Inainte de a pretinde ca suntem atoate-stiutori si a ne scandaliza intre noi, cred eu ca este necesar sa cunostem istoria si valorile acestui sport.Poate asa il vom intelege mai bine!
Uruguay '30 este genul de echipa care face fotbalul sa fie unul dintre cele mai frumose lucruri din lume.
Uruguay 30 nu a fost o formatie unica, ci a existat si la noi in campionat o asemenea "echipa". Echipa aceea a fost insasi Armata (atat la nivel de institutie, cat si la nivel de oameni) care in 1940 a facut unul din cele mai frumoase gesturi din istoria campionatului romanesc de fotbal.Redau un fragment desprins din ziarele vremii si readuse la timpul prezent, caci e bine sa fie cunoscuta istoria armatei si din aceasta perspectiva, a adversarilor Stelei Bucuresti.
fragmente preluate din ziarul "Clujeanul", articol aparut in 4aug. 2003, de Gelu Radu
În 1940, dupã ce nord-vestul Transilvaniei a fost rupt din trupul țãrii prin Dictatul de la Viena, mii de clujeni au ales refugiul. Printre ei, jucãtorii și conducãtorii echipei de fotbal Universitatea Cluj, care au refuzat sã joace în campionatul maghiar.Pentru a reconstitui cele întâmplate atunci, CLUJEANUL s-a deplasat la Sibiu, a studiat ziarele vremii și a vorbit cu istorici și martori ai acelor vremuri.
UN LOC ÎN PLUS
"Smulși, ca și mulți oameni ai locului, de la rosturile lor, forțați sã pãrãseascã în grabã Clujul, cei care pânã mai ieri erau întâlniți la arenã, la bazin sau pe pista Parcului Sportiv, urcau Dealul Feleacului și, din punctul cel mai înalt, cãutau cu privirea spre locurile dragi lor de care trebuiau sã se despartã", scria în Almanahul Aniversar "U-75".
Deoarece evacuarea orașului s-a fãcut într-un termen foarte scurt, sportivii nu au luat cu ei nici echipamentul și nici mingi, doar carnetele de legitimare ale jucãtorilor. Prin grija lui Viorel Tãnase, fost portar al echipei între anii 1927-1930, fotbaliștii au primit bocanci de joc de la fabrica de încãlțãminte din Sibiu. Echipamentul a fost confecționat la Cisnãdie, unde erau mai multe fabrici de tricotaje.
În sezonul 1939-1940, "U" nu-și câștigase dreptul de a evolua în prima divizie. Cu toate acestea, dupã primele trei etape, Federația Românã de Fotbal a decis sã suplimenteze numãrul de locuri în Divizia A, de la 12 la 13, pentru a sprijini moral echipa clujeanã aflatã departe de casã.
AJUTORUL ARMATEI
În 6 octombrie 1940, ziarul "Foaia poporului" publica un ordin al ministrului Apãrãrii Naționale prin care se punea la dispoziția Universitãții "Regele Ferdinand I" din Cluj localul cazarmei "Avram Iancu" și al ªcolii Speciale de Cavalerie din Sibiu, fãrã grajduri și dependințe.
Astfel, problema continuãrii studiilor era rezolvatã. Jucãtorii lui "U", majoritatea studenți, aveau o zi pe sãptãmânã dedicatã instrucției, fiind considerați militari în termen redus. La începutul lunii decembrie 1940, gruparea clujeanã era recunoscutã juridic sub numele de "Clubul sportiv studențesc Universitatea Cluj-Sibiu".
CAZAREA ªI MASA
Inițial, prin grija Protopopului Miron Neagu, o parte din jucãtori au fost cazați la cãminul Seminarului Teologic. Din cauza numãrului mare de refugiați, erau cazuri în care sportivii stãteau în camere cu câte 12 paturi. Dupã un timp, au fost mutați la internatul unei întreprinderi.
Alți "U"-iști, mai norocoși, stãteau la rude sau la suporteri care le puseserã camere la dispoziție. Un exemple îl constituie Nicolae Szoboszlay, primit cu brațele deschise de doctorul Traian Stoicoiu, renumit chirurg și mare suporter al "alb-negrilor".
Alimentația a fost o problemã grea în perioada bejeniei, mai ales cã rãzboiul determinase o crizã de hranã. În general, clujenii mâncau la cantina internatului unde erau cazați, dar au început sã și improvizeze. Pe malul Cibinului, ei au învãțat sã prindã pește cu mâna. Prada era dusã la restaurantul "Rãscruci", care le oferea, la schimb, mâncare gãtitã.
