Din Trivale pe Bernabeu si inapoi
Dobrin are o nonșalanță care farmecă. Dacă vreți, el este un Crai de Curte Veche care se decide să coboare de pe un ring de rock, pentru a aduce in memorie valsul, fracul și crinolina Acest crai descins pe un ring de rock este și un gentleman al gazonului. El nu știe (sau nu ințelege) să lovească. El nu știe să-și frânga linia printr-un efort inestetic. El nu știe să arunce o minge in tribune. El nu acceptă, din pudoare, gândul că spectatorii l-ar vedea schimonosit de durere, cu glezna intre mâini-Ioan Chirilă
Mi-a luat ceva timp până m-am de
cis să scriu acest articol. Discutam cu un coleg și, venind vorba despre DVD-ul cu Dobrin, zice: Știi că dacă voia să rămână la Madrid, putea să rămână, l-am auzit spunând asta intr-un cerc de oameni de fotbal!. Știam. Dar ce să caute vedeta Piteștiului la Madrid? Totul a inceput cu mult timp in urmă Argeșul tocmai câștigase campionatul național, ediția 1971-1972, in mare parte datorită geniului lui Dobrin. După un prim tur in care a trecut de campioana Luxemburgului, sorții decid ca in turul doi al Cupei Campionilor Europeni, F.C.Argeș să intâlnească pe campioana Spaniei. 25 octombrie 1972. La Pitești descinde marele Real Madrid, cu insuși președintele său, Don Santiago Bernabeu. Emoții mari pentru piteșteni. Meciul s-a incheiat cu victoria surprinzătoare a Argeșului: 2-1! Cronicarul acelui meci,Ioan Chirilă, descria plastic: În numai zece metri i-a driblat pe Pirri, Benito, Grande și Velasquez, ieșind ca o minge de rugby printre picioarele grămezii.. Căpitanul alb-violeților din Trivale in acel meci, Remus Vlad, iși amintește: Gicu a fost genial! Mi-aduc aminte că zicea:Poate să mă lovească mingea și in pălărie, tot la mine rămâne! Președintele Realului, Santiago Bernabeu, a venit după partidă să-l felicite. Gicu marcase un gol. Și jucătorii Realului se fereau să-l atace decisiv pe Gicu, n-aveau cum să-l blocheze. Dobrin vedea și cu ceafa!.
Returul de pe Bernabeu părea o simplă formalitate pentru albi. Și totuși Argeșul rezistă. Realul invinge cu 3-1, golul 3 fiind marcat in minutul 88, după ce libero-ul Olteanu se accidentase in minutul 80. Santiago Bernabeu a fost sedus de Gâscan: Dobrin este un jucător care oferă, singur, spectacolul. Face parte dintr-o categorie de fotbaliști de excepție.Acest băiat, care fentează ca nimeni altul, imi aduce aminte de Di Stefano. Trebuie să joace la Madrid!. Și mie imi aduce aminte de Don Alfredo: nici Dobrin n-a jucat vreodată la un campionat mondial, dar din cu totul alte motive față de Di Stefano Santiago Bernabeu vine deci in România cu un avion personal și spune că nu decolează decât cu Dobrin! Ofer două milioane de dolari, plus o instalație de nocturnă pentru stadion a fost propunerea lui, insă președintele Argeșului de la acea vreme, Puiu Rapaport, l-a trimis la Nicolae Ceaușescu: Doar el poate decide intr-o asemenea problemă.Domnule președinte Ceaușescu, avem nevoie de Dobrin! Cât vreți pe el? Plătim oricât, imediat!. Ce s-a intâmplat mai departe i-a fost dezvăluit lui Dobrin chiar de translatorul lui Ceaușescu, care era piteștean, ca și Gicu. Am asistat la discuții. Santiago Bernabeu era foarte hotărât. Tot văzând că Ceaușescu nu cedează, a crezut că trebuie să mărească suma. A propus 3 milioane, apoi 3,5 și chiar 4 milioane de dolari! Ceaușescu i-a replicat că nu vrea, pentru că s-ar crea un precedent periculos. Atunci, Santiago Bernabeu a avut o reacție nervoasă. «Niciodată nu s-a plătit o asemenea sumă! Dacă refuzi 4 milioane de dolari, inseamnă că ești un om nebun!», i-a zis. Și a plecat fără a-l putea cumpăra pe Dobrin, a povestit translatorul după mulți ani de la acea intâlnire. Vezi, Don Santiago, pentru că i-ai spus pe nume lui Ceaușescu, te iubesc și mai mult! Și totuși, Dobrin a rămas in istoria lui Real Madrid! În lucrarea dedicată centenarului clubului, Cien Anos de Leyenda , care surprinde cele mai fascinante momente ale clubului blanco, Gâscanul nu este uitat. La pagina 282, o poză memorabilă: Bene, Santillana, Eusebio, Dobrin și Gento. Iar fachirul nostru era imbrăcat in faimosul tricou blanco al madrilenilor.
