”E un rezultat normal”

de | martie 4, 2016

712169-regheSă nu-mi spuneți că nu v-au trecut fiorii când ați văzut cu cine a început Reghe meciul. ”Derby de România”, cum îi zic unii. Păi, nu tu Nițu, nu Varela, nu Toșca, nu Pintilii, nu Muniru, nu Kharja, nu Gebhard, nu Stanciu, nu Adi Popa, nu Marica… În schimb, căpitanul era acolo, desigur.  Alex, bre. Ba, hopa și celălalt Alex… Cu Momčilović, cu Filip, cu Enache la locul lui obișnuit, cu… Marica cel negru. Bine că l-am dat pe Enceanu, că iar mă apuca exasperarea.

Și, uite că Reghe a avut dreptate: băieții puteau bate lejer autobaza Strâmbului, cu Moflea, cu Păcălici, cu Pulifrici și cu Gunoieré, sau cum s-o scrie. Ba mai era și unu` de-i zicea Gherțoi, sau cam așa ceva, Pe numele lui mic Romario. Și să nu-l uităm pe Nedelcearu. Știți, ăla care declara că e câine de mic și n-ar putea juca niciodată la Steaua. Cu siguranță n-ar putea, că nu-i loc… Ei, și el și ceilalți, cu Rotariu cu tot,  au luptat eroic și au obținut marea performanță de a ieși cu capul sus de pe teren. N-ați văzut cumva? Au mai salutat ei la bustul gol haita pecehașă?  Deh, nu-i de ici, de colo, să scoți remiză în fața campioanei și deținătoarei Cupei, nu?

Steaua și-a continuat nesfârșita serie de ratări monumentale, dintre care cele mai mari au fost (se putea altfel?) ale căpitanului Alex. Acu` să nu fiu rău, Alecșii noștri n-au mai fost chiar catastrofe, cum ne obișnuiseră, au mai mișcat și ei, puteau să decidă meciul după prima repriză. Dar, vai, totul bine și frumos pân` la finalizare. Așa că, supărat ocnă că n-are cin` să întristeze Groapa, Reghe i-a înlocuit pe alde Filip, Hamroun și (surprise-surprise!) Chipciu cu odihniții Popa, Pintilii și Stanciu. Degeaba! Alte ratări, ba și-o bară… Ca să nu mai spunem că n-a lipsit mult  s-o facă iarăși de… oaie, în consacratul deja stil FCSB: chiflă Papp, sau altul, pomană pentru cățelușii ce se cred pitbulli și… cât pe-aci…

Așa că, în loc de victorie, o amărâtă de remiză albă. Dar, optimist cum sunt, o să mă gândesc că meciul a fost un bun antrenament înaintea victoriei de duminică în campionat. În fața aceleeași echipe logodită cu norocul chior

712168-rednicȘi, să terminăm într-o notă veselă. Dacă nu e Cimpanzică, e Strâmbu la datorie. Iată cum a văzut el meciul: „A fost un joc echilibrat. Noi ne-am propus să nu luăm gol și n-am luat gol. Ne-am propus să marcăm, însă n-am reușit. E un rezultat normal… Steaua n-a avut ocazii clare… Steaua s-a blocat foarte bine. Nu ne-a lăsat spații. Calificarea se va decide în retur, suntem pregătiți și pentru penalty-uri. Cred că ne vom califica.

Uite ce-nseamnă să fii cel mai antrenor dintre antrenori. Vezi totul limpede cristal: joc echilibrat, n-am luat gol, n-am dat gol, rezultat normal, Steaua s-a blocat etc. Păi, da, că el ar fi vrut să fie ca-n precedentul meci, în care Reghe l-a luat la preț de matineu și… s-a fript. Tii, și eu, nepriceputul, care-am văzut în seara asta un joc dominat de Steaua, cu mari ratări, cu o bară… Și care prevăd o calificare a echipei care a fost și este mai bună. Roș-albaștrii ăia-n galben, desigur. Și, mai știi, până pe 20 aprilie, poate ”acasă” nu mai înseamnă Pitești…

P.S. Spre știință d-lui Rednic:  cât de ”Joc echilibrat” a fost Dinamo – Steaua

  • –  atacuri periculoase: 36-60
  • – șuturi pe poartă: 0 (ZERO!!!) – 3
  • – șuturi pe lângă poartă: 4-12

Știu, tabela vorbește…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray

 

Nota Redacției
Bula lui Rednic: „A fost un joc echilibrat. Noi ne-am propus să nu luăm gol și n-am luat gol. Ne-am propus să marcăm, însă n-am reușit.”