Spre sfârșitul bejeniei, clujenii au folosit o altã metodã de a-și rotunji veniturile: sub conducerea lui Szoboszlay și a lui Jivkovici, lotul mergea la colindat. Melodia lor preferatã era "O, ce veste minunatã".
CAMPIONATUL DE RÃZBOI
"U" a disputat prima partidã oficialã de la Sibiu în 20 octombrie 1940, pierdutã însã în fața Sportului Studențesc: 1-2. Meciul a fost urmãrit de o audiențã-record: 2000 de persoane. Dar campionatul 1940-1941 avea sã fie suspendat din cauza izbucnirii rãzboiului anti-sovietic. "U" era clasatã pe locul 11, cu douã meciuri mai puțin disputate.
În urmãtorul sezon, competiția s-a disputat pe zone geografice, fiind denumitã "Cupa Basarabia". "U" a câștigat seria a 5-a, iar apoi s-a calificat pânã în semifinale, unde a fost învinsã de Rapid cu 1-4.
În vara anului 1942 s-a produs o nouã reorganizare, întrecerea fotbalisticã devenind "Campionatul de rãzboi". "U" era cea mai tânãrã echipã, având media de vârstã de 22 de ani! Clujenii au terminat campionatul pe locul 9.
"U" a împlinit un sfert de veac de existențã în bejenie, dar campionatul 1943-1944 nu s-a mai încheiat din cauza rãzboiului. "U" ocupa locul 3, dupã FC Craiova și Rapid.
"Bãieții s-au rãspândit care încotro. Era greu. Din ce în ce mai greu. ªi totuși, parcã dinspre munte, venea o dungã de luminã... Venea, ea, dunga de luminã", scria doctorul Mircea Luca în volumul sãu de memorii, intitulat "ªepcile roșii".
Cea mai bunã performanțã a tinerilor clujeni în acea perioadã a fost accederea în finala Cupei României, în sezonul 1941-1942. Din pãcate, "U" a fost înfrântã la București de Rapid, cu 7-1.
DIN NOU ACASÃ
Momentul întoarcerii la Cluj, în 26 iulie 1945, este descris într-un paragraf emoționant al cãrții lui Mircea Luca: "Îmi era parcã fricã sã calc pe pietre, pentru ca nu cumva ceva sã se miște și sã se schimbe. Chiar în ziua sosirii ne-am dus la stadion. Szony-baci era acolo, ca întotdeauna. Când ne-a vãzut, n-a putut scoate nici un cuvânt. A stat așa, vreo trei minute în șir. Nici nu clipea. Apoi, la fel de mut, s-a îndreptat spre un dulap. A deschis cu cheia și a tras de un sertar mare, ca de scrin. ªi, cu aceleași mișcãri de robot, a scos din sertar 11 tricouri alb-negre, așezate cu grijã unul peste celãlalt. Abia dupã ce le-a pus pe masã și le-a netezit de câteva ori, i-am auzit glasul: . Nimeni n-a mai scos o vorbã. Mi-am holbat ochii ca sã nu plâng și am cãutat în grãmadã tricoul cu nr. 5. Era tricoul meu. În timp ce-l trãgeam pe cap, am zãbovit, cãutându-i gura, ca sã-l pot sãruta pe dinãuntru".
SUPRAVIEÞUITORII. CLUJEANUL a stat de vorbã cu ultimii doi supraviețuitori ai bejeniei, Mircea Luca și Nicolae Szoboszlay.
Mircea Luca își amintește cã, din cauza rãzboiului, campionatul se transformase într-un hibrid. "O echipã care era în refugiu, cu mare greutãți, s-a adaptat rapid într-un oraș ca Sibiul, care ne-a primit exemplar. De fapt, pentru mine, Sibiul a fost un al doilea Cluj".
Nicolae Szoboszlay nu a stat la Sibiu decât câteva luni, din toamna lui 1943 și pânã în primãvara lui 1944, când campionatul s-a întrerupt: "M-a impresionat cãldura cu care am fost întâmpinat. Eram un tânãr elev și cei care m-au convins sã vin de la Aiud sã apãr la mi-au purtat o grijã deosebitã. De Universitatea m-am îndrãgostit instantaneu atunci când am auzit corul cântând imnul. Atunci am știut cã voi juca la echipa studențeascã!".
OSPITALITATE SIBIANÃ.
Ca unor oaspeți de vazã, jucãtorilor de la "U" li s-a permis sã foloseascã principalul stadion din Sibiu, care se numea Anef. Pe arena din Parcul "Sub Arini" evolua cea mai importantã echipã localã, "ªoimii", care le-a pus clujenilor la dispoziție și mingile necesare.
