În spațiul dominat de libertatea de exprimare numit fcsteaua.ro s-a dezlãnțuit - tocmai din exercitarea deplinã a acestei libertãți - un adevãrat Jihad la adresa antrenorului Marius Lãcãtuș. Izvorât din falsa distincție antrenor - jucãtor, acest rãzboi sfânt dus cu bunã-credințã (sunt convins) de unii redactori ai sitului este profund greșit pentru cã pleacã de la o premisã falsã și neglijeazã contextul și publicul destinatar.
Mai întâi, câteva flashbackuri. Noiembrie 1998. Steaua - Dinamo în Ghencea. 1-1 (goluri Dãnciulescu din pasa lui Lincar, respectiv Contra, dupã un penalty ratat de Bãtrânu). Vremuri în care "Ae, ao, sã moarã Dinamo!" încã era mai folosit decât urmașul "M*** Dinamo!". Stadion plin, atmosferã de derby pe un soare splendid de noiembrie. La un duel dur pe la 30 de metri (unde azi e banca Stelei, pe atunci era pe partea opusã), Lupescu bagã talpa serios la un jucãtor al Stelei. Explodãm cu toții, apare Lãcãtuș cu mersul acela apãsat și privirea de killer, din 2 pași îl și ia de gât pe Lupescu. Acesta rezistã, dar presiunea formidabilã a celor 25.000 de steliști și a privirii Fiarei îl determinã sã facã totuși doi pași în spate, cu gâtul în mâna cãpitanului rivalei.
Martie 1999. Steaua - Rapid, 1-1, goluri Lincar și Ganea. Din nou un duel aprins la mijloc și intervenția insultãtoare a lui Lupu, decarul rapidist, în mod cert cel mai detestat om de pe gazon. Lupu, cu aerul lui de borfaș de Giulești prins la furat de mașini, este luat în primire de Lãcãtuș, urmeazã un scurt duel de "cocoși", cap în cap, stadionul luase foc. Lãcãtuș! Lãcãtuș! Lã-cã-tuș!
Iunie 1999. Steaua - Rapid, finala Cupei. La sfârșitul meciului, unul dramatic, de povestit copiilor și nepoților, Lãcãtuș calcã apãsat, cu trofeul în mânã, spre Peluza dinspre Electroaparataj. La bustul gol, doar cu o eșarfã legatã la gât pe care se poate citi, întâmplãtor, Anti-Rapid. Se suie pe gard... Din Echipa Stelei fãceau parte la acea vreme Ioan Alecsandrescu, Emerich Ienei și prelungirea lor naturalã din teren, Marius Lãcãtuș.
Pentru o întreagã generație de suporteri care a crescut cu aceste imagini în minte, Lãcãtuș reprezintã simbolul Stelei. Iar eu fac parte din generația care nu l-a prins în prima lui "domnie" la Steaua, ci doar în a doua, când a fost mai mult temperament, voințã și personalitate, decât vitezã și agresivitate, calitãțile care l-au consacrat. Era omul care era mereu acolo și care Putea, el singur, sã afirme cu fiecare pas apãsat și mânã în gâtul cãpitanului adversarilor supremația pe toate planurile a Stelei.
Vasile Ardeleanu, pumnul din meciul cu Tunisia, nenumãrate înjurãturi și câteva flegme - episoade reale. Urâte. ªi ce? Noi, cei care l-am iubit și îl iubim pe Lãcãtuș n-o sã ne creștem copiii învãțându-i sã intre la rupere și sã scuipe, doar pentru cã el a fãcut-o. Pe el l-am iubit pentru cã pe teren era 100% pentru Steaua și pentru cã fãcea ceea ce am fi fãcut toți dacã eram în locul lui pe teren. În rest, avea pãcatele lui, nu era ușã de bisericã, cum nu eram niciunul. Nu l-am crezut perfect nicio clipã. De fapt, îl știam imperfect.
4-1-4-1, 4-2-3-1, ce cautã Nicolițã în teren, de ce l-a bãgat pe Rada la 1-1, de ce nu-l lasã pe Szekely pe dreapta - întrebãri, dileme, misteruri. Este Lãcãtuș un mare antrenor? Rãspunsul corect este: conteazã? Noi nu-l judecãm ca pe orice antrenor al Stelei, pentru cã în spatele mersului apãsat al antrenorului (fie și de duzinã!) Lãcãtuș stã mersul apãsat al Simbolului. Un om nu poate fi spart în douã. Nu poți sã-l iubești pentru felul în care îți apãra clubul și apoi sã-l fluieri în fațã sau sã-l bârfești pe la colțuri. Nu dacã ai puținã jenã. Sau dacã te mai identifici puțin cu copilul din 1999, care trãia pe viu povestea unui Simbol pe care azi alții îl cunosc și îl criticã din ziare.
Poate cã antrenorul Lãcãtuș se va rata sau poate cã va da lovitura. Sau poate se va plasa în zona aceea nebuloasã de la mijloc, în oceanul de nuanțe de gri care întreține polemicile. Dacã se va rata, ca suporteri și cunoscãtori de fotbal o vom recunoaște cu toții. Dar ca oameni, sunt convins cã vom aștepta respectuoși ca omul Lãcãtuș sã nu ne dezamãgeascã. Pentru cã pânã acum nu a fãcut-o.
Ovidiu
P.S. În deplinã contradicție cu prima frazã a acestui articol. invit toți userii la un dialog civilizat pe marginea acestui articol, sub amenințarea cenzurii. Quod licet Jovi, non licet bovi, cu alte cuvinte ce-ți este permis sã-i zici unui jucãtor de rând, n-ai voie sã-i spui unui simbol. Pentru cã în orice societate așezatã libertatea de exprimare se oprește la contactul cu nucleul dur și care nu se pune în discuție al acelei societãți. Lãcãtuș este "indiscutabilul" societãții noastre.
