Aseara a fost evidenta lipsa de valoare a jucatorului roman. Ma mir cum pot veni unii sa afirme ca 'trebuia' sa castigam cu Franta si Italia atat timp cat avem o echipa nationala formata din jucatori de duzina. Poate unii jucatori au posibilitati tehnice superioare dar in ceea ce priveste mentalitatea suntem in grupa a 5-a valorica a fotbalului mondial.
Exact aici era de lucrat. Zenga a preluat o echipa cu mentalitate de Serie B (Catania) care insira infrangere dupa infrangere, cu moralul la pamant si cu jucatori de calitate modesta, cu misiunea de a o salva. In cateva etape, echipa a obtinut niste rezultate bune, insa salvarea trecea si prin cel putin doua puncte luate in ultimele doua partide: cu Juventus in deplasare si cu Roma, acasa. Catania nu castigase nici o partida in deplasare in acest campionat iar Juventus nu dorea sa incheie sezonul cu o infrangere in ultima partida pe teren propriu, chit ca rezultatul partidei nu le mai putea schimba pozitia in clasament. Catania a inscris imediat dupa reluarea jocului si a avut victoria in mana pana in minutul 91, cand Del Piero s-a trezit cu o minge in fata portii si nu a stat pe ganduri sa o bage inauntru. In ultima partida, Roma juca campionatul: daca ar fi invins iar Inter nu ar fi castigat la Parma, ar fi fost noua campioana a Italiei; Catania avea nevoie de un egal. De data aceasta Roma a deschis scorul relativ rapid si norocos, insa Catania s-a pus pe atacuri in valuri. Chiar inainte ca Ibrahimovici sa le salveze titlul celor de la Inter cu primul gol de la Parma, deja Catania avusese cateva ocazii intre care o bara. Alte doua "transversale" au urmat in minutele finale, iar in minutul 86 Catania a inscris, insa golul a fost anulat pentru offside-ul lui Mascara. Ei bine, echipa mica si cu jucatori de Serie B, care obisnuia sa primeasca goluri imputite pe final de meci, a continuat sa atace chiar dupa ce toate circumstantele si episoadele pareau sa fie impotriva ei, iar in minutul 88 a inscris golul salvarii.
Ce le-a spus Zenga, in toate ocaziile? Ceva foarte simplu: "noi non ci arrendiamo mai". Dincolo de cele cateva mici modificari tehnice, Zenga i-a facut sa creada ca pot sa se salveze daca se bizuie numai pe fortele lor, chiar daca au de luptat cu formatii mult mai puternice si mai valoroase. Niste jucatori de Serie B pripasiti de doi ani in Serie A au putut sa se dopeze cu "noi nu ne dam niciodata batuti" pana intr-atat incat in interviurile de dupa ultimul meci repetau cu totii convinsi aceeasi fraza-tip, au putut sa obtina rezultate pozitive cu "varfurile" campionatului italian.
Daca acesti jucatori au reusit sa faca ceva e pentru ca li s-a dat un sut potrivit in directia buna mentalului lor colectiv, nu pentru ca le-ar fi crescut brusc valoarea peste noapte. Ieri seara a fost evidenta atat mentalitatea mizerabila de perdant a jucatorilor "reprezentativei" Romaniei (care totusi nu erau si nici nu sunt jucatori de divizie secunda), cat si stupizenia abordarii psihologice la nivelul echipei nationale, abordare care i-a conditionat atat cat mai era nevoie pentru a juca ca o banda de zombi cu scuza deja pregatita "de atat am fost noi in stare". E foarte comod sa ingaimi mizeria asta de justificare dupa ce ai facut un joc deliberat cacacios in care pretinzi ca ai fost obosit si demoralizat de golul marcat de Pirlo din penalty si e foarte comod sa decretezi ca asta e valoarea ta atata vreme cat nici nu ai intreprins TOT ce depindea de tine pentru a schimba situatia.
Jucatorii nostri au demonstrat in partida cu Italia ca pot sa joace si fotbal, este inadmisibil modul in care si-au batut joc de toata munca lor precedenta in partida de ieri seara. In locul lui Piturca le-as fi spus la pauza ca orice jucator care nu termina partida epuizat complet dupa ce si-a scuipat plamanii cu succes pe teren nu mai are ce cauta la nationala. Insa acest lucru nu s-a intamplat. Iar de vina nu este esentialmente valoarea intrinseca a jucatorilor ci mentalul lor si mai ales mentalitatea scarboasa de a te multumi cu participari presupus onorabile (in partida cu Olanda numai onorabila nu a fost prestatia jucatorilor), devenita oficial doctrina la incriminata partida cu Franta care da, trebuia castigata fara doar si poate, fiindca jucam impotriva unor nume de fotbalisti, nu a unei echipe. Oficializarea multumirii cu putin la acest turneu final a creat jucatorilor acea senzatie paguboasa cum ca echipa nu poate face prea mult prin forte proprii ceea ce a generat imposibilitatea efectiva de a mai face ceva.
Ma uluieste ca vorbiti despre mentalitate de categoria (dez-)onoare la nivelul jucatorilor si demonstrati exact caracteristicile ei principale.
De-abia DUPA ce vom avea o nationala formata din jucatori avand un minim de abilitati tehnico tactice si o ambitie de nemti (sau chiar de turci) vom putea emite pretentii la victorii impotriva echipelor de top. Nu conteaza ca Franta (mai ales) si Italia sunt intr-o forma execrabila. Nici chiar in conditiile astea nu avea cum sa le invingem decat dintr-o pura intamplare.
Nu este adevarat. Orice echipa fixata pe un obiectiv si concentrata la maxim poate suplini prin angajament si disciplina scaderile pur tehnice. Cu Italia am jucat fotbal si ne-am batut realmente de la egal la egal. Cu rezervele Olandei care chiar voiau sa ne lase sa castigam nu am jucat nimic, clacand lamentabil la nivel psihic. In mod sigur, puteam sa ii batem. De ce nu am facut-o? Pentru ca deja echipa fusese slab pregatita psihic, doar pentru "prezentare onorabila" (obiectivul transparent rezultat din prima partida), fara incredere in fortele proprii, in plus si cu gandul idiot ca poate-poate Italia-Franta se termina fara goluri si noi avem golaveraj mai bun. Nu pentru ca nu aveam valoare ca individualitati. Vina este a antrenorului, a staff-ului a jucatorilor. O oarecare vina apartine si tuturor cobelor de servici care "stiau" dinainte ca jucatorii nu au valoare si au avut grija ca murmurul acestei pareri sa ajunga si la jucatori.
Nu pot sa cred ca sustinatorii echipei care a demonstrat ca se poate castiga ceva jucand fotbal cu mentalitate de invingatori si echipa mare sunt atat de obstinati in a sustine aberatii de acest gen despre presupusa noastra impotenta generica. Pot sa inteleg critici punctuale, dar nu nihilismul si resemnarea in "lipsa de pretentii". Lipsa de pretentii sa aiba poate sustinatorii Luxemburgului si Andorrei, nu noi care stim care ne sunt posibilitatile.