Emerich Jenei

Fostul antrenor al echipei nationale a Romaniei si al echipei Steaua Emeric Ienei a fost mutat, miercuri, de la sectia de terapie intensivă a Institutului Inimii "Niculae Stancioiu" din Cluj-Napoca intr-un salon, după ce starea sa de sanatate s-a imbunatățit in urma operatiei pe cord.

Doctorul Adrian Molnar, care a facut parte din echipa de medici care l-a operat pe Emeric Ienei, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că fostul antrenor ar putea fi externat de la Institutul Inimii la inceputul saptamanii viitoare.

"Domnul Ienei a fost mutat, miercuri, de la sectia de terapie intensivă a Institutului Inimii intr-un salon, in conditiile in care starea sa de sanatate este bună si a permis acest lucru. Evolutia este buna Dacă toate vor merge bine, s-ar putea ca pacientul să fie externat la inceputul saptamanii viitoare, luni sau marti", a spus Molnar.

Emeric Ienei a fost internat, vineri seara la Institutul Inimii "Nicolae Stancioiu" din Cluj-Napoca, iar duminică a fost operat pe cord, interventia durand aproape sapte ore.

Medicul Adrian Molnar declara că au fost facute trei by-pass-uri, iar in timpul interventiei nu au existat complicatii.

Potrivit medicului, după externare Emeric Ienei va urma o perioadă de recuperare de aproximativ o lună si jumatate.

Emeric Ienei, in varstă de 75 de ani, a fost antrenorul care a câștigat alaturi de Steaua Cupa Campionilor Europeni in 1986. De asemenea, a fost selectionerul Romaniei la turneul final al Cupei Mondiale din 1990 si al Campionatului European din 2000.

D-l Ienei este etern, sper sa prinda macar 125 de ani.

"Calcati-i pe ochi !"

Generația tinară il știe pe Emeric Jenei doar ca antrenorul care a dus Steaua spre performanța incredibilă a cîștigarii Cupei Campionilor Europeni in 1986, dar Emeric Jenei fusese de fapt, mult inainte, unul dintre marii jucatori ai Stelei. Am stat de vorbă despre copilaria și tinerețea sa mai puțin cunoscute.

Ai mei au plecat din Arad pentru că se apropiau luptele

Jenei e nascut in Agrișu Mic, lingă Arad, in 1937, pe vremea Romaniei Mari. Cind au venit vremurile tulburi, tatal sau nu a vrut să intre in Armata romană și a preferat să iși ia familia și să plece in Ungaria, la Losonc. Acolo, intr-un orășel care acum e al Slovaciei, am stat pină in '45-'46, cind am revenit in Romania. M-a ferit Dumnezeu să vad razboiul, de altfel, de asta au și plecat ai mei din Arad, pentru că se apropiau luptele. După terminarea ostilităților, familia s-a intors in Romania. Stateam in Baj, un cartier din Arad unde locuia bunicul meu care era și viticultorul baronului Neuman. Aveam casa intr-o vie imensa iar in fața noastră era un maidan. Toți copiii cartierului ieșeam acolo la fotbal, la joacă și acolo m-am intilnit pentru prima oară cu mingea. Un scouter de la UTA cauta copii pentru echipă și m-a remarcat. Așa a dat UTA peste mine, la virsta de opt ani și jumatate. Era saracie destul de mare și, cind jucam la UTA, am avut șansa de a mi se aloca o masă de prinz, cind eram junior. Eram o familie saracă și conta. În general, fotbaliștii de atunci proveneau din familii sarace. Mama era casnica iar tata lucra la UTA. Bunicul meu, fiind viticultorul baronului, mai avea și ne ajuta. Nu am avut o copilarie saraca dar nici foarte bogata

