Steaua a debutat în al treilea sezon consecutiv de Liga Campionilor cu o (nouã) înfrângere pe teren propriu. Adversarii de la Bayern Munchen s-a dovedit din pãcate o echipã net superioarã nouã, ca forțã, organizare a jocului și - în cele din urmã - ca valoare individualã a jucãtorilor prezenți de pe teren.
Cu toate acestea, Steaua n-a practicat un joc tocmai rãu în aceastã searã. (Sau, ca sã nu par un suporter care cauționeazã orice eșec, sã spunem cã în mod cert Steaua a suferit înfrângeri mult mai clare, în Ghencea, în aceeași competiție) Echipa a avut câteva ocazii (printre care și douã bãri, dar și un gol anulat - destul de ușor, la prima vedere) și a reușit o bunã parte din meci sã joace de la egal la egal cu Bayern. Nemții au controlat însã autoritar primele 25 de minute și au reușit sã "taie" spre finalul meciului ceea ce s-a dorit asaltul final al roș-albaștrilor. Una peste alta, ar fi decent sã recunoaștem cã Bayern a învins complet meritat în aceastã searã.
Stelei i se poate reproșa în primul rând o anumitã stare de blazare care a apãrut imediat dupã primirea golului. Cea de-a doua jumãtate a primei reprize a fost un exemplu de cum NU ar trebui sã reacționeze jucãtorii noștri când sunt conduși pe teren propriu de o formație totuși superioarã. Fãrã nerv, fãrã inspirație și mai ales fãrã agresivitate - așa a jucat Steaua pânã în minutul 45, ocaziile avute (șutul lui Dayro deviat în barã, precum și torpila lui Lovin reluatã slab de Semedo) fiind rodul unor soluții individuale și nu al unui joc colectiv bine pus la punct. De partea celalaltã, Bayern n-a forțat - dar chiar și așa ar fi putut sã se desprindã în 2-3 rânduri. Un 2-0 la pauzã n-ar fi surprins pe nimeni.
Dupã pauzã însã jocul s-a echilibrat mult, astfel cã Steaua a controlat primele 15-20 de minute destul de clar, reușind sã-și creeze alte 2-3 ocazii (în primul rând, bara lui Arthuro). Din pãcate, forcingul de final a fost anihilat din fașã de jocul sigur al nemților, care - în stil de mare echipã - au știut sã ținã de rezultat. Zapata a reușit din nou douã intervenții excelente, el fiind fãrã îndoialã cel mai bun jucãtor al Stelei în aceastã searã.
Problema Stelei în aceastã searã a fost cã a jucat în nota ei în fața unei formații pe care nu o poți învinge decât dacã te autodepãșești (și nici atunci sigur!). Diferența de valoare a fost netã, iar Steaua a practicat un joc fãrã strãlucire, care n-a îndeptãțit-o sã spere la mai mult decât aceastã înfrângere la o diferențã minimã. Introducerea a 5 jucãtori cu profil ofensiv s-a dovedit o armã cu douã tãișuri: pe de o parte, Steaua a aruncat încã de la început cam tot ce avea în joc, astfel cã schimbãrile n-au putut înclina balanța în mod decisiv. Pe de altã parte, Toja a reușit o prestație defensivã bunã, dar aportul sãu ofensiv a fost mult diminuat de sarcinile care i-au fost trasate. Szekely a "strãlucit" prin lipsa totalã din defensivã, atât Ogãraru (într-o formã oricum slabã - meciul de la Constanța nu s-a dovedit a fi un accident), cât și Petre Marin (altfel, tot respectul pentru cum reușește acest mare caracter sã-și utilizeze la maximum resursele sportive, la cei 35 de ani ai sãi!) având mari probleme atunci când Szekely juca pe partea lor. Semedo a fost la rândul lui destul de șters.
Steaua a dat peste un adversar mult mai valoros, acesta e adevãrul! Astfel de aversari nu-i învingi decât când ai capacitatea sã utilizezi arme "neconvenționale": o dãruire net superioarã, folosirea la maximum a puținelor șanse care ți se ivesc, puțin noroc... Steaua în aceastã searã n-a uzat de aceste arme. Este o constatare și o posibilã explicație a unui eșec oarecum previzibil.
Nu trebuie totuși sã dramatizãm. Dacã situația va fi abordatã cu luciditate, eu cred cã Steaua poate face o figurã frumoasã în acest sezon, mai ales cã are la îndemânã cel mai valoros lot din ultimii 3 ani de zile. Dacã însã se va crea o presiune inutilã și disproporționatã în perioada urmãtoare, e posibil ca lucrurile sã degenereze. Nu putem sã nu remarcãm și cã am avut neșansa de a face parte dintr-o grupã extrem de echilibratã și valoroasã, astfel cã un loc 4 nu ar fi chiar o surprizã. Datoria Stelei este însã sã lupte și sã încerce sã-și depãșeascã nivelul. Într-o competiție de un asemenea rang, în care dai peste echipe cotate mult mai bine, autodepãșirea și comiterea a cât mai puține greșeli sunt singurele speranțe de a face fațã. Acesta, cred, este pariul Stelei din acest an. Sã sperãm la o calificare în optimi mi se pare cu totul hazardat. Un loc 3 nu este însã deloc exclus. Dar pentru a-l atinge, este nevoie ca în Ghencea nivelul jocului și agresivitãții noastre sã creascã. Dacã nu vom rueși sã adunãm puncte pe teren propriu, suntem condamnați sã constatãm din nou diferența uriașã dintre civilizațiile fotbalistice cu care suntem în competiție.
Ovidiu