Se intâmpla pe 14 decembrie 1972, la meciul de retragere al lui Gento, câștigat cu 2-1 in fața lui Belenenses. Atunci, Dobrin a fost fabulos, i-a ieșit tot, pasele, driblingurile sale strălucind pe Santiago Bernabeu. I-a incântat pe spectatori, care salutau cu ole-uri fiecare pasă, și pe ziariștii iberici. A doua zi, cotidianul AS comenta: Am venit sa-i vedem pe Gento și pe Eusebio și l-am văzut pe Dobrin. M-am ințeles perfect cu românul Dobrin. Parcă am fi jucat de ani și ani impreună. Este unul dintre marii jucători ai Europei, aș zice chiar al lumii., declara Eusebio. După joc, președintele lui Real i-a propus să nu se mai intoarcă in România, promițandu-i că in scurt timp ii va aduce și familia la Madrid. Am refuzat. Nu voiam să rămân astfel la Madrid, rememora Nea Gicu. Acesta a fost destinul lui. Să rămână aici, in România, și să facă fericiți milioane de oameni, să bucure toți iubitorii de fotbal de la noi din țară, care umpleau stadioanele să-l vadă special pe el. spune si Gică Hagi, singurul fotbalist român care a jucat la prima echipă a lui Real.
Și intr-adevăr , nea Gicu a rămas să ofere unele dintre puținele bucurii ale celor ce trăiau in acel sistem dobitoc. Îmi aduc aminte de primul meu contact cu un stadion de fotbal. Era prin 1983, locuiam aproape de stadionul care azi poartă numele celui care a conferit atâta glorie fotbalului piteștean, aveam 12 ani și le-am cerut voie alor mei să merg la meci. Lume bine dispusă, atmosferă relaxată, mi-am intors privirile spre tabela de marcaj: sub FC Argeș 2, sub Olimpia Satu-Mare 0 Când am ajuns acasă, m-a intrebat tata ce-am văzut. Era unul blond in tricou alb cu numărul 10, toată lumea aplauda când ajungea mingea la el am răspuns eu. Ă'la era Gicu Dobrin, mi-a zis el. Da, așa am intrat eu in legătură cu fotbalul, fermecat de Prințul din Trivale pe final de carieră. Pentru mine erau suficiente două fente, un dribling și trei pase de maestru semnate Dobrin. Nu-mi trebuia un meci intreg. Puteam pleca acasă. Genialitatea lui Dobrin a fost: dintr-un joc colectiv a făcut o demonstrație individuală, el insuși fiind un campion al altruismului. marturiseste legenda filmului romanesc, actorul Florin Piersic.
Îți mulțumim nea Gicu pentru tot ce-ai facut pentru fotbal, pentru că dumneata ne-ai arătat ce inseamnă fotbalul jucat din plăcere. În fotbalul din prezent se vehiculează sume astronomice, care au inlocuit plăcerea de a juca cu incrâncenarea, deseori cu scandalurile. Chiar echipa pe care o iubim ține capul de afiș mai mult cu prețurile de achiziție decât cu fotbalul in sine. Și atunci ne amintim de dumneata, de bucuria aceea reținută când marcai, ca și cum era ceva firesc, numai noi vedeam ceva extraordinar. Sistemul te-a oprit să joci la Real. Le era teamă că-i intreci in popularitate. Dar i-ai invins de mult. Circula acel banc in popor, cu reporterul care merge la o stână in creierii munților, ii arată ciobanului o poză cu Dobrin și-l intreabă dacă recunoaste personajul. Cum să nu ăsta-i Gâscanu de la Pitești! Apoi i se arată o poză cu Ceaușescu: Pe ăsta nu-l știu cred că e in divizia B!, zice ciobanul. Poate ca cea mai bună descriere a lui Dobrin a făcut-o cel care l-a descoperit, Leonte Ianovschi: Am lucrat in viața mea cu mii de copii, am fost prin toată țara și am avut ocazia să cunosc mulți băieți foarte dotați, dar un asemenea element ca Dobrin, atât de excepțional inzestrat, nu mi-a fost dat să intâlnesc. Era uimitor, credeți-mă, și pot să vă asigur că, incă de la vârstă fragedă, de la 10-11 ani, lăsa mulți cunoscători de fotbal cu gura căscată. Pentru că făcea cu mingea adevărate lucruri de virtuoz. Dobrin a rămas și peste ani cel mai mare fotbalist român pe care l-am văzut eu din 1945 incoace. 26 octombrie 2007. 35 de ani și o zi de la fabulosul meci cu Real. O zi tristă insă pentru toată suflarea fotbalistică, pentru că ne-ai părăsit nea Gicu! Am rămas mai săraci, mai singuri in lumea fotbalului pe bani. Copiii pe care i-ai crescut la Școala de Fotbal ce-ți poartă numele s-au făcut mari și au scos capul in lume: Răzvan Raț e câștigător de Cupa UEFA, și s-a duelat cu Messi, probabil cel mai bun jucător al lumii. Vasile Maftei și Marius Bilașco se iau la trântă cu atacul, respectiv apărarea marilor echipe in Champions League. Prin ei, știm că trăiești și dumneata La revedere nea Gicu!
Pe Don Alfredo di Stefano il stie oricine…Pe Michel Leblond fotbalistul putini l-au vazut si tot mai putini si-l amintesc. Di Stefano a fost fotbalul bun care nu vrea sa fie nimic altceva decat un joc si reuseste sa-i înalte pe cei ce stiu sa-l joace din placere. Din pura placere, fara adaosuri si dedesubturi, fara pretentii si viziuni. Leblond a fost fotbalul celor care nu stapanesc fenomenul asa cum si-ar dori, un fotbalist "care dribla cu tibia si inscria cu umarul" dupa cum il descria bunul sau prieten Raymond Kopa.