Încă de la UTA, Jenei ajunsese in selecționata națională de juniori. Primul meu antrenor a fost Csibi Braun. Antrenor la echipa intii, un foarte bun antrenor, m-a remarcat și a vrut să mă aducă la UTA. Și coleg al lui Borjack, cel care m-a adus de fapt. Școala și liceul le-am terminat la Arad. Mi-am dorit să devin avocat, dar cind au venit cei de la Timișoara, pentru că și atunci mai alergau echipele după tineri jucatori, m-au rugat să vin la ei, cu promisiunea că voi intra la Facultatea de Drept din Timișoara. Dar eu am considerat că este mai bine să fac performanță in fotbal, și altundeva nu aveam cum să fac decit in Capitală și la o echipă unde se urmarește performanța. Și asta erau de fapt Steaua, Dinamo, Rapid și cluburile studențești. Îmi placea Steaua pentru că un fost coleg jucase acolo și din cauza asta țineam cu ea. După care colegul meu a revenit la Arad și eu m-am dus la CCA. Apoi am terminat la București și Institutul de Educație Fizică și Sport.

Lupte grele pentru fotbalistul Jenei intre Steaua și Dinamo

După ce am terminat junioratul și liceul, se racolau jucatori. Era o ințelegere intre Steaua și Dinamo privind repartiția jucatorilor și, conform acestei ințelegeri, eu trebuia să plec la Dinamo, care voia să dea la schimb un boxer și un canotor. Dar Steaua ținea să mă aiba și atunci m-a luat din gară un plutonier-major Vasile care m-a cam arestat, mi-a luat toate actele de incorporare-recrutare și m-a dus direct la Craiova, unde am facut două luni armată dura la infanterie, la o unitate pe Drumul Bucureștiului. Și abia apoi m-au adus la Steaua. Jenei a traversat perioade dificile din punct de vedere politic. A prins anii Regiunii Autonome Maghiare, a prins și politica naționalistă a lui Ceaușescu, menită să acopere criza financiară a Romaniei și eșecul sistemului economic socialist. L-am intrebat cum a resimțit puseele de naționalism. Jenei are și acum acel gen de atitudine senină și impaciuitoare, in raport cu care toate chestiunile etnice par prostii. Naționalismul nu a existat și nu există nici acum. Numai cind e un bai in politica atunci incep să se certe națiunile. Cu toți eram fotbaliști, cu ungurii vorbeam ungurește, cu romanii romanește, era o atmosferă prietenească intotdeauna.

Cum a cedat Armata unui șantaj sentimental

În București mai fusesem cu echipa națională de juniori. Pe atunci avea doar 800.000 de locuitori, mi se parea un oraș frumos, plin de verdeață, nu o pleașcă mare cum este acum. M-am obișnuit cu orașul pentru că mai fusesem in cantonamente. Prima oară am avut dormitoarele in club. După ce am terminat Armata, clubul mi-a dat casa A fost și acolo o chestiune, pentru că imi promiseseră casa nu mi-au dat și atunci am plecat acasa la Arad. Plecind la Arad, au venit după mine doi ofițeri de la club și m-au luat inapoi aproape silit și m-au dus să-mi pună la dispoziție o casa Dar nu mă afecta treaba asta, pentru că imi doream să ramin la Steaua, dar voiam să le forțez mina, să imi dea casa Și cu banii a fost o problema că nu am fost facut imediat ofițer, am vrut să stau angajat civil și s-a intimplat asta timp de un an și jumatate. Dar după aia, constatind că colegii mei care erau ofițeri și erau rezerve o duceau mult mai bine, am acceptat și eu să fiu ofițer. Steaua a insemnat pentru Jenei trei titluri de campion, in 1960, 1961 și 1968. În 1964 a participat ca jucator al naționalei la Jocurile Olimpice de vară din Japonia, unde Romania s-a clasat pe locul cinci. Nea Imi, modest ca intotdeauna, iși aduce aminte: Nu era vedetismul de acum. Eram niște oameni modești, care ne cunoșteam valoarea, dar erau bani puțini. Sigur, erau mai mulți bani decit media care se cîștiga in Romania, dar nu aveam alte distracții decit să ne ducem impreună după un meci la Restaurantul «Berlin», vizavi de CCA, să bem o bere. Ne rezumam la foarte puțin. Scopul nostru era fotbalul, pentru că acolo puteam să dobindim un nume. În oarecare masura atunci cind ieșeam pe strada lumea ne inconjura și asta ne facea placere . În 1969, după mai mult de zece ani petrecuți la Steaua, lui Jenei i s-a aratat o oportunitate.

