Pentru mine echipele care se vor bate pentru primele 6 locuri ale campionatului vor fi urmatoarele, in ordinea de mai jos:
CFR Cluj
FC Timisoara
Steaua
Unirea
Vaslui
?
CFR pentru ca isi mentine lotul, antrenorul, echipa de conducere a clubului. E dupa parerea mea, alaturi de Steaua, cea mai versata echipa a ligii I. Mai mult decat atat Iuliu Muresan anunta noi achizitii de la echipe puternice din Portugalia. Daca antrenorul Conceicao va sti sa gestioneze corect energia elevilor sai, ambitia si sanatatea fizica, atunci CFR va fi una din principalele pretendente la titlu.
Timisoara pastreaza in linii mari echipa. In plus a adus un antrenor principal adevarat. La acest club, sustinut puternic de suporteri exista emulatie pentru cucerirea titlului. In mod normal dupa o ratare mai mult decat stupida a locului 1 in aceasta editie, prin pierderea meciului direct pe teren propriu in fata viitoarei campioane, Timisoara ar trebui sa revina puternic si sa castige detasat. Reusita sau nereusita se afla numai in mainile noului antrenor, Ovidiu Sabau, si depinde de cat de putin se va implica la echipa Marian Iancu. Marian Iancu, acest Becali posesor de inteligenta spre deosebire de omologul sau. Important e sa nu o foloseasca in exces, pentru ca, stie toata lumea, ce-i mult nu-i bun.
Steaua se va clasa in mod sigur in primele sase echipe, avand in vedere ca are un nou antrenor, Cristiano Bergodi. Mai bun si mai inteligent decat Lacatus. La Steaua se fac deja remanieri, in sensul ca unii pleaca si altii vin. Se pleaca in masa si se vine parca strecurati prin strecuratoare. Nu stiu daca la inceputul campionatului Steaua va fi mai puternica decat in editia trecuta, dar sper sa fie mai bine pregatita, mai bine motivata si evident mai unita.
Nu-i intrevad cel putin deocamdata sanse la titlu.
Unirea. Pentru baietii din Urziceni urmeaza un an infiorator de greu. Cu meciuri in cele 3 competitii. Campionat, Champions League si Cupa. Cu un astfel de traseu, nici Inter Milano nu ar mai castiga campionatul a doua oara consecutiv. Cu atat mai putin Unirea. Jucatorii sai insa se vor cali in meciuri tari, vor capata experienta, iar ambitia lui Dan Petrescu ii va biciui cat va putea pentru o clasare onorabila.
Vaslui = Porumboiu. Porumboiu e un om ambitios si atunci cand isi propune un lucru, de cele mai multe ori ii reuseste. Vasluiul e un team puternic, cu cateva piese de baza de exceptie. L-as numi aici pe Wesley Lopez, un fotbalist de fotbalist. Nea Adi va mai aduce cateva bucati de la Farul, cum ar fi excelentul Gerlem, si isi va intari lotul. In atari conditii va fi o candidata serioasa chiar la un loc pe podium.
Pe a sasea echipa nu am nominalizat-o inca. Pentru ca nu sunt foarte sigur. Ar putea fi Craiova. Dar Craiova nu mai are antrenor. Ar putea fi Brasovul. Din pacate R Lucescu nu a avut rabdare pentru a-i duce pe tinerii sai elevi pe locurile inalte de pe care se vede Europa. Pacat.
Dintre aceste 5 echipe, le vad pe primul loc la sfarsitul turului pe CFR sau pe Timisoara. Sa fie de bun augur, pentru ca merita. Steaua din pacate trebuie sa mai astepte ca tinerii din echipa sa confirme, iar Bergodi sa ramana macar doi-trei ani, pentru ca apoi nu va mai pleca decat cand se va plictisi de cate Cupe si titluri de campion va castiga.
Astea sunt optiunile mele. Ii astept pe altii mai grozavi sa o duca pe Steaua in fotoliul de lider. Astept opinii noi si astept sa fiu combatut cu pertinenta.
