Uzul virgulei este obligatoriu în urmãtoarele situații, în propoziție:
* Între pãrți de propoziție de același fel nelegate prin conjuncțiile "și", "sau" (subiecte multiple, nume predicative multiple, atribute multiple, complemente directe multiple, complemente indirecte sau circumstanțiale multiple):
o Copilul, bunicul, cãțelul, pisica au intrat repede în casã. -- subiect multiplu;
o Camera înaltã, luminoasã, inundatã de luminã îmi pãrea un vis. -- atribut multiplu;
o Intrând în casã, vede florile, cãrțile, hãrțile rãvãșite pe birou. -- complement direct multiplu;
o Bãtrânul se bucurã de frumusețea zilei, de jocul nepoților, de florile înflorite. -- complement indirect multiplu;
o Ziua, dimineața, noaptea, el se gândea mereu la viața lui trecutã. -- complement circumstanțial de timp multiplu;
* Între nume predicative multiple cu sau fãrã determinant:
o Aceastã casã este înaltã, frumoasã, nouã. -- nume predicativ multiplu;
o Aceastã casã este nouã, luminatã la colțuri cu becuri puternice, zugrãvitã în alb-argintiu -- nume predicativ multiplu cu determinant;
* Apoziția simplã sau dezvoltatã se izoleazã prin virgulã de restul propoziției:
o Mircea, fiul, a sosit vesel acasã. -- apoziție simplã;
o Mircea, fiul nostru cel cuminte și ascultãtor, a sosit vesel acasã;
* Locuțiunea conjuncționalã "așadar", "prin urmare" se desparte prin virgulã de restul propoziției:
o I-am spus, așadar, rezultatul concursului;
* Gerunziile și participiile verbale, cu sau fãrã determinant, așezate la începutul propoziției se despart prin virgulã:
o Supãrat, el a trântit ușa cu putere. -- participiu verbal fãrã determinant, rol de complement de cauzã;
o Supãrat pe colegii sãi, el a trântit ușa cu putere -- participiu verbal cu determinant, rol de complement de cauzã dezvoltat;
o Alunecând, el și-a rupt piciorul. -- gerunziu verbal fãrã determinant, rol de complement de cauzã, nuanțã temporalã;
o Alunecând pe gheața din fața casei, el și-a rupt piciorul. -- gerunziu verbal cu determinant, rol de complement de cauzã dezvoltat;
* Complementele circumstanțiale așezate între subiect și predicat se izoleazã de obicei prin virgulã:
o Eu, atunci, am fugit repede în casã. -- complement circumstanțial de timp, adverb de timp;
o Eu, dis-de-dimineațã, am plecat la câmp. -- complement circumstanțial de timp, locuțiune adverbialã de timp;
o Tu, înainte de a rãsãri soarele, sã fii la secerat. -- complement circumstanțial de timp., construcție infinitivalã;
o El, fiindu-i înghețate mâinile, n-a putut scrie. -- complement circumstanțial de cauzã, construcție gerunzialã absolutã;
o Echipa noastrã, acolo, a triumfat asupra tuturor participanților. -- complement circumstanțial de loc, adverb de loc;
o Ei, de jur-împrejur, vedeau numai nisip. -- complement circumstanțial de loc, locuțiune adverbialã de loc;
o El, fãrã a spune o vorbã, a ieșit din camerã. -- complement circumstanțial de mod, construcție infinitivalã;
o Voi, spre a înțelege, ați fãcut multe exerciții. -- complement circumstanțial de scop, verb la infinitiv;
o Voi, spre a înțelege bine teoria, ați fãcut multe exerciții. -- complement circumstanțial de scop, construcție infinitivalã;
o El, citind mereu, ar fi memorat poezia. -- complement circumstanțial condițional, verb gerunziu de cu determinant;
o El, citind mereu, tot n-ar fi memorat poezia. -- complement concesiv, verb gerunziu cu determinant.
* Dupã adverbe de afirmație și de negație, când acestea sunt echivalente ale unei propoziții. Dacã dupã adverb urmeazã o propoziție introdusã prin cã, virgula nu se mai folosește:
o Firește, a încercat sã-i ajute.
o Nu, nu mai ascult.
* Substantivele în cazul vocativ de restul propoziției:
o Mãnâncã, calule, ovãz!
* Interjecțiile de restul propoziției:
o Mãi, nu cumva sã vã împingã Mititelul sã intrați înaintea mea. (Ion Creangã, Povestea lui Harap-Alb)