Jucator in Turcia

Aveam 32 de ani. În 1969, am primit o ofertă prin Gheorghe Constantin, fostul meu coleg de la Steaua, care fusese ofertat de cei de la Kayserispor. Ei voiau doi jucatori și Constantin, care juca inter dreapta, m-a propus pe mine, pentru că am jucam in spatele lui, fundaș dreapta. Așa am ajuns la Kayserispor, in Anatolia, la vreo 400 de kilometri de Istanbul, intr-o regiune muntoasa unde am jucat doi ani. Era destul de greu să te acomodezi, dar noi ne-am dus, ca să nu fiu ipocrit, fiindcă cîștigam mai mulți bani. Pentru un joc cîștigat, prima era de o sută de dolari, care acum nu par mulți, dar erau mai mulți decit in Romania. Ca să raminem titulari in echipă și ca să cîștigam acești bani, eu și Constantin am incercat să facem in așa fel incit să ne cîștigam locul in echipă etapă de etapa Nu pot să zic că in Turcia am simțit in vreun fel libertatea, față de ceea ce era in Romania. Nu știam noi ce sunt capitalismul și comunismul, nu ne interesa, ci doar performanța și să cîștigam bani. Noi știam ceea ce traiam in acel moment. Era interesant cind venea perioada de Ramadan, cind musulmanii nu puteau să manince, dar noi eram obișnuiți să mincam. Pentru că aveam meciuri de campionat, coechipierii noștri cadeau pe jos, seara, la meci. Nu mincau pină la ora cinci sau șase seara și erau dezechilibrați. Nu reușeam să-i convingem să manince, dar nici ei nu reușeau să ne convingă să nu mincam.

Back in RSR

În 1971 m-am intors. Constantin s-a intors mai repede, in '70. Dar eu terminasem deja Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar domnul Gică Popescu, fostul președinte al Federației Romane de Fotbal și antrenor al echipei naționale, colonel fiind, a vazut ceva in mine și, cum am venit, mi-a pus la dispoziție echipa de juniori mari, cu care am cîștigat campionatul. Dacă se poate spune că viața sa de fotbalist a inceput ca puștan la UTA, cariera sa de antrenor a inceput cu puștanii naționalei. Mai intii antrenor secund la Steaua in '72-'73, a ajuns antrenor principal in anul urmator, ducind Steaua pe locul cinci și cîștigind primul sau campionat in 1975 și incă unul in 1978, cind a fost inlocuit cu fostul sau coleg de la Kayserispor, Gheorghe Constantin. Nu orice mare jucator ajunge și antrenor. L-am intrebat cum s-a produs declicul. I-am fost jucator lui Gică Popescu și am avut multe discuții cu dinsul. Probabil că personalitatea mea l-a determinat să mă promoveze ca antrenor, și ideile mele, și felul cum eram atent la ce spunea el. Am avut și eu niște oameni după care m-am ghidat: Piști Covaci și Gică Popescu, mentorii mei ei sunt de fapt. Am incercat să fur de la ei ceea ce credeam că e bine și ceea ce pot să aplic dacă voi fi antrenor. Eu nu am fost dur in relația cu jucatorii. Am incercat, insă nu am reușit intotdeauna să acționez pe masura a ceea ce se intimpla in jurul meu. Mai repede acționam fară duritate și mai mult cu discuție și dialog. Ca antrenor m-au promovat la echipa intii ca antrenor secund, un an, apoi am avut un grup foarte bun de jucatori in '75-'76 și am reușit să cîștig campionatul.