Dedicația noastră pentru „Strâmbu”. E în același ton cu opinia autorului despre derby și personaje, exprimată savuros în articol de Andrei Sava, și pe care o împărtășim.rednic-pino2

 

XRay

7 comentarii la „”E un rezultat normal”

    1. xray Autor articol

      – Dacă luăm bătaie „pe bune”, m-aș întrista, dar aș accepta fără resentimente realitatea. Reghe și-ar mai scoate o cărămidă de sub piedestal. Atmosfera în club ar deveni irespirabilă.

      – Dacă luăm bătaie prin „bulan”, m-aș oftica și revolta, însă nu pe echipă și staff. Shit happens! Înseamnă că nu e sezonul nostru. Trebuie antrenat și anti-ghinionul. 🙂

      – Dacă învingem, greul abia începe…

      1. joga-bonito

        @xray
        Astra s-a distantat la 7 puncte, desi a fost dominata si au avut efectiv doar 2 ocazii clare. Sapte puncte sunt greu de recuperat cand ai doar jocuri cu echipe dificile si peste media campionatului. Parerea mea e ca daca suspendarea lui Sumudica nu i-a afectat sunt suta la suta campioni. O echipa de duzina si fara suporteri care se va desfiinta in doi ani.

        Cica maine schimbam iar 6-7 titulari, deci canci omogenitate, iar nea Chipciu va juca iar titular. Parerea e ca, chiar daca vom domina, eu cred ca vom lua bataie la limita sau vom face egal cu goluri. Nu suntem inca o echipa in adevaratul sens al cuvantului.

        1. xray Autor articol

          @ joga-bonito

          Au ăștia un bulan, frate, muuult mai mare decât al câinilor:
          – De la noi au luat 3 puncte moka și încă 3 cu bulan.
          – De la Botoșani, în penultima etapă, tot 3, după ce moldovenii au dat aia 2 bare și au ratat din toate pozițiile…Am văzut meciul.
          – etc
          – Azi la fel:

          Cred că nici să vrea ei, nu mai pot pierde titlul. Parcă e destinul deja scris.:)))
          La fel și câinii, țin aproape cu bulanul. E posibil să dominăm, să ratăm și să o furăm din nou din 1-2 faze.

          PS
          Șumudică se joacă cu focul. E suspendat „cu numele”. Conduce prin „remote control”, înclusiv video. Nici nu e greu. Și cu un banal skype rezolvă tot.

  1. dakul

    De ce sa plang?Pentru Steaua?Pentru ce au fost NORD+SUD?DA!!! Pentru asta…Sunt din Suceava…Sunt fericit…m-au dus pe culmi…radeti…asta pentru mine era fericirea…galeriile erau idolii meu… si acum sunt…tot timpul pentru mine au fost deasupra tuturor si sunt…regret lipsa lor enorm…poate sunt un copil din provincie dar sunt STELIST nu ULTRAS dar ii ador… am gresit?

  2. jac87

    @joga-bonito

    As lasa deoparte pesimismul. Macar pana pe 13 martie. Avem doua meciuri din care trebuie luate 6 puncte. Scurt si la obiect.
    Pe de alta parte, e de inteles. Rezultatele, pana la urma, iti dau dreptate. Insa, am un feeling, ca rupem cam tot pana la final. Cred ca vom incepe in seara asta cu o victorie clara. Sincer, iti spun, nu pot sa cred ca echipa aia ne poate pune probleme. Este adevarat ca ne-au pus vreo 3, prin toamna, dar, come on !! a fost o intamplare.
    Cred ca jucatorii echipei Steaua au fost foarte obositi dupa pregatirea de iarna. Nea’ Thomas cred ca a concentrat ce trebuie si prin vara… prin urmare oamenii au fost lesinati. Iar meciu cu Voluntari, a fost o panarama de meci.
    Imi aduc aminte de Venger, care spunea ca daca vrei sa fii eficitent si sa ai mintea limpede, iti trebuie forma fizica ( lumea era uimita cum un nebun de 60 de ani se trezeste de dimineata si baga km intregi de alergare ) si picioare tari. Cred ca cel mai bun exemplu este C. Marica. Se vede ca omu le are, e bun tare dar na, nu mergeau bine bracinarii. Valabil este si pentru A. Chipciu ( as aduga si putina inconstienta uneori ) .
    Daca cu echipa a 2a ( sa o spunem just ) jucam cum am jucat joi cu echipa de pe locul 2, logica ma duce intr-un loc mai bun cand privesc primu’ unspe’ 🙂 .
    Si ca sa vedeti ce tupeu am, bag si un prognostic : Dinamo – Steaua 0-3.

Lasă un răspuns