În ciuda vremurilor tulburi, "U" a dorit sã evite evaziunea fiscalã. A cerut și a obținut de la Administrația Financiarã hârtie filigranatã specialã din care se confecționau bilete, iar conducerea clubului plãtea anticipat taxele pentru respectivele tichete.
Astãzi, stadionul din Parcul "Sub Arini" zace în paraginã. Sibiul este aproape inexistent din punct de vedere fotbalistic.
PRIMA ECHIPÃ CU IMN.
Un episod deosebit al bejeniei a fost compunerea primului cântec dedicat unei echipe de fotbal din România. Compozitorii - Nelu Brateș, Seva Ivanov, Relu Constantinescu și Mircea Olteanu - au format o trupã care a rãmas cunoscutã sub numele de "Zombby". (Dedicatie pt axl, "pisici si zombii"
) Lansarea oficialã a "imnului-marș" a avut loc la Teatrul Național din Sibiu, în fața unei sãli arhipline.
Haide, U! Haide, U!
Ești simbolul tinereții studențești,
Haide, U! Tempo U!
Ești simbolul unor inimi românești
Noi luptãm, sã-nãlțãm,
Prin avânt, voințã, zâmbet și prin cânt,
Un trup nou - braț de fier
Suflet nou smuls din cer.
Haide, U! Tempo U! Haide "U"!
Suntem "U"-iștii Clujului iubit
Uniți cu toții-ntr-un avânt
Pornim din nou cu sufletu-nfrãțit
La luptã, cu un singur gând:
Haide "U"! Haide "U"! (se repetã refrenul)
__________________________________________
Asemenea gesturi nu pot fi uitate si vor fi consemnate mereu in paginile de istorie ale unei echipe, indiferent de rivalitatile sportive existente. Un alt gest memorabil, din aceeasi perioada, a fost sacrificiul facut de CFR Cluj (la vremea respectiva avand denumire in maghiara, deoarece lb. romana a fost interzisa ca lb ofciala) care au fost nevoiti sa evolueze si sa lupte in campionatul maghiar de fotbal alaturi de alte echipe romanesti din Ardeal, pentru a tine oamenii ramasi in Ardeal uniti, a le da o raza de speranta pe timp de razboi, a nu-i lasa sa se simta abandonati, asa cum "U" au fost nevoiti sa se sacrifice si sa abandoneze Clujul,sa-si lase casele,familiile, pentru ca cei ramasi in Cluj (si-n Ardeal), sa simta caldura si sustinerea fratilor romani pe timp de razboi, deci sa-i apere pe cei ramasi. Ca de aceea era U atat de iubita si aclamata, ca cei din N-V Ardealului sa stie ca nu-s singuri, iar Romania (romanii ) nu i-a abandonat prin acceptarea dictatului de la Viena. Unii au fost nevoiti sa lupte, altii au fost nevoiti sa apere, altii sa ramana pe pozitii ca sa tina unite taberele, insa sacrificiul a fost de partea tuturor. Bunicii mei au fost printre clujenii multi care au ramas in Cluj in perioada razboiului si mi-au certificat aceste lucruri, redate in Clujeanul si multe altele.
De ce am postat acest fragment? pentru a evidentia ca Steaua Bucuresti a avut o istorie nescrisa in almanahul Clubului, o istorie ce dateaza dinainte de aparitia oficiala a acesteia, deci nasterea unei legende (clubul Steaua) a fost preconizata de evenimentele anterioare lui 1947. Astazi, Steaua Bucuresti ar trebui sa se mandreasca mereu cu originile pe care le are , Armata si sa fie SUPERIOARA asa cum aceasta, Armata (poporul), mereu a fost, iar stelistii care se identifica cu Steaua Bucuresti la fel, SEMPER SUPERIORES- prin atitudine si fapte concrete!
Nu uitati ca in Bucuresti exista oameni care s-au sacrificat si si-au parasit casele ca sa-i apere pe ai lor de saracie si foame si care azi, la fel ca U-istii de odinioara, pescuiesc in apele Dambovitei pentru a supravietui si a da astfel o raza de speranta celor ramasi acasa, sau care dorm pe strada, in "asezari improvizate", la fel cum unii jucatori au dormit intr-o alta perioada, unul langa altul,langa stadion,pe saltele, cand clubul nu a avut bani pt un hotel, insa echipa a facut deplasarea si au intrat a doua zi pe teren, dupa ce au mancat o felie de salam si au impartit o bucata de paine. Fotbalul e un fenomen international, nu doar national, iar istoria sa trebuie cunoscuta de toata lumea!