Și, satul să mai povesteasca a mia oara cum a cîștigat și Cupa Campionilor Europeni, in '86, Jenei mi-a mai spus: Steaua a avut șansa de a avea la echipă niște jucatori de mare valoare. Iar staful tehnic a fost pe masura valorii echipei . Și a plecat la medic.

Kamikaze

Si cand te gandesti ca acum lumea vine pe stadion sa incurajeze idoli precum memeu', ciobanu, reghe, dodel sau mai stiu eu care.Te apuca plansul...

Celebrul regizor Sergiu Nicolaescu consideră că viata lui Helmuth Duckadam si cea a lui Emeric Ienei sunt demne pentru a fi imortalizate pe o peliculă cinematografica

Sergiu Nicolaescu este convins că incercarile la care i-a supus viata pe Emeric Ienei si pe Duckadam, inclusiv interventiile chirurgicale complicate suferite recent, fac din cei doi mari stelisti personaje numai bune de film. Numai pentru realizarile sportive, si tot ar merita un film cei doi!", a spus Nicolaescu

Regizorul iși motivează afirmatia spunand ca viata celor doi pare a fi una de personaje de roman: "Ienei a fost casatorit cu o mare actriță de la noi, Vasilica Tastaman, este de etnie maghiară si a facut enorm de multe pentru Romania. Este un tip stilat, elegant. În ceea ce-l priveste pe Duckadam, din cate stiu eu, a fost vames a plecat in America, apoi s-a intors si s-a recasatorit aici. Ce mai, a avut o viață plină de aventuri"

rtv.net

"Eu cred că jucatorii au si ei dreptul la viata lor intima Mi se pare neelegant, ca să nu spun altfel , ca anumite persoane din conducerea Stelei apar pe la televizor si discută cu prietenele jucatorilor. Acest lucru nu se face!

Dacă există o problemă de acest gen, ea ar trebui rezolvată direct cu fotbalistul printr-un dialog față-n față. Și eu aveam la echipă doi-trei fotbalisti care nu erau tocmai ingerasi. Nu vreau acum să le dau numele. Dar, cind intrau pe teren, erau cu capul in crampoanele adversarilor", a spus Emerich Jenei

"sunt lucruri bizare. Este echipa campioana si poate juca in cupele europene, dar s-au intamplat lucuri si mai bizare care ii dau emotii mari. Am si eu emotii, sigur ca da. Cind cineva intervine in influentarea unui meci pozitiv sau negativ, daca e vorba de bani, nu e in regula. Pe o echipa trebuie sa o premieze patronul lor, nu cineva din afara.

Becali a avut sfatuitori care nu cunosc bine ce se intimpla in interiorul echipei. Mai bine cumpara titulari si investea mai mult in fotbalisti decat in influentarea unui meci. II sfatuiesc pe cei de acum de la Steaua ca daca echipa pateste ceva sa nu fie lasi si sa plece. Sa nu permita ca Steaua sa se destrame" .

Omul are dreptate. Nu poti sa dai 1,7 milioane Euro la alte echipe, cand tu iti platesti jucatorii tot din 5 in 5 luni. De banii aia Steaua putea oricand sa achizitioneze un jucator de valoare mare pentru Romania.

De aia eu nici nu cred ca suma era doar pentru un singur meci. Era prea mare. Cel mai probabil acolo a fost bagata si suma pe care Steaua o datora pentru cumpararea meciului castigat in Ghencea cu 4-0.

In Romania, daca dai 1,7 mil Euro la o echipa, nu se numeste premiere, se numeste achizitionarea respectivei echipe. Sunt cel putin 10 echipe in Liga 1 pe care le poti cumpara cu mai putin de 1,7 mil Euro. A le cumpara adica a le avea in posesie, a fi patronul lor.