Iata ca de la ultima noastra intalnire Steaua se regaseste tot pe Calea Victoriei, ultima perla de pe Coroana fiind meciul cu UTA, cand jucatorii nostri au gasit golul izbavitor in minutul 90. Marius Lacatus ne spune dupa meci ca echipa e sub o mare presiune si ca de bine de rau, Steaua a depasit aceste momente, fata de celelalte echipe care au cedat una cate una in fata acestui fenomen, care inevitabil se aciueaza pe langa performanta.
Performanta am spus? Avem 5 victorii consecutive, ne indreptam spre Champions League, suntem pe cale sa castigam in Giulesti la scor de neprezentare. Toate acestea ce sunt? Nu stiu ce ar raspunde Jose Mourinho, dar stiu sigur ce vor raspunde duetul creditor - antrenor principal. Stiu ce ar raspunde si cei care au fost cuprinsi de o bucurie vecina cu isteria la marcarea golului victoriei, in minutul 90, cu echipa de pe locul 17, penultimul in clasamentul Diviziei A, echipa de a carei situatie este responsabil si actualul nostru antrenor. Dar asta nu ne deranjeaza. Nu ne deranjeaza nici ca suntem pe cale sa ramanem in memoria suporterilor din Romania, ca un fel de Juventus dambovitean in ceea ce priveste arbitrajele de care avem parte si de modul lipsit de scrupule prin care vrem sa castigam.
Totusi nu ar trebui sa ma mire aceste atitudini, atata vreme cat sunt suporteri care vin si spun senini ca nu e nicio problema sa furi atata vreme cat si ceilalti o fac. Ce conteaza vremurile cand ne retrageam de pe teren pentru ca un George Ionescu sau Constantin Zotta ne furau ca in codru? Unde e demnitatea si puterea de a ne lupta cu sistemul? Acele atitudini aduceau admiratie din partea neutrilor si mandrie pentru noi, atitudinea de acum ce va aduce? Ce fel de suporteri va atrage Steaua astfel?
Pana la urma, ce fel de echipa vrem? Vrem sa castigam cu orice pret, cu meciul si faza in care am fost avantajati? Mi-e si frica cand cad jucatorii nostri in careu, fie ca se impiedica fie ca simuleaza, pentru ca ma gandesc ca o sa primim un penalty, indiferent cum. Ma rog ca fundasii nostri sa aiba intrari curate ca nu cumva sa se intample ce s-a intamplat cu CFR Cluj...
Pana la urma, as trece si peste asta, daca am juca fotbal si as simti ca meritam sa castigam. Dar oare ce fel de echipa castiga cu goluri marcate exclusiv din faze fixe? Din cate stiu fazele fixe fac diferenta intr-un meci echilibrat. Cand iti domini adversarul, fazele fixe sunt doar cireasa de pe tort. Acum cativa ani se facea misto de neputinta englezilor care in lipsa de alte mijloace asteptau cornerele ca pe un penalty. Intre timp, englezii au importat fotbal din Europa, l-au adaptat si acum au 4 echipe in sferturile Ligii. Benitez, Wenger, Mourinho l-au fortat si pe Ferguson sa se adapteze. Noi am importat antrenorul de la o echipa care se lupta la retrogradare...
Acum va sari lumea: cum imi permit sa vorbesc asa de un simbol, care a facut si a dres si care trebuie lasat sa demonstreze. Intreb: ce sa demonstreze? Sa demonstreze ca indiferent de jucatori si adversar el foloseste acelasi sistem, dand dovada de o inflexibilitate tactica, demna de un Halagian sau Hizo? Sa-mi demonstreze ca nu e capabil sa resusciteze un jucator aflat intr-o forma proasta? Sa-mi demonstreze ca se foloseste de statutul sau in inimile noastre ca sa-si permita orice, ca apoi sa ne spuna senin ca toate echipele invie cand joaca cu Steaua?!!
O sa spuneti ca de ce nu ma iau de adevaratul cancer al echipei. Pai e simplu: de la el nu poti avea nicio pretentie, pentru ca n-are nicio legatura cu ceea ce inseamna Steaua. Dar de la simbolul echipei din 86, AM! El a trait, a respirat Steaua. De la Lacatus ma astept sa se impuna, sa spuna ca joaca cine merita, indiferent de sistem.Sunt o mizerie nu-i asa?
Intrebare: daca noi ne luptam de la egal cu echipe care nu inseamna nimic pentru fotbalul romanesc, precum Urziceni sau CFR Cluj sau cu Pandurii si apoi ne bucuram ca apucatii ca le-am batut, asta ne face cumva rivali nu? E valabila si reciproca: daca ne batem cu Valencia, Rangers, Atletico, PSG sau Liverpool, cumva suntem in aceeasi categorie, nu?....Stai putin, ca nu de mult chiar le bateam!
Acum depinde ce fel de suporteri vrem sa fim: vrem sa fim gornari care se bucura cand Steaua a ajuns pe locul 2(doi,two,due, deux,zwei) prin orice conditii sau ne bucuram cu adevarat cand cantam tot meciul cu Dinamo si ne bucuram ca ne-am batut RIVALII, indiferent de clasament?
Dar ce mai conteaza astfel de lucruri, am castigat!
Mihai Somanescu
