da, sunt chiar pe banca de rezerve si vreau să vă dau o exclusivitate exclusiva În urmatorul moment, il voi certa pe jucatorul meu numarul unu, Cristi Tanase, pentru că nu si-a aranjat cum trebuie jambiera de la piciorul drept. Eu vreau respect, vreau să subordonam adversarul, iar asa, cu soseta deranjata nu avem cum să facem performanță.
Și incă o stire in exclusivitate pentru toti oamenii din studio: uitati-vă bine la mine, priviti in ochii mei! Eu pictez, eu nu gandesc! Mă interesează doar locul 1. Eu sunt Iliuță Dobrescu, sau Dumitrescu, la mine totul e arta fiecare miscare, fiecare transmisiune TV, fiecare aparitie in public.
Și acum, doamnelor si domnilor, cea mai mare exclusivitate, in direct la Gigi Sport, pentru toti cei din platoul de filmare, vă spun cu mana pe cravata norocoasă: meritam mai mult respect. Nu mă asteptam să fiu fluierat. Eu am vrut să transmit ca celebrul Ilie Dobre, am vrut să pun incă un gol la noi pe tabela dar nu s-a putut. Vă rog să mă credeti, ăștia de la tabelă nu mă inteleg. Și ca să vă arat că meritam mai mult respect, vă dau si exclusivitatea exclusivităților: mă sinucid, ăăă , pardon, demisionez din cauza lor. Asa nu se poate lucra, vă spun sincer că nu mai pot continua. Alo, alo, atentie, să nu mă intelegeti gresit! Nu plec din televiziune, de la Steaua demisionez! Să fie clar pentru toată lumea! Ziaristul Ilie Dumitrescu nu renunță asa usor! Vă multumesc pentru atentie. Legatura in studio!.
PS: Ilie Dumitrescu si-a anuntat demisia in direct la TV, ca un adevarat jurnalist-manelist: O exclusivitate acum la Digi Sport, pentru Horia, pentru toti cei care sunt in studio, pentru toti cei care iubesc Steaua .
PS-ul din articolul lui Kara, si pare manelistic!
Satira pare bine intemeiata! Ilie o merita, mai ales prin atitudinea lui de catelus al clanului!
Va readuc in atentie un articol bun scris de Tudor Octavian cu ani buni in urma.E totusi atat de actual,cred ca si peste 10 ani va fi(din pacate...)
Gigi de Romania
Un panou publicitar gigantic, probabil cel mai mare din anii '80-'90, ii soma pe calatorii care soseau in Gara de Nord sau plecau din Bucuresti, să manance tot timpul numai peste oceanic. Nu din cand in cand, nu cand le venea pofta ci la fiecare foame. "Nici o masă fară peste oceanic!" clama ultimativ si imperativ lozinca aceea culinară dementa iar noi, romanii care o induram la fiece plecare si intoarcere, stiam că nu aveam scapare. Fie că era vorba de peste oceanic, fie de Cantarea Romaniei, de vizitele de lucru ale lui Ceausescu sau de coada la carne, tot una era. Trebuia să avem in permanență mintea ocupată cu un ultimatum, să umblam cu capul in pamant, convinsi că pestele oceanic e, si el, tot o chestiune de totalitarism. Nu m-aș mira ca in paraciunile despre mine de la CNSAS să existe si astfel de inscrisuri: "redactorul Tudor Octavian a declarat intr-un grup de colegi că nu mai poate să manance peste oceanic si că intr-o zi o să se spanzure de reclama aia din Gara de Nord".
De câțiva ani buni, in vietile noastre intră si tropaie, la orice oră are el chef, Gigi. Zbiara se sclifoseste ca o amantă nationala amenință, beleste ochii, azvarle cu banii, bate matanii, se pupă cu preafericitii, injură profetic, clinic si penal, rade mioritic si apocaliptic, iși bruftuluieste angajatii si povesteste inspirat cum o să ne facă el o patrie mai lucioasă decat luceafarul de pe cer. E Gigi de Romania, omul care stie că suferim, fiindcă de saptesprezece ani nu mai mancam la ceai, la ciorbă si la cină numai peste oceanic. Că noua romanilor, ne place să stam cu osul de peste-n gat, să fim jigniti, umiliti si prostiti, cu conditia insă să fim batjocoriti si calcati in picioare zilnic, din zori in noapte. Cee ce nea Nicu a obtinut prin teroare, nea Gigi primeste gratis si din lasitate romaneasca dimineata, la pranz si seara. Reclamă si notorietate. Ca-n bancul acela cu Ceausescu, te temi să bagi si un fier de calcat in priza că imediat il auzi pe Gigi atoatevorbitorul. Televiziunile se intrec să ni-l vare pe Gigi in ochi, in gura in urechi si-n fund. Presa se sufocă in zilele in care Gigi ii intoarce spatele. S-a suparat supremul pe ziaristi si acestia asteaptă mofluzi si fară subiectul de dimineață, de la pranz si de seară să le zambească din nou Gigi si să le lipească suta verde pe frunte, in semn că i-a iertat.
Ce ni se intamplă acum nu-i de ajuns. Trebuie să vedem poza lui Gigi pe toate gardurile. La radio trebuie să se transmită muzici mari pentru Gigi. Jurnalele de televiziune trebuie să inceapă si să-și incheie ora cu vesti de la Gigi. Vedetele de detergenti trebuie să-i facă reclamă numai lui Gigi, cel alb si cu miros de levantica Iar dacă se instalează la loc reclama la peste oceanic din Gara de Nord nu trebuie să astept să mă improprietarească Gigi cu doi metri patrati la Straulesti. Mă spanzur eu de bună voie inainte.